RUGĂCIUNEA DE LUNI
Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești. Deci, astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă apa-mi păcatele cele de voie și fără de voie, și-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire! O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după indurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toţi ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tai îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilo...