Viața, nevoințele și pătimirea Sfîntului, slăvitului și întru tot lăudatului Apostol Pavel

 

Sfîntul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminția lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinți cinstiți, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetățeni romani, pentru care Pavel s-a și numit roman. El era rudenie cu Sfîntul întîiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. A fost dat de părinții săi în Ierusalim la învățătura cărții și a toată legea lui Moise și a fost ucenic al slăvitului dascăl Gamaliel. El avea un prieten la învățătură, cu care împreună era ucenic, pe Varnava, care s-a făcut după aceea apostol al lui Hristos și se deprinsese bine la legea părintească, era foarte rîvnitor după ea și se lipise de farisei.

Pe vremea aceea, în Ierusalim și în cetățile dimprejur, precum și prin sate, se răspîndise buna vestire a lui Hristos, de către sfinții apostoli. Și ei aveau multă întrebare cu fariseii, cu saducheii și cu toți cărturarii și învățătorii legii evreiești, cărora, propovăduitorii lui Hristos le erau urîți și prigoniți. Deci, Saul ura și el pe Sfinții Apostoli și nici nu voia să audă propovăduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos.

Pe cînd rudenia lui, Sfîntul Mucenic și Arhidiaconul Ștefan, era ucis cu pietre de către evrei, lui Saul nu numai că nu-i era jale de sîngele care se vărsa fără de vină a rudeniei sale, ci se învoia la acea ucidere și păzea hainele evreilor celor ce ucideau pe Ștefan. Deci, luînd putere de la arhierei și de la bătrîni, făcea mult rău Bisericii. El intra în casele credincioșilor, de unde tîra pe bărbați și pe femei și îi ducea în temnițe. Nu era destul că prigonea pe credincioșii din Ierusalim, dar s-a dus și în Damasc cu scrisoare arhierească, suflînd cu izgonire și cu ucidere contra ucenicilor Domnului, vrînd ca și acolo, de va afla bărbați și femei crezînd în Hristos, să-i prindă și să-i ducă legați la Ierusalim. Aceasta a fost pe vremea împărăției lui Tiberiu.

Apropiindu-se el de Damasc, deodată l-a strălucit o lumină din cer și, căzînd la pămînt, a auzit un glas, zicîndu-i: Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Iar el, înspăimîntîndu-se, a zis: Cine ești, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sînt Iisus, pe Care tu îl prigonești. Cu greu îți este ție a lovi cu piciorul împotriva boldului. Iar el, tremurînd și înspăimîntîndu-se, a zis: Doamne, ce îmi poruncești să fac? Iar Domnul i-a zis: Scoală-te și intră în cetate și ți se va spune ce ți se cade să faci.

Asemenea s-au înspăimîntat și ostașii care erau cu Saul, minunîndu-se pentru că glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculîndu-se de la pămînt și deschizîndu-și ochii săi, n-a văzut pe nimeni, pentru că orbise de ochii cei trupești, începînd a i se lumina ochii cei duhovnicești. Deci, alții l-au luat de mînă și l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei zile, fără să vadă, nemîncînd, nici bînd nimic, ci rugîndu-se neîncetat. În Damasc era și Sfîntul Apostol Anania, căruia i se arătase Domnul în vedenie și căruia i-a poruncit să-l caute pe Saul, care locuia în casa unui om, anume Iuda; deci, să se ducă acolo și să-i lumineze ochii lui cei trupești prin atingere, iar pe cei sufletești prin Sfîntul Botez.

Atunci Anania a răspuns: Doamne, am auzit de la mulți despre bărbatul acesta, cîte răutăți a făcut sfinților Tăi în Ierusalim, și chiar aici a venit cu putere să lege pe toți cei ce cheamă numele Tău! Iar Domnul a zis către dînsul: Mergi fără de frică, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, împăraților și fiilor lui Israil, pentru că îi voi spune cîte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Sfîntul Anania, mergînd după porunca Domnului și găsind pe Saul, și-a pus mîinile peste dînsul. Atunci, deodată au căzut de pe ochii lui niște solzi și îndată a văzut. Apoi, sculîndu-se, s-a botezat și s-a umplut de Duhul Sfînt, care l-a sfințit pe el spre apostolească slujbă, fiind numit din Saul, Pavel. După aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovădui pe Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toți și ziceau: Oare nu este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Aici n-a venit oare ca să lege pe unii ca aceia și să-i ducă la arhierei? Dar iată că el mai mult se întărește și tulbură pe evreii care petrec în Damasc, atrăgîndu-i pe dînșii către Iisus Hristos.

