REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F ecioria și milostenia sunt două fapte bune prea mari, care fac fecioară înțeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumusețează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide ușa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veșnică, o unește cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai când amândouă sunt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia, deși este o mare faptă mai presus de fire și îngerească, dar dacă nu va avea milostenia însoțită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela, a-i deschide ușa cămării celei de nuntă, ci tot neînțeleaptă se numește; iar vasele le deșertează, candela o stinge, ușa cămării o închide, apoi o face să audă: Nu te știu pe tine . După cum au auzit despre neînțeleptele fecioare din Evanghelie, care, deși au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau și milostivi...

  S fântul Prooroc Naum era din Elcheseea, de cea parte de Iordan, în dreptul Vegavariei, din seminția lui Simeon. Acesta, după Sfântul Prooroc Iona, a proorocit ninivitenilor, cum că cetatea lor se va pierde cu apă și cu foc; lucru care s-a și făcut. Pentru că ninivitenii care se pocăiseră puțină vreme prin propovăduirea lui Iona, văzând că nu s-a împlinit asupra lor proorocirea acestuia, iarăși s-au întors la faptele lor cele rele dintâi și iarăși au pornit spre mânie îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Deci i-au ajuns pe ei această pierdere în chipul următor: era lângă Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, și, făcându-se cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul acela; iar o parte a cetății, care rămăsese pe munte, ieșind foc din pustie a ars-o. A șa s-a împlinit proorocirea lui Naum, pedepsind Dumnezeu pe poporul cel păcătos, cu judecata Sa cea dreaptă. Căci pe cei ce îi miluise în zilele lui Iona Proorocul pentru pocăința lor, pe aceia iarăși, d...

   Astăzi, **28 noiembrie**, la data adormirii sale (1989), Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe **Părintele Arsenie Boca** (numele la naștere: Zian Boca, 1910–1989), cel care a devenit, prin viața sa ascetică, darurile duhovnicești și suferința îndurată, un **stâlp al Ortodoxiei românești** din secolul al XX-lea. Deși încă nu este canonizat oficial (declarat sfânt de către Biserică), el este cinstit de milioane de credincioși ca **Sfântul Ardealului** și **Duhovnicul Neamului**. Articolul de față prezintă etapele esențiale ale vieții Părintelui Arsenie Boca, un model de **monah, teolog și mărturisitor**. --- ## 1. Tinerețea și Fundația Teologică (1910–1940) Zian Boca s-a născut pe 21 noiembrie 1910, în Vața de Sus, Hunedoara. Încă din tinerețe, a manifestat o sete extraordinară de cunoaștere, dublată de o rară înclinație spre cele duhovnicești. * **Educația Lumii și a Duhului:** A studiat la Academia Teologică din Sibiu (1929–1933) și, ulterior, a urmat cursuri de medicin...

  S fântul Mucenic Iacob era din țara perșilor din cetatea ce se chema Elani, născut din părinți creștini și crescut cu bună credință. Acesta și-a luat de soție o femeie creștină și viețuia în multă bogăție și cinste pentru că era iubit de împăratul perșilor, anume Isdegherd. Și a fost rânduit de dânsul mai mare în palatele împărătești. Dar i s-a întâmplat să se înșele cu facerile de bine cele multe și cu cinstirile împărătești și a cădea din credință, încât a adus jertfă idolilor și s-a închinat lor împreună cu împăratul. A uzind despre aceasta maica sa și femeia lui, au făcut o scrisoare către dânsul și i-au trimis-o degrabă, în care scria așa: "O, ticălosule! Pentru ce ai lăsat pe Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea omenească? Căci făcând după plăcerea împăratului acestuia vremelnic, ai pierdut viața cea fără de moarte. Și slujind împăratului acestuia stricăcios, te-ai lepădat de Cel nestricăcios. Ai schimbat adevărul pe minciună, lăsând credința în Hristos și ai pri...

  P e vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă și foarte înțeleaptă. Căci învățase tot meșteșugul cărții elinești și se deprinsese cu înțelepciunea tuturor făcătorilor de cărți, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon și ale celorlalți. Dar nu numai ale filosofilor, ci și cărțile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin și, în scurt, tot meșteșugul ritoricesc și silogistic a învățat, încât toți se mirau de înțelepciunea ei. De aceea mulți din domnii cei bogați căutau să o ia de soție de la maica sa, care era creștină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creștinilor păgânul Maximin. D eci, rudeniile și maica sa adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăția tatălui său vreunui alt străin și astf...