REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Catavasiile Crucii Glasul al VIII-lea. (1-6 august, 13 august și 24 august - 21 septembrie) Cântarea I: C ruce însemnând Moise de-a dreptul, cu toiagul, Marea Roșie a despărțit lui Israel, celui ce cu piciorul a trecut-o; iar de-a curmezișul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, înscriind deasupra nebiruita armă. Pentru aceasta, lui Hristos, Dumnezeul nostru, sa-I cântam, ca S-a preaslăvit. Cântarea a III-lea: T oiagul spre închipuirea tainei se primește, că, prin odrăslire, a ales preot; iar acum Bisericii, celei mai înainte neroditoare, a înflorit lemnul Crucii, spre putere și spre întărire. Cântarea a IV-lea: A uzit-am, Doamne, taina rânduielii Tale, înțeles-am lucrurile Tale și am slăvit Dumnezeirea Ta. Cântarea a V-lea: O , de trei ori fericite lemn, pe care S-a răstignit Hristos, Împăratul și Domnul; prin care a căzut cel ce a înșelat cu lemnul, biruit fiind de Cel ce S-a pironit pe tine cu trupul, de Dumnezeu, Cel ce dă pace sufletelor noastre!

  E a s-a născut la Tesalonic, din părinți nobili și bogați, cetățeni de frunte ai cetății. Ea a fost crescută cu mare evlavie întru toată curăția credinței creștine. Rămânând orfană de la o fragedă vârstă, ea s-a închinat pe sine cu totul rugăciunii și cugetărilor dumnezeiești în propria ei casă. A rzând de dragoste pentru Hristos, ea își zicea adesea întru sine: „O, cât de mincinoasă este viața tinereții, întru care fie te smintești, fie smintești pe alții! Cu cât mai bună este bătrânețea! Iar sufletul meu se umple de tristețe văzând cât trebuie să aștept până ce voi urca la Domnul. " E a și-a vândut toate averile, a împărțit venitul săracilor, și a viețuit după aceea numai din munca mâinilor ei. Ea postea cu strictețe, dormea foarte puțin, și se ruga neîncetat cu lacrimi. C ând se biruia de somn, își zicea: „Groaznic este să mă las biruită de somn, câtă vreme dușmanul meu pururi veghează!" Î n acea vreme răul împărat Maximian a decretat că oricine poate să ucidă în v

  E l s-a născut în Apamea Siriei. El a fost egumenul obștii Achimiților [celor care niciodată nu dorm] din Constantinopol. E l a fost străvăzător cu duhul, vindecător al bolilor și mare făcător de minuni. El a grăit cu îngerii și a călcat cu putere peste toată puterea diavolilor. D upă moartea lui, Sfântul Marcel s-a arătat Sfântului Lucian celui din obștea lui și i-a descoperit că L-a rugat pe Dumnezeu să îl aducă [pe Sfântul Lucian] în Împărăția Cerurilor curând. A cest bărbat dumnezeiesc s-a săvârșit către veșnica viață la anul 486.

  E l a fost întemeietorul Sfintei mânăstiri Simonospetra din Sfântul Munte Athos. E l s-a prea slăvit cu asprele nevoințe întru care pururea s-a nevoit, cu vederile dumnezeiești și cu facerile de minuni. E l s-a săvârșit cu pace către Domnul, la anul 1257.

  Î n timpul domniei răului împărat Maximian Hercules, a înflorit minunat la Nicomidia credința creștină, sporindu-și roada din zi în zi. A flându-se odată împăratul în această cetate și aflând de numărul mare de creștini din ea, și de înflorirea pe care o cunoaște credința creștină, s-a umplut de ură și a pus la cale exterminarea ei. Se apropia praznicul Nașterii Domnului și împăratul știa că atunci toți creștinii se vor strânge în marea biserică din Nicomidia. De aceea el a poruncit ca, biserica să fie înconjurată de lemne uscate, cărora soldații la momentul cuvenit să le pună foc. Astfel, când toți creștinii se strânseseră după miezul nopții în biserică pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, soldații au înconjurat biserica și nu au mai permis nimănui să iasă din ea. Î năuntru a intrat trimisul împăratului care le-a vestit creștinilor că împăratul îi somează să jertfească idolilor, altfel vor fi arși de vii. A tunci arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeiești și at

