Luna septembrie în 23 de zile: zămislirea Sfântului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan
Multe mame zămislesc fii, dar puține sunt acelea a căror zămislire o mărește și o prăznuiește Biserica lui Dumnezeu. În vremea Noului Testament, numai trei mame s-au găsit zămislind în pântece, prin darul lui Dumnezeu, cu mărire și cu minune. Acestea au fost: Sfântă și dreapta Ana, apoi Sfânta Elisabeta și, în sfârșit, Preasfântă și Preacurată Fecioară Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu, Elisabeta, pe Înaintemergătorul Ioan, iar Fecioara Maria pe Hristos, Mântuitorul lumii. Semnul lor este că toate aceste zămisliri s-au săvârșit prin vestitor ceresc, prin umbrirea Darului dumnezeiesc și prin învoirea mamelor ce zămisleau cu vestitorul tainei.
Iar zămislirea Sfântului Botezător Ioan, ce prăznuim astăzi, așa a fost: În vremea când Irod era rege al iudeilor, a intrat Sfântul Arhanghel Gavriil în altar, la preotul Zaharia, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale și i-a vorbit astfel: "Nu te teme, Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta și femeia ta, cea bătrână și stearpă, vă naște un fiu și-l vei numi Ioan și mulți se vor bucura de nașterea lui". A răspuns Zaharia: "Străine și neașteptate lucruri îmi vestești mie. Dar a naște fii, la bătrâneți sterpe, au nu este un lucru împotriva firii?" Și a răspuns îngerul: "De la început te găsesc pe tine cu puțină credință, Zaharia. Dar, măcar că este potrivnic firii, lucrul ce ți-am spus este cu putință la Dumnezeu, că la Dumnezeu nimic nu este cu putință, că Dumnezeu poate și din pietre să ridice fiii lui Avraam; deci și femeii tale Dumnezeu îi dă putere să nască fiu la bătrânețe și stârpiciunea ei, ca cela ce va să se nască ție fiu, este mare înaintea Domnului". Răspuns-a Zaharia: "Nu îndrăznesc a grăi cuvinte potrivnice la cuvintele tale cele îngerești, însă te întreb, pentru ce fiul ce se va naște va fi mare?" Răspuns-a îngerul: "Va fi mare înaintea Domnului, nu că va întrece pe Ieremia, ci ca acesta, adică Ioan, se va umple mult mai mult de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicii sale. Ieremia numai a proorocit despre Mesia, dar Ioan este rânduit să-și pună mâna pe Mesia și să-L boteze și așa va întrece pe toți cu mărimea slujirii sale. Și nu numai cu cuvântul va propovădui, ci și cu degetul său va arăta popoarelor pe Mielușelul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Iată pentru care pricină Ioan va fi mai mare decât toți cei ce se nasc din femei. Drept aceea, el este plinirea tuturor proorocilor". Grăit-a Zaharia: Bună și de bucurie este vestirea ta, înger al lui Dumnezeu. Deci, rogu-te, după ce voi cunoaște cele vestite de tine?" Răspuns-a îngerul: "Au încă te îndoiești și nu crezi cuvintele mele? Au oare sunt trimis de Dumnezeu ca să-ți spun minciuni? Cercetează și vezi că, iată, s-a apropiat venirea Celui ce mântuiește pe Israel, că va merge înaintea Lui trimisul înger în trup, care-i fiul tău, cel ce va găti calea lui Mesia, cu puterea și cu duhul lui Ilie. Dar, de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor, iată vei fi mut până în ziua când vor fi toate acestea". Și îndată limba lui Zaharia s-a legat, nerodirea Elisabetei s-a dezlegat, iar îngerul s-a dus înaintea Atotțiitorului Dumnezeu.
Și așa a luat început în lume vestea cea bună a zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, glasul înainte-mergător al mântuirii noastre. Dumnezeului nostru, slavă!
Listă bibliografică
- Biblia sau Sfânta Scriptură (Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă).
- Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, Editura Egumenița.
- Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, Viețile Sfinților (vol. I-XII), Editura Episcopiei Romanului și Argeșului.
- Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria.
- Pateric (Patericul Egiptean / Patericul Vroclavian), Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
- Mineiul pe Septembrie (Ziua a douăzeci și treia - Pomenirea Zămislirii Cinstitului, Slăvitului Proroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan).

Comentarii
Trimiteți un comentariu