REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  A cest venerabil episcop tomitan era de origine capadociană. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului probabil prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos și aprig apărător al credinței ortodoxe niceene. Ducea o viață ascetică de sfințenie și se împotrivea cu dârzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale, care se întindea între Dunăre și Marea Neagră. D espre acest episcop sfânt au scris doi scriitori bisericești vestiți – Sozomen și Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbește de vizita împăratului arian Valens (364–378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediție împotriva goților. Autorul spune în „Istoria bisericească” a sa, că împăratul a intrat în biserica episcopală și a cerut episcopului Vetranion să intre în comuniune cu arienii, pe care îi simpatiza, și să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credință și „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinți Părinți de la Sinod

  E l s-a născut la Babilon, în vremea robiei babiloniene a poporului lui Israel. El a fost din tribul lui Levi și a prorocit cam cu patru sute șaptezeci de ani mai înainte de Hristos. T ânăr fiind, el a mers și a cercetat Ierusalimul. El i-a îndemnat cu râvnă pe Zorobabel și pe Iosua preotul să înnoiască Templul Domnului de la Ierusalim, prorocind că noul Templu va avea o slavă mai mare decât a avut slăvitul Templu zidit de Solomon: „Și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot (Agheu 2:9), aceasta pentru că însuși Domnul și Mântuitorul Hristos avea să intre în acest înnoit Templu. S fântul Proroc Agheu a trăit destul încât să vadă săvârșirea unei părți din Templul ridicat de Zorobabel. E l s-a săvârșit la adânci bătrânețe și s-a adăugat lângă strămoșii lui.

  Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și Acești trei Una sunt! (I Ioan 5, 7) H ristos a înviat ! I ubiți credincioși, A stăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinților Părinți de atunci, fiind primul împărat creștin din lume (306-337). C e este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocși - episcopi, mitropoliți și patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învățături de credință creștină neclare încă, și de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă și condamnă toate abaterile de credință, străine de învățătura Sfintei Evanghelii și a Sfinților Părinți și exclude din Biserică, adică dă

  . C uviosul acesta îmbrățișând viața sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; și aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfințit lui Dumnezeu și a locuit acolo, făcându-și un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul viețuia cu mari osteneli, dar nemulțumindu-se cu acestea, altele și mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat și măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind și demoni izgoniți cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulți prin nevoințe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare și vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viață la pace.

  E frem s-a născut în Siria din părinți săraci, pe timpul împărăției lui Constantin cel Mare. După o tinerețe oarecum furtunoasă, Efrem a cunoscut o schimbare radicală a vieții sale, care l-a făcut să ardă de iubire pentru Dumnezeu. E frem a fost ucenicul Sfântului Iacob din Nisibe (13 ianuarie). Prin harul covârșitor al lui Dumnezeu Efrem a cunoscut înțelepciunea dumnezeiască, care se prelingea precum mierea de pe buzele sale, iar ochii săi s-au făcut izvoare nesecate de lacrimi. H arnic precum albina, Efrem scria necontenit cărți pentru zidirea fraților și îi povățuia prin viu grai, nu doar pe ei, ci pe toți cei care veneau la el pentru sfat de prin toate împrejurimile Edessei. D e cele mai multe ori Efrem petrecea în retragere și rugăciune. Cărțile lui sunt numeroase, iar rugăciunile lui minunate. C ea mai cunoscută este cea care se rostește mai ales în timpul Sfântului și Marelui Post: Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al griji de multe, al poftei de stăpânir

  A cest venerabil episcop tomitan era de origine capadociană. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului probabil prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos și aprig apărător al credinței ortodoxe niceene. Ducea o viață ascetică de sfințenie și se împotrivea cu dârzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale, care se întindea între Dunăre și Marea Neagră. D espre acest episcop sfânt au scris doi scriitori bisericești vestiți – Sozomen și Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbește de vizita împăratului arian Valens (364–378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediție împotriva goților. Autorul spune în „Istoria bisericească” a sa, că împăratul a intrat în biserica episcopală și a cerut episcopului Vetranion să intre în comuniune cu arienii, pe care îi simpatiza, și să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credință și „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinți Părinți de la Sinod

  A cest sfânt mucenic Vavila s-a născut din părinți de bun neam și iubitori de Dumnezeu în cetatea Antiohiei, care se mai numea și Teupolis. Aici a învățat cu silință știința, înțelepciunea și Sfintele Scripturi; a iubit de tânăr pe Hristos și a urât cele lumești. După moartea părinților săi, și-a împărțit averea la săraci, la văduve și la orfani; și scuturându-se de toate bunurile pe care le avusese, s-a retras în munte, unde a petrecut în liniște împreună cu cei doi ucenici ai săi: Agapie și Timotei. Ajungând preot, a cinstit cu vrednicie treapta preoției. Dar fiindcă necredincioșii și vărsătorii de sânge elini râvneau să-i vândă dregătorilor, s-a dus în Sicilia împreună cu ucenicii săi, unde pe mulți a luminat cu darul său, aducându-i la cunoștința de Dumnezeu. Dar după cum cetatea nu se poate ascunde dacă stă sus pe munte, tot așa și sfântul Vavila nu a putut să rămână tăinuit și, fiind prins de dregător împreună cu ucenicii săi și mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, mai î

  C ând Sfântul Epifanie a fost chemat la Roma ca să o ajute pe sora împăratului Honorius cu rugăciunile lui, el l-a sfințit episcop pe acest Filon. Filon a fost mare exeget al Pentateuhului și al Cântării Cântărilor. El a adormit cu pace în veacul al cincilea.

  S fânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puțin despre ea sau familia sa. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta și Ecaterina a doua. X enia Grigorievna Petrova a fost soția unui ofițer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soțul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soțului ei, și în special pentru că el a murit fără spovedanie și împărtășanie. Din acel moment, Xenia și-a pierdut interesul pentru lucrurile lumești și a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viață poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24; I Cor. 2, 14; I Cor. 3,18-19). E a a început să îmbrace hainele soțului ei și să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soțul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viață anterior și a trăit o ren

  Glasul 8 Î ntru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Xenia, duhul tău.

  X enia s-a născut la Roma, ca unică fiică a unui senator de frunte. Atrasă de dragostea lui Dumnezeu, ea a refuzat căsătoria dorită de părinții ei, a părăsit în taină palatul împreună cu două slujnice și s-a sălășluit în insula Coș, într-un loc numit Mylassa. A colo ea a întemeiat o mânăstire de fecioare în care însăși a viețuit în nevoințe ascetice până la moarte. Deși era cu trupul foarte fragilă, ea avea o minunată tărie în postiri, rugăciuni și privegheri de toată noaptea, pe multe petrecându-și-le în rugăciune neîntreruptă; se îmbrăca mai sărăcăcios decât toate surorile din mânăstire; iar pâinea pe care o mânca o presăra adesea cu cenușă din cădelniță. L a ceasul morții ei (care s-a întâmplat în anul 450 d. Hr.), un semn minunat s-a arătat deasupra mânăstirii: o cunună de stele având închipuit în mijloc semnul Sfintei Cruci, mai luminos și mai arzător decât soarele. M ulți bolnavi au aflat tămăduire desăvârșită la sfintele ei moaște. Fostele ei slujnice ei, acum călugărițe,

  A cest sfânt Sinod a avut loc pe vremea lui Constantin Pogonatul, tatăl lui Iustinian Rinotmitul, în Constantinopol. A l șaselea Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Constantin Pogonatos (Pogonatul) (668-685) la Constantinopol în anul 681 pentru a se combate erezia Monotelista. Au fost prezenți 171 Sfinți Părinți care au confirmat doctrina celor doua firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea divina și cea umana. A cestui sinod i-a urmat un altul în anul 691 numit "Sinodul din Trullo" în cadrul căruia s-au discutat anumite probleme practice și s-au promulgat 102 canoane.

  F ericitul Agatanghel era roman de neam. El a fost botezat de sfântul Clement și închis împreună cu sfântul și cu alții, în Roma. A izbutit să fugă din închisoare, iar când au suit pe Clement pe corabie, ca să-l ducă la Nicomidia, a intrat pe furiș și Agatanghel în aceeași corabie. Amândoi au pătimit până la sosirea în Ancira și au stat înaintea lui Lucius. Din porunca lui Lucius li s-au tăiat capetele, împreună cu alți bărbați, femei și copii, care crezuseră în Hristos. Sufletele lor s-au dus spre cereștile locașuri.

  F ericitul și minunatul Clement era din Ancira Galației, din tată păgân și din mamă binecredincioasă, Sofia cu numele, născut către anul 280, de la Hristos. A intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, iar, pentru viața lui înțeleaptă a fost făcut arhiereu, la 20 de ani. Și se nevoia cu propovăduirea dreptei credințe, pe timpul domniei păgânilor împărați, Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305), amândoi aprigi prigonitori ai creștinilor. Iar fericitul Agatanghel era român de neam și a fost botezat de însuși Clement, care atunci se afla la Roma, propovăduind credința și întărind pe cei prigoniți de urgia împărătească. D eci, prinși fiind ei și aruncați în temniță, împreună cu alți creștini, a fost hotărât ca fiecare să fie trimis la locul său de naștere, ca să fie judecat acolo. Și Agatanghel s-a ascuns în corabia care avea să ducă pe Sfântul Clement, că, nevrând el să se despartă de dânsul, l-a însoțit până la Ancira. Și au fost dați acolo în seama guvernatorului Luchie, ca împre

  C lement s-a născut în anul 258 d. Hr. , în cetatea Ancyrei, dintr-un tată păgân și o mamă creștină. Binecredincioasa lui maică Eufrosina a prorocit moartea martirică a fiului ei și a părăsit această lume pe când fiul ei avea doar doisprezece ani. P rietena ei Sofia l-a luat pe Clement la casa ei și l-a crescut ca pe un fiu al ei, în credința creștină. C lement era atât de vestit pentru virtuțile lui creștinești, încât la vârsta de douăzeci de ani fu intronizat episcop al Ancyrei. Deși tânăr cu anii, avea înțelepciunea unui bătrân încercat, căci prin mari înfrânări își îmblânzise trupul său cel tânăr. Clement nu se hrănea decât cu legume și apă, negustând niciodată nici un fel de carne. Î n timpul domniei lui Dioclețian a fost torturat “mai cumplit decât oricine, de la începutul lumii. ” Douăzeci și opt de ani a petrecut în prigoane și în temnițe. Odată, pe când îl loveau peste față, îl scuipau și îi zdrobeau dinții, el îi strigă lui Domențian, torționarul său: “îmi faci o mare

  S fântul Anastasie era de neam persan. Numele lui păgân era Magundat. Când împăratul Heraclie a făcut război cu persanii, Magundat a trecut de partea creștinilor, s-a dus la Ierusalim unde a primit Sfântul Botez și noul său nume, A nastasie. Dar voind și mai deplin să-I slujească lui Dumnezeu el s-a tuns monah. P rintre multele lui nevoințe, el o mai avea și pe aceea că citea cu ardoare viețile Sfinților, udând paginile cărților cu lacrimile lui și dorind fierbinte și el mucenicia pentru Hristos, pe care cunună Domnul i-a și dăruit-o. F iind întemnițat vreme îndelungată și crunt schingiuit, el a fost mai apoi și condamnat la moarte de împăratul Hosroe. În urma acestei nelegiuite hotărâri Sfântul Anastasie a fost sugrumat sub apă, apoi scos din apă și decapitat, călăul său trimițând apoi capul împăratului. E l a suferit mucenicia la 22 ianuarie din anul 628 de la Hristos, în orașul Bethsaloe de lângă Ninive.