Atunci iudeii s-au umplut de mînie asupra lui și s-au sfătuit să-l omoare. Ei străjuiau porțile cetății ziua și noaptea ca să nu poată scăpa de dînșii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflînd de sfatul iudeilor, că vor să-l ucidă pe Pavel, l-au luat noaptea și l-au lăsat într-o coșniță peste zidul cetății. Deci, plecînd el din Damasc, nu s-a întors la Ierusalim, ci mai întîi s-a dus în Arabia, precum despre aceasta scrie către Galateni: Nu m-am lipit de trup și sînge, nici m-am suit în Ierusalim la apostolii cei mai înainte de mine ci m-am dus în Arabia, și de acolo m-am întors iarăși în Damasc; iar mai pe urmă, adică după trei ani, m-am dus în Ierusalim, ca să văd pe Petru.

Venind în Ierusalim, Sfîntul Pavel se ispitea să se lipească de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dînsul, necrezînd că este ucenicul Domnului. Sfîntul Apostol Varnava, văzîndu-l și înțelegînd întoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat și l-a dus la apostoli. Iar el le-a spus lor, cum a văzut în cale pe Domnul, ce i-a zis și cum în Damasc propovăduia numele lui Iisus Hristos. Deci Sfinții Apostoli, auzind aceasta, s-au umilit și, de bucurie, slăveau pe Domnul Hristos, iar Sfîntul Pavel și în Ierusalim se întreba cu iudeii și cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Odată, stînd în biserică și rugîndu-se, a rămas uimit și a auzit pe Dumnezeu, zicîndu-i: Sîrguiește-te și ieși degrabă din Ierusalim, fiindcă aici nu vor primi mărturia ta pentru Mine. Iar el a zis către Domnul: "Singuri iudeii știu că eu puneam în temniță și băteam prin adunări pe cei ce credeau în Tine, iar cînd se vărsa sîngele lui Ștefan, mărturisitorul Tău, stăteam singur acolo, pentru că și eu voiam uciderea lui și păzeam hainele celor ce-l ucideau pe el". Atunci Domnul a zis către dînsul: Mergi, că Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!

După vedenia aceasta, Sfîntul Pavel, deși voia să mai zăbovească în Ierusalim cîteva zile, ca să se îndulcească de frați și de vorbele apostolilor, însă nu se putea, fiindcă aceia cu care se întreba despre Hristos, se porniseră spre mînie și căutau să-l ucidă. Dar frații, înțelegînd aceasta, l-au dus în Cezareea și l-au lăsat în Tars, unde Sfîntul Pavel a petrecut învățînd poporul cuvîntul lui Dumnezeu, pînă ce a venit Varnava de l-a luat și l-a dus în Antiohia. Acolo, învățînd în biserică un an întreg, mult popor a întors la Hristos; numindu-i pe ei creștini. După împlinirea anului, amîndoi Sfinții Apostoli, Varnava și Pavel, s-au întors în Ierusalim și au spus Sfinților Apostoli cum darul lui Dumnezeu a lucrat în Antiohia și cum Biserica lui Dumnezeu din Ierusalim s-a veselit foarte mult. Apoi, a adus multă milostenie de la antiohienii cei de bunăvoie dătători, pentru frații cei săraci și scăpătați, care petreceau în Iudeea; deoarece pe atunci, împărățind Claudie, era foarte mare foamete, după proorocia Sfîntului Agav, care era unul din cei șaptezeci de ucenici.

Plecînd ei din Ierusalim, s-au dus iarăși în Antiohia, unde petrecînd cîtva timp în post și rugăciuni, în slujba dumnezeieștii Liturghii și în propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, Duhul Sfînt a voit să-i trimită pe dînșii la popoare spre propovăduire, zicînd către cei mai mari ai Bisericii din Antiohia: Deosebiți-Mi pe Varnava și pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dînșii. Atunci ei, postind, rugîndu-se și punîndu-și mîinile pe dînșii, i-au eliberat, iar Pavel și Varnava, fiind trimiși de Duhul Sfînt, s-au dus în Seleucia. Apoi, de acolo au plecat în Cipru și, venind în Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în adunările iudeilor.

