REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Sfânta Agata, această slăvită fecioară muceniță a lui Hristos, s-a născut în orașul sicilian Palermo (sau Catania, conform unor variante locale) din părinți nobili și bogați [1]. Când împăratul Decius (249-251) a pornit prigoanele contra creștinilor, Sfânta Agata a fost arestată și adusă la judecată înaintea dregătorului Quintian. Acesta, văzând-o pe Agata frumoasă, a dorit-o de soție. Când i-a făcut cunoscută dorința lui, Agata i-a răspuns că ea deja este mireasa lui Hristos și nu-I poate fi necredincioasă Mirelui ei. Quintian a supus-o atunci la torturi sângeroase. Agata a fost umilită, biciuită, legată de un copac și flagelată până ce din ea curgeau râuri de sânge [2]. Judecătorul încerca în acest timp să o facă să se lepede de Hristos, promițându-i eliberarea din aceste chinuri. Dar mireasa lui Hristos răspundea: „Aceste chinuri îmi sunt mie foarte folositoare; de vreme ce nici grâul nu poate fi strâns în grânar până ce nu este bătut și curățat de pleavă, așa nici sufletul me...

S e pomenește Sfântul Apostol Petru în această zi din pricina lanțurilor în care îl legase nelegiuitul Irod și care la venirea îngerului în temniță au căzut de pe Apostol: Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini (Fapte 12:7). L anțurile au fost luate și păstrate de creștini din generație în generație, atât pentru pomenirea Apostolului, cât și pentru vindecările care se lucrau prin ele, ca și prin ștergarele Apostolului Pavel, căci mulți bolnavi se însănătoșeau la atingerea lor: încât și peste cei ce erau bolnavi se puneau ștergare sau șorțuri purtate de Pavel, și bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieșeau din ei (Fapte 19:12). S fântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, dădu aceste lanțuri în dar împărătesei Eudochia, soția exilată a împăratului Teodosie cel Mic. Ea le-a despărțit în două, trimițând o ju...

  E a s-a născut din stirpe imperială, din părinții Constantin și Ana, care au fost rudenii mai multor împărați. Părinții ei au fost sterpi vreme îndelungată, dar s-au rugat cu dinadinsul Maicii Domnului să le dezlege sterpiciunea și să le dăruiască lor prunc. Iar Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maici a lui Hristos Dumnezeu, le-a dăruit lor pe prunca Teofana. C rescută în cel mai curat duh creștinesc din cea mai fragedă pruncie, copila Teofana a depășit de foarte devreme cu mult pe toți ceilalți de vârsta ei în toate virtuțile creștinești. Ajungând la vârsta cuvenită, ea a fost aflată vrednică spre a fi dată de soție lui Leon, fiul împăratului Vasile, macedoneanul. E a a împărtășit cu credincioșie cumplitele încercări care s-au abătut asupra soțului ei. Plecând urechea la calomnii criminale, cum că fiul lui, Leon, purta mereu un jungher în tureatca cizmei lui spre a își ucide tatăl la vreme îndemânoasă, credulul împărat Vasile și-a aruncat fiul în temniță și de asemene...

  A ceastă sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era de neam româno-bulgar, născându-se pe la începutul secolului XIII (c. 1206), în orașul Târnovo, vechea capitală a Bulgariei. Tatăl său era lucrător de pământ, iar mama sa, de origine valahă, era casnică. D upă ce dădu fiicei sale o aleasă creștere duhovnicească și o legă cu inima de dragostea lui Hristos, mama se mută la viața veșnică, lăsând copila orfană în grija tatălui ei. Apoi el, recăsătorindu-se, a lăsat pe fericita Filoteia în grija mamei vitrege. Dar, ca de obicei, copila era adeseori asuprită, pedepsită și chiar pârâtă la tatăl ei, pe motiv că n-o ascultă, ci merge prea des la biserică și că risipește averea casei, dând-o milostenie la copiii orfani și săraci. Pentru aceasta era certată de tatăl ei. Î nsă fecioara Filoteia nu se tulbura, nici nu punea la inimă aceste ispite ce i le făcea satana prin invidia mamei vitrege, pentru a o îndepărta de la faptele cele bune, pe care le învățase de la buna ei mamă...

