Lumina din Răni: O Pildă despre Toma și Credința Inimii

 

​Se povestește că un tânăr ucenic, tulburat de îndoieli, l-a întrebat pe un bătrân duhovnic: „Părinte, de ce Hristos a păstrat semnele cuielor după Înviere? Nu ar fi trebuit ca un trup preaslăvit să fie desăvârșit, fără nicio urmă de suferință?”

​Bătrânul i-a răspuns cu blândețe: „Fiule, acele răni nu sunt semne ale înfrângerii, ci sunt ferestrele prin care Toma a privit Veșnicia. Hristos nu l-a certat pe Toma pentru că a vrut să atingă, ci i-a oferit rănile Sale ca pe o scară. Toma a atins pământul suferinței umane și a strigat cerul Dumnezeirii: Domnul meu și Dumnezeul meu!”

​„Dar noi, care nu avem rănile Sale în față, cum să credem?” a mai întrebat ucenicul.

​„Noi avem ceva mai de preț,” a zâmbit bătrânul. „Toma a crezut pentru că a văzut, dar noi vedem pentru că am crezut. Fiecare faptă de milostenie este o atingere a coastelor lui Hristos, și fiecare rugăciune în tăcere este un deget pus în urma cuielor. Nu căuta să atingi carnea, ci caută să simți iubirea care a lăsat acele urme.”

​— Teolog și jurnalist Daniel Caranda