Postări

Se afișează postări cu eticheta PAREMII

Prorocia lui Isaia 48, 17-22; 49, 1-4

Imagine
    17 Așa grăiește Domnul, Izbăvitorul tău, Sfântul lui Israel: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău Care te învață spre folosul tău și te duce pe calea pe care trebuie să mergi. 18 Dacă ai fi luat aminte la poruncile Mele, fericirea ta ar fi fost asemenea unui râu și dreptatea ta ca valurile mării. 19 Și va fi seminția ta ca nisipul mării și odraslele pântecelui tău ca pulberea pământului. Nimic nu va nimici, nici nu va șterge numele tău înaintea Mea! 20 Ieșiți din Babilon, fugiți din Caldeea cu cântece de veselie! Vestiți, faceți cunoscută știrea, duceți-o până la marginile pământului! Ziceți: Domnul răscumpără pe sluga Sa Iacov. 21 Și nu vor suferi de sete în pustiul unde El îi duce; El le izvorăște apă din stâncă. El despică stânca și apa țâșnește! 22 Nu este pace, zice Domnul, pentru cei fără de lege!» 1 Ascultați, ostroave, luați aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat de la nașterea Mea, din pântecele maicii Mele Mi-a spus pe nume. 2 Făcut-a din gura Mea sabie ascuțită; ascunsu

Prorocia lui Isaia 37, 33-38; 38, 1-6

Imagine
  33 Pentru aceasta, așa zice Domnul către regele Asiriei: Nu va intra în această cetate și nu va arunca nici o săgeată. Nu va porni împotriva ei cu scut și nu o va înconjura cu valuri. 34 Pe calea pe care a venit se va întoarce și nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. 35 Apăra-voi cetatea aceasta și o voi scăpa pentru Mine și pentru David, sluga Mea!» 36 Și a ieșit îngerul Domnului și a bătut în tabăra Asiriei o sută și cincizeci de mii; iar dimineața, la sculare, toți erau morți. 37 Atunci Sanherib, regele Asiriei, a ridicat tabăra și a plecat și s-a oprit la Ninive. 38 Și pe când el se închina în templul lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec și Șareser, feciorii lui, l-au lovit cu sabia și au fugit în ținutul Ararat. Iar în locul lui, a domnit fiul său Asarhadon. 1 În vremea aceea Iezechia s-a îmbolnăvit de moarte. Și a intrat la el Isaia, fiul lui Amos, și i-a zis: «Așa grăiește Domnul: Pune rânduială în casa ta, că nu vei mai trăi, ci vei muri». 2 Atunci s-a întors Iezech

Prorocia lui Isaia 14, 24-32

Imagine
  . 24 Juratu-S-a Domnul Savaot și a zis: «Cum am hotărât, așa va fi, precum M-am sfătuit, așa se va întâmpla! 25 Sfărâma-voi Asiria în pământul Meu și o voi călca în picioare pe munții Mei. Și robii vor fi liberați de jugul lor și umerii de povara lor». 26 Iată hotărârea pentru tot pământul, iată mâna întinsă peste toate neamurile! 27 Dacă Domnul Savaot a hotărât, cine îl va putea împiedica? Și dacă mâna Lui stă întinsă, cine o va întoarce la loc? 28 În anul morții lui Ahaz, fost-a această proorocie: 29 «Nu te veseli, toată țara Filistenilor, fiindcă a fost zdrobit toiagul care te lovea. Căci din rădăcina șarpelui va ieși o viperă și din urmașii lui un șarpe zburător. 30 Cei sărmani vor paște pe pășunile Mele, iar cei săraci vor fi fără de grijă. Voi face să moară de foame neamul tău, iar pe cei ce vor rămâne din tine îi voi ucide. 31 Tu, poartă, urlă! Și tu, cetate, țipă! Cutremură-te tu, țară a Filistenilor, toată! Că din partea de miazănoapte vine un fum și șirurile vrăjmașilor s