  E i au fost frați de sânge, născuți în Palestina și educați întru toată știința și înțelepciunea, și cea din afară și cea dinlăuntru. E i au fost mai întâi monahi în Lavra Sfmtului Sava cel sfințit, iar mai apoi au fost hirotoniți întru presbiteri. E i au luat chinuri bestiale pentru apărarea Sfintelor icoane, sub trei împărați de urâtă amintire: Leon armeanul, Mihail Balbus [„cepeleagul", adică „bâlbâitul"] și Teofil. Dementul Teofil i-a bătut cu propriile lui necurate mâini și a poruncit să li se însemneze cu fierul roșu pe frunte versuri batjocoritoare, drept pentru care au fost numiți „scrișii. " E i au fost aruncați în închisoarea din Apamea Bitiniei. Teodor a murit acolo din pricina torturilor și bătăilor. Sfântul Teofan, care a fost scos din închisoare în vremea împăraților Teodor și Mihail, a fost sfințit episcop al Niceei de către Patriarhul Melodie. Sfântul Teodor a murit la anul 833. A cești doi prea slăviți sfinți și frați de sânge au luat cu cinste m

  E l a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel și unul dintre iudeii care locuiau în provinciile grecești. E l a fost întâiul dintre cei șapte diaconi rânduiți de Sfinții Apostoli să slujească săracilor din Ierusalim. Pentru aceasta s-a numit „ar/z/diacon". R ăii iudei au intrat într-o dispută cu el, dar nu au putut sta împotriva înțelepciunii și puterii lui insuflate de Duhul, Care lucra prin el. Atunci ticăloșii iudei versați în calomnieri și mânjirea bunului nume al oamenilor, au ațâțat poporul și pe bătrânii poporului împotriva nevinovatului Ștefan, izvodind cum că Sfântul Ștefan s-ar fi ridicat împotriva lui Moise și a Legii. S-au aflat ușor martori mincinoși care să mărturisească ca fiind adevărate calomniile acestora. A tunci Sfântul Ștefan a stat înaintea poporului și toți au văzut fața lui ca o față de înger (Fapte 6:15) adică fața lui era luminată cu lumina harului, așa precum odinioară fața lui Moise după ce grăise cu Dumnezeu. Sfântul Ștefan atunci și-a deschis gura s

  E l a fost unul dintre Sfinții Părinți de la Sinodul al șaptelea Ecumenic de la Niceea, din anul 783. El a avut de suferit treizeci de ani de surghiun pentru cinstirea Sfintelor icoane. Î n timpul domniei împăratului Teofil, iconoclastul el a fost biciuit cu vine de bou și în acea tortură bestială a și murit de mucenicească moarte, încununându-se cu cununa nemuririi la anul 840.

  a. Viața C uviosul Nicodim cel Sfințit era de neam macedo-român, născut la Prilep, în sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru-Basarab. După ce învață carte, se duce din tinerețe în Muntele Athos și se călugărește în Mânăstirea Hilandar, unde mai târziu ajunge egumen și chiar protoepistat în conducerea Sfântului Munte. D upă anul 1365 vine în Țara Românească și întemeiază, cu ajutorul lui Vlaicu Vodă (1364–1377) și Radu I (1377–1383), Mânăstirile Vodița (1369) și Tismana (ante 1377). Mai întemeiază la sudul Dunării două mici așezări monahale, Vratna și Mânăstirița; în Oltenia – Gura Motrului și Vișina, iar în Țara Hațegului întemeiază Mânăstirea Prislop (la sfârșitul secolului XIV), unde a scris și un Evangheliar slavon (1404–1405). B iserica Ortodoxă îl prăznuiește la 26 decembrie, ziua mutării sale la cele veșnice. b. Fapte și cuvinte de învățătură 1. Ajungând la Athos, în Muntele Maicii Domnul

