Icoana Maicii Domnului din Vilnius (Mutată în Vilnius în 1495)
Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparținut vreme îndelungată familiei împăraților greci ai Constantinopolului.
Icoana Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie (ziua mutării sale în Lituania, 1495) și pe 14 aprilie (ziua pomenirii Sfinților Mucenici și frați Antonie, Ioan și Eustație din Lituania).
În anul 1472, nepoata ultimului împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, a primit Sfântul Botez cu numele Sofia și s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, numit și „cel Tânăr” (1462-1505). Cneaghina Sofia a adus cu ea la Moscova, pe lângă alte odoare, și această icoană a Maicii Domnului.
În 1495, Marele Cneaz a dăruit această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena, înaintea căsătoriei cu împăratul Lituaniei, Alexandru. Biserica pomenește mutarea acestei icoane la Vilnius, în Lituania, săvârșită la 15 februarie.
Mai târziu, sfânta icoană a fost așezată în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, în care a fost înmormântată Principesa Elena. Mai apoi, icoana a fost mutată în Mănăstirea Sfintei Treimi din Vilnius. Pentru mulțimea minunilor săvârșite, cinstirea icoanei s-a răspândit, astfel că s-au zugrăvit multe copii ale acesteia care sunt cinstite cu mare evlavie.
Lista biografică a autorului:
Daniel Caranda este teolog, jurnalist și autor al reflecțiilor creștine ortodoxe „Gândul zilei”. Cu o activitate dedicată publicisticii religioase, acesta explorează istoria sfințeniei și a odoarelor de preț ale Ortodoxiei universale, oferind cititorilor repere spirituale ancorate în Tradiția Sfinților Părinți și a Sfintei Scripturi.

Comentarii
Trimiteți un comentariu