Prorocia lui Isaia 1, 1-20

Imagine
  1 Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda și Ierusalim, în vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz și Iezechia, regii lui Iuda. 2 Ascultă, cerule, și ia aminte, pământule, că Domnul grăiește: Hrănit-am feciori și i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea. 3 Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe. 4 Vai ție neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele. 5 Pe unde să mai fiți loviți voi, cei ce mereu vă răzvrătiți? Tot capul vă este numai răni și toată inima slăbănogită. 6 Din creștet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi și răni pline de puroi, necurățate, nemuiate cu untdelemn și nelegate. 7 Țara voastră este pustiită, cetățile voastre arse cu foc, țarinile voastre le mănâncă străinii înaintea ochilor voștri, totul este pustiit, ca la nimic

Prorocia lui Ioil 2, 12-26

Imagine
  12 Și-acum ne zice Domnul, El, Dumnezeul nostru: „La Mine vă întoarceți, cu inimă cu tot, cu post, cu tânguire și plângere adâncă, 13 și inimile sfâșiați-vă, nu hainele! La Domnul să vă'ntoarceți, la Dumnezeul vostru, că-i milostiv și îndurat, și îndelung e răbdător și mult e milostiv și-I pare rău de ce e rău: 14 - O, cine știe [zice El], de nu se va întoarce, de nu se va căi și binecuvântare va lăsa în urmă-i și jertfă și prinos Îi va aduce Domnului, Dumnezeului vostru?...“ 15 Sunați cu glas de trâmbiță'n Sion, postiți un post al sfințeniei, vestiți o prăznuire!; 16 poporul adunați-l, sfințiți-i adunarea și adunați-i laolaltă pe bătrâni, pe pruncii de la țâță adunați-i!, să iasă mirele din așternut și din cămara ei, mireasa! 17 Jos, între tindă și altar, acolo preoții vor plânge, ei, cei ce Domnului slujesc, și-acolo vor grăi: „O, cruță-l, Doamne, pe poporul Tău și nu-Ți da moștenirea spre ocară s'o stăpânească cei păgâni, ca nu cumva să sp

Înțelepciunea lui Solomon 4, 7, 16-20; 5, 1-7

Imagine
  . 7 Omul drept, chiar dacă moare de timpuriu, află odihnă. 16 Dreptul care moare îi osândește pe nelegiuiții care trăiesc, iar tinerețea grabnic împlinită [osândește] îndelunga bătrânețe a celui nedrept. 17 Nebunii văd sfârșitul înțeleptului, dar fără să priceapă planurile Domnului asupră-i, și nici de ce El Și l-a pus deoparte; 18 văd și disprețuiesc, dar Domnul Își va râde de ei. 19 Ei după-aceea fi-vor un stârv disprețuit, de-a pururi de ocară printre morți; căci El îi va zdrobi, pe ei, cei fără grai și azvârliți cu capu'n jos și îi va scutura din temelii și vor pieri până la unul și chinul îi va măcina și amintirea, da, li se va stinge. 20 Și când va veni socoteala păcatelor lor, ei vor veni cuprinși de spaimă, iar fărădelegile lor îi vor osândi din față. c 1 Cel drept, plin de'ndrăznire, va sta atunci în față, de față cu aceia ce i-au făcut necazuri și pentru-a cărui trudă a n'aveau decât dispreț. 2 Văzându-l, tulburare-i va scutura, și spaimă, u

Prorocia lui Maleahi 3, 1-3, 5-7, 12; 4, 4-6

Imagine
  . 1 Iată, Eu îl trimit pe îngerul Meu, și el va pregăti calea înaintea feței Mele; și Domnul pe Care voi Îl căutați va veni de îndată în templul Său, Îngerul legământului pe Care voi Îl voiți; iată, vine! zice Domnul Atotțiitorul a . 2 Și cine va putea suferi ziua venirii Lui? Sau cine va putea să stea întru înfățișarea Lui? Fiindcă El vine ca focul din topitoare și ca iarba celor ce înălbesc b . 3 El va ședea să topească și să curețe ca și cum ar avea argint, ca și cum ar avea aur; și-i va curăți pe fiii lui Levi și-i va lămuri ca pe aur și ca pe argint, iar ei Îi vor aduce Domnului prinos întru dreptate. 5 Și Mă voi apropia de voi întru judecată, și voi fi grabnică mărturie împotriva vrăjitorilor și împotriva adulterelor și împotriva celor ce jură strâmb pe numele Meu și împotriva celor ce țin pentru ei simbria slugilor și a celor ce le asupresc pe văduve și-i bat cu pumnii pe orfani și împotriva celor ce strâmbă judecata străinului și împotriva celor ce nu se tem de Mine, zice

