Predică la Sfinții Apostoli Petru și Pavel

 

În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)

Iubiți credincioși,

Sfânta noastră Biserică prăznuieștre astăzi pomenirea Sfinților și întru tot lăudaților Apostoli Petru și Pavel, cei dintâi pe scaun șezători și propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cât de puțin despre viața lor? Cine nu s-a îndulcit de învățăturile lor cele folositoare de suflet care se citesc și se cântă în toate zilele prin sfintele biserici?

Însă, a vorbi după vrednicie despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel, acești mari stâlpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputință pentru noi păcătoșii, deoarece numai Dumnezeu știe ostenelile, chinurile și nevoințele pe care le-au depus ei la propovăduirea Sfintei Evanghelii, după înălțarea Domnului la cer.

Însă, având nădejde în rugăciunile Sfinților Apostoli, îndrăznim să vorbim pe scurt despre viața și unele învățături din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos și spre folosul nostru sufletesc.

Pe Sfântul Apostol Petru l-a odrăslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfântului Apostol Andrei și fiu al lui Iona pescarul. Adâncurile învățăturilor omenești, neavând de la cine le învăța, Simon-Petru, căci așa se chema înainte de alegerea sa, a rămas fiu credincios al tatălui său, care l-a deprins de mic să prindă pește în apele lacului Tiberiada, pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele.

Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a născut, a copilărit și a crescut Sfântul Apostol Petru. Aici a deprins el meșteșugul pescuitului. Aici a învățat el a vâsli pe valuri, a cârmui corabia, a înfrunta furtunile, a arunca undița în apă, a cârpi mrejile, a răbda truda, a suferi de foame și de sete sau a aștepta fără somn, nopți de-a rândul până putea să pescuiască ceva.

Apoi, căsătorindu-se și auzind că Sfântul Ioan propovăduiește despre Mesia, a primit de la el, împreună cu Andrei, fratele său, botezul pocăinței în apele Iordanului, neștiind că aproape de casa sa, în cetatea Nazaretului, locuiește Acela care avea să fie Dascălul și Învățătorul său. Și iată că vine Hristos cel mult așteptat. Iese la propovăduire, trece prin Capernaum și prin Betsaida, coboară la malul Tiberiadei, caută corabia lui Iona Galileeanul, află pe Petru, îl cheamă la Sine, îi schimbă numele din Simon în "Chifa", care se tâlcuiește "Piatră" sau Petru și astfel îl face pescar de suflete omenești, sau "vânător de oameni", cum i-a zis Mântuitorul, când l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru își lăsă casa și soția, își lăsă patria și corabia în voia Tatălui, se alătură lui Hristos și devine cel mai râvnitor apostol.

La picioarele Domnului a învățat Petru adâncul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigrăite vreodată de om, a văzut minuni nemaiauzite pe pământ, a simțit bucurii nemaicunoscute până atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care mărturisindu-L a primit de la El cheile împărăției cerurilor, adică puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor (Matei 16, 19).

Cu rânduiala lui Dumnezeu a fost lăsat să se lepede de Hristos de trei ori, în vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viața sa (Matei 26, 75) și pentru a avea mai multă milă de cei păcătoși, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, după Înviere, arătându-i-se Domnul, i-a încredințat păstoria oilor și a mielușeilor Săi, ca semn că i s-a iertat păcatul său.

După pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Petru, verhovnicul celorlalți apostoli, se umple de nespusă râvnă și putere de sus; leapădă frica, aruncă valul îndoielii, lasă toată neștiința și începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon. Peste tot învață, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare. Și așa, predică Evanghelia fără odihnă în Ierusalim, în Samaria, în Iope, în Lidia și ajunge până la Roma unde, apoi, este răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero, după dorința sa, zicând că nu este vrednic să fie răstignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaște se păstrează, după tradiție, în biserica Sfântul Petru din Roma.

Sfântul Apostol Pavel era tot evreu de neam, născut în Tarsul Ciliciei (Turcia de astăzi), care, mai înainte de a crede în Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare învățat iudeu, anume Gamaliil. De la el a învățat Pavel adâncul scripturilor, tâlcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David și sfințenia templului, pentru care era plin de atâta râvnă.

