CAZANIA DUMINICII A TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Împotriva iubirii de argint)

Frați creștini,

Ați auzit din Sfânta Evanghelie de astăzi că nimeni nu poate sluji la doi domni. Nimeni nu poate sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona, adică lui Satana, întrucât cel ce crede în Dumnezeu nu mai este rob al iubirii de argint, iar cel ce se face rob al iubirii de argint, acela nu poate fi credincios lui Dumnezeu. Dumnezeu ne poruncește să căutăm Împărăția Lui, dar noi căutăm argintul; Dumnezeu ne spune să ne îngrijim de îndreptarea, noastră pe calea faptelor bune, dar noi, noaptea și ziua, nu ne îngrijim decât să adunăm bani. Dumnezeu, de vom sluji Lui, ne făgăduiește nu numai bunătățile cele cerești, ci și pe cele pământești; noi însă ne facem robi iubirii de argint și nădăjduim de la averea aceasta pământească tot binele și toată fericirea noastră. Pentru aceasta să ascultăm ce ne spune Apostolul Pavel, grăind: „Rădăcina tuturor răutăților este iubirea de argint, pe care unii, poftind-o, s-au rătăcit de la credință și s-au străpuns pe ei înșiși cu dureri multe“ (1 Timotei 6, 10). Deci, după această dumnezeiască învățătură, iubirea de argint este mama tuturor răutăților; ea aduce rătăcirea și îndepărtarea omului de la credință, iar mai pe urmă străpunge inima omului cu dureri multe, ca o sabie ascuțită. Sunt atât de mari aceste răutăți încât par de necrezut; dar să le cercetăm cu de-amănuntul și vom vedea că sunt adevărate.

Să cercetăm, mai întâi, care sunt suferințele care chinuiesc inima iubitorului de argint. Acesta râvnește ca totdeauna să adune bani câți mai mulți și să nu cheltuiască nici un bănișor. Dorește să vadă pe Mamona, adică banii, totdeauna înmulțindu-se și niciodată împuținându-se. Aceasta voiește, aceasta dorește, pentru aceasta îi arde inima lui. Deci el se lipsește neîncetat, se chinuiește rău: locuiește în cămară strâmtă; se îmbracă cu haine ponosite; de zgârcit, mănâncă ce găsește; se supără și se amărăște pentru orice ban cheltuit. Iată în ce fel iubitorii de argint sunt cuprinși de chinuri multe. Ca să adune bogăție, nici ziua nu se liniștesc, nici noaptea nu se odihnesc. Se urcă în munți, se pogoară în sânurile pământului, trec râuri și mări, aleargă în toate locurile, se frământă în tot ceasul cum să înmulțească banii, iar când nu-și pot înmulți bogățiile cum poftesc, atunci inima lor este împunsă de întristare și necaz; și când își pierd banii, atunci, cu adevărat, sabie cu două tăișuri trece prin inima lor, făcându-i să suspine, să se tânguiască și să pătimească dureri. Și acestea sunt numai o parte din chinurile iubitorilor de argint.

Iubitorii de argint se rătăcesc însă și de la credință. Omul credincios crede că numai Dumnezeu este Atotputernic; iubitorul de argint crede însă că banii sunt atotputernici. Omul credincios crede că numai Dumnezeu poate să-l izbăvească din toată nevoia și ispita; iubitorul de argint crede însă că prin bani își împlinește toate dorințele și își satisface toate nevoile. Iată deci cum se rătăcesc de la credință iubitorii de argint. Când vorbim de iubitorii de argint și de rătăcirea lor, fără să vrem, ne vine în minte pilda lui Iuda, care, pentru treizeci de arginți, s-a lepădat de credința în Hristos și L-a dat la moarte.

Iubitorul de argint, pentru ca să câștige bani. osândește, viclenește, înșală, minte, clevetește, năpăstuiește, fură, nedreptățește, vrăjmășește, jură strâmb, dă pe alții la moarte, și multe alte păcate face. Dar acestea nu sunt încă toate răutățile; pe lângă ele mai sunt și altele mult mai mari și mai grele, pentru că iubirea de argint este rădăcina tuturor răutăților. Păcatul nu este nimic altceva decât călcarea legii dragostei față de Dumnezeu și față de oameni. „În aceste două porunci, a zis Iisus, se cuprinde toată Legea și proorocii“ (Matei 22, 40). „Drept aceea, împlinirea legii este dragostea“ (Romani 13, 10), ne spune Apostolul Pavel. Dragostea este rădăcina tuturor bunătăților; pentru aceasta a semănat-o Dumnezeu în inimile noastre, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Dragostea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul cel Sfânt, care ni s-a dat nouă“ (Romani 5, 5). Dragostea este rădăcina, iar ramurile, florile și roadele ei sunt faptele bune. Dacă dezrădăcinezi din pământ pomul roditor, pământul tău nu rodește nimic altceva decât numai spini și pălămidă. Dacă dezrădăcinezi din inima ta rădăcina dragostei, toate faptele tale nu sunt nimic altceva decât fărădelegi și păcate.

Dar cine este omul acela care a dezrădăcinat din inima lui rădăcina dragostei sădită de Dumnezeu? „Cel ce are bogăția lumii acesteia și vede pe fratele lui lipsit și-și închide inima lui dinspre dânsul“ (1 Ioan 3, 17), ne spune Sfântul Evanghelist Ioan, pentru că este cu neputință ca într-unul ca acela să mai rămână dragostea lui Dumnezeu. Deci nimeni altul, ci numai iubitorul de argint. Acesta are bogăția lumii acesteia, adică bani, aur, argint; acesta vede pe fratele său sărac, pe flămând, pe însetat, pe gol, pe străin, pe bolnav și își închide inima față de ei și nici de cum nu-i miluiește. Vede uneori pe femeia văduvă și săracă, împovărată de mulți copii mici, care plânge de foame și țipă de frig; are bogăția lumii acesteia și ar putea să aline, să vindece aceste suferințe și să izbăvească aceste suflete de moarte, însă își închide inima lui nemilostivă și se face orb, surd și neputincios. Deci, iată, cum iubitorul de argint a dezrădăcinat din inima lui dragostea, adică rădăcina tuturor faptelor bune.

