Postări

Se afișează postări din aprilie, 2020

DULCE POVARĂ, IUBIREA de VIAȚĂ, II(din Constantin ANTON – „simplitate și firesc”, vol.II, colecția Ideal și Comunitate, nr. 14, Editura Pafilius, Iași, 2020)

Imagine
Orbind a singurătate Sufletul se zbate Dulce povară, Iubirea de viață! Tăcerea e în rugă Candelă de rouă Visul frânt de cuvinte Iubirea ruptă-n două! Chipul plânge pe cruce Erezie a aducerii aminte Dulce povară, Iubirea de viață! Stare de tristețe suavă Îngerii ne dăruiesc nouă Psalmi nescriși încă Iubirea ruptă-n două! Flacără plutindă A dor și a speranță Dulce povară, Iubirea de viață!

Pomenirea Sfântului Apostol Iacob, fratele Sfântului Ioan Evanghelistul, unul din cei doisprezece apostoli

Imagine
Pomenirea Sfântului Apostol Iacob, fratele Sfântului Ioan Evanghelistul, unul din cei doisprezece apostoli 30 aprilie Sfântul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu și fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Și era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsându-și corabia, pe tatăl său și mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască și Îi urma pretutindeni, luând aminte la învățăturile ce ieșeau din Preacurata Lui gură și vedea minunile ce se făceau de El. Pe acești doi frați apostoli i-a iubit Domnul atât de mult, încât unuia dintre ei i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar acestuia i-a făgăduit paharul Său, pe care l-a băut pe Cruce. Însă și ei au iubit atât de mult pe Domnul lor și atâta râvnă au arătat după El, încât au voit să pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau în Hristos, ca să-i piardă. Și ar fi făcut aceasta, dacă nu i-ar fi oprit îndelungrăbdătorul Hristos. Pe acești amândoi frați, Iacob și

Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu Glasul 2

Imagine
Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu Glasul 2 Cele de sus căutând... G las Dumnezeiesc auzind chemându-te pe tine, dragostea de tată ai trecut-o cu vederea și ai alergat la Hristos, cu fratele tău, Sfinte Mărite Iacob. Cu care împreună te-ai și învrednicit a vedea Dumnezeiasca Schimbare la Față a Domnului.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu

Imagine
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu, glasul al 3-lea: Apostol al lui Hristos preaales și frate al cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, Prealăudate Iacob; cere iertare de greșeli, pentru cei ce te laudăpe tine și sufletelor noastre mare milă. Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce... Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu mreaja ta, ca un pescar isteț, sufletul meu scoțându-l din adâncul greșelilor, fericite, luminează-l cu străluciri luminoase și ca să laude după vrednicie a ta sfântă pomenire, bine îl povățuiește, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Apostole Iacob. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel mai înainte de veci împreună fără de început cu Tatăl și Dumnezeul Cel Desăvârșit, Întrupându-Se, S-a arătat pe pământ ca un Om și împreună lucrător și slujitor harului preaînțelept, te-a arătat, fericite, cu Îuterea Lui întărit.

Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu

Imagine
Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu Glasul 3 A postol al lui Hristos preaales și frate al cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, Prealăudate Iacob; cere iertare de greșeli, pentru cei ce te laudă pe tine și sufletelor noastre mare milă.

Fapte 12, 1-11

Imagine
Fapte 12, 1-11 1 Și în vremea aceea regele Irod a și-a întins mâna să le facă rău unora din Biserică. 2 Și l-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan b . 3 Și văzând că e pe placul Iudeilor, a adăugat și prinderea lui Petru - și erau zilele azimelor c - 4 pe carele și prinzându-l, l-a aruncat în temniță, dându-l la patru străji de câte patru ostași ca să-l păzească, vrând ca după Paști să-l scoată în fața poporului. 5 Așadar, Petru era păzit în temniță; iar de către Biserică se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el. 6 Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea Petru dormea între doi ostași, legat cu două lanțuri, iar în fața ușii paznicii păzeau temnița. 7 Și iată, un înger al Domnului a venit, iar în încăpere a strălucit lumină. Și lovindu-l pe Petru în coastă, îngerul l-a trezit, zicând: „Scoală-te repede!“ Și lanțurile i-au căzut de la mâini. 8 Și i-a zis îngerul: „Încinge-te și încalță-ți sandalele!“ Și el a făcut așa. Și i-a zis lui: „Îmbracă

