Pomenirea Sfântului Eftimie cel Mare

 

Sfântul Eftimie s-a născut din părinți slăviți și bogați pe la anul 377 d. Hr. , în cetatea armeană a Melitenei, aproape de râul Eufrat.
Era singurul copil al părinților lui, copil născut din rugăciunile maicii sale Dionisia, căreia i se vestise despre nașterea fiului ei prin vedenii cerești.
Eftimie a dus o viață ascetică încă din copilărie, mai întâi aproape de cetatea sa Melitene, iar mai apoi, după ce s-a dus la Ierusalim la vârsta de douăzeci și nouă de ani, în pustia Faran, cea dintre Ierusalim și Ierihon.
El își umplea zilele și nopțile cu rugăciunea, cu gândirea la Dumnezeu, cu luarea aminte și cu lucrul mâinilor. Mulți nevoitori au început să se adune în jurul lui, printre care au fost și sfinți mari ca Sava cel Sfințit, Chiriac Sihastrul, Teotict și alții.
Prin darul lui Dumnezeu, Sfântul Eftimie a ajuns făcător de minuni. El alunga demonii, vindeca pe cei greu bolnavi, scotea apă din pustiu, înmulțea pâinile și prorocea.
El îi învăța pe monahi dragostea de muncă, zicând: „Dacă nu din munca voastră vă mâncați pâinea, să cunoașteți că ostenelile altora mâncați. "
Când unii monahi mai tineri voiau să postească mai mult decât alții, el nu-i lăsa, ci le poruncea să vină la masa de obște ca să nu cadă în mândrie.
El mai spunea că nu-i folosește deloc monahului să meargă din loc în loc, ci zicea: „Pomul răsădit și apoi scos și răsădit mereu nu aduce roadă. Cine vrea fapte bune să aducă trebuie să stea locului. "
Despre dragoste, zicea: „Ce este sarea în bucate, aceea este dragostea intre celelalte virtuți. "
În prima săptămână din Sfântul și Marele Post el ieșea în pustie și rămânea acolo în singurătate, tăcere și rugăciune până la Praznicul Sfintei învieri. Încă din timpul vieții lui aproape de peștera unde locuia s-a zidit Lavra [o mânăstire foarte mare], care în veacurile următoare s-a umplut de monahi precum stupul de albine.
Porunca lui pe patul de moarte a fost aceea ca Lavra să păzească întotdeauna primirea de străini și porțile mânăstirii să nu le fie niciodată închise. El a murit în vârstă de nouăzeci și șapte de ani. La înmormântarea lui a fost și patriarhul Ierusalimului, care a așteptat toată ziua până când mulțimile de pelerini au dat ultima sărutare Sfântului și de abia seara a putut să slujească slujba înmormântării.
La șapte zile după fericita sa adormire, Eftimie s-a înfățișat plin de bucurie și de lumină cerească ucenicului său Domentian, care a văzut că bătrânul său cu adevărat fiu al Luminii este.

Sfântul Eftimie s-a săvârșit la anul 473 după Hristos.