REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Ipatie, făcătorul de minuni, Episcopul Gangrelor 31 martie Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, Sfântul episcop al cetății Gangrelor, din țara Paflagoniei, a fost unul din cei trei sute și optsprezece Sfinți Părinți care au luat parte la întâiul a toată lumea Sinod, ce s-a adunat în Niceea la anul 325, pe vremea împărăției marelui Constantin (306-337), la care, cu ceilalți Sfinți Părinți, ajutând dreapta credință și fiind plin de Duh Sfânt, l-au mustrat pe Arie pentru eres și l-au dat anatemei. Și avea de la Dumnezeu mare putere în facerea de minuni, pentru că tămăduia toate neputințele și izgonea diavolii. Așa, într-un sat, apele cele amare care curgeau din munți, le-a făcut dulci; și în alt loc a scos cu rugăciunea un izvor de ape calde, spre tămăduirea oamenilor. Umblând el într-o noapte întunecoasă, aproape de un râu, se arătau lumini aprinse din ape, luminându-i calea, ca să nu alunece și să cadă în repejunile apelor. A om

Formarea duhovnicească Odată cineva l-a văzut pe Avva Arsenie vorbind cu un bătrân egiptean. Îi cerea acestuia să-i spună cum îi sunt gândurile, să-i descopere care sunt bune şi care nu. Menţionăm că Avva Arsenie era unul dintre oamenii învăţaţi ai vremii, după ce slujise lui Dumnezeu într-o viaţă curată, mai întâi că diacon al Bisericii din Roma şi apoi că dascăl şi adevărat părinte sufletesc al fiilor împăratului Teodosie cel Mare, Arcadiu şi Honoriu. Deci cunoscându-l, cel care l-a văzut vorbind cu acel bătrân i-a spus: "Avvo Arsenie, cum atâta învăţătura latinească şi elineasca având, întrebi pe acest ţăran pentru gândurile tale?". Iar el i-a răspuns: "Învăţătura latinească o am eu, cu adevărat, dar alfabetul acestui ţăran încă nu l-am învăţat".

Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feţei Tale celei sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie: O, izvor dulce şi noianul indurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile indurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţa tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al pocăinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt că un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veşnic, şi fă-L să se îndure de m

Sfântul Ipatie s-a născut în Cilicia şi a fost episcop în Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. În timp ce se întorcea de la Constantinopol, a fost prins şi bătut de ereticii novaţieni. O femeie din grupul acestora l-a lovit pe sfânt cu o piatră în cap şi în urma acestei lovituri, Sfântul Ipatie a trecut la cele veşnice. Femeia a inebunit în clipa în care a văzut moartea acestuia. Mai târziu, a fost dusă la mormântul sfântului unde va primi vindecarea. După tămăduire, această femeie îşi va petrece toată viaţa în lacrimi şi rugăciune. Citeşte mai multe informaţii despre Sfantulul Ipatie din Gangra Citeşte şi articolul: Chilia Sfântului Ipatie - Sfântul Munte Athos Troparul Sfântului Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei Şi părtaş obiceiurilor şi următor scăunelelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drep învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, sfinţ

Viața Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scărarul 30 martie Care patrie și cetate a odrăslit și a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceștile lui nevoințe, cu siguranță nu pot spune - zice Daniil monahul, scriitorul vieții acestuia. Care loc îl are acum pe acest dumnezeiesc și minunat bărbat și cu ce dulceți de hrană fără de moarte îl hrănește, este adeverit, că într-acea patrie se află el acum, pentru care Sfântul Pavel, privighetoarea cea minunat glăsuitoare, a strigat: "Petrecerea noastră este în ceruri", unde cu nematerialnică simțire, cu negrăită dulceață săturându-se de necheltuitele bunătăți, primește răsplătirile cele vrednice de sudorile sale și pentru dureri are cinstea cea fără durere, moștenind cereasca Împărăție cu aceia al căror picior a stat întru dreptate. Iar cum s-a ostenit pentru fericirea cea nematerialnică întru materialnicul trup, voi spune arătat. De șaisprezece ani fiind cu vârsta trupească, iar de o mie de

Părintele Azaria se plângea şi plângea de câte ori era neascultător. Când era întrebat despre tristeţea sa, el răspundea: - Un călugăr din ascultare este sub binecuvântarea şi apărarea părintelui său. Chiar şi în absenţa lui, binecuvântările îl ocrotesc de multe rele. Un călugăr neascultător seamănă cu o barcă prea încărcată, care e lovită de valuri şi până la urmă e scufundată de ele.

