REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F iecare dintre acești trei mari Sfinți are propria sa zi de sărbătoare în Biserică: Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit la 1 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie. A ceastă sărbătorire a tuturor trei la un loc în ziua de 30 ianuarie a fost însă instituită în veacul al unsprezecelea, în timpul împărăției lui Alexie Comnenul, când se ivise și o neînțelegere în popor. C ăci erau unii care socoteau că dintre cei trei, Sfântul Vasile este cel mai mare sfânt datorită curajului și curăției sale, și aceștia se numeau vasilieni. Alții îl cinsteau numai pe Sfântul Grigorie Teologul, datorită adâncimii și sfințeniei teologhisirii sale – aceștia își spuneau gregorieni. Iar alții îl cinsteau numai pe Sfântul Ioan Gură de Aur datorită elocinței și limpezimii cu care explica Sfânta Scriptură către popor - aceștia erau ioaniții. D ar această ceartă s-a curmat prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și spre mai marea slavă a Sfintei Sa

  A cesta este numele icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Sfântul Sava sârbul a adus-o de la Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, de lângă Ierusalim. Ș i așa s-a împlinit prorocia Sfântului Sava cel Sfințit, pe care o făcuse cam cu opt sute de ani mai înainte, că va veni un anume preot sârb cu numele Sava, și că acestuia i se vor da un toiag arhieresc și această icoană. C ând Sfântul Sava sârbul a cercetat Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, monahii și-au amintit de prorocia întemeietorului mânăstirii lor și i-au dăruit lui Sava cel din Serbia toiagul și icoana. A ceastă icoană a fost așezată de-a dreapta Ușilor împărătești de pe iconostasul sihăstriei Sfântului Sava din Karies, în Sfântul Munte Athos [numită ”Casa tăcerii“], iar toiagul a fost pus într-o chilie alăturată, cunoscută sub numele de ”Paterica“.

  U nul dintre marii sihaștri ai Carpaților a fost și Cuviosul Antonie de la Schitul Iezerul (Cheia)–Vâlcea, numit de credincioșii din partea locului „Sfântul Antonie Sihastrul”. S fântul Antonie era de loc din satele subcarpatice ale județului Vâlcea. Crescând de mic în iubire de Hristos și cunoscând câțiva sihaștri trăitori la liniște, la vârstă potrivită s-a tuns în monahism la Schitul Iezerul, unde s-a nevoit în anii tinereții. Apoi, sporind în rugăciune și smerenie, în jurul anului 1690 s-a retras, cu binecuvântarea egumenului, la viață pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere. Acolo se ostenea singur într-o mică peșteră de piatră, lăudând pe Dumnezeu ziua și noaptea și luptându-se neîncetat cu duhurile rele și cu neputințele firii. Căci nimeni, afară de sihaștri, nu știe cât de mari sunt ispitele și încercările celor ce se nevoiesc în viața pustnicească. N eavând un lăcaș propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare și a săpat singur cu mâinile sale un mic

  A cest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinți canonizați de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinți săraci, dar foarte evlavioși. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educație creștinească. După primii ani de școală, Anastasie este trimis să învețe carte la Constantinopol, unde studiază teologia și scrierile Sfinților Părinți. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărților sfinte și prin cugetarea la cele dumnezeiești. L a vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se stabilește în insula Hios, povățuit de Duhul Sfânt, unde predă religia la o școală de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoința monahală în vestita chinovie, numită "Noua Mânăstire", primind tunderea monahicească la șapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la tunderea în marele și îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele

  Moșii de toamnă 2023 sau Sâmbăta Morților este o zi importantă pentru credincioșii creștini, fiind ziua de pomenire a celor care nu mai sunt printre noi. De Moșii de toamnă sunt legate multe tradiții, dar și multe superstiții. Ce semnificație au Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților De Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților în biserica ortodoxă are loc ceea ce este numit parastas colectiv. Numele de parastas vine din limba greacă şi înseamnă a mijloci, a sta în locul cuiva. Potrivit tradiției creștine, numele vine de la faptul că noi, cei vii, mijlocim către Dumnezeu pentru cel mort. Parastasul se face, așadar, în speranţa că Dumnezeu, pentru jertfa noastră plină de iubire şi pentru rugăciunea făcută de cel care primeşte darul, va ierta păcatele pe care cel mort le-a făcut în decursul vieţii sale. Tot potrivit tradiției, când cineva primeşte ceva slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort: Dumnezeu să-l ierte sau Bogdaproste. Bogdaproste înseamnă slăvit să fi

  a. Viața P reacuvioasa maica noastră Parascheva, numită „cea Nouă”, de la Iași, „a Moldovei luminătoare” și lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al XI-lea, din părinți binecredincioși și de bun neam. C ei doi copii, Eftimie și Parascheva, au primit în familie o aleasă creștere și educație religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoința monahală. Apoi, pentru sfințenia vieții lui, ajunge episcop al Matidiei și păstorește bine Biserica lui Hristos până la sfârșitul vieții. La fel și fericita Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mânăstire de fecioare din orașul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului și se nevoiește mai mulți ani într-o mică mânăstire de călugărițe pustnice de pe Valea Iordanului. L a vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnulu

  I acov, fiul lui Alfeu, a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli. El a fost frate de sânge cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. E l a fost martor ocular al minunilor și cuvintelor adevărate ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, martor ocular al Patimii Lui, al învierii și înălțării Lui. D upă Pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime lui Iacov i-au căzut sorții că să predice Evanghelia lui Hristos în Elefteropolis și ținuturile înconjurătoare, iar apoi în Egipt, unde a luat chinuri grele pentru Mântuitorul. C u mare putere în faptă și în cuvânt, Sfântul Apostol Iacov a semănat vestea mântuitoare a Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, dărâmând la pământ idolii, scoțând diavolii afară din oameni și vindecând toată neputința și boala întru Numele Domnului Iisus Hristos. Lupta și râvna lui pentru Evanghelie au fost încununate cu roadă îmbelșugată. Mulți păgâni au crezut în Hristos, s-au întemeiat și s-au înălțat biserici, s-au sfințit episcopi și preoți. S fântul Iac

  A cești Sfinți și minunați mucenici, eroi ai credinței creștine, au fost la început mari nobili de la curtea împăratului Maximian. Împăratul însuși îi cinstea foarte mult pentru vitejia, înțelepciunea și loialitatea lor. Când a auzit însă că marii Serghie și Vah sunt creștini, iubirea lui pentru ei s-a prefăcut în ură. L a o mare festivitate idolească împăratul le-a cerut să vină și să jertfească idolilor împreună cu el, dar Serghie și Vah au refuzat aceasta pe față, înaintea întregii curți. Negru de ură și de furie, împăratul a poruncit atunci pe loc devestirea lor de însemnele demnității lor militare: centura, mantia, inelul cu pecete au fost smulse de pe ei și în loc au fost îmbrăcați în haine de femeie, împăratul a poruncit ferecarea lor cu zgarde de fier și așa au fost purtați precum animalele în toată cetatea, ca să râdă vulgul [poporul] de ei. E i au fost după aceea trimiși la Antioh, guvernatorul Asiei, spre a fi torturați. Antioh dobândise acel rang prin mijlocirea lui S

  S fântul Grigorie, luminătorul Armeniei s-a născut într-o familie de rang înalt, înrudită cu marile case regale ale Persiei, prin Regele Arteban și Armeniei, prin Regele Khosrov. Când aceste două case regale au pornit război una împotriva celeilalte, Grigorie s-a retras la Cezareea Capadociei. E l acolo a aflat întâia oară despre credința creștinilor, a luat Sfântul Botez și s-a căsătorit. El a avut doi fii, pe Bardanes și pe Aristakes și pe amândoi i-a închinat slujirilor bisericești. D upă moartea soției lui, Grigorie s-a întors în Armenia și s-a pus în slujba Regelui Tiridates. El l-a slujit pe rege cu credință, iar Tiridates îl iubea mult pe Grigorie. Dar când Tiridates a aflat că Grigorie este creștin, el s-a umplut de ură și de furie, presându-l pe Grigorie în tot chipul să se lepede de Hristos și să se închine la idoli. Neizbutind, el l-a supus celor mai bestiale torturi, iar apoi l-a aruncat într-o groapă foarte adâncă, plină de șerpi veninoși, spre a-și afla sfârșitul ot

  De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde-ți averile tale tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer. După aceea vino și urmează-Mi (Matei 19, 21) I ubiți credincioși, I dealul fiecărui creștin pe pământ este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieții veșnice. Până la întruparea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu. M ântuirea, după învățătura Sfintei Evanghelii și a Bisericii Ortodoxe, se dobândește prin păzirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atât în decalogul Legii Vechi, cât și în Noul Testament, numit și legea Harului. Orice creștin care dorește să se mântuiască trebuie să săvârșească aceste trei condiții: să aibă credință dreaptă în Dumnezeu; să aibă harul Duhului Sfânt, care se dă tuturor prin cele șapte Sfinte Taine al

  S fântul Tit a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli mai mici. El s-a născut în insula Creta, unde a primit cea mai înaltă educație clasică a vremii. El cunoștea toată filosofia și toate operele poetice grecești. Î n urma unei vedenii din vis, el a început să citească cu luare aminte Cartea Prorocului Isaia, în urma căruia a lepădat toate concepțiile lui elinești. A uzind de Hristos Domnul, Tit a călătorit la Ierusalim împreună cu alți cretani, iar acolo L-a văzut pe Domnul cu ochii lui, L-a auzit predicând cu urechile sale și a fost martorul ocular al minunilor Lui preaputernice. I nima tânără a cretanului Tit s-a închinat atunci cu desăvârșire lui Hristos. Mai după aceea el a primit Sfântul Botez din mâinile marelui Pavel, căruia i-a slujit așa cum slujește un fiu credincios tatălui lui iubit, la lucrarea Predicării Evangheliei. Sfântul Apostol Pavel l-a iubit pe Tit atât de mult, încât în unele locrui din epistolele lui îl numește fiul lui iubit (Tit 1:4), iar în altele

  A cest Sfânt mucenic a fost dintr-un loc numit Maninaeas, ce se afla lângă cetatea Claudiopolis din Bitinia. El a luat mucenicia în vremea lui Dioclețian. După torturi bestiale el a fost ars de viu, luând astfel cununa muceniciei și strămutându-se la locașurile împăratului Hristos.

  A chilina s-a născut în orașul palestinian Biblos din cinstiți și dreptmăritori părinți creștini. Deși în vârstă de doar șapte ani fiind, Achilina cunoștea toate tainele credinței creștine, iar la vârsta de zece ani ea a fost atât de plină de Duhul Sfânt încât a putut să predice pe Hristos femeilor ei însoțitoare cu mare putere și râvnă. C ând au izbucnit persecuțiile de sub împăratul Dioclețian cineva a pârât-o pe Achilina înaintea trimisului împărătesc Volusian, care era mai curând fiară decât om. Volusian a poruncit mai întâi ca fecioara să fie biciuită, apoi să i se înfigă o vergea încinsă în foc prin urechi și prin creier. D ar până la ultima ei suflare fecioara Achilina L-a mărturisit pe Hristos Domnul pe față și cu libertate, iar când din cap a început să-i curgă sânge și creier, ea a căzut jos, moartă. T rimisul, văzând aceasta și socotind cu adevărat că Achilina este moartă, a poruncit ca trupul ei să fie scos în afara cetății și aruncat pe groapa de necurății și gunoai

  Î n timpul domniei împăratului Valens, arienii, cu ajutorul împăratului, prigoneau sălbatic Ortodoxia. Auzind de aceste prigoniri, un pustnic care se nevoia în părțile răsăritului și-a părăsit pustia și a venit la Constantinopol ca să-i întărească pe creștini în a-i înfiera și a-i vădi pe eretici cu vitejie. În același timp, împăratul Valens se îndrepta către nord cu armate împotriva goților, care trecuseră dincoace de Dunăre, în Tracia. I saachie a ieșit înaintea împăratului și i-a zis: „O împărate, deschide bisericile ortodocșilor și-ți va binecuvânta ție Dumnezeu calea!" D ar împăratul l-a disprețuit pe Bătrânul și cuvintele lui și și-a continuat calea, în următoarea zi Isaachie iar a alergat înaintea împăratului și iar i-a zis aceleași cuvinte, arătându-i prorocește că altfel rău va fi de el la acel război. Împăratul era să dea ascultare cuvintelor Bătrânului, dar un anume sfătuitor al împăratului, următor al necuratei erezii a necuratului Arie, l-a împiedicat pe împărat

  „Deci Domnul, după ce a grăit cu ei, s-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu“. (Marcu 16, 19). A cest praznic de acum, al Înălțării Domnului, nu știu, iubiții mei ascultători, praznic de bucurie să-l numesc sau de plângere. L-aș numi praznic de bucurie, dar văd pe Sfinții Apostoli plângând și întristându-se, lucru pe care și Biserica îl arată, că la stihirile de la Vecernie, cântă așa: „Doamne, Apostolii, dacă te-au văzut pe tine pe nori înălțându-te, Dătătorule de viață, Hristoase, de întristare umplându-se, cu tânguire de lacrimi plângând, ziceau: Stăpâne, să nu „ne lași orfani, pe noi, robii Tăi, pe care, din milostivire, ne-ai iubit. L -aș numi praznic de plângere, dar văd pe acești Sfinți Apostoli bucurându-se, după cum troparul de astăzi ne arată, zicând: ,Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh.“ Să-l numesc dar, praznic de bucurie. Însă văd pe Preacurata, pe Binecuvântata Fecioară de Du