Prorocia lui Isaia 40, 1-5, 9-10; 41, 18; 45, 18; 48, 21; 54, 1

Imagine
  . 1 Alinați-vă, alinați-vă, poporul Meu! zice Domnul. a 2 Voi, preoți, grăiți către inima Ierusalimului; alinați-l, că umilința lui s'a'mplinit, păcatele i s'au dezlegat, că din mâna Domnului a primit de două ori mai mult decât prețul păcatelor lui. b 3 Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Dumnezeului nostru! c 4 Fiece vale se va umple și fiece munte și deal se va micșora; cele strâmbe se vor face drepte și căile colțuroase vor fi netede. d 5 Și slava Domnului se va arăta și orice trup va vedea mântuirea lui Dumnezeu, căci Domnul a spus-o. 9 Tu, cel ce-i binevestești Sionului, f suie-te pe muntele înalt; glasul ți-l înalță cu tărie, tu cel ce-i binevestești Ierusalimului!; 10 înălțați-vă! nu vă temeți, spuneți cetăților lui Iuda: „Iată-L pe Dumnezeul vostru!“ Iată-L pe Domnul! Domnul vine cu tărie, brațul Său e plin de putere; iată, răsplata Lui și-o are cu El și lucrul Său Îi stă înainte. 18 ci râur

Înțelepciunea lui Solomon 3, 1-9

Imagine
    1 Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și nici un chin nu le va atinge. 2 În ochii nemintoșilor ei par că au murit, ieșirea lor din lume e o nenorocire, 3 plecarea dintre noi, totuna cu nimicul, dar ei se află'n pace. 4 Chiar dacă, în ochii oamenilor, au îndurat chinuri, nădejdea lor e plină de nemurire; 5 pentru-o pedeapsă mică primi-vor plată mare. a Căci Dumnezeu i-a pus la încercare și i-a găsit vrednici de El; 6 ca pe aur în cuptor, așa i-a încercat și i-a primit ca pe o jertfă de ardere-de-tot. 7 Vor străluci în ziua cercetării, b roi de scântei pe miriște vor fi. c 8 Stăpâni peste popoare, ei neamuri judeca-vor, iar Domnul peste dânșii va'mpărăți în veci. 9 Acei ce-și pun credința în El vor înțelege ce este adevărul, cei credincioși ai Săi cu El vor sta'n iubire, căci harul și'ndurarea sunt pentru-aleșii Săi.

Deuteronom 10, 14-18, 20-21

Imagine
    14 Iată, al Domnului, Dumnezeului tău, este cerul și cerul cerului, pământul și toate câte sunt într'însul; 15 dar numai pe părinții voștri i-a ales Domnul ca să-i iubească, și pe urmașii lor de după ei, pe voi v'a ales El mai mult decât toate neamurile, așa [cum este] în ziua de azi. 16 Tăiați-vă'mprejur învârtoșarea inimii voastre c , și cerbicea voastră n'o mai întăriți d . 17 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, El este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare și puternic și temut e , Cel ce nu caută la față f și nici nu primește daruri g , 18 Cel ce face dreptate străinului h și orfanului și văduvei, Cel ce iubește pe străin dându-i pâine și haină. 20 De Domnul, Dumnezeul tău, să te temi, Lui să-I slujești, de El să te lipești și pe numele Lui să te juri. 21 El e fala ta și El e Dumnezeul tău, El, Cel ce'n mijlocul tău a făcut acele lucruri mari și slăvite pe care le-au văzut ochii tăi.