Nașterea prin Duhul Sfânt

Imagine
Un frate l-a rugat pe avva Cronie să-i spună un cuvânt. Avva i-a grăit: - Când a mers prorocul Elisei la sunamiteanca, a văzut că nu avea nicio treabă cu nimeni. Atunci ea a zămislit şi a născut prin venirea lui Elisei (IV Împăraţi 4, 10). - Care este tâlcul?, a întrebat fratele. - Când sufletul veghează şi se adună din risipirea atenţiei, şi se leapădă de voile sale, atunci pune stăpânire pe el Duhul lui Dumnezeu. Şi atunci poate să nască, deşi este sterp.

Rugăciunea de Joi

Imagine
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luati, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăteşti împreună cu El în veci, că Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curateasca inima şi sufletul meu, că aşa, cu vredn

Sfânta Evanghelie după Ioan 5 (24-30)

Imagine
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

Sfantul Apostol Iacov

Imagine
Sfântul Apostol lacov, fratele Sfântului loan Evanghelistul, a fost unul dintre cei Doisprezece Apostoli ai Mântuitorului. Atât Sfântul Apostol Iacov, cât şi fratele său, l-au părăsit pe tatăl lor, Zevedei, precum şi activitatea de pescar, pentru a urma lui Hristos. Sfintele Evanghelii amintesc faptul că Apostolul Iacov a fost de faţă la Schimbarea la faţă, de pe Muntele Tabor, dar şi la cele întâmplate Mântuitorului în grădina Ghetsimani. După Cincizecime, Sfântul Apostol lacov a predicat Evanghelia în mai multe locuri, ajungând până în Spania. Întors în Ierusalim, avea să pătimească multe chinuri din partea iudeilor. Sfântul Apostol Iacov, prin cuvatarile sale, pline de harul Duhului Sfânt, a reuşit să aducă mulţi iudei şi păgâni la credinţa în Hristos. Dintre aceştia, tradiţia i-a consemnat pe vrăjitorul Hermoghen, pe ucenicul acestuia, Filip, şi pe Iosia, toţi opozanţi a Apostolului. Acesta din urmă a fost chiar condamnat la moarte, împreună cu Sfântul Apostol Iacov, luând amân

SUB TITLUL, FĂ RĂI DIN CE AI DIN PUȚINUL TĂU SĂ DAI " DEBUTEAZĂ O NOUĂ RUBRICĂ PE PAGINA DE FACEBOOK DAR ȘI ÎN CADRUL REVISTEI NOASTRE. ÎN CADRUL ACESTEI RUBRICI VOM PUBLICA POVESTI ȘI ADRESELE CU NUMERELE DE TELEFON ALE OAMENILOR CARE AU NEVOIE DE AJUTOR!

Imagine
SUB TITLUL, FĂ RĂI DIN CE AI DIN PUȚINUL TĂU SĂ DAI " DEBUTEAZĂ O NOUĂ RUBRICĂ PE PAGINA DE FACEBOOK DAR ȘI ÎN CADRUL REVISTEI NOASTRE. ÎN CADRUL ACESTEI RUBRICI VOM PUBLICA POVESTI ȘI ADRESELE CU NUMERELE DE TELEFON ALE OAMENILOR CARE AU NEVOIE DE AJUTOR! ÎN ACEST FEL PERSOANELOR INTERESATE POT LUA DIRECT LEGĂTURĂ CU PERSOANELE PE CARE DORESC SĂ LE AJUTE. HRISTOS A ÎNVIAT! CITEȘTE ȘI TU #REVISTA #VIAȚA #SPIRITUALĂ FONDATOR REDACTOR ȘEF TEOLOG #Caranda #Daniel AICI. https://revistaviataviataspirituala.blogspot.com/?m=1. NE GĂSIȚI ȘI PE FACEBOOK AICI https://www.facebook.com/revistaviataspirituala/