  S fântul Iosif era de neam împărătesc din casa lui David și a lui Solomon, nepot al lui Matat și strănepot al lui Eleazar, fecior lui Iacov după fire, iar lui Ili după lege; pentru că Matat, moșul lui, născând pe Iosif, tatăl său, a murit. Pe femeia lui Matat, mama lui Iacov, a luat-o Melhie, din neamul lui Natan fiul lui David și a născut pe Ili; deci Ili a luat femeie și a murit fără fii. După dânsul, Iacov, care era frate al lui dintr-o maică, nu și dintr-un tată, a luat pe femeia lui, - de vreme ce legea poruncea așa: de va muri cineva neavând feciori, să ia fratele lui pe femeia lui, ca să continuie sămânța fratelui său. Deci, după acea lege, Iacov a luat pe femeia fratelui său și a născut pe Sfântul Iosif logodnicul. A stfel Iosif era, după cum s-a zis, fiu al amândorura, al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru care pricină Sfântul Evanghelist Luca, scriind neamul Domnului nostru Iisus Hristos, a pus pe Ili, tatăl lui Iosif, grăind despre Hristos așa: Care e

  Î n a doua zi după Nașterea Domnului, Biserica ortodoxă o prea mărește și îi mulțumește Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care L-a născut cu trup pe Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Praznicul acesta se numește Sobor [sau Sinaxă], deoarece în această zi toți credincioșii se strâng să o prea mărească pe Aceea care este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și să prăznuiască cu evlavie și de obște această Sfântă Sărbătoare în cinstea Ei. L a Ohrida tradiția acestei sărbători este străveche: aici, a doua zi după Nașterea Domnului nu se slujea vecernia decât în Biserica Născătoarei, numită Celnița [de Căpetenie]. Toți preoții din cetate și tot poporul se strângea în această biserică spre a o prea mări pe Preasfânta Născătoare de Dumenezeu și Pururea Fecioara Maria.

  S e află, pe vremea lui Moise, în pământul chaldeenilor, un oarecare vrăjitor cu numele Valaam și proorocind multe, a spus și această: "Stea din Iacov va răsări și va zdrobi stăpâniile lui Moab". Deci, având ceilalți vrăjitori de după el asemenea proorocie, o spuneau, ca pe o predanie, la toți înțelepții și împărații lor și așa a ajuns ea până la acești trei magi din vremea Evangheliei. Și ei luau seama când avea să se vadă asemenea stea. Deci, văzând ei, ca niște cititori în stele că Steaua lui Hristos nu-și făcea, drumul, precum celelalte stele, de la răsărit către apus, ci de la miazăzi către miazănoapte, au cunoscut ca aceasta înseamnă nașterea unui mare împărat. Și, urmând steaua, au aflat pe Hristos Domnul și, căzând, I s-au închinat Lui și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă și așa, cu porunca îngerului, s-au întors în țara lor, neabătându-se pe la Irod. C ă Irod întâiul, fiind de alt neam, împărat în Israel, era tare iubitor de stăpânire și mult se temea de p

  I ar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său (Galateni 4:4) să mântuiască neamul omenesc. Iar când s-au împlinit nouă luni de la Bunăvestirea adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria la Nazaret, când i-a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har. . . iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu (Luca 1:28, 31), atunci a ieșit și de la împăratul August porunca să se facă recensământul în tot imperiul, spre a se putea încasa taxele. C onform acestei porunci, fiecare trebuia să meargă și să se înscrie în cetatea lui. De aceea au mers la Betleem Dreptul Iosif și cu Fecioara Maria, Betleemul fiind orașul lui David, iar ei fiind amândoi din seminția lui David. D ar cum în acel mic oraș se strânseseră pentru înscriere mulțime de popor, losif și Maria nu au putut afla acolo o gazdă la care să tragă, și de aceea au intrat într-o mică peșteră pe care păstorii din împrejurimi o foloseau ca staul pentru animale, în acea mică peșteră, în noaptea dinspre sâmbăta spr

