Postări

Se afișează postări cu eticheta VIETILE SFINTELOR

Pomenirea celui între sfinți, Cuviosul Părintele nostru Vucol, Episcopul Smirnei

Imagine
  ​Plăcutul lui Dumnezeu Vucol s-a deprins din copilăria sa la nerăutate și la întreaga înțelepciune, apoi s-a făcut vas al Sfîntului Duh. Iar prealăudatul și iubitul lui Hristos ucenic, Sfîntul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, aflîndu-l iscusit și vrednic, l-a hirotonisit episcop și păstor prea folositor smirnenilor. Apoi, fiind luminat de Sfîntul Duh și ca o făclie punîndu-se în sfeșnic, pe cei ce ședeau în întunericul rătăcirii și al înșelăciunii idolești cu lumina cerească i-a luminat. După aceea, prin Sfîntul Botez, i-a făcut fii ai luminii și i-a izbăvit de fiarele cele nevăzute și sălbatice, care căutau pe oricine să înghită. Deci acesta, mai înainte de moartea sa încredințînd fericitului Policarp oile sale cele cuvîntătoare, a trecut din viața vremelnică la cea veșnică. Trupul lui cel sfînt, fiind îngropat, Dumnezeu a poruncit să crească pe mormîntul lui un răsad care dădea tămăduire bolnavilor. ​Surse biografice și hagiografice ​ Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (Viețile Sf...

Soborul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, și pomenirea Sfântului și Dreptului Iosif, logodnicul

Imagine
  S fântul Iosif era de neam împărătesc din casa lui David și a lui Solomon, nepot al lui Matat și strănepot al lui Eleazar, fecior lui Iacov după fire, iar lui Ili după lege; pentru că Matat, moșul lui, născând pe Iosif, tatăl său, a murit. Pe femeia lui Matat, mama lui Iacov, a luat-o Melhie, din neamul lui Natan fiul lui David și a născut pe Ili; deci Ili a luat femeie și a murit fără fii. După dânsul, Iacov, care era frate al lui dintr-o maică, nu și dintr-un tată, a luat pe femeia lui, - de vreme ce legea poruncea așa: de va muri cineva neavând feciori, să ia fratele lui pe femeia lui, ca să continuie sămânța fratelui său. Deci, după acea lege, Iacov a luat pe femeia fratelui său și a născut pe Sfântul Iosif logodnicul. A stfel Iosif era, după cum s-a zis, fiu al amândorura, al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru care pricină Sfântul Evanghelist Luca, scriind neamul Domnului nostru Iisus Hristos, a pus pe Ili, tatăl lui Iosif, grăind despre Hristos așa: Ca...

Viața și pătimirea Sfintei Întâia Muceniță Tecla, cea întocmai cu apostolii

Imagine
  C ând Sfinții Apostoli Pavel și Varnava propoveduiau bunăvestirea lumii, au mers și în Iconia, și petreceau la Onisifor, pe care Pavel îl pomenește în scrisoarea cea către Timotei, zicând: "Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit și de lanțurile mele nu s-a rușinat" (2 Timotei 1,16). Atunci mulți, ascultând învățătura lor și văzând semnele și minunile care se făceau de dânșii, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. În casa lui Onisifor găzduind, adeseori intrau în sinagogă, și, precum în casă așa și în sinagogă, grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu, aducând pe popoare la calea cea mântuitoare și la credința în Iisus Hristos. De acest lucru se scrie în Faptele Apostolilor: "Și în Iconia au intrat ei (adică Pavel și Varnava), ca de obicei, în sinagoga iudeilor, și astfel au vorbit, încât o mare mulțime de iudei și de elini au crezut... Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăzneală în Domnul, Care da mărturie pentru cuvântul ...

Sfînta Mare Muceniță Fevronia fecioara

Imagine
  P e vremea păgînului împărat Dioclețian, era în Roma un eparh cu numele Antim. Acela avea un fiu, anume, Lisimah, pe care îl logodise cu o fecioară frumoasă a unui senator, care se numea Prosfor. Acel eparh, îmbolnăvindu-se de moarte, a chemat pe un frate al său, anume Selin, și i-a zis: "Iubitul meu frate, eu o să mă duc din viața omenească și îți încredințez pe Lisimah, fiul meu; tu să-i fii tată în locul meu, iar el să-ți fie fiu; deci, să grăbești după sfîrșitul meu, să-i faci nuntă cu mireasa cu care l-am logodit, fiica lui Prosfor". Antim poruncind astfel, după trei zile s-a sfîrșit. După aceea, împăratul Dioclețian a chemat pe Lisimah, fiul lui Antim, la el și pe Selin, unchiul lui, și, luîndu-i de o parte, a zis către Lisimah: "O, tinere, eu, aducîndu-mi aminte de dragostea tatălui tău, am voit să te pun eparh în locul lui; dar de vreme ce am auzit că iubești credința creștinească, am lăsat acest gînd, așteptînd pînă ce mă voi încredința dacă este adevărat sa...