DULCE POVARĂ, IUBIREA de VIAȚĂ, II(din Constantin ANTON – „simplitate și firesc”, vol.II, colecția Ideal și Comunitate, nr. 14, Editura Pafilius, Iași, 2020)

Imagine
Orbind a singurătate Sufletul se zbate Dulce povară, Iubirea de viață! Tăcerea e în rugă Candelă de rouă Visul frânt de cuvinte Iubirea ruptă-n două! Chipul plânge pe cruce Erezie a aducerii aminte Dulce povară, Iubirea de viață! Stare de tristețe suavă Îngerii ne dăruiesc nouă Psalmi nescriși încă Iubirea ruptă-n două! Flacără plutindă A dor și a speranță Dulce povară, Iubirea de viață!
Imagine
Pomenirea Sfinților nouă mucenici care au pătimit în Cizic 29 aprilie Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea Misia-mică, ce era veche și slăvită, lângă marea Elespontului, care desparte Asia de Europa învecinându-se cu Troada, cea pe care picioarele învățătorului limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această cetate a primit sămânța Cuvântului lui Dumnezeu, tot de la Sfântul Pavel, vasul alegerii. Deși era strălucită cu lumina sfintei credințe, la început nu avea mulți creștini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de către păgânii împărați ai Romei, care au împărățit mai înainte de marele Constantin, și care dădeau înfricoșate porunci prin toate țările și se trimiteau ighemoni păgâni, ca pe toți cei ce mărturiseau numele lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci și cu moarte să-i pedepsească. Atunci mulți credincioși se ascundeau, fugind pr

Condacul Sfinților 9 Mucenici din Cizic

Imagine
Condacul Sfinților 9 Mucenici din Cizic Glasul 2 Cele de sus căutând... C eata cea tare și luminată a celor nouă mucenici, care ca niște mărturisitori ai Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, dintru început înaintea Divanului, aceștia au strigat: sângele și sufletele noastre împreună cu trupurile, ca o jertfă fără prihană aducem Ție, Stăpâne; numără-ne în Cetele celor Cerești ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv.

Canon de rugăciune către Sfinții 9 Mucenici din Cizic

Imagine
Canon de rugăciune către Sfinții 9 Mucenici din Cizic Troparul Sfinților 9 Mucenici din Cizic, glasul al 4-lea: M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Pe Voievozii cei tari... Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. M ucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliți de Frumusețile Cele Dumnezeiești și din destul vă îndulciți din Izvorul desfătării și prin împărtășire vă îndumnezeiți, izbăviți de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi. Stih: Sfinților mucenici, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. L uptătorilor, cei ce ați răsărit ca soarele cel luminos cu razele luptelor voastre celor tari, luminați pe toți cu strălucirile minunilor, pier

Troparul Sfinților 9 Mucenici din Cizic

Imagine
Troparul Sfinților 9 Mucenici din Cizic Glasul 4 M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cu razboaie sporește sufletul

Imagine
Avva Pimen s-a rugat lui Dumnezeu şi s-au ridicat patimile de la dânsul, şi s-a făcut fără de grijă. Şi ducându-se la un bătrân, i-a spus: - Mă văd pe mine că mă odihnesc şi nu am nici un război. Bătrânul i-a grăit: - Du-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi vină războiul, zdrobirea şi smerenia pe care le aveai mai înainte! Căci cu războaie sporeşte sufletul. Deci s-a rugat, şi după ce a venit războiul nu s-a mai rugat să-l ia de la dânsul, ci zicea: Dă-mi, Doamne, răbdare în războaie!