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă indurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajuta să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire! O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după indurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toţi ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La această pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Sc

1: Adevăr, adevăr va spun: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur şi tâlhar. 2: Dar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. 3: Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară. 4: Şi când pe toate ale lui le scoate afară, el merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă-i cunosc glasul. 5: Dar pe un străin ele nu-l urmează, ci fug de el, fiindcă ele nu cunosc glasul străinilor". 6: Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n'au înţeles ce însemnau cele ce le grăia. 7: A zis deci iarăşi Iisus: "Adevăr, adevăr va spun: Eu sunt uşa oilor. 8: Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. 9: Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

Sfântul Ioan Scărarul a vieţuit între anii 578-649. A intrat în cinul monahal la vârsta de 16 ani. Sfântul Ioan Scărarul l-a avut ca povăţuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani. După moartea părintelui său duhovnicesc, Sfântul Ioan Scărarul s-a retras într-o peşteră, unde a dus o viaţă aspră vreme de 40 de ani. A fost vreme îndelungată egumen al mănăstirii din Muntele Sinai. El este autorul lucrării "Scara", carte care ne descrie viaţa duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. "Scară” a fost tradusă în limba romană de părintele Dumitru Stăniloae şi se afla cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei. Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Scărarul a patra duminică din Postul Sfintelor Paşti. Sfântul Ioan Scărarul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorită faptului că a fost egumen la Mănăstirea Sinai. Însă, pentru erudiţia şi cultura sa, este numit şi Ioan Scolasticul. Numele de "Scărarul" sau Climacus, vin

Pătimirea Cuviosului Părintelui nostru Marcu, Episcopul Aretusiei, a lui Chiril diaconul și a altor mucenici 29 martie Despre pătimirea Cuviosului Marcu, Episcopul Aretusiei, Sfântul Grigorie de Nazianz scrie în întâiul său cuvânt asupra urâtului de Dumnezeu Iulian Paravatul (Apostatul) astfel: Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu știe ce i s-a întâmplat? Și povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomenește? Acela, în împărăția marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creștinilor, a stricat o capiște idolească și mulțime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povățuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieții, cât și prin frumoasa grăire a vorbei. Pentru aceasta a fost de demult în multă ură și mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creștinească, iar puterea păgânească începând iarăși a crește și a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor. Pe

Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-şi gura, îi învaţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, ca plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.

Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit această? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. Iar Iisus, văzând că mulţimea dă navală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi p

Într-o zi că aceasta, a patra din Sfântul şi Marele Post, predicatorul este pus în faţa unei dileme. Anume în aceea de a nu şti ce să aleagă din ceea ce-i oferă tradiţia Bisericii că teme pentru predica zilei. Duminica aceasta este închinata unuia din sfinţii ostenitori ai vieţii creştine: Sfântului Ioan Scărarul. Se şi numeşte "Duminica Sfântului Ioan Scărarul". Ar trebui deci să spunem ceva despre acest sfânt. Biserica l-a aşezat în calendar, pentru ca să ne sugereze să-l amintim credincioşilor că pe un model de creştin realizat. În al doilea rând, Biserica ne readuce în amintire Evanghelia după Marcu, în care ni se istoriseşte una din importantele minuni ale Mântuitorului. În al treilea rând, tipicul Bisericii indica să se citească astăzi şi textul Fericirilor. Despre care din aceste trei subiecte să vorbească predicatorul? Meditând asupra tuturor, am găsit că în fiecare dintre ele, sau în legătură cu ele, credincioşii ar putea pune cel puţin câte o întrebare care cere

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion, noul mărturisitor, egumenul mânăstirii Pelichit 28 martie Cuviosul Ilarion din tinerețe s-a călugărit, purtându-și crucea și urmând lui Hristos Cel răstignit, patimile trupești supunându-și cu înfrânare. El pe toți monahii i-a covârșit cu fapta bună și, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulți ani și s-a luminat cu nepătimirea. Pentru aceea și de rânduiala preoțească s-a învrednicit și a fost egumen al mânăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont. Și a făcut minuni alese, că jivinele care vătămau semințele roditoare le certa și le izgonea cu cuvântul din țarini și din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea și pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca și Elisei proorocul, a despărțit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă și șchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se ostenea

"A observat cineva din cei ce pot să vadă şi văzând a povestit următoarele: Şezând eu în adunare, au venit dracul slavei deşarte şi dracul mândriei şi s-au aşezat în amândouă părţile mele. Şi unul mi-a împuns coastă cu degetul lui iubitor de slavă deşartă, îndemnându-mă să spun oarecare vedere sau lucrare pe care am săvârşit-o în pustie. Şi după ce l-am depărtat pe acesta zicând: «Întoarcă-se înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi grăiesc mie rele», repede cel de la stânga îmi şopti la ureche: «Bine, bine ai făcut şi mare te-ai făcut, biruind pe maica cea preaneruşinată». Către acesta, continuând îndată partea următoare a stihului, am zis: «Întoarcă-se ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: bine, bine» " (Sfântul Ioan Scărarul)

Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alunga întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din mor

Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum întrebă pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.

Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, ascultă cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Cuviosul Ilarion a fost stareţul mănăstirii Pelechit din Helespont, în Asia. Plin fiind de Duhul Sfânt, el a strălucit ca un soare printre oameni, vindecându-i de boli şi curăţindu-i de duhurile cele necurate. Acest bărbat dumnezeiesc a luat mai apoi mucenicia în timpul lui Leon Armeanul (813-820) care pornise din nou prigonirile contra apărătorilor sfintelor icoane. Împreună cu alţi patruzeci de monahi Cuviosul Ilarion a fost alungat în surghiun la Efes, şi acolo a pierit în temniţă. Despre dânsul scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta pesna a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori şi îl numeşte mucenic. Pentru că a vieţuit, precum se povesteşte într-o cuvântare, pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane. Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul (717-741) şi a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulţi ani mai înainte de Leon Armeanul