Postări

Se afișează postări din iunie, 2023

Să dăruim ce nu avem

Imagine
  Într-o mănăstire, se prezintă un candidat la călugărie. Acesta îi mărturiseşte stareţului: - Să ştiţi, părinte, că nu am nici credinţa, nici lumină, nici curaj, nici încredere în mine şi nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor iar altora cu atât mai puţin. Nimic nu am. Stareţul îi răspunde: - Ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumina; dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele şi pe semenul tău eşti dator să-l ajuţi cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, uşă a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai - credinţă, lumină, nădejde - le vei dobândi şi tu.  

Rugăciunea de Vineri

Imagine
  Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţă şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o,Doamne că de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neinsuflelite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a

MOLITFELNICUL PAGINA 523( RÂNDUIALA RUGĂCIUNII TAINEI SFÂNTULUI MASLU)

Imagine
 

Condac la Soborul Sfinților 12 Apostoli

Imagine
  Glasul 2 Pe propovăduitorii cei tari... P iatra Hristos, pe piatra credinței preamărește luminat, pe cel mai ales decât ucenicii și împreună cu Apostolul Pavel toată adunarea celor doisprezece la pomenire astăzi; a căror pomenire săvârșind cu credință, pe Cel Ce i-a preamărit pe ei Îl preaslăvim.

Canon de rugăciune la Soborul Sfinților 12 Apostoli

Imagine
  Troparul Sfinților 12 Apostoli, glasul al 4-lea: C ei ce sunteți între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Ad âncul Mării Roșii... Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. C eata Apostolilor dorind eu să o laud, Hristoase, cu rugăciunile lor ca un Dumnezeu, raza Preasfântului Duh, dăruiește-mi și lumina înțelepciunii Tale. Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. Î ntărindu-se cu puterea și cu harul Tău, Hristoase, puterea potrivnicilor vrăjmași au zdrobit cinstiții Tăi Apostoli, de Dumnezeu văzători făcându-se, cu privirile neslăbite spre Tine. Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi. S lăviții Apostoli ai lui Hristos, cereasca înțelepciune învățându-se, toată multa grăire a înțelepților cea nefolositoare, nebună a fi o au arătat prin tăria propovăduirii. Slavă Tată

Tropar la Soborul Sfinților 12 Apostoli

Imagine
  Glasul 4 C ei ce sunteți între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Soborul Sfinților, slăviților și întru tot lăudaților Apostoli

Imagine
  1. Sfîntul Apostol Petru, cel fierbinte rîvnitor după Domnul și slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfînt, care a zis: Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu..., a fost frate cu Andrei cel întîi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminția lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescărești la apostolie și de la vînarea peștilor la vînarea oamenilor, a cîștigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vîslă, cheile Împărăției cerului. Sfîntul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întîi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia și în Iliric. S-a pogorît pînă la Roma și a binevestit Cuvîntul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetății Romei, cu puterea lui Hristos, surpîndu-l jos din înălțimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost spînzurat pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero. 2. Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat, a fost uce

Cântare de laudă la Sfinții Apostoli

Imagine
  L umea întreagă ca o pustie era, S trăbătută de-a curmezișul D e carul de foc al Duhului. C hipuri de foc sunt Sfinții Apostoli. P rin ei Duhul Sfânt zidirea O a înnoit. P ustia cea moartă la viață s-a întors S trăbătută fiind de-a curmezișul D e nuri repezi de minunat har. A postolii cei minunați, nouri de apă vie purtători, E i cei simpli, ce înțelepți, pescari și viteji! E i torța credinței au purtat D e la Gangele indian Ș i până-n Tamisa engleză. E i sfințenia vestit-au din Nil și până în Pont, D in Pers la neamuri și până în Galia cea de bronz, P retutindeni unde treceau picioare omenești S au corăbii pânzele își umflau. P retutindeni ei vesteau minunea L ui Dumnezeu cel întrupat P retutindeni ei vesteau minunea L ui Dumnezeu Cel înviat, F ără să se plângă, fără să se teamă, F ără șovăire. Î n calea lor mările adânci S au munții cei înalți N icicum nu au putut să stea. S abia nu i-a înfricoșat, nici prigonirea. N ici flăcările iadului toate P orn