După aceea, străbătînd insula pînă la Iafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrăjitor și mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era împreună cu antipatul Serghie Pavel, bărbat înțelept. Acest antipat, chemînd la dînsul pa Varnava și pe Pavel, încerca să audă de la dînșii cuvîntul lui Dumnezeu. Deci, a crezut cele grăite de dînșii. Dar Elimas vrăjitorul se împotrivea lor, cercînd să întoarcă pe antipat de la credință. Iar Sfîntul Pavel umplîndu-se de Duhul Sfînt și căutînd spre acel vrăjitor, a zis: "O, plinule de toată înșelăciunea și răutatea, fiu al diavolului, vrăjmaș a toată dreptatea, nu încetezi a răzvrăti căile Domnului cele drepte? Acum, iată, mîna Domnului să fie peste tine și vei fi orb, nevăzînd soarele pînă la o vreme!" Atunci, deodată a căzut peste dînsul o ceață și întuneric și, pipăind, căuta povață. Antipatul, văzînd cele ce se făcuseră, a crezut, minunîndu-se de învățătura Domnului. Împreună cu dînsul a crezut și mult popor, iar Biserica lui Hristos se înmulțea. Sfîntul Pavel și cei ce erau cu el, plecînd de la Iafa, au mers în Perga Pamfiliei și de acolo în Antiohia Pisidiei, care este alta, afară de Antiohia cea mare a Siriei.

Acolo a propovăduit pe Hristos, pînă ce mulți au crezut. Iar zavistnicii iudei, au îndemnat pe mai marii cetății, care erau de păgînătatea elinească, să izgonească cu necinste din cetate și din hotarele lor pe sfinții apostoli. Iar ei, scuturînd praful de pe picioarele lor, au plecat în Iconia, unde, petrecînd multă vreme, au îndrăznit la propovăduirea cuvîntului. Acolo au adus la credință mulțime multă de iudei și elini, nu numai cu propovăduirea, ci și cu semne și minuni, care se făceau prin mîinile lor. Acolo au adus la credință și pe Sfînta fecioară Tecla, făcînd-o mireasă a lui Hristos. Iudeii care nu crezuseră au îndemnat pe elini, cu mai marii lor, să ocărască pe apostoli și să-i ucidă cu pietre. Ei, aflînd de aceasta, au fugit în părțile Liconiei, în Listra, Derbe și în cele din jurul lor. Acolo au fost binevestitori, căci au ridicat în picioare, cu numele lui Hristos, pe un om șchiop din naștere, care nu umblase niciodată și care îndată a sărit și umbla. Poporul, văzînd această minune, și-a ridicat glasul, zicînd: Zeii, asemănîndu-se oamenilor, s-au pogorît la noi.

Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, aducînd tauri și împletindu-le cununi, voiau să le facă jertfe. Dar Varnava și Pavel, rupîndu-și hainele de pe ei, au venit între popor strigînd și zicînd: "Oamenilor, de ce faceți aceasta, că și noi sîntem oameni pătimași ca și voi". Apoi, au început a le vorbi despre un Dumnezeu Care a făcut cerul, pămîntul, marea și toate cele dintr-însele; Care dă ploaie din cer, rînduiește vremuri roditoare și umple de hrană și de veselie inimile omenești.

Grăindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca să nu le jertfească. Deci, petrecînd ei în Listra și învățînd, au venit din Antiohia și din Iconia niște iudei și au îndemnat poporul să se depărteze de apostoli, zicîndu-le: "Aceia nu grăiesc nimic adevărat, ci spun numai minciuni". Ei au răzvrătit și mai rău pe acei oameni, încît pe Sfîntul Pavel, ca pe un mai mare al cuvîntului, l-au bătut cu pietre și l-au scos afară din cetate, socotind că a murit. Dar el, sculîndu-se, a intrat în cetate și a doua zi a plecat cu Varnava în Derbe, binevestind și învățînd pe mulți în cetatea aceea, apoi s-au întors iar în Listra, în Iconia și în Antiohia Pisidiei. Aici, întărind sufletele ucenicilor, i-a rugat să petreacă în credință și le-a hirotonisit preoți la toate bisericile; apoi, rugîndu-se cu post, i-au încredințat Domnului în Care crezuseră.

După aceea, trecînd Pisidia, au venit în Pamfilia și în Persia, vorbind cuvîntul Domnului și s-au pogorît în Italia. De acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimiși de la început de Duhul Sfînt să propovăduiască neamurilor cuvîntul Domnului. Deci, ajungînd în cetatea Antiohia, au adunat Biserica și au spus tuturor, cîte a făcut Dumnezeu cu dînșii și cîte popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. După cîtăva vreme, în Antiohia se făcuse ceartă pentru tăierea împrejur, între iudeii și elinii care crezuseră. Unii ziceau că nu este cu putință a se mîntui fără tăierea împrejur, alții socoteau lucrul greu acea tăiere împrejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfinții Apostoli Pavel și Varnava să se ducă în Ierusalim la apostoli și la bătrîni ca să-i întrebe de tăierea împrejur și să le vestească că Dumnezeu a deschis păgînilor ușa credinței.

