REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  A ceastă slăvită mânăstire care se mai află și astăzi a fost cercetată la vremea lui și de al nostru părinte sârb Sfântul Sava, fiind înzestrată de mulți domnitori sârbi de-a lungul vremurilor. Ea a fost în multe rânduri atacată cu sălbăticie de arabi, jefuită și pustiită. Dar Pronia dumnezeiască a vrut ca de fiecare dată ea să se refacă deplin și așa dăinuie și astăzi. Î n timpul împărăției lui Constantin și a Irinei a avut loc un astfel de atac al arabilor. Monahii văzând aceasta nu au voit să fugă ca să-și scape viețile ci mai curând, la sfatul Starețului lor Toma, ei au zis: „Noi din lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos, și prea rușinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toții junghiați aici, junghiați vom fi pentru dragostea noastră pentru Hristos pentru Care am și venit să locuim aici. " A stfel hotărând, ei au așteptat liniștiți năvălirea hoardei arabe, ca niște miei nevinovați înaintea haitelor de lupi. Pe u...

  U n bărbat oarecare vestit de neam domnesc și boieresc, cu numele Polemie, din cetatea Alexandriei, împreună cu fiul său Hrisant s-a dus la Roma și a fost primit de boieri cu cinste, iar de către împărat s-a cinstit cu locul de senator. Acela pe unul născut fiul său, Hrisant, sîrguindu-se să-l învețe toate cărțile, l-a dat la învățătura filosofiei. Iar cîtă înțelepciune avea tînărul, vor arăta lucrurile lui cele din urmă. Pentru că, după ce a cercat cu pricepere toată Sfînta Scriptură, citind cu luare aminte Sfînta Evanghelie și cărțile Apostolilor și cugetînd la dînsele, grăia către sine: "Ți se cădea ție, Hrisante, să citești scripturile păgînilor, cele pline de întuneric, pînă ce nu cunoșteai lumina adevărului, pe care aflînd-o, ține-te numai de ea, căci nu este înțelept să te întorci iarăși din lumină la întuneric. C ăci îți vei pierde ostenelile pe care le-ai suferit la învățătură, dacă vei lepăda roadele ostenelilor. Iar roadele ostenelilor, de la Dumnezeu se dau celor ...

  S fîntul Grigorie Dialogul, papă al Romei, numit așa pentru vorbele cele frumoase, s-a născut în Roma cea veche, din tată care se numea Gordian, și din maică, Silvia fericita, amîndoi fiind de neam bun, senatori cinstiți și bogați. Dar nu atît pentru cinstea de senator era cinstit neamul acestui Sfînt Grigorie, cît pentru acele sfinte persoane plăcute lui Dumnezeu care se aflau în neamul acela. Căci fericitul Felix, al treilea cu acel nume, papă al Romei, îi era moș; iar Sfînta Tarsila, care a văzut la sfîrșitul său pe Domnul venind la dînsa, asemenea, și fericita Emiliana, care împreună cu Tarsila, s-a învrednicit cereștii vieți veșnice, i-a fost moașă lui. Însă și Silvia, maica lui, este cinstită cu sfinții în Biserica Romei. P e un neam sfînt ca acesta fericitul Grigorie l-a împodobit și mai mult cu sfințenia sa, deprinzîndu-se din tinerețe la fapta bună și la plăcerea de Dumnezeu. Apoi se îndeletnicea din pruncie cu învățătura cărții, făcîndu-se filosof ales și bărbat cuvî...

  Ț ara Decapoliei, care se numește astfel după numărul celor 10 cetăți, este lîngă marea Galileii. Despre ea se pomenește în Evanghelia Sfîntului Marcu, că a venit Iisus la marea Galileii, care este între hotarele Decapoliei. Din acele părți era de fel Cuviosul Procopie Mărturisitorul, care, petrecînd mai întîi în viața monahicească și cercînd toată pustnicia cu dinadinsul și împodobindu-se cu desăvîrșită curăție, era vestit între cuvioșii părinți. Iar cînd s-a ivit eresul luptării contra sfintelor icoane, al cărui iscoditor a fost Leon Isaurul, nelegiuitul împărat al grecilor, care pe sfintele icoane și pe cei ce le cinsteau și se închinau lor îi numea închinători de idoli și pe mulți din credincioșii împărați și arhierei și pe popoarele cele numite cu numele lui Hristos, care au fost mai înainte de el și păzeau cu dreaptă credință închinarea icoanelor le da anatemei, singur fiind blestemat de toți. A tunci acest mare și nemișcat stîlp și tare apărător al dreptei credințe a st...