Rugaciunea de Miercuri

Imagine
Doamne Atotputernice şi Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul! Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţa, că mă întristez pentru că Te-am întristat, şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa, şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine Doamne, şi ajută-mi, că în toate să fac voia Ta, şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci că femeia cea p

Sfânta Evanghelie după Ioan 5 (17-24)

Imagine
Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbătă, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, că voi să vă miraţi. Căci, după cum Tatăl şcoala pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul da viaţa celor ce voieşte. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de

Sfinții Noua Mucenici din Cizic

Imagine
Sfintii Noua Mucenici din Cizic au luat cununa muceniciei in secolul al treilea, in timpul persecutiilor impotriva crestinilor. Numele Sfintilor Noua Mucenici sunt: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie si Filimon. Acestia, desi aveau origini diferite, s-au intalnit in cetatea Cizic, unde au propovaduit credinta crestina. Fiind prinsi de catre autoritati au refuzat sa se lepede de credinta in Hristos. Sfintii Noua Mucenici din Cizic au fost apoi supusi la numeroase chinuri, si, intr-un final, omorati prin taierea capului. Pe locul in care acesti mucenici au primit martiriul, a fost ridicata o biserica, in vremea domniei imparatului Constantin cel Mare, in care au fost asezate sfintele lor moaste. Traditia a consemnat numeroase minuni petrecute la racla cu moastele acestor sfinti. Tot astazi, facem pomenirea: - Sfantul Nectarie de la Optina - Sfantului Memnon Marturisitorul; - Sfantului Avxivie; Maine, 30 aprilie, facem pomenirea Sfantului Apostol Iacob, f

VALSUL IUBIRII, IAUTOR ANTON CONSTANTIN Inspector de specialitate la Cultură. Bibliotecă, Primăria Mogoșești-Iași

Imagine
Păream trufaș, neutru și discret; Tu râdeai cu fast, fără volum, sintetic… Ne învârteam prinm mii și mii de emisfere: Tu – fluidă; eu – poet rătăcitor printre stele! Mă țineai de mână tot mai strâns Să nu mă pierzi, să nu te pierd… Râdeai, plângeai… era un râsu-plânsu… Și mă credeai  un îndrăgostit indirect?!! Păream trufaș, neutru și discret; Tu râdeai cu fast, fără volum, sintetic… Ne învârteam prinm mii și mii de emisfere: Tu – fluidă; eu – poet rătăcitor printre stele! Te sărutam, mă sărutai… și îngerii parcă Ne ridicau tainic de subsuori… Tu erai credință în fiece miez de șoaptă, Eu pluteam sincer printre splendori! Păream trufaș, neutru și discret; Tu râdeai cu fast, fără volum, sintetic… Ne învârteam prinm mii și mii de emisfere: Tu – fluidă; eu – poet rătăcitor printre stele!

Pomenirea Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru, din cei șaptezeci, a fecioarei Cherchira și a celor împreună cu dânșii

Imagine
Pomenirea Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru, din cei șaptezeci, a fecioarei Cherchira și a celor împreună cu dânșii 28 aprilie Sfântul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintâi din Tars, către dreapta credință. Iar Sfântul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amândoi aceștia, după primirea sfintei credințe în Hristos, au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numește rudenii ale sale. Deci Iason a fost ales episcop al cetății sale Tarsul, iar Sosipatru a luat ocârmuirea Bisericii Iconiei și au păscut bine Bisericile lor și le-au înmulțit. Apoi s-au dus în părțile Apusului și mergând în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulți i-au atras la credința în Hristos. Dar fiind ponegriți în fața lui Cherchilin, stăpânitorul acelei insule, au fost închiși într-o temniță, în care ședeau șapte tâlhari ale căror nume sunt: Satornie, Iachishol, Fau