  Pomenirea Sfintei Cuvioase Mucenițe Eugenia și a celor împreună cu dânsa E a a fost fiica lui Filip, eparhul întregului Egipt și s-a născut la Roma. La vremea aceea creștinii fuseseră izgoniți din Alexandria și trăiau în afara cetății. F ecioara Eugenia i-a cercetat pe ei și a îmbrățișat credința lor din toată inima. Fugind din casa părinților ei însoțită de doi fameni credincioși ei, ea s-a botezat întru Numele lui Hristos de către Arhiereul Ilie. A scunsă în straie bărbătești, ea a intrat într-o mânăstire de monahi unde s-a tuns întru îngerescul chip. Ea atât de mult s-a curățit pe sine cu postul, cu rugăciunea și cu toate nevoințele, încât Dumnezeu i-a dăruit puterea vindecării bolilor. E a a vindecat-o astfel pe o femeie foarte bogată, pe nume Melanthia. Dar Melanthia după aceea a voit să o ademenească pe Sfânta Eugenia la desfrâu, fiind înșelată de haină și locul în care trăia, crezând că este bărbat. Fiind respinsă de Sfânta Eugenia, această femeie rea s-a răzbunat și a pâ

   Ajunul Nașterii Domnului este sărbătoarea care precede MAREA SĂRBĂTOARE A NAȘTERII DOMNULUI . Acestă zi este una cu o deosebită importanță și încărcătură spirituală atât pentru Clerici cât și pentru mireni. În Biserici șe fac slujbe speciale SUNT CITITE CEASURILE LITURGICE. În această zi gospodinele finalizează toate pregătirile pentru Sărbătoarea de Crăciun. În această zi se împodobește bradul, care este simbolul eternității și al vieții îmbelșugate. Tot astăzi se primesc și colindătorii care în funcție de zona țării merg fie cu, BUNĂ DIMINEAȚA LA MOȘ AJUN! " în muntenia și dobrogea fie în PIȚĂRĂI ÎN ZONA OLTENIEI. Tot în ziua de AJUN în MUNTENIA se dă de pomană colivă, nuci mere și felurite dulciuri tradiția spune că acestea sunt oferite de gazde pentru a își arăta bunătatea și bucuria pentru Nașterea Domnului dar și pentru a îi pomeni astăzi pe cei adormiți. În OLTENIA în ziua de Ajun se merge în PIȚĂRĂI sau COLINDEȚI. Pițărăii sau colindeții sunt niște colăcei pe

  E l s-a născut în Paflagonia și a fost crescut la Constantinopol, la curtea comandantului [Savvatie]. Căzând într-o tovărășie foarte stricată, tânărul Nifon a căzut și el în împrăștiere, dedându-se la toate păcatele și viciile. Din cauza vieții lui păcătoase, el nu se putea ruga lui Dumnezeu. Dar prin mila Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu el s-a întors din calea largă a păcatelor și s-a tuns monah. E l a avut multe vedenii ale lumii cerești, iar vreme de patru ani a luptat cu un diavol cumplit care îi șoptea mereu: „Nu există Dumnezeu!" Dar arătându-i-Se Domnul Viu într-o icoană, Sfântul Nifon a căpătat atunci o mare putere asupra duhurilor necurate și s-a eliberat de acele cumplite ispite. E l a ajuns un astfel de mare văzător cu duhul încât vedea în jurul oamenilor îngeri și diavoli tot așa cum îi vedea și pe oameni, cărora le citea și gândurile inimii. El adesea împreună-grăia cu îngerii și stătea împotriva demonilor și cu cuvântul. E l a ctitorit o Sfântă biserică în

