REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  P răznuirea scoaterii cinstitei Cruci a Domnului s-a așezat în această zi, încă de pe vremea dreptcredinciosului împărat grec Manuil și a marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici. Acest praznic s-a așezat în această zi de Preasfințitul Luca, patriarhul Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului și de Nestor, episcopul Rostovului. Deci l-au așezat pentru o pricină ca aceasta: Împăratul Manuil și marele domn al Rusiei petrecînd în pace și iubire de frați, s-a întîmplat într-o zi de au ieșit la război, cel din Constantinopol împotriva turcilor, iar cel din Rostov împotriva bulgarilor, că atunci marele domn Andrei petrecea în Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau așa după rîul Volga (volgari), fiindcă petreceau mai jos de acest rîu. Și le-a dăruit Domnul Dumnezeu la amîndoi biruință împotriva potrivnicilor. Împăratul grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari și i-a supus lui, făcîndu-i birnici ai stăpînirii sale. M arele do

  N u pot spune în deplină cunoștință și în chip sigur care este cetatea care l-a odrăslit și crescut pe dumnezeiescul bărbat înainte de petrecerea lui închinată luptei și nevoinței. Dar pe cea care îl găzduiește acum și-l hrănește cu ambrosie, ne-a făcut-o cunoscută marele apostol Pavel. Căci viețuiește și el negreșit în acel Ierusalim ceresc, în care se află Biserica celor întîi născuți (Evr. 12, 22-23), «a căror petrecere este în ceruri» (Fil. 3, 20). Acolo săturîndu-se 35 cu o simțire nematerială de cele de care nimeni nu se poate sătura și privind frumusețile nevăzute, primește răsplățile vrednice ale sudorilor. Și primind acolo ca moștenire darul neostenelii pentru osteneli, petrece cu cei de acolo, «al căror picior este de acum întru dreptate» (Ps. 25, 12). Dar cum a dobîndit această fericire pururea pomenitul, o voiu spune acum. A cesta, aflîndu-se în al șasesprezecelea an cu vîrsta trupului s-a adus pe sine jertfă bine plăcută și primită lui Hristos în Muntele Sinai. Și lu

  P reacuviosul Părintele nostru Gheorghe Arhimandritul, sau Gheorghe Ardeleanul, cum mai este cunoscut din unele însemnări, era de neamul său român din Transilvania și a păstorit obștea monahilor de la mănăstirea Cernica, de la 1 septembrie 1781 până la 3 decembrie 1806, când a fost chemat de Domnul la cele veșnice, numărându-se și el în ceata marilor nevoitori și îndrumători ai monahismului nostru. F iind înzestrat de Dumnezeu cu o viziune clară asupra înaltei trăiri religioase, câștigându-și ascultarea și smerita cugetare călugărească prin rugăciune neîntreruptă și osteneli neprecupețite, devenind stareț și organizator al vieții de obște la mănăstirea Cernica, la Căldărușani și, în mod indirect, la Curtea de Argeș, Cuviosul Gheorghe a luminat și luminează ca un astru pe cerul vieții monahale reorganizate de el și de ucenicii săi. D in pomelnicul pe care l-a lăsat, ca și din însemnările unor cercetători ai vieții sale, constatăm că el s-a născut în anul 1730, din părinți credinci