Deuteronom 1, 8-12, 15-17

Imagine
  .  8 Iată, datu-v'am țara pe mână: intrați într'însa și luați în stăpânire pământul pe care Domnul li S'a jurat părinților voștri, lui Avraam și lui Isaac și lui Iacob, să li-l dea, lor și urmașilor lor de după ei. 9 În vremea aceea v'am zis: Nu pot să vă duc singur. 10 Domnul, Dumnezeul vostru, v'a înmulțit și iată-vă astăzi numeroși ca stelele cerului. 11 Domnul, Dumnezeul părinților voștri, să vă înmulțească de o mie de ori mai mult decât sunteți acum și să vă binecuvinteze după cum v'a grăit! 12 Cum voi putea eu de unul singur să vă port durerea și povara și neînțelegerile dintre voi? 15 Și am luat dintre voi bărbați înțelepți, pricepuți și încercați și i-am pus peste voi: căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci, peste zeci, și condeieri judecătorilor voștri g . 16 Și le-am poruncit atunci judecătorilor voștri, zicând: Să ascultați ceea ce se întâmplă'n mijlocul fraților voștri și să judecați drept între un om și fratele lui și străinul din

Înțelepciunea lui Solomon (culegere de versete alese) (I)

Imagine
  D in gura dreptului picură înțelepciune, iar limba celui nedrept va pieri. Din buzele oamenilor drepți picură daruri. Gura celor înțelepți grăiește înțelepciune. Iar dreptatea îi izbăvește pe ei din moarte. Săvârșindu-se bărbatul drept, nu-i piere nădejdea; că fiu drept se naște spre viață și întru bunătățile lui va culege roadă dreptății. Lumina drepților este pururea și de la Domnul vor afla har și mărire. Limba înțelepților picură cele bune și în inima lor odihnește înțelepciunea. Domnul iubește inimile cuvioase și sunt primiți de El toți cei fără prihană în cale. Înțelepciunea Domnului luminează fața celui priceput; că întâmpină pe cei ce o doresc, mai înainte de a o fi cunoscut pe dânsa. Cel ce mânecă la dânsa nu va obosi și degrab fără de grijă va fi. Că celor vrednici de ea singură le umblă împrejur căutându-i, și în cărări se arată lor cu bună voință. Pe înțelepciune niciodată nu o va birui răutatea; pentru aceasta am îndrăgit frumusețea ei și am iubit-o și am căutat-o din

Înțelepciunea lui Solomon (culegere de versete alese) (II)

Imagine
  L ăudându-se dreptul, se vor veseli popoarele că pomenirea lui este fără de moarte. Pentru că de la Dumnezeu se cunoaște și de la oameni și place Domnului sufletul lui. Iubiți dar, oamenilor, înțelepciunea, poftiți-o pe ea și vă veți învăța, că începerea ei este dragostea și paza legilor. Cinstiți înțelepciunea ca să împărățiți în veci. Spune-voi vouă și nu voi ascunde de voi tainele lui Dumnezeu. Că Acela este conducător înțelepciunii și îndreptător înțelepților și știutor a tot cugetul și lucrul și toate gândurile le învață înțelepciunea; că este într-însa duh înțelegător și sfânt și strălucirea luminii celei ce este de-a pururea și chipul bunătății lui Dumnezeu. Aceea așază prieteni lui Dumnezeu și prooroci și mai frumoasă este decât soarele și decât toată facerea luminii stelelor. Aceea pe cei ce slujesc ei i-a scăpat de dureri și i-a îndreptat pe cărări drepte. Datu-le-a lor cunoștință sfântă și i-a păzit pe ei de vrăjmași, datu-le-a lor și biruință tare; ca să înțeleagă toți

