REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  C lement s-a născut în anul 258 d. Hr. , în cetatea Ancyrei, dintr-un tată păgân și o mamă creștină. Binecredincioasa lui maică Eufrosina a prorocit moartea martirică a fiului ei și a părăsit această lume pe când fiul ei avea doar doisprezece ani. P rietena ei Sofia l-a luat pe Clement la casa ei și l-a crescut ca pe un fiu al ei, în credința creștină. C lement era atât de vestit pentru virtuțile lui creștinești, încât la vârsta de douăzeci de ani fu intronizat episcop al Ancyrei. Deși tânăr cu anii, avea înțelepciunea unui bătrân încercat, căci prin mari înfrânări își îmblânzise trupul său cel tânăr. Clement nu se hrănea decât cu legume și apă, negustând niciodată nici un fel de carne. Î n timpul domniei lui Dioclețian a fost torturat “mai cumplit decât oricine, de la începutul lumii. ” Douăzeci și opt de ani a petrecut în prigoane și în temnițe. Odată, pe când îl loveau peste față, îl scuipau și îi zdrobeau dinții, el îi strigă lui Domențian, torționarul său: “îmi faci o m...

  T imotei a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Lystra din Licaonia dintr-un tată grec și o mamă evreică. S fântul Apostol Pavel le lăuda pe mama și bunica lui Timotei pe socoteala credinței lor celei mari: Și pentru că îmi aduc aminte de lacrimile tale, doresc mult să te văd, ca să mă umplu de bucurie; îmi aduc iarăși aminte de credința ta neprefăcută, precum s-a sălășluit întâi în bunica ta Loida și în mama ta Eunichi, tot așa, sunt încredințat, că și întru tine (II Tim. 1:4-5). T imotei l-a întâlnit prima oară pe Marele Apostol în Lystra, și a fost martor ocular când Pavel l-a vindecat pe ologul din naștere. M ai târziu Timotei a fost însoțitorul aproape nedespărțit în călătoriile Sfântului Apostol Pavel, călătorind împreună cu el în Ahaia, în Macedonia, în Italia și în Spania. A vând un suflet blând, el avea în același timp o râvnă arzătoare pentru credință și era un vorbitor neîntrecut. T imotei a fost un mare propovăduitor al Cuvântului lui Du...

  S fântul Maxim s-a născut în cetatea Constantinopolului și a fost unul dintre cei mai înalți demnitari ai împăratul Heraclie. Dar a părăsit viața și grijile curții imperiale pentru a deveni monah, iar mai apoi stareț într-una din mânăstirile metropolei, nu departe de capitoliu. S fântul Maxim a fost cel mai mare apărător al ortodoxiei împotriva ereziei numite monotelită, care își află rădăcinile într-o altă, a lui Eutihie, numită monofizită. Adică: așa cum Eutihie afirma în mod mincinos că în Domnul nostru Iisus Hristos se află o singură natură [monofizitism], așa monoteliții afirmau că în Mântuitorul nostru se afla o singură voință [monotelism]. S fântul Maxim a combătut această eroare, știind că se va afla astfel combatant și al împăratului și al patriarhului. D ar Sfântul Maxim nu era omul temerii ci al adevărului și răbdării, care a luptat până la sfârșit, dovedind că așa cum se află două naturi depline în Hristos, cea dumnezeiască și cea omenească, tot așa se află în El...

  S fântul Eftimie s-a născut din părinți slăviți și bogați pe la anul 377 d. Hr. , în cetatea armeană a Melitenei, aproape de râul Eufrat. E ra singurul copil al părinților lui, copil născut din rugăciunile maicii sale Dionisia, căreia i se vestise despre nașterea fiului ei prin vedenii cerești. E ftimie a dus o viață ascetică încă din copilărie, mai întâi aproape de cetatea sa Melitene, iar mai apoi, după ce s-a dus la Ierusalim la vârsta de douăzeci și nouă de ani, în pustia Faran, cea dintre Ierusalim și Ierihon. E l își umplea zilele și nopțile cu rugăciunea, cu gândirea la Dumnezeu, cu luarea aminte și cu lucrul mâinilor. Mulți nevoitori au început să se adune în jurul lui, printre care au fost și sfinți mari ca Sava cel Sfințit, Chiriac Sihastrul, Teotict și alții. P rin darul lui Dumnezeu, Sfântul Eftimie a ajuns făcător de minuni. El alunga demonii, vindeca pe cei greu bolnavi, scotea apă din pustiu, înmulțea pâinile și prorocea. E l îi învăța pe monahi dragostea de...

  M acarie era egiptean și unul dintre contemporanii mai tineri ai Sfântului Antonie cel Mare. Din ascultare față de părinții săi, Macarie și-a luat soție. Dar murind soția lui curând după aceea el se retrase în pustie și acolo petrecu șaizeci de ani în nevoințe și lupte duhovnicești și lăuntrice și la vedere, pentru împărăția lui Dumnezeu. C ând îl întrebau: “Cum de acesta este atât de slab și când mănâncă și când nu mănâncă?” el le răspundea: “Din cauza fricii de Dumnezeu”, într-atât și-a curățit mintea de gândurile cele rele și inima de poftele cele rele că Dumnezeu i-a dăruit din belșug darul facerii de minuni, încât și un mort din groapă a înviat. S merenia sa era de mirare și oamenilor și diavolilor. U n drac i-a spus odată: “Cu un singur lucru mă biruiești. Nu cu postul, că nici eu nu mănânc vreodată; nici cu privegherile, pentru că nici eu nu dorm niciodată. ” “Cu ce dar?” a întrebat Sfântul. “Cu smerenia ta “, a răspuns dracul. M acarie vorbea adesea cu Pafnutie, uce...

  ---   Evanghelia acestei duminici ne pune în față una dintre cele mai triste, dar și cele mai actuale oglinzi ale sufletului omenesc: **Vindecarea celor zece leproși**. Este o relatare care nu vorbește doar despre o minune medicală, ci despre o „chirurgie” a inimii, evidențiind marea boală a umanității: **nemulțumirea**. ### 🌑  Nerecunoștința: Boala mai grea decât lepra Cei zece leproși stăteau departe, izolați de societate, uniți doar de suferința lor comună. În disperare, au strigat cu o singură voce: *„Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne pe noi!”*. Dumnezeu i-a auzit și i-a trimis să se arate preoților, iar pe drum, s-a petrecut minunea: trupurile lor s-au curățit. Însă, din acel moment, grupul s-a dezbinat. Nouă dintre ei, după ce s-au văzut vindecați, au uitat de Sursa vindecării. Au fugit spre viața lor socială, spre familii, spre plăcerile regăsite, considerând, probabil, că sănătatea li se cuvenea. Aceasta este imaginea **nemulțumirii**: folosim darul, dar ignor...

  P ansofie a fost fiul lui Nil, proconsulul din Alexandria. El a lepădat onorurile și bogățiile acestei lumi și s-a tuns de tânăr în monahism. T imp de douăzeci și șapte de ani el a dus o viață ascetică foarte strictă, țintuindu-și duhul către lumea cea de sus. Î n timpul domniei lui Decius a fost târât în fața curții de judecată unde a fost biciuit pentru Numele lui Hristos până când după mari chinuri și-a dat sufletul său lui Dumnezeu.