Nefiind încă luminat cu puterea Duhului Sfânt, el nu credea că Hristos este Mesia cel așteptat. Nu putea înțelege taina răscumpărării omului, nu știa că Petru și ceilalți apostoli vor vâna toată lumea la dreapta credință și că, nu peste multe zile, va fi și el un apostol al neamurilor, împreună cu ceilalți doisprezece. De aceea, crezând că ucenicii lui Hristos sunt niște începători de eresuri, cu nespusă mânie s-a pornit asupra lor ca să-i prindă și să-i dea în mâinile arhiereilor spre judecată. Pe calea Damascului, însă, i se arătă în vedenie Iisus Hristos, îi spune greșeala, îi ridică sufletul până la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), îi descoperă taina creștinătății și îl trimite să vestească Evanghelia mântuirii la neamuri.

În Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani în pustiul Arabiei, pregătindu-se cu multe rugăciuni, cu post și cu lacrimi pentru noua sa misiune. Căci singurătatea întotdeauna înalță pe om, îl pregătește pentru jertfe mari, îl învață taina rugăciunii adevărate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim să vadă pe Sfinții Apostoli, de unde a luat apoi poruncă să vestească Evanghelia, începând din Antiohia.

Sfântul Pavel a făcut astfel trei călătorii misionare împreună cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca și cu Timotei, propovăduind ziua și noaptea, cu timp și fără timp, vestea cea bună, mai întâi în Antiohia, în Cipru; apoi în Asia Mică, în Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetățile Listra, Iconiu, Derbe, Milet și Efes, unde a pătimit multe de la păgâni și iudei. Apoi, îndemnat de Duhul Sfânt (Fapte 16, 9) a trecut în Macedonia și în Ahaia (Grecia), propovăduind în cetățile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint și Atena, unde a grăit de pe înălțimile Areopagului și a uimit pe înțelepții ei.

Întărind cu multe minuni cele propovăduite de el, a rânduit în toate cetățile preoți și episcopi la bisericile întemeiate printre păgâni, precum pe Timotei la Efes și pe Tit în insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima dată la Ierusalim, unde a fost prins de evrei și ținut în lanțuri și în temniță peste doi ani.

În cele din urmă, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicând și aici Evanghelia mântuirii încă doi ani "cu a sa cheltuială". Iar în anul 64 după porunca aceluiași tiran, Nero, a fost prins și i s-a tăiat capul, în Roma. Și așa s-a săvârșit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lăsând în urma sa nenumărate biserici și episcopi, împreună cu paisprezece epistole apostolești pline de dumnezeiești învățături. După tradiție mormântul său se află la Roma, în biserica "Sfântul Pavel din afara zidurilor".

Iubiți credincioși,

Mare este praznicul de astăzi, căci prăznuim pe doi dintre cei mai râvnitori și mai curajoși apostoli, pe Petru cel foarte râvnitor și pe Pavel, vasul alegerii, cum îl numește Hristos. Petru era un pescar galileean sărac, chemat de Domnul împreună cu fratele său mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și îndată, lăsând mrejele, au mers după El (Marcu 1, 17-18).

Vedeți că n-au mers singuri la apostolie, ci după ce i-a chemat Hristos? Vedeți că nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot și propovăduitor al Sfintei Evanghelii, dacă nu este chemat, ales, sfințit prin hirotonie și trimis de Hristos? Astăzi sunt mulți care se socotesc predicatori și propovăduitori ai cuvântului evanghelic, fără a fi chemați de nimeni, fără a fi hirotoniți, adică fără a primi harul Duhului Sfânt. Păziți-vă de acești falși apostoli care fac aceasta din mândrie sau pentru laudă și scopuri pământești și care răstălmăcesc învățătura Sfintei Evanghelii.

Apoi vedeți cât de repede au lăsat Petru și Andrei toate și au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gândit Petru la tatăl său, nici la corabie, nici la femeia și soacra sa din Capernaum, căci el era căsătorit, ci un singur gând avea: să urmeze și să slujească lui Hristos până la moarte, să învețe de la El tainele credinței, să deprindă de la Mântuitorul smerenia, blândețea, răbdarea, suferința, iubirea de oameni și iertarea. Să învețe în școala lui Hristos adâncul teologiei, puterea rugăciunii, meșteșugul predicării cuvântului, adică al "vânării de suflete" pentru împărăția lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie și să primească darul facerii de minuni. Și ce credincios a fost Sfântul Petru față de Hristos! Că cel dintâi dintre toți îi urma și lua cuvântul în numele celorlalți, și împlinea poruncile Lui.