Înțelepciunea lui Solomon 10, 8; 3, 3-16

Imagine
   . 8 Căci, pentru faptul de a se fi îndepărtat de înțelepciune, ei nu numai că au căzut în nenorocirea de a nu cunoaște binele, dar le-au lăsat celor vii un monument al nebuniei lor, așa încât ticăloșia lor să nu rămână ascunsă. 3 plecarea dintre noi, totuna cu nimicul, dar ei se află'n pace. 4 Chiar dacă, în ochii oamenilor, au îndurat chinuri, nădejdea lor e plină de nemurire; 5 pentru-o pedeapsă mică primi-vor plată mare. a Căci Dumnezeu i-a pus la încercare și i-a găsit vrednici de El; 6 ca pe aur în cuptor, așa i-a încercat și i-a primit ca pe o jertfă de ardere-de-tot. 7 Vor străluci în ziua cercetării, b roi de scântei pe miriște vor fi. c 8 Stăpâni peste popoare, ei neamuri judeca-vor, iar Domnul peste dânșii va'mpărăți în veci. 9 Acei ce-și pun credința în El vor înțelege ce este adevărul, cei credincioși ai Săi cu El vor sta'n iubire, căci harul și'ndurarea sunt pentru-aleșii Săi. 10 Nelegiuiții însă, ei vor primi pedeapsă pe-a gândului măsur

Înțelepciunea lui Solomon 4, 7-15

Imagine
     7 Omul drept, chiar dacă moare de timpuriu, află odihnă. 8 Bătrânețea cinstită nu e cea dată de lungimea vieții, ea nu se măsoară cu numărul anilor; 9 la om, înțelepciunea e căruntețea lui și viața ne'ntinată îi este bătrânețea; 10 plăcut lui Dumnezeu, Acesta l-a iubit mutându-l dintr'o lume a celor păcătoși; 11 răpit a fost, ca nu cumva răutatea să-i strâmbe'nțelepciunea, ca nu cumva'nșelarea să-i amăgească sufletul; 12 căci vraja răutății întunecă ce-i bun și amețeala poftei subjugă mintea clară; 13 desăvârșit devreme, plinirea lui e lungă. 14 Sufletul său, plăcut lui Dumnezeu, a fost grăbit să plece din mijlocul răimii. b Nebunii văd aceasta, dar nu pricep nimic și nici că-și bat ei capul cu astfel de nimicuri, 15 că harul și'ndurarea sunt pentru-aleșii Săi, iar cercetarea, pentru sfinții Săi.

Înțelepciunea lui Solomon 3, 1-9

Imagine
  1 Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și nici un chin nu le va atinge. 2 În ochii nemintoșilor ei par că au murit, ieșirea lor din lume e o nenorocire, 3 plecarea dintre noi, totuna cu nimicul, dar ei se află'n pace. 4 Chiar dacă, în ochii oamenilor, au îndurat chinuri, nădejdea lor e plină de nemurire; 5 pentru-o pedeapsă mică primi-vor plată mare. a Căci Dumnezeu i-a pus la încercare și i-a găsit vrednici de El; 6 ca pe aur în cuptor, așa i-a încercat și i-a primit ca pe o jertfă de ardere-de-tot. 7 Vor străluci în ziua cercetării, b roi de scântei pe miriște vor fi. c 8 Stăpâni peste popoare, ei neamuri judeca-vor, iar Domnul peste dânșii va'mpărăți în veci. 9 Acei ce-și pun credința în El vor înțelege ce este adevărul, cei credincioși ai Săi cu El vor sta'n iubire, căci harul și'ndurarea sunt pentru-aleșii Săi.

Înțelepciunea lui Solomon 5, 16-23; 6, 1-3

Imagine
  . 16 De-aceea vor primi, din mâna chiar a Domnului, cununa'mpărătească-a strălucirii și diadema frumuseții, c căci ei de dreapta Lui vor fi păziți și ocrotiți vor fi, ca de un scut, de brațul Său. 17 Cu-aprinsa-I gelozie drept armură, d El va'narma făptura spre-a-Și nimici vrăjmașii, 18 și, cu dreptatea'mplătoșat, coif Își va pune dreapta judecată, 19 sfințenia Și-o va face un scut nebiruit, 20 din aspra Sa mânie, o sabie-ascuțită, și'ntregul univers porni-va la război alături, să-i înfrunte pe cei lipsiți de minte e . 21 Fulgere vor țâșni, cu vârful drept la țintă, din arcul bine'ntins al norilor zburând; 22 din praștie, puzderie de grindini mânioase; spre ei f se'ndreaptă furia din clocotele mării și fluvii în puhoaie vor trece peste ei; 23 o cruntă vijelie-i va biciui din față și-i va zvârli prin aer precum un uragan. Astfel nelegiuirea va pustii pământul întreg, și răutatea va răsturna din tronuri pe cei puternici. 1 Voi, regi, ascultați