Nepuțina de a ispiti

Imagine
Părinţii spuneau despre avva Pambo că nu zâmbea niciodată. Într-o zi, demonii vrând să-l facă să râdă, au legat o pană de un lemn şi o târau pe jos făcând tărăboi şi zicând: "Ale, ale!". Văzând comedia, avva Pambo a râs. Demonii au început să danseze, strigând: "Ua, ua! Avva Pambo a râs". Dar el le-a răspuns: "N-am râs, ci mi-am râs de neputinţa voastră: atâţia draci cărând o pană".

Rugăciunea de Marți

Imagine
Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feţei Tale celei sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie: O, izvor dulce şi noianul indurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile indurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţa tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al pocăinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt că un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veşnic, şi fă-L să se îndure de
Imagine
Evanghelia dupa Ioan 3 (16-21) 16: Că intr'atat a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru că tot cel ce crede intr'Insul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 17: Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru că lumea să se mântuiască printr'Insul. 18: Cel ce crede intr'Insul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu. 19: Iar judecată, aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. 20: Că tot cel ce face rele urăşte Lumina şi nu vine la lumină, pentru ca să nu i se vădească faptele; 21: dar cel ce face adevărul vine la Lumină, pentru că faptele lui să se arate că întru Dumnezeu sunt săvârşite".

Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru

Imagine
Sfinții Iason şi Sosipatru au făcut parte din cei Şaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului. Despre Sfinţii Apostoli lason şi Sosipatru aflam din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, unde acesta îi numeşte de un neam cu el (Romani 16; 21). Sfântul Apostol Iason a fost numit Episcop al oraşului Tars de către Sfântul Apostol Pavel, în timp ce Sfântul Apostol Sosipatru a fost hirotonit Episcop în Iconium. Aceşti doi Apostoli au ajuns să predice cuvântul Evangheliei în Insula Corfu, unde au ridicat o biserică în cinstea Sfântului Arhidiacon Ştefan. Aflând de activitatea lor misionara, regele insulei i-a trimis în închisoare, unde au fost închişi împreună cu şapte tâlhari. Apostolii le-au propovăduit acestora învăţătura lui Hristos şi i-au adus la dreapta credinţă. Auzind despre schimbarea tâlharilor, regele a poruncit ca aceştia să fie omorâţi. În acest fel, cei şapte tâlhari au luat cununa muceniciei. Când regele îi tortură pe Sfinţii Apostoli lason şi Sosipatru, fiica l

COPIL DIN FLORI În onoarea celor umiliţi pentru singurul motiv că sunt… singuri! Autor: Lhana Roma-Nova

Imagine
Azi… la biserica din sat, am cunoscut un biet bătrân ce se târa pe-ai săi genunchi precum un şarpe moribund, l-am întrebat de-i este foame şi-am vrut să-i dau, din al meu sân, un colţ de pâine ce-o păstrasem pentru atunci când sunt flămând! El… biet bătrân ce se pierdea în haina-i veche, zdrenţuită, mă strânge în braţe şi îmi spune că foame îi e dar… nu de pită! Visul lui e să primească daruri mari, daruri divine ce i-au fost mereu furate de ai morţii negri îngeri; poate nu le-a meritat, ele nu-s pentru oricine, dar să aibă totuşi moartea celor fără de înfrângeri… Dacă astă bunătate îi va fi trimisă în palmă, pregătit… este să moară, de acum şi pân’ la toamnă! Am trăit mereu în flăcări și m-am ars de mii de ori dar durerile acestea m-au făcut mai om, mai viu, scris-am către-ai mei părinţi milioane de scrisori… Oh, răspunsul lor nu vine, de aceea… și azi scriu! Fără mamă, fără tată, fost-am chiar născut din flori, de părinţi… eu întrebat-am şi la