Cântărețul Neamului și al Cerului
Cântărețul Neamului și al Cerului *(Omagiu lui Mihai Eminescu)* În prag de ianuarie, cu ger și cu ninsoare, Se-aprinde-n vatra țării o veșnică ardoare, Căci s-a născut poetul ce ne-a citit în suflet Și-a pus în vers de aur al neamului răsuflat. Tu n-ai fost doar condeiul ce-a plâns peste hârtie, Ci glasul care știe ce-i sfânt și ce-nveșnicie, Ai prețuit Altarul și Maica ce ne crește, În limba care-n ceruri de-a pururi glăsuiește. „Icoană și privire”, așa vedeai tu neamul, Când viscoleau străinii și ne loveau cu ramul, Ai stat de strajă crucii și limbii românești, Ca un străjer de veghe în tainele cerești. Tu, care-ai plâns sub teiul din vechea mănăstire, Cerșind la Putna sfântă un strop de mântuire, Ești astăzi rugăciune în slovele măiastre, Luceafăr ce veghează pe bolțile noastre. Odihna ta e-n sfinte și tainice pridvoare, Unde cuvântul curge ca apa din izvoare, Iar noi, la marea umbră a geniului tău, Îl preaslăvim pe Tatăl, pe Bunul Dumnezeu. Primește, Mihai sfinte, un gând de ...