  A ntonie era egiptean și s-a născut cam pe la anul 250 d. Hr. , în satul Koman de lângă Herculea. După moartea nobililor și bogaților săi părinți el și-a împărțit moștenirea cu sora lui, care era minoră, și i-a asigurat traiul împreună cu câteva rude. Jumătatea sa de avere Cuviosul Antonie a împărțit-o săracilor iar el însuși, neavând mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoințelor ascetice pe care le dorea încă din copilărie. L a început Antonie s-a nevoit în apropierea satului său dar ca să scape de supărările oamenilor el s-a retras în pustia de la țărmul Mării Roșii, unde a petrecut douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii numai cu Dumnezeu, fără să vadă pe nimeni; acolo a suferit cu răbdare cumplitele ispite ale diavolului. F aima lui s-a întins în întreaga lume și în jurul lui s-a strâns mulțime de ucenici pe care i-a îndrumat pe calea mântuirii prin cuvântul și exemplul vieții lui. D e-a lungul celor optzeci și cinci de ani de nevoințe ascetice, el ...

  I oan s-a născut pe vremea domniei împăratului Leon I în Constantinopol din părinți bogați și slăviți, fiind singurul copil al părinților săi. A tras de viața monahală, el a plecat în taină de la casa părinților săi și a mers împreună cu un monah într-o mânăstire din Asia Mică. Timp de șase ani el a viețuit aspru în această mănăstire, sub călăuzirea starețului. A poi diavolul a început să-l ispitească cu gândul de a părăsi mânăstirea și a se întoarce în casa părinților săi, și să trăiască împreună cu ei așa cum se cuvine unui nobil. E l cu adevărat s-a întors la casă părinților săi, dar îmbrăcat ca un cerșetor. El și-a văzut părinții, dar nu a spus cine este. El și-a luat o colibă de cerșetor la curtea lor, trăind din firmiturile pe care i le aruncau slugile părinților săi și fiind batjocorit de toți. Așa a trăit el timp de trei ani, rugându-se în taină și fierbinte lui Dumnezeu să mântuiască sufletele tatălui și mamei sale. C ând s-a îmbolnăvit și a simțit că i se apropie ...

  P avel s-a născut în timpul împărăției lui Decius, în Tebaida, din părinți foarte bogați. D ar bărbatul surorii sale, idolatru fiind, a poftit și partea lui din moștenirea părintească și l-a amenințat pe Pavel că îl va pârî că este creștin dacă nu-i cedează de bună voie averile. A cest necaz pe de o parte, și exemplul luminos al eroismului creștinesc pe de cealaltă, l-au convins pe Pavel să-și lepede marea avere și să se retragă în pustie ca un sărac, unde a trăit în nevoințe aspre până la moarte. P e ce culmi ale sfințeniei a ajuns acest uriaș al ascezei stă mărturisit de nimeni altul decât de Sfântul Antonie cel Mare care odată l-a vizitat pe Pavel și a văzut cu ochii lui cum îl slujesc pe acesta fiarele câmpului și păsările cerului. Î ntorcându-se în pustia sa, Sfântul Antonie a spus ucenicilor săi: “Vai mie, copiilor ! Monah păcătos și mincinos ce sunt, monah doar cu numele! Căci iată eu în Pavel l-am văzut pe llie, l-am văzut și pe Ioan în pustie, l-am văzut și pe Pave...

  N ina era înrudită cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghie și cu Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului. Părinții ei erau membri ai aristocrației capadociene, și după tunderea lor în monahism, educația și grija Ninei a fost încredințată patriarhului Iuvenalie. A uzind de poporul georgian care încă zăcea în păgânism, fecioara Nina a dorit de la o vârstă foarte fragedă să meargă în Georgia și să-i boteze pe georgieni. C ând Dumnezeu a binevoit și a deschis această cale, tânăra Nina a călătorit în Georgia unde într-o perioadă scurtă de timp a câștigat iubirea poporului georgian. N ina a izbândit în botezarea lui Mirian, împăratul georgienilor, a soției lui, împărăteasa Nana, și a fiului lor Bakar, care mai târziu a fost împreună-lucrător zelos cu Nina în nevoința ei misionară. În tot timpul vieții ei Nina a călătorit în întreaga Georgie, cu scopul de a aduce tot poporul la Hristos, și aceasta în timpul când se dezlănțuiseră deja teribilele persecuții ale lui Dioclețian împotriva creștin...