Să nu credeți că acesta, care nu iubește pe fratele lui, ar iubi cumva pe Dumnezeu, pentru că aceasta este cu neputință, după cum ne încredințează Sfântul Evanghelist Ioan, zicând: „Cel ce nu iubește pe fratele său, pe care îl vede, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească“ (I Ioan 4, 20). Goală este inima lui de dragostea lui Dumnezeu, după cum goală îi este și de dragostea față de aproapele său. Dumnezeu a poruncit să-L iubim pe El, zicând: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău“ (Matei 22, 37). Dar toată inima iubitorului de argint, tot sufletul și tot cugetul lui îi sunt lipite de aur. De aceea unii ca aceștia nu numai că nu pot să dăruiască toată dragostea lor lui Dumnezeu, ci nici măcar o parte din această dragoste nu o pot dărui lui Dumnezeu. Deci, fiindcă din inima lor lipsește rădăcina tuturor faptelor bune, adică dragostea, toate faptele lor sunt rele.

Pentru un astfel de om, care este gol de dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele său, gol de orice faptă bună și lucrător al tuturor răutăților, mai este vreo nădejde de mântuire? Îndreptarea și pocăința, aceasta este singura nădejde a tuturor păcătoșilor. Prin pocăință știm că desfrânatele s-au înțelepțit, vameșii s-au îndreptat, tâlharii s-au izbăvit, necredincioșii s-au întors la credință, prigonitorii s-au mântuit, dar nu cunoaștem nici un iubitor de argint care să se fi îndreptat, sau să se fi pocăit. O singură pildă avem, care ne și înfricoșează și ne și deznădăjduiește. Iuda, iubitorul de arginți, s-a pocăit, căci „căindu-se, spune evanghelistul, a dat înapoi cei treizeci de arginți arhiereilor și bătrânilor“. S-a pocăit, a mărturisit păcatul, a aruncat arginții și a strigat: „Greșit-am, vânzând sânge nevinovat... Și aruncând arginții în Templu, a plecat. Apoi s-a dus și s-a spânzurat“ (Matei 27, 3-5). Iată roada mincinoasei lui pocăințe, nefăcută din tot sufletul său de om ambițios. Deci pocăința, care vindecă tot păcatul, nu folosește iubitorului de argint. Pocăința fiecărui păcătos, dacă este pocăință adevărată, îi aduce tămăduirea și curățirea păcatelor lui; pocăința iubitorului de argint, fiindcă nu este pocăința sufletului, ci necaz trupesc de om ambițios, îi aduce ștreang și deznădejde. Dumnezeu știe cât este de mare puterea patimii iubirii de argint, și câtă vătămare aduce omului. El știe că iubirea de argint este boală care nu se poate vindeca; pentru aceasta ne-a dat nouă doctoria păzitoare de vătămare a ei, doctoria puternică și sfântă, pe care oricine o va lua scapă de patima iubirii de argint, mama și rădăcina tuturor răutăților. „Nu vă îngrijiți pentru viața voastră...“ ci „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu“, ne sfătuiește Mântuitorul. Dăruiți toată grija voastră săvârșirii faptelor bune, și Dumnezeu vă va da vouă toate cele de trebuință. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33). iată sfatul, iată doctoria!

Deci vai și amar celor lacomi de bani! Însuși argintul, căruia ei se închină și pe care-l socotesc păzitor, ajutător și izbăvitor de toată nevoia, le aduce ispite de tot felul și naște în inimile lor multe pofte vătămătoare, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „ar cei ce voiesc să se îmbogățească cad în ispită și în cursă și în multe pofte nechibzuite și vătămătoare, care afundă pe oameni în osândă și în pierzanie“ (I Timotei 6, 9), ca Iuda, vânzătorul Domnului Hristos.

Unii dintre noi zic că se vor pocăi în ceasul morții. Dar, oare, știu ei ceasul morții lor? Dacă știu că mâine vor muri, pot ei atunci să dezlege dragostea lor din legătura care-i stăpânește de multă vreme, a iubirii de argint, și să o aducă toată la Dumnezeu? Oare, pot atunci să iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea lor? Și cine ar crede că într-un ceas, sau în câteva minute își vor schimba obiceiul care îi stăpânește de atâta îndelungată vreme? Eu mă tem că pentru patima iubirii de argint, de care este stăpânit cineva, nu este mijloc de vindecare, și nici dezlegare; doctorii păzitoare de această patimă se găsesc numai mai înainte de a se lăsa cineva stăpânit de ea. Aceste doctorii împotriva lăcomiei de bani sunt tari și foarte puternice numai atunci când sunt folosite la vreme. Ele ne sunt date nouă de Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Care ne-a zis: „Nu vă îngrijiți pentru viața voastră, ce veți mânca și ce veți bea; nici pentru trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca. Au nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât haina? Uitați-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește“ (Matei 6, 25, 26); căci „știe doar Tatăl vostru cel ceresc că aveți nevoie de acestea; căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 32, 33). Iar „cel ce va face acestea nu se va clătina“ (Psalm 14, 5) în veci. Amin.