  C uviosul Părinte Gheorghe s-a născut în anul 1901, în orașul Arghiropolis din ținutul Pontului (astăzi Gümüșhane, Turcia), ca fiu al unor evlavioși creștini, Sava și Sofia Karslidis. La botez a primit numele Atanasie, dar de mic a rămas orfan de ambii părinți, încât a fost crescut, împreună cu un frate mai mare și o soră, de bunica din partea tatălui. Aceasta a sădit în inima lor dragostea de Dumnezeu și de sfintele slujbe ale Bisericii, ducându-i uneori și în pelerinaj la vestita Mănăstire Panaghia Sumela din Pont, pe atunci o vatră monahală înfloritoare. După moartea bunicii sale, care i-a dat ca binecuvântare o icoană a Maicii Domnului, de care Cuviosul nu se va despărți toată viața, el a plecat împreună cu bunicul său din orașul natal spre Erzurum (Turcia), apoi spre Tbilisi (Georgia). P lin de dumnezeiescul dor, tânărul Atanasie a intrat în obștea mănăstirii georgiene Noul Athos . Acolo a învățat limba georgiană, dar mai ales s-a nevoit să dobândească ascultarea, smeren...

  A cest Sfânt mucenic a fost chinuit pentru credința lui în Hristos împreună cu alți patru mii de creștini, preoți, monahi, monahii, bărbați, femei și copii. A reta era eparhul cetății Nagran din sudul Arabiei, care era ținutul Omirului. (Vezi și Sinaxarul din Minei, unde se spune: "Acesta a fost căpetenie a cetății Negran din Etiopia, pe vremea împărăției lui Iustin, în anii 442. Iar în Etiopia împărățea Elezvoi prea credinciosul împărat și în țara omeriților împărățea păgânul Dunaan, evreul; această țară a omeriților în Sfânta Scriptură se numește Sava [Saba], iar de greci este numită Arabia fericită. ") El era în vârstă de nouăzeci și cinci de ani când a luat mucenicia. D unaan, sălbaticul prigonitor al creștinilor, era pe atunci stăpânitorul Omirului. El era hotărât să extermine creștinismul din ținuturile lui și de aceea, înconjurând cetatea creștină a Nagranului, a trimis cuvânt cum că îi va ucide pe toți dacă nu se vor lepăda de Hristos. C etățenii au închis porț...

 ---   Praznicul **Nașterii Maicii Domnului**, una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii Ortodoxe, se încheie cu un eveniment special: **Odovania Praznicului**. Acest termen, care provine din limba slavonă, înseamnă "încheiere" sau "lăsarea praznicului". Odovania este o zi de prelungire a bucuriei și a slujbelor solemne, o punte între sărbătoare și viața de zi cu zi. --- ### Semnificația teologică: De la sărbătoare la viață Odovania nu este doar o încheiere formală, ci o etapă esențială în înțelegerea praznicului. Este un moment în care Biserica ne cheamă să reflectăm asupra a ceea ce am primit și să aplicăm în viața noastră cele învățate. * **De la liturghie la misiune:** În timpul praznicului, am participat la slujbe, am cântat, ne-am rugat și ne-am unit cu Hristos. Odovania ne amintește că această bucurie trebuie să continue și în afara bisericii. Sărbătoarea nu este doar pentru o zi, ci pentru toată viața. * **De la sărbătoare la acțiune:** Nașterea...