Trei ani a stat Sfântul Petru cu ceilalți Apostoli lângă Mântuitorul pentru a se pregăti să vestească Evanghelia în lume. Dar, până "nu s-au întărit cu putere de sus", adică până nu s-a coborât peste Apostoli harul Duhului Sfânt în chip de limbi de foc în ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic și pregătit îndeajuns să-L vestească pe Hristos pe pământ și să-și dea viața pentru El. Că nu-i de ajuns numai să vezi minuni, să vorbești de Hristos, să auzi și să știi Sfânta Scriptură, ci trebuie să și trăiești Sfânta Evanghelie, să ai viață cât mai curată, să împlinești poruncile și să primești de sus, prin Biserică, harul Duhului Sfânt. Numai așa poți vesti cu adevărat și cu mult folos cuvântul mântuirii în lume.

Odată a întrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a întrebat din nou: Dar voi cine ziceți că sunt? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvântul înaintea celorlalți și a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Și i-a răspuns Mântuitorul: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Și Eu zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri (Matei 16, 17-19).

Aceasta este cea mai mare mărturisire de credință făcută de Petru. Pe piatra acestei credințe, adică numai pe temelia credinței adevărate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici "porțile iadului", adică gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o altă temelie, decât temelia sau piatra dreptei credințe, pusă de Apostoli. Apoi să înțelegeți că "cheile împărăției cerurilor" nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor și urmașilor lor, episcopi și preoți. Care sunt aceste chei? Sunt cele șapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfântul Mir, Spovedania, Sfânta Împărtășanie, Nunta, Preoția și Sfântul Maslu. Acestea sunt cheile date de Hristos Apostolilor și Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, conștiințele, raiul și împărăția cerurilor. Iar fără acestea rămânem afară de Biserică, afară de fericire și de împărăția lui Dumnezeu, pentru că ne lipsește harul mântuirii, ne lipsesc cele șapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul și ușa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinți Părinți spun că cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru și celorlalți Apostoli o formează puterea Duhului Sfânt, dată lor și preoților de a lega și dezlega păcatele oamenilor prin spovedanie.

Ce vor face acei creștini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos și s-au dus la alte grupări creștine care n-au Biserică și cele șapte Taine? Cine le va dezlega păcatele? Cine și cu ce li se va descuia Biserica cea adevărată, împărăția cerurilor și ușa milei Domnului?

Sfântul Apostol Petru a făcut și el, ca om, două păcate mari. Când a auzit că Hristos va primi de bunăvoie moarte de cruce pentru mântuirea lumii, el, neînțelegând taina mântuirii și adâncul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte și i-a zis: Milostiv fii Ție, Doamne! Să nu-ți fie Ție aceasta! Atunci Domnul, știind că Satana l-a amăgit, l-a mustrat, zicând: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi ești, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).

Mare păcat este a crede cineva că se poate mântui pe sine și pe alții fără jertfă, fără osteneală, fără răbdare și chiar moarte. Mare păcat fac și acei creștini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viața și faptele lor rele; sau îi sfătuiesc la păcate, la lepădarea credinței și la fuga de jertfă. Nimic bun nu putem face în viață până nu ostenim, până nu răbdăm, până nu lepădăm mândria, egoismul, îndoiala, frica și toate patimile care ne stăpânesc.

Al doilea păcat al lui Petru este lepădarea de Hristos în timpul mântuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Că îi spuneau iudeii, când erau în curtea lui Caiafa: Și tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepădat, zicând: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, când a cântat cocoșul și-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului și, ieșind afară, a plâns cu amar.

Cumplit este păcatul lepădării de Dumnezeu, al lepădării de credință, de Biserică, de Cruce, de icoane, de sfinți și de Sfintele Taine! Cumplit este păcatul și amară suferința celor ce se leapădă de dreapta credință și merg la secte. Când și cine le va da lacrimi să-și plângă acest păcat cu amar?

După înălțarea Domnului la cer, Sfinții Apostoli au primit puterea Duhului Sfânt și au plecat în toată lumea să vestească Evanghelia mântuirii și credința în Iisus Hristos. Atunci și Sfântul Petru a început să semene cuvântul Evangheliei, mai întâi în Ierusalim și în Samaria. Apoi, după ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos în Bitinia din Asia Mică și mai ales în Italia, pe timpul împăratul Nero, care l-a răstignit pe cruce. De la el ne-au rămas două sfinte epistole, prin care ne învață calea mântuirii și voia lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel nu făcea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credință și la apostolie printr-o vedenie înfricoșată, când mergea spre Damasc, în Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule - căci așa îl chema mai înainte -, de ce Mă prigonești? Iar el a întrebat: Cine ești, Doamne? Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigonești. Apoi din nou a întrebat Pavel: Doamne, ce voiești să fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, căruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).