Înțelepciunea lui Solomon 4, 7, 16-20; 5, 1-7

Imagine
  7 Omul drept, chiar dacă moare de timpuriu, află odihnă. 16 Dreptul care moare îi osândește pe nelegiuiții care trăiesc, iar tinerețea grabnic împlinită [osândește] îndelunga bătrânețe a celui nedrept. 17 Nebunii văd sfârșitul înțeleptului, dar fără să priceapă planurile Domnului asupră-i, și nici de ce El Și l-a pus deoparte; 18 văd și disprețuiesc, dar Domnul Își va râde de ei. 19 Ei după-aceea fi-vor un stârv disprețuit, de-a pururi de ocară printre morți; căci El îi va zdrobi, pe ei, cei fără grai și azvârliți cu capu'n jos și îi va scutura din temelii și vor pieri până la unul și chinul îi va măcina și amintirea, da, li se va stinge. 20 Și când va veni socoteala păcatelor lor, ei vor veni cuprinși de spaimă, iar fărădelegile lor îi vor osândi din față. c 1 Cel drept, plin de'ndrăznire, va sta atunci în față, de față cu aceia ce i-au făcut necazuri și pentru-a cărui trudă a n'aveau decât dispreț. 2 Văzându-l, tulburare-i va scutura, și spaimă, uim

Prorocia lui Maleahi 3, 1-3, 5-7, 12; 4, 4-6

Imagine
  . 1 Iată, Eu îl trimit pe îngerul Meu, și el va pregăti calea înaintea feței Mele; și Domnul pe Care voi Îl căutați va veni de îndată în templul Său, Îngerul legământului pe Care voi Îl voiți; iată, vine! zice Domnul Atotțiitorul a . 2 Și cine va putea suferi ziua venirii Lui? Sau cine va putea să stea întru înfățișarea Lui? Fiindcă El vine ca focul din topitoare și ca iarba celor ce înălbesc b . 3 El va ședea să topească și să curețe ca și cum ar avea argint, ca și cum ar avea aur; și-i va curăți pe fiii lui Levi și-i va lămuri ca pe aur și ca pe argint, iar ei Îi vor aduce Domnului prinos întru dreptate. 5 Și Mă voi apropia de voi întru judecată, și voi fi grabnică mărturie împotriva vrăjitorilor și împotriva adulterelor și împotriva celor ce jură strâmb pe numele Meu și împotriva celor ce țin pentru ei simbria slugilor și a celor ce le asupresc pe văduve și-i bat cu pumnii pe orfani și împotriva celor ce strâmbă judecata străinului și împotriva celor ce nu se tem de Mine, zice

Prorocia lui Isaia 40, 1-5, 9-10; 41, 18; 45, 18; 48, 21; 54, 1

Imagine
  . 1 Alinați-vă, alinați-vă, poporul Meu! zice Domnul. a 2 Voi, preoți, grăiți către inima Ierusalimului; alinați-l, că umilința lui s'a'mplinit, păcatele i s'au dezlegat, că din mâna Domnului a primit de două ori mai mult decât prețul păcatelor lui. b 3 Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Dumnezeului nostru! c 4 Fiece vale se va umple și fiece munte și deal se va micșora; cele strâmbe se vor face drepte și căile colțuroase vor fi netede. d 5 Și slava Domnului se va arăta și orice trup va vedea mântuirea lui Dumnezeu, căci Domnul a spus-o. 9 Tu, cel ce-i binevestești Sionului, f suie-te pe muntele înalt; glasul ți-l înalță cu tărie, tu cel ce-i binevestești Ierusalimului!; 10 înălțați-vă! nu vă temeți, spuneți cetăților lui Iuda: „Iată-L pe Dumnezeul vostru!“ Iată-L pe Domnul! Domnul vine cu tărie, brațul Său e plin de putere; iată, răsplata Lui și-o are cu El și lucrul Său Îi stă înainte. 18 ci râur