  T heodora a fost din Alexandria, soția a unui bărbat tânăr. La sfatul unei vrăjitoare, ea a comis adulter cu un alt bărbat și a simțit imediat rana insuportabilă a remușcării. Atunci ea și-a tăiat părul, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și s-a închinoviat în mânăstirea de bărbați Octodecatos, luându-și numele de Theodor. E a a uimit întreaga obște cu nevoințele ei mari, cu postirile, privegherile, smerenia și nesecatele lacrimi de pocăință, însă o tânără ce ducea o viață promiscuă l-a acuzat pe părutul Theodor că a sedus-o și că a lăsat-o însărcinată. Monahul Theodor nu s-a justificat deloc, ci a socotit această calomnie murdară plată dreaptă de la Dumnezeu pentru păcatul comis. Alungat din mânăstire, părutul monah Theodor, Sfânta Theodora, a petrecut șapte ani într-o pădure pustie, crescând copilul acelei desfrânate. E a a învins toate uneltirile și meșteșugirile diavolești: nu s-a plecat închinării la diavol, a refuzat să accepte hrană din mâinile unui părut soldat, a refuz...

  Î n provincia Volhynia, la Poceaev, se află o vestită Mânăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aici Maica Domnului s-a arătat mai întâi pe la anul 1340, unia dintre cei doi monahi care se nevoiau într-o peșteră din apropiere. De atunci înainte, în locul acela s-au lucrat statornic nenumărate minuni.

  S fântul Agatonic a fost cetățean al Nicomidiei iar cu credința, creștin. Plin de râvna Duhului, el a întors mulțime de elini de la idolatrie la credința în Hristos, întru care bine i-a povățuit și i-a întărit. L a porunca împăratului Maximian, guvernatorul cetății a pornit o prigoană sângeroasă împotriva creștinilor din Nicomidia. E l l-a prins pe Sfântul Zotic la un loc numit Carpe. El i-a răstignit pe ucenicii Sfântului Zotic, iar pe însuși Zotic l-a adus la Nicomidia, unde îi adusese prinși și pe Agatonic, Princeps, Teoprepie, Achindin, Severianus, Zeno și mulți alții. Legați și cu pază mare, ei au fost duși cu toții la Bizanț [Constantinopol]. S finții Zotic, Teoprepie și Achindin au murit în timpul acestui marș forțat, din pricina rănilor și epuizării. Severianus a fost omorât lângă Calcedon. Agatonic și ceilalți au fost duși la Silybria, în Tracia. Acolo, după ce au fost din nou torturați bestial înaintea împăratului, au fost omorâți prin decapitare. S ufletele lor s...

  S fântul Acvila a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El era evreu și a locuit mai întâi la Roma, împreună cu soția lui, Priscilla. Când împăratul Claudius a decretat izgonirea evreilor din Roma și din Italia, Acvila s-a dus și s-a sălășluit în Corint. A colo l- a cunoscut întâi Sfântul Apostol Pavel și a rămas în casa lui timp de un an și jumătate, botezându-l atât pe el cât și pe soția lui. A rzând de râvna pentru Sfânta credință, Acvila și Priscilla l-au însoțit pe Sfântul Apostol Pavel la Efes și i-au slujit lui în nevoințele apostolești. L a Efes, Sfântul Pavel a scris întâia Epistolă către Corinteni, în care zice: Vă îmbrățișează mult, în Domnul, Acvila și Priscila, împreună cu Biserica din casa lor (I Corinteni 16:19). D upă moartea împăratului Claudius, evreilor li s-a permis să se întoarcă la Roma și astfel Acvila și Priscila s-au întors și ei în vechea cetate. C ând mai târziu Sfântul Apostol Pavel a scris Epistola către Romani din Corint, el i-a...