  A cești sfinți cuvioși mucenici au fost uciși de saracini, cei din Sinai în veacul al patrulea, iar cei din Rait în veacul al cincilea de la Hristos.

  ---   În fiecare an, pe data de **14 ianuarie**, Biserica Ortodoxă prăznuiește **Odovania Botezului Domnului**. Termenul de „odovanie” provine din limba slavă și înseamnă *sfârșit*, *încheiere* sau *praznicul care se dă înapoi*. Este ziua în care ne luăm rămas-bun de la atmosfera liturgică a Bobotezei, pregătindu-ne să purtăm roadele acestui praznic în restul anului. ### 📜 Ce înseamnă, de fapt, Odovania? Dacă ziua de 6 ianuarie a fost vârful muntelui, Odovania este momentul în care coborâm de pe munte, dar cu fața strălucind de lumina pe care am întâlnit-o acolo. În această zi, rânduiala slujbei reia aproape în totalitate cântările și rugăciunile din ziua praznicului, ca o ultimă chemare de a înțelege taina Arătării Sfintei Treimi la Iordan. ### ✨ Sensul Duhovnicesc: „Apa trece, sfințenia rămâne” Odovania nu este doar o formalitate calendaristică, ci are o semnificație profundă pentru viața creștinului: 1.  **Păstrarea harului:** De la Bobotează până astăzi, am gustat ...

  Î n timpul împăratului Liciniu, marele persecutor al creștinilor, Sfântul Ermil, diacon al Bisericii, a fost prins și adus înaintea lui. Aflând că este dus la judecată pentru că este creștin, s-a bucurat. Toate amenințările înfricoșătoare ale împăratului nu au putut nimic împotriva credinței lui Ermil, pe care acesta și-o mărturisea înaintea tuturora, zicând: Domnul este cu mine și de nimic nu mă voi teme; ce-mi poate face mie omul? (Ps. 118:6). D upă torturi înspăimântătoare, Ermil a fost aruncat în temniță. Păzitorul era Stratonic, care în ascuns era și el creștin. El îl iubea pe Ermil, și îl ajuta în ascuns. A flând că și Stratonic este creștin, împăratul a ordonat ca amândoi să fie înecați în Dunăre. Trei zile mai târziu, trupurile lor au fost aduse de valuri la țărm. Creștinii le-au aflat și le-au luat, îngropându-le cam la optsprezece mile de orașul Belgrad [de astăzi]. A cești slăviți mucenici au mărturisit pe Hristos și au fost preaslăviți de El la anul 315 după într...

  T atiana era de neam roman și dintr-o familie imperială. Ea era nu doar creștină ci și diaconiță a Bisericii. D upă moartea împăratului Heliogabalus, a domnit în Roma împăratul Alexandru, a cărui mamă, Mammea, era și ea creștină. Alexandru era nestatornic și nehotărât în credință, cum se poate vedea din aceea că ținea statui ale lui Hristos, Apollo, Avraam și Orfeu în palatul său, ca și mulți creștini ortodocși români contemporani: icoana pe televizor alături de scrumiere (n. tr.). P rimii lui sfătuitori îi persecutau pe creștini chiar în lipsa ordinelor împăratului. C ând au adus-o de față și pe Tatiana la chinuri, ea se rugă pentru schingiuitorii ei. Și iată, ochii lor s-au deschis și au văzut patru îngeri care o înconjurau pe muceniță. Văzând aceasta, opt dintre ei au crezut în Hristos, pentru care au fost și ei torturați și înjunghiați. C hinuitorii au continuat să o tortureze pe Tatiana biciuind-o, tăindu-i părți din corp, și sfâșiind-o cu gheare de fier. Astfel transf...

