REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Mișcarea românească de la 1744 din Transilvania și din Banat, dezlănțuită de propovăduirea Călugărului Visarion, apare în perspectiva istoriei ca parte a luptei de secole duse de popor pentru libertate națională și religioasă, pentru dreptate și omenie. Cuvântul său simplu, spus cu suflet deschis, e scânteia care răscolește adânc conștiința maselor și zădărnicește în câteva săptămâni înfăptuirile unei jumătăți de veac de silnicii. S-a vădit încă o dată atunci că Ortodoxia românească este una cu aspirațiile întregului neam, iar apărarea credinței înseamnă păstrarea ființei naționale. ​În aceste vremi de suferință pentru românii din vestul Carpaților, când credința lor, singurul bun ce le mai rămasese, era primejduită, în numele ei vine Călugărul Visarion, expresie a solidarității ortodoxe, a colaborării întru apărare, precum și a luptei împotriva asupririi1. ​Din actul de legitimare și călătorie primit de la Patriarhul Bisericii sârbe, Arsenie Ioanovici Șakabent, la 13 februar...

  ​ Articol teologic și hagiografic ​Gallus (Gallen sau Gall) s-a născut în anul 550, cu 8 ani înainte ca Sfântul Comgall să ctitorească faimoasa mănăstire de la Bangor (nordul Irlandei). Puține se cunosc despre copilăria lui Gall, cu excepția faptului că se crede că avusese o mare dragoste și râvnă pentru credința creștină. Tânăr fiind, a ajuns să studieze la Mănăstirea Bangor, avându-l profesor pe Comgall, iar mănăstirea devenise deja renumită în toată Europa ca un mare centru de învățătură creștină, iar Irlanda era cunoscută ca „ținutul sfinților și înțelepților”. De la Abația Bangor, misionarii plecau în toate părțile Irlandei, în insulele britanice și pe continent. ​În același timp cu Gall, la Mănăstirea Bangor studia și Columban, Sfântul căruia îi este închinată biserica parohială din Ballyholme, de cealaltă parte a Bangorului. Putem spune că Sfântul Columban ajunsese un fel de mână-dreaptă a Cuviosului Egumen Comgall, precum și că avea o mare chemare spre a face misiune, ...

  ​Acest cuvios cu viață sfântă a trăit și s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, acolo unde se păstrau rânduieli călugărești bune, cu specific atonit, pentru viața cea chinovicească. Întărindu-se bine în obște, împlinea toate ascultările care i se dădeau, cu multe osteneli, slujind cu sârguință la toate treburile mănăstirii, încăt a dobândit virtuțile cele alese ca tăierea voii, supunerea față de cei mai mari, smerenia și dragostea, depărtându-se cu totul de clevetire, de judecarea aproapelui, de osândirea celor slabi și de defăimarea lor, căci și spunea cum clevetirea și osândirea prefac dulceața Liturghiei în amărăciune și de aceea sunt cele mai grele păcate, atât împotriva aproapelui, cât și asupra sufletului nostru. Deși era cinstit în rândul obștii, el fugea de mândrie, acoperindu-și cu înțelepciune faptele sale cele bune. Dar a fost ales spre a fi duhovnic și povățuitor al întregii obști, încât tim...

​Cuviosul Misail, odraslă din părinți binecredincioși, intră în Mănăstirea Cozia de tânăr, petrecându-și viața în smerenie și în iubire desăvârșită de aproapele și de Dumnezeu. Aici l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Daniil și negreșit și l-a făcut duhovnic și povățuitor al său, iar tradiția ține să ne amintească de faptul că i-a fost chiar ucenic de chilie, ceea ce ne vădește legătura duhovnicească dintre cei doi, pe de o parte, iar pe de alta darurile cu care era înzestrat monahul Misail, mai cu înlesnire cel al ascultării desăvârșite față de povățuitorul său. Deci formarea duhovnicească a Cuviosului Misail este legată cu desăvârșire de părintele său duhovnicesc, ca ucenic strălucind în umbra celui pururea luminat și întotdeauna aprinzându-se cu râvnă de la Cuviosul Daniil. Fiind cel mai de aproape ucenic, cunoștea gândurile povățuitorului său de a râvni la liniștea pustiei, și se împărtășea de ele, însă la plecarea Cuviosului Daniil, a fost oprit a-l urma, primind îndemnul de a se mai ...

  ​Marele Dionisie Areopagitul, scriind o scrisoare către monahul Demofil, care a izgonit un preot din biserică pentru că îi învăța pe credincioși blândețea și bunătatea, îi aduce aminte de un lucru ca acesta: fiind eu în Crit, m-a primit în casa sa fericitul Carp, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, om cu multă bunătate, care, pentru multă luminare a minții sale, era foarte lesnicios spre dumnezeiasca vedenie și nu începea săvârșirea preacuratelor și de viață făcătoarelor Taine mai înainte de a nu vedea din cer arătându-se vreo dumnezeiască vedenie. Pe acest sfânt bărbat (precum singur mi-a istorisit) l-a necăjit unul dintre cei necredincioși, iar pricina necazului a fost aceasta: acel necredincios a întors de la biserică pe un om credincios și l-a dus la păgânătatea sa și pentru aceasta fericitul Carp s-a mâhnit foarte tare. El avea trebuință să fie răbdător cu cei căzuți din credință și să-i învețe neîncetat cu cuvinte folositoare, iar pe cei necredincioși să-i biruiască cu bunăt...

  ​Pe vremea împărăției lui Deciu, era în Antiohia Siriei un filozof și vrăjitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, născut dim părinți necredincioși, care a fost dat în copilăria sa spre slujba păgânescului și necuratului lor zeu, Apolon. În anul al șaptelea al vârstei sale îl încredințară la vrăjitori spre învățătura meșteșugului vrăjitoriei și a drăceștii înțelepciuni. Iar după zece ani de la nașterea sa a fost trimis de părinți spre săvârșirea jertfei în muntele Olimpului, pe care păgânii îl numeau locuință dumnezeiască, căci acolo se afla nenumărată mulțime de idoli întru care mulți diavoli locuiau. ​Ciprian a învățat în acel munte înalt mult meșteșug diavolesc, căci știa felurite năluciri drăcești; se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vântul, a slobozi tunete și ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini și câmpii, a aduce vătămări și răni asupra oamenilor și se învățase la înțelepciunea cea pierzătoare și prea rea lucrare diavole...