 Zi de mare sărbătoare și de bucurie pentru creștini ortodocși din arhiepiscopia Râmnicului astăzi 6 ianuarie 2025 înalt Preasfințitul Părinte Varsanufie împreună cu un sobor de preoți . Au săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie dar și slujba de sfințire a apei aghiasma mare prilejuită de sărbătoarea bobotezei sau epifania mare sărbătoare care își are originea în vremea botezului văzut a Domnului și mântuitorului nostru Iisus Hristos în râul Iordan făcut de slujitorul său Ioan botezătorul. Aceasta este penultima sărbătoare din ciclul sărbătorilor de iarnă care au început la data de 21 noiembrie cu intrarea Maicii Domnului în biserică și se vor încheia pe data de 7 ianuarie cu soborul sfântului Ioan botezătorul înainte mergătorul Domnului și verișorul acestuia după trup așadar dacă Moș Andrei deschidea poarta ielele iată că Moș Ion o închide. Articol de  Redactor Elena Mădălina Jugănaru 

Steaua de la Răsărit și călătoria magilor Una dintre cele mai frumoase și misterioase povești legate de Nașterea Domnului este cea a Magilor de la Răsărit. Acești înțelepți, conduși de o stea strălucitoare, au călătorit mii de kilometri pentru a se închina Pruncului Iisus. Evanghelia după Matei ne relatează că niște magi, veniți din Răsărit, au văzut o stea nouă și strălucitoare, pe care au interpretat-o ca un semn al nașterii unui mare împărat. Urmați fiind de stea, au ajuns în Betleem și l-au găsit pe Prunc Iisus, căruia I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. * **Aurul:** Simbolizează regalitatea lui Hristos, ca Împărat al împăraților. * **Tămâia:** Reprezintă divinitatea lui Hristos, ca Dumnezeu adevărat. * **Smirna:** Este un simbol al suferinței și al morții, anticipând jertfa lui Hristos. **Semnificația venirii magilor** Venirea magilor la Pruncul Iisus are o semnificație profundă: * **Universalitatea mântuirii:** Magii veneau din Răsărit, arătând astfel că mântuirea lui Hristo...

  E l s-a născut în satul Betara [Vitaria] de lângă cetatea Samosatelor, în Mesopotamia, din părinți creștini, pe numele lor Ilie și Marta. M aica lui l-a câștigat de la Dumnezeu numai cu rugăciune și cu lacrimi, căci era stearpă. Fiind singurul prunc dăruit ei de Domnul, ea l-a închinat cu totul Lui încă din frageda lui pruncie. S fântul Daniel s-a îmbrăcat întru îngerescul chip la vârsta de doisprezece ani, l-a cercetat pe Sfântul Simeon, stâlpnicul și a primit binecuvântarea lui. D orind cu sete liniștea singurătății, Sfântul Daniel a părăsit mânăstirea și s-a sălășluit într-o capiște idolească părăsită de la țărmul Mării Negre. Acolo el a îndurat sălbaticele atacuri ale dracilor, dar le-a biruit pe toate cu răbdarea, rugăciunea și semnul Sfintei Cruci. D upă acestea el a urcat pe un stâlp pe care a rămas până la moarte lui, indurând arșița și frigul, și atacurile oamenilor și demonilor. În jurul stâlpului lui s-a strâns număr mare de ucenici, pe care Sfântul i-a povățuit ...

  S emănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieșit din sânurile Tatălui, după cum Însuși a zis: Eu de la Dumnezeu am ieșit (Ioan 17, 8), și a venit pe pământ să semene sămânța cuvântului Său. Iar țarina în care a semănat sămânța Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a făcut-o, după cum în altă pildă a zis: Iar țarina este lumea (Matei 13, 38). Detalii aici:

  Î n Duminica de astăzi, după înălțarea Sfintei Cruci s-a citit Evanghelia de la Marcu, capitolul 8, versetele 34-38. Aici Mântuitorul ne învață cum trebuie să ne ducem crucea vieții și ce să facem să mântuim sufletele noastre. Prima condiție obligatorie pentru mântuire, pentru a începe o viață de pocăință este "lepădarea de sine", adică lepădarea de egoism, numit și "iubirea de sine". Pentru a înțelege ce grea este această patimă, cât și felul cum putem scăpa de ea, pentru a ne mântui sufletul, vom vorbi astăzi despre această patimă, care stă ca o caracatiță cu multe capete în inima noastră.