  A cesta este numele icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Sfântul Sava sârbul a adus-o de la Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, de lângă Ierusalim. Ș i așa s-a împlinit prorocia Sfântului Sava cel Sfințit, pe care o făcuse cam cu opt sute de ani mai înainte, că va veni un anume preot sârb cu numele Sava, și că acestuia i se vor da un toiag arhieresc și această icoană. C ând Sfântul Sava sârbul a cercetat Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, monahii și-au amintit de prorocia întemeietorului mânăstirii lor și i-au dăruit lui Sava cel din Serbia toiagul și icoana. A ceastă icoană a fost așezată de-a dreapta Ușilor împărătești de pe iconostasul sihăstriei Sfântului Sava din Karies, în Sfântul Munte Athos [numită ”Casa tăcerii“], iar toiagul a fost pus într-o chilie alăturată, cunoscută sub numele de ”Paterica“.  

  ---   După ce apele Iordanului au fost sfințite și glasul Tatălui a răsunat din ceruri, Biserica ne așază înainte, în această primă duminică după Bobotează, momentul în care Iisus Hristos Își începe oficial misiunea mântuitoare pe pământ. Este duminica marii treceri de la pregătirea făcută de Sfântul Ioan Botezătorul la fapta mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. ### 📜 Mesajul Evangheliei: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” Evanghelia acestei zile ne spune că, după ce Ioan a fost închis, Iisus a venit în Galileea. Nu a ales strălucirea Ierusalimului, ci „Galileea neamurilor” – un loc aflat la graniță, privit cu dispreț de elitele vremii, dar un loc însetat de adevăr. Primul cuvânt al Domnului este același cu al Botezătorului: **„Pocăiți-vă!”**. Însă, dacă la Ioan pocăința era o pregătire prin teamă și tăierea răului, la Hristos pocăința devine **metanoia** – o schimbare totală a minții și a direcției vieții pentru a primi bucuria Împărăției. ### ✨ Lumina care r...

  S fântul Cuvios Antipa a fost un mare trăitor duhovnicesc și un călugăr sfânt pe care l-a odrăslit pământul Moldovei în secolul XIX. Acest ostaș al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816, într-o familie de țărani credincioși din satul Calapodești–Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoința călugărească. M ai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836–1837) în obștea Schitului Brazi–Vrancea, unde a fost călugărit sub numele de Alimpie. Aici s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni. Apoi s-a dus la Muntele Athos și s-a stabilit la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau peste 80 de sihaștri români. Aici a deprins meșteșugul nevoinței duhovnicești de la cei mai aleși călugări atoniți, ajungând vestit în schit pentru postul și osteneala lui. D upă aproape cincisprezece ani de sihăstrie în Schitul Lacu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mânăstirea Esfigmenu. Aici ...

  O rașul armean Melitene a fost înecat de sângele creștinilor, precum a fost și întreaga țară a Armeniei. Prima vărsare de sânge pentru Hristos în acest oraș a fost cea a Sfântului Polieuct din anul 259 după Hristos, în timpul domniei lui Valerian. în acest oraș Melitene se aflau doi prieteni: atât Nearh cât și Polieuct erau ofițeri, dar Nearh era botezat iar Polieuct nu. Când a ieșit porunca persecutării creștinilor Nearh s-a pregătit de moarte; era însă trist că nu reușise să-l convingă și pe prietenul său Polieuct să îmbrățișeze adevărata credință. Î n ziua următoare Polieuct îi povesti prietenului lui visul pe care îl avusese în timpul nopții: însuși Domnul îi apăruse înconjurat de lumină, îl dezbrăcă pe Polieuct de hainele lui vechi, îl îmbrăca în unele noi și luminoase și îl așeză pe șeaua unui cal înaripat. D upă acestea Polieuct intră în oraș, sfâșie poruncile împăratului ce arătau torturile care îi așteptau pe creștini, și distruse multe statui ale idolilor. El a fost...

  G heorghe și-a dus viața de nevoințe în veacul al șaptelea în Mânăstirea Hozeva din Ierihon, pe drumul ce vine de la Ierusalim, mânăstire în care mai întâi viețuise ascetic Cuviosul Ioan Hozevitul.