MAI EXISTĂ BRÂNCOVENI? MAI AVEM MARTIRI ȘI MUCENICI ÎN ȚARĂ ?











 Încă de când la creat pe om Dumnezeu a stabilit cu acesta o relație fiască de continuă asumare și supunere. Și ori de câte ori a avut de transmis mesaje Dumnezeu să folosit fie de oameni din categoria socială căreia a dorit să îi vorbească fie chiar de îngerii săi Mai știți pasajul din Sfânta evanghelie care ne spune despre dajdie?: Matei 22:19-20,
19.    Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.
20.    Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?
21.    Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Matei 22:19-20. Se cade dar ca cei ce Sunt aleși de Însuși Hristos dintre oameni și puși în slujba oamenilor să se îndoiască de Puterea celui care i -a hirotonit și căruia îi slujesc?. Deși creată de Hristos văzut momentul Cincizecimii Biserica instituția Divino umană a dragostei ce care are ca rol NU NUMAI PURTAREA POTIRULUI CI ȘI CHEMAREA CREDINCIOȘILOR LA POTIR FACÂND O PUNETE ÎNTRE LUMEA DE AICI ȘI CEA DE DINCOLO .
 ÎN VREMEA ANULUI 2020 Când începea, Neo prigoană"creștină. În loc să îi întărească pe creștini asumându-i și mai tare și purtându-i în rugăciuni Biserica a strecurat și mai tare îndoiala în inima creștinilor și deși scris Este:  ,, CHIPUL SLAVEI TALE CELEI NEGRĂITE SUNT..." MOLITFELNIC BINECUVÂNTĂRILE MORȚII SLUJBA PANAHIDEI ADICĂ  ÎNMORMÂNTAREA MIRENILOR. În loc să se opună vehement acestor prigoane având ca argument AUTONOMIA ȘI AUTOCEFALIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE.  Dar exemple martirilor pentru Hristos de la Sfântul Arhidiacon Ștefan și până la Sfinții Martiri Brâncoveni în loc să spună stop acestor persecuții biserica sa supus Tacit. Deși știm cum toți că Hristos nu sa rușinat niciodată cu noi.  
În Două mii de ani Hristos S-au Născut ! , A murit și a Înviat! Cu noi și pentru noi. În istoria veacurilor au fost nenumărate persecuții și prigoane de la prigonitorii romani ca : Nero, Dioclețian... etc. Și până în vremea când prin Europa bântuiau turcii 1452. Ca să nu mai vorbim de ciumă, lepră și chiar două Conflagrații Mondiale. Și deși în trecut preoții aveau scris chiar și în Livretul Militar ca în cazul unui război să rămână în parohie pentru a face SFINTELE SLUJBE spre derutarea inamicului. Astăzi adică în vremea anului 2020. Biserica a oprit Liturghia pe timp de pace, sub pretextul unei îmbolnăviri. Oare atunci când Hristos curăța pe leproși ori îndrepta pe paralitici sau reda vederea orbilor ori învia pe cei adormiți tot așa se temea și EL? Oare cei se scăldau în scăldătoarea Vitezda tot așa se temeau și se îndoiau? Aici în lume se făceau carantine și triaijuri epidemiologice. Oare Sfântul Petru Portarul Raiului făcea triaj epidemiologic ori îi punea pe cei proaspăt veniți în carantină?  
 CINE SUNTEM ȘI CUI SLUJIM ?
 CINE NE -A HIROTONIT HRISTOS SAU COVID-UL?
 Deși în încercare de Sinod de la Creta din 2016, IPS Dr Irineu să spus pe Atunci salvând Ortodoxia Românească și țara.  
Acum în 2020 Acesta că și alții ne-au oferit exemplul grăitor așa nu și Dovada clară că NU MAI AVEM CE CAUTA ÎN BISERICI ȘI CHIAR ȘI PREOȚII CARE SUNT ȘI EI OAMENI CREAȚI DE DUMNEZEU DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA LUI ÎN LOC SĂ ÎI SLUJEASCĂ SAU ÎNDOIT DE PUTEREA CREATORULUI LOR ȘI DE JERTFĂ SA DE PE GOLGOTA LEPĂDÂNDU -SE PRIN PURTAREA MĂȘTI ȘI OPRIREA SFINTEI LITURGHII PRECUM CÂND VA IUDA ISCARIOTEANUL.NE MAI VORBIND DE SIGUR DESPRE CEILALȚI IERARHI ȘI PREOȚI ȘI ÎNTÂIUL LEPĂDAT AL ȚĂRII care în loc să convoace Sfântul Sinod și să pună stop prigoanei. VINE ȘI SPUNE: ,, NE -AM VACINAT....''

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta