Pilda Omului și a Izvorului Ascuns
Se povestește că un drumeț însetat rătăcea printr-o pădure deasă, căutând cu disperare un strop de apă. Deși trecuse pe lângă mulți copaci verzi, pământul sub picioarele lui era uscat și crăpat. Deodată, a întâlnit un bătrân pustnic care săpa cu mâinile goale în țărână, lângă o stâncă golașă.
— Părinte, de ce sapi în acest loc uscat? a întrebat drumețul. Nu vezi că aici nu este nicio apă?
Bătrânul i-a răspuns zâmbind:
— Fiule, ochii tăi văd doar praful, dar credința vede dincolo de piatră. Maica Domnului mi-a șoptit că sub această stâncă zace un izvor ce așteaptă să fie eliberat de povara pământului.
După puțin timp, din locul unde săpase bătrânul, a țâșnit un șuvoi de apă limpede ca cristalul. Drumețul a băut și s-a simțit nu doar răcorit, ci și vindecat de neputințele care îi îngreunau mersul. Atunci a înțeles că Izvorul Tămăduirii nu este doar un loc, ci este prezența Maicii Domnului care, prin rugăciune, preface deșertul sufletului nostru într-o grădină vie.

Comentarii
Trimiteți un comentariu