Așa a fost vânat Pavel de Hristos pentru Biserică și pentru neamuri. El a fost trimis să vestească Sfânta Evanghelie la popoarele păgâne, numite "neamuri". Și a vestit pe Hristos întâi în Siria, înființând prima Biserică creștină în orașul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia în toată Asia mică, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea și Bitinia. Apoi a trecut în Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns în Atena și Corint, apoi în Sicilia, Italia, Roma și până în Spania.

Sfântul Pavel a semănat întâi credința creștină pe pământul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi în peninsula Balcanică, și până la nord de Dunăre. Iar la gurile Dunării a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfântului Petru. Predicile și învățăturile Sfântului Pavel sunt moralizatoare, adânci, pline de mângâiere și foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atât prin viața sa sfântă, smerită, îngerească, cât și prin minunile care le făcea și prin frumusețea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea întoarce, scria credincioșilor epistole frumoase, duhovnicești, din care toți se hrăneau și se întăreau în dragostea lui Hristos. Din acestea învățăm și noi astăzi.

Uneori învăța pe creștini, zicând: Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat; dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alungă întristarea din inimile noastre. Creștinii care au pe Hristos și nădăjduiesc în viața viitoare, nu trebuie să fie triști, nici să deznădăjduiască în necazurile vieții. Altfel, prin ce se deosebesc de păgâni și de cei păcătoși, care nu au nici o nădejde? Creștinii trebuie să fie blânzi, smeriți, iubitori de aproapele, cu gândul mereu la Dumnezeu, cu rugăciunea neîncetată pe buze și în inimă, făcând bine tuturor și mulțumind pentru toate. Celor leneși le spunea Sfântul Pavel: Cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care amânau pocăința, le spunea: Răscumpărați vremea, că zilele sunt rele.

Așa ne învață Sfântul Pavel și pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care vă îndemnăm să le citiți, măcar câte o pagină sau două pe zi.

Iubiți credincioși,

În țara noastră Sfinții Apostoli se bucură de o mare cinstire. Nenumărate biserici s-au zidit în numele lor, printre care și Mânăstirea Cetățuia din Iași. Numeroși sunt și bunii noștri creștini care le poartă cu cinste numele. Astăzi în bisericile noastre credincioșii sunt dornici să asculte Sfânta Liturghie, să se împărtășească cu Sfintele Taine după postul Sfinților Apostoli și să cinstească pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru și Pavel.

Să urmăm învățăturile Sfinților Apostoli, să le citim viața, epistolele și acatistul lor, ori de câte ori suntem în necazuri și ispite. Apoi să ascultăm de păstorii Bisericii și de preoții pe care ni i-a rânduit Dumnezeu, căci fără Biserică și fără preoți nu ne putem mântui. Feriți-vă de tot felul de eretici și sectanți care dezbină casele, satele și unitatea noastră duhovnicească și urmați învățăturii Domnului Iisus propovăduită de Sfântul Apostol Petru și Pavel. Numai preoții sunt datori să vorbească cu ei. Să ascultăm, să ne rugăm, să iertăm, să cerem sfat, să creștem copiii în frica Domnului și ne vom mântui cu siguranță.

Spune în viața Sfântului Petru că, pe când Nero prigonea pe creștinii din Roma, el fugea noaptea afară din oraș. Dar un om dumnezeiesc, care semăna cu Hristos, mergea repede în cetate. Atunci l-a întrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?" "Mă duc să mă răstignesc a doua oară!" a răspuns El. Era Mântuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a întors, a fost prins de împărat și răstignit pe cruce pentru Hristos.

Deci, și noi creștinii, să nu fugim de suferință, de necazuri, de greutăți și de moarte pentru Hristos, ci să-i cerem ajutorul în tot ceasul, că suntem copiii lui Dumnezeu și ucenicii Sfinților Apostoli.

Fie ca, prin rugăciunile lor, să se întărească credința în lume, să ne dea Domnul păstori buni, devotați pentru Biserică și Evanghelie, iar nouă tuturor mântuire! Amin.