  N ăscut în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei care luptau împotriva sfintelor icoane (către 843), sfântul Naum a devenit ucenic al măriților apostoli ai slavilor, sfinții Chiril și Metodie, și a plecat cu în misiune în regiunile puțin civilizate ale Europei Centrale (Moravia, în principal), către anul 863. În ciuda piedicilor și umilințelor ce au avut de suferit, misiunea lor a fost încununată de succes, căci, contrar misionarilor franci veniți din Germania, care căutau să impună limba latină, ei cunoșteau dialectul locuitorilor acestor regiuni și au început să traducă Sfintele Scripturi și Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Cum însă această limbă nu avea un alfabet, sfinții au compus ei unul și au lăsat astfel multe cărți ca temei al trăiniciei misiunii lor. L ucrarea aceasta fiind foarte avansată, sfinții au plecat către Roma, ca să obțină sprijinul și aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevărați trim

  S fântul Ierarh Petru s-a născut la 21 decembrie 1596 la Suceava, în evlavioasa familie domnească a Movileștilor. Tatăl său, Simeon, era fratele domnitorului Ieremia Movilă și a fost și el domnitor al Munteniei (1601) și al Moldovei (1607). Movileștii au ctitorit Mănăstirea Sucevița și mulți din familie au îmbrățișat viața monahală, mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei fiind frate cu tatăl său. Tot ei au ajutat mult și „Frăția Ortodoxă” din Lvov - Polonia, unde Petru cu familia sa au fost nevoiți să se refugieze în 1601. Aici și-a continuat studiile începute la Suceava, învățând mai multe limbi străine: slavonă, poloneză, ucraineană, lituaniană, franceză, greacă și latină, iar prin cursurile făcute mai târziu la Sorbona, în Paris, el a devenit unul dintre cei mai învățați oameni ai vremii sale. Ca fiu de domn, a intrat apoi în armata poloneză, luptând cu turcii la Țuțora — Iași (1620) și Hotin (1621). Î n 1621, după încheierea păcii, regele polon recomanda sultanului pe tânăru

  A ceastă slăvită fecioară și muceniță s-a născut la Nicomidia din părinți păgâni. Auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, ea s-a întors către Hristos cu toată inima ei și a început a viețui păzind cu strictețe poruncile Domnului. E a era însă logodită cu senatorul Eleusie. Ca să se poată elibera de el, ea i-a zis lui Eleusie că nu se va căsători cu el dacă nu va ajunge eparhul Nicomidiei. Ea i-a zis aceasta gândind că Eleusie nu va reuși niciodată să obțină o demnitate atât de înaltă și astfel se va elibera de logodnă cu el. Dar Eleusie, prin lingușiri și mită a obținut această înaltă numire și a ajuns eparhul Nicomidiei. I uliana i-a descoperit atunci că este creștină și că nu se poate căsători cu el dacă nu îmbrăzișează și el credința creștină: „La ce ne-ar folosi nouă să fim uniți doar cu trupul, iar cu inimile să fim departe unul de celălalt?" U milit, Eleusie a pârât-o pe Iuliana tatălui ei. Tatăl înfuriat până la demență a disprețuit-o, a bătut-o și a dat-o pe mâna e

  A cest bărbat sfânt s-a numit „purtător de Dumnezeu" pentru că el avea pururea Numele lui Dumnezeu în inimă și pe buze. P otrivit Sfintei Tradiții el s-a numit așa pentru că a fost ținut în brațe de Domnul întrupat, Iisus Hristos. Pe când Domnul a propovăduit ucenicilor învățătura despre smerenie, el a luat în brațe un prunc, l-a pus la mijloc între ei și a zis: Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor (Matei 18:4). Acel copil a fost acest Sfânt Ignatie. M ai târziu el a ajuns ucenicul Sfântului Ioan Teologul, împreună cu Sfântul Policarp, episcopul Smirnei. C a Episcop al Antiohiei, Sfântul Ignatie bine a păstorit Biserica lui Hristos cea încredințată lui și a fost cel dintâi care a introdus cântarea antifonală în Biserică, în care firul cântului este reluat alternativ de cele două strane. Acest fel de cântare i s-a descoperit Sfântului Ignatie de către îngerii lui Dumnezeu din ceruri. T recând împăratul Traian prin A