Sfântul Mucenic Gheorghe
Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocletian. Încă de tânăr rămâne fără tatăl său, care a murit mărturisind credinţa creştină. Împreună cu mama sa, se mută în Palestina. Urmează cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Diocletian. În anul 303, când împăratul a început persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe a mărturisit chiar înaintea lui Diocletian credinţa în Hristos.
După ce a fost supus la numeroase chinuri, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie. Tot acum, au primit moarte mucenicească Glicherie, Valeriu, Donat, Terin şi Alexandra, soţia împăratului Diocletian, care trecuseră la credinţa creştină, după ce, pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe, Dumnezeu a înviat un mort. Şi după moarte, sfântul s-a arătat făcător de minuni fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni.
Evlavia creştinilor pentru Sfântul Mucenic Gheorghe se vede şi astăzi în numărul mare de biserici şi mănăstiri care îi sunt închinate, precum şi prin numărul însemnat de oameni care îi poartă numele.
Citeşte mai multe informaţii despre Sfântul Mucenic Gheorghe
Troparul Sfântului Gheorghe
Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Tot astăzi, facem pomenirea:
- Sfântului Mucenic Valerie;
- Sfinţilor Mucenici, Anatolie şi Protoleon;
- Sfântului Mucenic Atanasie;
- Sfanţilor Mucenici Glicherie, Donat şi Terinos;
- Sfântul Noul Mucenic Gheorghe;
- Sfântului Noului Mucenic Lazăr Bulgarul;
Mâine, 24 aprilie, facem pomenirea Sfinţilor Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Iosif din Maramureş.
Comentarii
Trimiteți un comentariu