S fântul Isihie era ostaș creștin și făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staționată în cetatea Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraților Dioclețian și a ginerelui său, Maximian Galeriu. B iruința repurtată împotriva perșilor în anul 297 a dat prilej celui din urmă să persecute pe creștini. Încă de mai înainte, el îi socotea că sunt niște cetățeni nefolositori societății, de vreme ce cred într-un Dumnezeu Atotputernic, nevăzut, iubitor de oameni și de pace pe pământ. Împăratul amintit arunca chiar cauza slăbirii Imperiului Roman asupra lor. De aceea a poruncit să fie îndepărtați din armată. A stfel au fost arestați, judecați și condamnați la moarte prin decapitare soldații creștini Pasicrate și Valention, Nicandru și Marcian, veteranul Iuliu, cărora le-a urmat ostașul Isihie. S finților Pasicrate și Valention li s-au tăiat capetele la 24 aprilie, iar Sfântului Iuliu, la 27 mai. În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla la...

      Acest izvor tămăduitor, se află la Biserica ridicată de Leon care se găsește şi azi la Constantinopol, oraş cunoscut acum ca Istanbul... „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“a zis Leon, Maicii Domnului atunci.   De acest izvor făcător de minuni mai sunt  legate şi multe alte povestiri. Se spune că izvorul a înviat şi un mort. Omul era din Tesalia şi, plecând el cu corabia în pelerinaj spre izvor, a murit pe drum. Dar înainte să-şi dea duhul, i-a rugat pe corăbieri să nu-l arunce în mare, ci să-l ducă să-l îngroape la biserica izvorului, şi acolo să toarne pe el de trei ori din apa tămăduitoare. Corăbierii au făcut întocmai, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.    Secolele au trecut unul după altul şi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducând celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După Primul Război Mondial, statul turc, pe teritoriul căru...

  F iecare dintre acești trei mari Sfinți are propria sa zi de sărbătoare în Biserică: Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit la 1 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie. A ceastă sărbătorire a tuturor trei la un loc în ziua de 30 ianuarie a fost însă instituită în veacul al unsprezecelea, în timpul împărăției lui Alexie Comnenul, când se ivise și o neînțelegere în popor. C ăci erau unii care socoteau că dintre cei trei, Sfântul Vasile este cel mai mare sfânt datorită curajului și curăției sale, și aceștia se numeau vasilieni. Alții îl cinsteau numai pe Sfântul Grigorie Teologul, datorită adâncimii și sfințeniei teologhisirii sale – aceștia își spuneau gregorieni. Iar alții îl cinsteau numai pe Sfântul Ioan Gură de Aur datorită elocinței și limpezimii cu care explica Sfânta Scriptură către popor - aceștia erau ioaniții. D ar această ceartă s-a curmat prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și spre mai marea slavă a Sfinte...

  A cesta este numele icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Sfântul Sava sârbul a adus-o de la Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, de lângă Ierusalim. Ș i așa s-a împlinit prorocia Sfântului Sava cel Sfințit, pe care o făcuse cam cu opt sute de ani mai înainte, că va veni un anume preot sârb cu numele Sava, și că acestuia i se vor da un toiag arhieresc și această icoană. C ând Sfântul Sava sârbul a cercetat Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, monahii și-au amintit de prorocia întemeietorului mânăstirii lor și i-au dăruit lui Sava cel din Serbia toiagul și icoana. A ceastă icoană a fost așezată de-a dreapta Ușilor împărătești de pe iconostasul sihăstriei Sfântului Sava din Karies, în Sfântul Munte Athos [numită ”Casa tăcerii“], iar toiagul a fost pus într-o chilie alăturată, cunoscută sub numele de ”Paterica“.