Această vestire a bucurat foarte mult pe toți frații Ieru-salimului. Și Sfinții Apostoli și bătrînii, sfătuindu-se sobornicește în Ierusalim, au lepădat cu totul tăierea împrejur a Legii vechi, ca netrebuincioasă darului cel nou și le-au poruncit să se ferească de mîncările jertfite idolilor și de lucrurile necurate și întru nimic să nu facă strîmbătate aproapelui. La plecare, cei din Ierusalim au trimis în Antiohia, cu Sfinții Pavel și Varnava, pe Iuda și pe Sila. Ajungînd ei în Antiohia, au petrecut acolo multă vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despărțindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa și s-a dus la Cipru, iar Pavel, luînd pe Sila, s-a dus în Sicilia și în Siria și, străbătînd cetățile de acolo, a întărit Bisericile. Apoi, venind în Derbe și în Listra, a tăiat împrejur pe Timotei, ucenicul său, pentru iudeii care cîrteau.

De acolo s-a dus în Frigia și în părțile Galatiei. Apoi s-a dus în Misia și voia să se ducă și în Bitinia, dar Duhul Sfînt n-a voit să-l lase să se ducă acolo. Pentru că Pavel, fiind în Troada cu cei ce îi urmau lui, i s-a arătat noaptea o vedenie în felul acesta: un bărbat oarecare, cu chipul macedonean, stătea înaintea lui și-l ruga, zicîndu-i: "Vino în Macedonia și ne ajută". Pavel a cunoscut, după vedenia aceea, că îl cheamă Domnul în Macedonia, ca să propovăduiască. Deci, plecînd din Troada, s-a dus la Samotracia, a doua zi la Neapoli și de acolo la Filipi, care este cea dintîi cetate a acestei părți a Macedoniei și colonie romană. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vînzătoare de porfiră, învățînd-o credința în Hristos și botezînd-o, a fost rugat de dînsa să petreacă în casa ei împreună cu ucenicii săi.

Pavel, mergînd odată la adunarea bisericească spre rugăciune, l-a întîmpinat o fecioară care avea un duh necurat și făcea multă dobîndă stăpînilor săi, vrăjind. Ea urma lui Pavel și ucenicilor lui, strigînd: "Acești oameni sînt slugile Dumnezeului celui de sus, care ne vestesc calea mîntuirii". Aceasta o făcea în mai multe zile; iar Pavel, supărîndu-se și întorcîndu-se spre dînsa a certat duhul în numele lui Iisus Hristos și l-a gonit dintr-însa. Stăpînii ei, văzînd că le-au pierit nădejdea cîștigului lor, au prins pe Pavel și pe Sila și s-au dus la boieri și la voievozi, zicînd: "Oamenii aceștia ne tulbură cetatea și, fiind evrei, au niște obiceiuri care nu ni se cade a le primi, nici a le face, noi fiind romani".

Voievozii, rupîndu-le hainele, au poruncit să-i bată cu toiege. Deci, dîndu-le multe bătăi, i-au băgat în temniță, dar ei rugîndu-se, pe la miezul nopții temnița s-a cutremurat, ușile s-au deschis și legăturile s-au dezlegat. Străjerul temniței, văzînd acest lucru, a crezut în Hristos, i-a dus în casa sa, i-a spălat de răni și s-a botezat cu toată casa, apoi le-a pus masă și s-au întors iar la temniță.

A doua zi, voievozii, căindu-se că au bătut cu asprime pe oamenii cei nevinovați, au trimis la temniță, poruncind să-i lase liberi și să se ducă unde vor voi. Pavel a zis către dînșii: "Pentru ce ne-au bătut pe noi înaintea poporului, fiind nevinovați și de neam romani și, punîndu-ne în temniță, acum voiesc să ne scoată? Dar nu așa: Să vină ei singuri să ne scoată!" Trimișii, întorcîndu-se, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Voievozii s-au temut, aflînd că legații care i-au bătut sînt romani.

Deci, ducîndu-se, i-au rugat să iasă din temniță și din cetate. Ieșind ei din temniță s-au dus în casa Lidiei, femeia la care găzduise mai înainte și a mîngîiat pe frații ce se adunaseră acolo, sărutîndu-i. Și s-au dus apoi în Amfipoli și la Apolonia, iar după aceea au venit în Tesalonic, unde pe mulți au cîștigat prin buna lor vestire. Zavistnicii iudei, adunînd pe niște oameni răuclevetitori, au năvălit asupra casei lui Iason, unde găzduiau apostolii și, negăsind pe apostoli, au prins pe Iason și pe unii din frați, pe care-i duseseră la mai mari cetății, clevetindu-i ca pe niște potrivnici Cezarului, zicînd că este alt împărat, care se numește Iisus. Deci, Iason abia a fost liberat din supărarea aceea.

Sfinții apostoli, care se ascunseseră de acei zavistnici, au ieșit noaptea din cetate și au mers în Veria. Dar și acolo zavistia evreiască n-a dat odihnă Sfîntul Pavel, pentru că, înștiințîndu-se evreii din Tesalonic că Pavel propovăduiește Cuvîntul lui Dumnezeu și în Veria, au mers și acolo, pornind și tulburînd popoarele și ridicîndu-le contra lui Pavel. Deci sfîntul apostol a fost nevoit să iasă și de acolo, nu că se temea de moarte; ci, fiind rugat de frați ca să-și ferească viața pentru mîntuirea multora. El a fost lăsat de ei să meargă pe lîngă mare, iar pe Sila și pe Timotei i-a lăsat acolo să întărească pe cei nou luminați, pentru că știa că iudeii caută numai capul lui.

Deci, a șezut în corabie și a plecat la Atena. Acolo, văzînd cetatea plină de idoli, se rupea cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atîtor de multe suflete. Se întreba în toate zilele cu iudeii în adunări și în tîrguri, asemenea și cu elinii și cu filosofii lor. Astfel, el a fost dus de ei la Areopag, un loc care se numea așa fiindcă se făceau judecățile cele de moarte la capiștea lui Area. L-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru că voiau să audă ceva nou de la dînsul; iar pe de alta - precum zice Sfîntul Ioan Gură de Aur -, ca să-l dea judecății, muncilor și morții, de vor auzi de la dînsul ceva vrednic de pedeapsă. Sfîntul Pavel, luînd pricină de la o capiște care avea scrisă deasupra: "Necunoscutului Dumnezeu", a început a le propovădui pe adevăratul Dumnezeu, care le era neștiut pînă atunci, zicîndu-le: "Pe care Dumnezeu, neștiindu-l îl cinstiți cu bunăcuviință, pe Acesta și eu Îl propovăduiesc vouă!" Și le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toată lumea, pentru pocăință, pentru judecată și pentru învierea morților.

Auzind ei de învierea morților, unii își băteau joc, alții încă voiau să mai audă despre aceea. Deci, Pavel a ieșit din mijlocul lor neosîndit ca un nevinovat, iar Cuvîntul lui Dumnezeu nu era fără de folos și fără de cîștigarea sufletelor, căci unii bărbați, lipindu-se de el, au crezut în Hristos, între care era și Dionisie Areopagitul și o cinstită femeie cu numele Damar și alții mulți cu dînșii s-au botezat.

Pavel, ieșind din Atena, a mers în Corint și a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. La dînsul a venit din Macedonia și Sila cu Timotei și slujeau împreună cuvîntului. Acvila și femeia sa, Priscila, erau cu meșteșugul făcători de corturi. Pavel, deprinzîndu-se cu meșteșugul lor, lucra împreună cu ei cîștigîndu-și hrana lui și a celor împreună cu dînsul din osteneala mîinilor sale, precum zice în epistola către Tesaloniceni: Nu în zadar am mîncat pîine de la cineva, ci lucrînd ziua și noaptea, ca să nu îngreunez pe nimeni. Și iarăși: Trebuinței mele și celor ce au fost cu mine, au slujit mîinile mele. Și se întreba cu iudeii prin adunări în toate sîmbetele, mărturisindu-le că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Iudeii, împotrivindu-se, huleau, iar Pavel și-a scuturat hainele, zicînd către dînșii: Sîngele vostru asupra capetelor voastre, că eu sînt curat; de acum mă voi duce la neamuri.

Cînd Pavel voia să se despartă de Corint, Domnul i S-a arătat noaptea în vedenie, zicîndu-i: Nu te teme, ci propovăduiește cuvîntul Meu, fiindcă mult popor am în această cetate, care va crede în Mine, iar Eu sînt cu tine și nimeni nu va pute