  F iind tăiat cinstitul cap al Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, l-a luat pe tipsie necurata jucătoare și l-a dus maicii sale, Irodiada. Iar ea, împungînd cu acul limba Sfîntului care mustra fărădelegea lor, nu l-a dat să-l îngroape odată cu trupul, pentru că se temea ca nu cumva Ioan să învieze cînd capul lui se va lipi de trup și iar o va mustra. Deci, ea a poruncit ca trupul să-l arunce, iar ucenicii, luîndu-l noaptea în taină, l-au îngropat în Sevastia, cetatea Samariei. Însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pămînt adînc, la un loc ascuns și necinstit. Despre aceasta știa numai femeia lui Huza, economul lui Irod, cea cu numele Ioana, care se pomenește în Evanghelia lui Luca. Aceea, avînd jale de uciderea cea nevinovată a Sfîntului Marelui prooroc Ioan și de batjocura ce se făcuse cinstitului său cap, l-a luat de acolo noaptea, în taină, și, punîndu-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Cînd a auzit Irod vestea despre Iis...

  L îngă muntele Olimpului era un loc pustiu, ce se numea Simvoli, și o mănăstire într-însul. În acea mănăstire era arhimandrit cuviosul Teoctist, un bărbat îmbunătățit, de care și cuviosul Platon mărturisitorul se povățuia spre viața monahicească. La acest fericit arhimandrit Teoctist se afla unul din ucenici, adică acest cuvios Timotei, care din tinerețe a primit viața monahicească și se nevoia în post, în înfrînare și în rugăciunile cele de toată noaptea, omorîndu-și cu totul zburdările cele pătimașe. El a fost nepătimaș și desăvîrșit pînă la sfîrșitul său, fiind feciorelnic cu trupul și cu sufletul, pentru că a pus așezămînt ochilor săi, din tinerețile sale, ca să nu privească niciodată la fața femeiască. De aceea, s-a învrednicit a lua darul tămăduirii și putere asupra diavolilor și făcea minuni cu rugăciunile sale, tămăduind toate neputințele și izgonind de la oameni duhurile cele viclene. Apoi a trecut din loc în loc mulți ani, viețuind singur prin munți și prin pustietăți...

  A cești sfinți au viețuit pe vremea împăratului Nero, fiind următori și ucenici ai Sfântului Apostol Pavel; și au pătimit pentru Hristos de la necredincioșii elini, în Kolasia. Căci, când își înălțau rugăciunile lor către Dumnezeu în sfânta biserică, dimpreună cu ceilalți creștini, atunci au năvălit asupra lor închinătorii de idoli care erau contra creștinilor. Atunci toți credincioșii care erau în biserică, au fugit, și au rămas numai Filimon, Arhip și Apfia, pe care, luându-i păgânii, i-au dus la Artoklis făcătorul de pâine al Efesului. Atunci a fost bătut aspru Sfântul Arhip și străpuns cu cuțite peste tot trupul, de oamenii care treceau pe acolo și de copii. După aceasta Sfântul Filimon a fost bătut fără milă și, fiind împroșcat cu pietre, s-a săvârșit. Asemenea și Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre și în astfel de munci au trecut sfinții către Dumnezeu.

  P ricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăției lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăția după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărțire și prigonire între bărbații cei pricopsiți în învățături și îmbunătățiți. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicînd despre dînsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat și a ispitit firea lucrurilor prin sine, și cum că era atît de mult îmbunătățit, încît puțin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii. C ăci nu făcea pogorămînt legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei și aspru, neavînd la sine nici un lucru pămîntesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micșorau, ca și cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios și atrăgător către pocăință. Erau însă alții care înălțau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca și cum ar fi fost în învățături mai cu pogorămînt omenesc și cum că mai cu înlesnire povățuia pe toți, și îi chema către p...