  T imotei a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Lystra din Licaonia dintr-un tată grec și o mamă evreică. S fântul Apostol Pavel le lăuda pe mama și bunica lui Timotei pe socoteala credinței lor celei mari: Și pentru că îmi aduc aminte de lacrimile tale, doresc mult să te văd, ca să mă umplu de bucurie; îmi aduc iarăși aminte de credința ta neprefăcută, precum s-a sălășluit întâi în bunica ta Loida și în mama ta Eunichi, tot așa, sunt încredințat, că și întru tine (II Tim. 1:4-5). T imotei l-a întâlnit prima oară pe Marele Apostol în Lystra, și a fost martor ocular când Pavel l-a vindecat pe ologul din naștere. M ai târziu Timotei a fost însoțitorul aproape nedespărțit în călătoriile Sfântului Apostol Pavel, călătorind împreună cu el în Ahaia, în Macedonia, în Italia și în Spania. A vând un suflet blând, el avea în același timp o râvnă arzătoare pentru credință și era un vorbitor neîntrecut. T imotei a fost un mare propovăduitor al Cuvântului lui Dumnez

  S fântul Maxim s-a născut în cetatea Constantinopolului și a fost unul dintre cei mai înalți demnitari ai împăratul Heraclie. Dar a părăsit viața și grijile curții imperiale pentru a deveni monah, iar mai apoi stareț într-una din mânăstirile metropolei, nu departe de capitoliu. S fântul Maxim a fost cel mai mare apărător al ortodoxiei împotriva ereziei numite monotelită, care își află rădăcinile într-o altă, a lui Eutihie, numită monofizită. Adică: așa cum Eutihie afirma în mod mincinos că în Domnul nostru Iisus Hristos se află o singură natură [monofizitism], așa monoteliții afirmau că în Mântuitorul nostru se afla o singură voință [monotelism]. S fântul Maxim a combătut această eroare, știind că se va afla astfel combatant și al împăratului și al patriarhului. D ar Sfântul Maxim nu era omul temerii ci al adevărului și răbdării, care a luptat până la sfârșit, dovedind că așa cum se află două naturi depline în Hristos, cea dumnezeiască și cea omenească, tot așa se află în El și

  S fântul Eftimie s-a născut din părinți slăviți și bogați pe la anul 377 d. Hr. , în cetatea armeană a Melitenei, aproape de râul Eufrat. E ra singurul copil al părinților lui, copil născut din rugăciunile maicii sale Dionisia, căreia i se vestise despre nașterea fiului ei prin vedenii cerești. E ftimie a dus o viață ascetică încă din copilărie, mai întâi aproape de cetatea sa Melitene, iar mai apoi, după ce s-a dus la Ierusalim la vârsta de douăzeci și nouă de ani, în pustia Faran, cea dintre Ierusalim și Ierihon. E l își umplea zilele și nopțile cu rugăciunea, cu gândirea la Dumnezeu, cu luarea aminte și cu lucrul mâinilor. Mulți nevoitori au început să se adune în jurul lui, printre care au fost și sfinți mari ca Sava cel Sfințit, Chiriac Sihastrul, Teotict și alții. P rin darul lui Dumnezeu, Sfântul Eftimie a ajuns făcător de minuni. El alunga demonii, vindeca pe cei greu bolnavi, scotea apă din pustiu, înmulțea pâinile și prorocea. E l îi învăța pe monahi dragostea de mun

  A cest Macarie s-a născut în Alexandria și la început a fost negustor de fructe. El a primit Sfântul Botez la vârsta de patruzeci de ani și de îndată ce s-a botezat s-a și retras în pustie să ducă viața nevoințelor duhovnicești. M ai întâi a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare împreună cu Macarie cel Mare. Apoi a ajuns starețul Mânăstirii numite Chilii, dintre Nitria și Schit. El era ceva mai tânăr decât Macarie cel Mare și a trăit mai mult decât el, ajungând până la vârsta de o sută de ani. C hinuit de ispitirile diavolului, mai ales de dracul slavei deșarte, el s-a umilit prin cele mai aspre nevoințe și prin rugăciunea neîncetată, ridicându-și mereu mintea la Dumnezeu. O dată un frate l-a văzut cum umple un coș cu nisip, îl duce până în vârful unui deal, și acolo îl răstoarnă. Uimit, fratele îl întreba: “Ce faci ? ”, iar Macarie îi răspunse: “îl chinui pe chinuitor ”, adică pe diavolul. A cest Macarie s-a mutat în Împărăția Cerurilor la anul 393 după Hristos.