Soborul Sfinților, slăviților și întru tot lăudaților Apostoli

Imagine
  D eși fiecare dintre cei doisprezece mari Apostoli ai lui Dumnezeu au zilele lor aparte de prăznuire de-a lungul anului bisericesc, Biserica a rânduit anume această sfântă zi ca împreună prăznuire a Sinaxei lor, sau a sfântului lor Sobor, între care se numără și Sfântul Pavel. I ată numele și zilele aparte de prăznuire a fiecăruia dintre cei Doisprezece Apostoli: - Petru - 29 iunie și 16 ianuarie - Andrei - 30 noiembrie - Iacov, fiul lui Zevedeu - 30 aprilie - Ioan Teologul - 26 septembrie și 8 mai - Filip - 14 noiembrie - Vartolomeu - 11 iunie și 25 august - Toma - 6 octombrie - Matei Evanghelistul - 16 noiembrie - Iacov, fiul lui Alfeu - 9 octombrie - Tadeu sau Iuda, fratele lui Iacov - 19 iunie - Simon Zilotul - 10 mai - Matiaș - 9 august - Pavel - 29 iunie S ă ne aducem acum aminte și de cum și-a încheiat viața lui pe pământ fiecare dintre acești bărbați preasfinți și luminători ai lumii de care lumea nu a fost vrednică: - Petru a fost răstignit cu capul în jos.

Matei 12, 1-8

Imagine
  1 În vremea aceea mergea Iisus printre holde într'o zi de sâmbătă, iar ucenicii Săi au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. 2 Văzând aceasta, fariseii au zis către El: „Iată, ucenicii tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta“. 3 Iar El le-a zis: „Oare n'ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau cu el?, 4 cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile punerii-înainte, care nu-i erau îngăduite lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? 5 Sau n'ați citit în lege că preoții în templu calcă sâmbăta în zi de sâmbătă și sunt fără vină? 6 Ci v'o spun Eu vouă că aici este Unul mai mare decât templul! 7 Dacă știați ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, n'ați fi osândit pe cei nevinovați. 8 Că Fiul Omului este Domn al sâmbetei“. a

Înțelepciunea lui Solomon 4, 7-15

Imagine
     7 Omul drept, chiar dacă moare de timpuriu, află odihnă. 8 Bătrânețea cinstită nu e cea dată de lungimea vieții, ea nu se măsoară cu numărul anilor; 9 la om, înțelepciunea e căruntețea lui și viața ne'ntinată îi este bătrânețea; 10 plăcut lui Dumnezeu, Acesta l-a iubit mutându-l dintr'o lume a celor păcătoși; 11 răpit a fost, ca nu cumva răutatea să-i strâmbe'nțelepciunea, ca nu cumva'nșelarea să-i amăgească sufletul; 12 căci vraja răutății întunecă ce-i bun și amețeala poftei subjugă mintea clară; 13 desăvârșit devreme, plinirea lui e lungă. 14 Sufletul său, plăcut lui Dumnezeu, a fost grăbit să plece din mijlocul răimii. b Nebunii văd aceasta, dar nu pricep nimic și nici că-și bat ei capul cu astfel de nimicuri, 15 că harul și'ndurarea sunt pentru-aleșii Săi, iar cercetarea, pentru sfinții Săi.

Înțelepciunea lui Solomon (culegere de versete alese) (I)

Imagine
   D in gura dreptului picură înțelepciune, iar limba celui nedrept va pieri. Din buzele oamenilor drepți picură daruri. Gura celor înțelepți grăiește înțelepciune. Iar dreptatea îi izbăvește pe ei din moarte. Săvârșindu-se bărbatul drept, nu-i piere nădejdea; că fiu drept se naște spre viață și întru bunătățile lui va culege roadă dreptății. Lumina drepților este pururea și de la Domnul vor afla har și mărire. Limba înțelepților picură cele bune și în inima lor odihnește înțelepciunea. Domnul iubește inimile cuvioase și sunt primiți de El toți cei fără prihană în cale. Înțelepciunea Domnului luminează fața celui priceput; că întâmpină pe cei ce o doresc, mai înainte de a o fi cunoscut pe dânsa. Cel ce mânecă la dânsa nu va obosi și degrab fără de grijă va fi. Că celor vrednici de ea singură le umblă împrejur căutându-i, și în cărări se arată lor cu bună voință. Pe înțelepciune niciodată nu o va birui răutatea; pentru aceasta am îndrăgit frumusețea ei și am iubit-o și am căutat-o din

Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah (culegere de versete alese)

Imagine
        P omenirea dreptului cu laude și binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit este omul care a aflat înțelepciunea și muritorul care a cunoscut priceperea; că mai bună este îndeletnicirea cu acestea decât visteriile de aur și de argint. Și mai scumpă este decât pietrele cele de mult preț; și tot ce este de preț nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea de zile și anii vieții sunt în dreapta ei și în stânga ei bogăție și mărire. Că din gura ei iese dreptatea; legea și mila pe limbă le poartă. Deci ascultați-mă pe mine, o, fiilor, că lucruri de cinste vă voi grăi; și fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieșirile mele sunt ieșiri de viață și vrerea se gătește de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi și pun glasul meu înaintea fiilor oamenilor. Că eu, înțelepciunea, am tocmit sfatul și știința și gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul și statornicia, a mea este priceperea și a mea este tăria. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc pe mine, iar cei ce mă caută vor afla

Romani 11, 25-36

Imagine
Prochimen, glasul al 7-lea (Psalm 98: 5, 1) Î nălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este. Stih: Domnul împărățește: să se mânie popoarele. Șade pe heruvimi: să se cutremure pământul. 25 Dar ca nu cumva să vă socotiți pe voi înșivă înțelepți, nu vreau ca voi, fraților, să nu știți taina aceasta: lui Israel i s'a făcut împietrire în parte până ce întregul număr h al păgânilor va fi intrat. 26 Și'n felul acesta, întregul Israel se va mântui, precum este scris: Din Sion va veni Izbăvitorul și necredincioșiile le va îndepărta de la Iacob; 27 și acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatul lor. 28 E adevărat că, potrivit Evangheliei, ei sunt vrăjmași din pricina voastră; dar, potrivit Alegerii, ei sunt iubiți din pricina părinților. 29 Pentru că darurile și chemarea lui Dumnezeu nu pot fi luate înapoi. 30 Așa cum voi odinioară n'ați ascultat de Dumnezeu, dar acum ați fost miluiți prin neascultarea lor,

Condacul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Imagine
  Glasul 4 M ărturisitor al credinței ortodoxe și bun apărător al Bisericii lui Hristos, Prea Fericite Părinte Ghelasie, purtătorule de biruință ocrotește cu rugăciunile tale pe binecredincioșii care îți cântă pururea: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, Părintele nostru.

Rugăciune către Sfântul Ghelasie de la Râmeț

Imagine
  C ătre tine, Sfinte părinte Ghelasie, înălțându-ne gândurile, cu umilință și cu căldură ne rugăm: caută din înălțimea plină de slavă a cerului și te milostivește de suferințele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile și strâmtorările noastre. Și roagă pe Stăpânul și Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ierte păcatele pe care, cu știință și cu neștiință, le săvârșim neîncetat, ca și pentru puțina noastră dragoste față de El și de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv și iertător și să îndepărteze de la noi toată suferința și durerea. Fii povățuitorul și călăuzitorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru ca, urmând pilda credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale și trecând din această viață să ne bucurăm împreună cu tine și cu toți cei bineplăcuți din veac ai Domnului, de Împărăția cea nesfârșită a cerurilor; că acolo, înconjurați de cetele îngerești, să aducem mărire, și cinste lui Dumnezeu cel în Treime înch

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Imagine
  Troparul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț, glasul 1: D e Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ghelasie, povățuitorul călugărilor, preoților și credincioșilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, sprijinitorul celor în necazuri și făcătorule de minuni, cu nevoințele tale chip de sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veselești. Cu aceștia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace și mare milă. C ântarea 1. Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. A dunându-ne credincioșii, să cinstim cu laude și cu cântări după datorie pe Sfântul Ghelasie, făcătorul de minuni ca pe o podoabă a mănăstirii și a laturii Râmețului și povățuitor al călugărilor. Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u totul curățindu-te pe tine însuți prin înfrânare Preafericite, te-ai arătat locaș lui Dumnezeu și împreună locuitor cu îngerii. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Î n Mănăstirea Râmeț ai viețuit ș

Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Imagine
  Preotul dă obișnuita binecuvântare: B inecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Iar dacă nu este preot, se zice: Î n Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Î mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. S finte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. P reasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. D oamne, miluiește. (de 3 ori) Slavă