Postări

Se afișează postări cu eticheta DE 800 DE PESTE AN

Viața Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail

Imagine
  ​La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorința de a îmbrăca haina monahală, tânărul Dimitrie a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni. ​De la început, fratele Dimitrie s-a arătat râvnitor față de cele sfinte și dornic de cunoaștere, sârguindu-se să își formeze o cultură teologică prin lecturarea Sfintei Scripturi și a operelor Sfinților Părinți, care i-au fost călăuză în viață și sprijin în momentele de răscruce din viața personală și istoria neamului. ​A parcurs toate etapele vieții monahale devenind, pe rând, rasofor în anul 1890, monah în anul 1899, primind numele Dionisie, ierodiacon în anul 1900 și ieromonah în anul 1904. ​Remarcându-se prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor, în anul 1908 a fost ales stareț al mănăstirii Suruceni. ​Sfântul Dionisie a avut un rol important pentru înfăptuirea idealului de unita...

Condacul Sfântului Mucenic Andrei Stratilat

Imagine
  Glasul 2 Î n rugăciuni stând înaintea Domnului, ca o stea mergătoare înaintea soarelui și dorită vistierie a Împărăției văzând, de negrăită bucurie te-ai umplut în vecii cei fără sfârșit la Împăratul Cel fără de moarte; și acolo cu îngerii laudă neîncetată cânți, Sfinte Andrei Stratilat. Cu aceia împreună roagă-te neîncetat pentru noi toți.

Tropar la Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir

Imagine
  Glas 4 A stăzi luminat se împodobește cetatea cea aleasă, primind ca o rază a soarelui, Stăpână, icoana ta cea făcătoare de minuni, către care noi, acum alergând și rugându-ne ție, strigăm așa: „O, prealuminată Stăpână de Dumnezeu Născătoare! Roagă-te Celui Ce S-a întrupat dintru tine, lui Hristos Dumnezeul nostru, ca să păzească cetatea aceasta și toate orașele, și laturile creștinești nevătămate de toată asuprirea vrăjmașilor, și, ca un Milostiv, să mântuiască sufletele noastre.”