REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

 ---   Trăia odată, în pustiul Iordanului, un sihastru vestit pentru sfințenia și asprimea vieții sale, pe nume Chiriac. El se hrănea doar cu ierburi sălbatice și bea apă dintr-un izvor pe care Dumnezeu îl făcuse să țâșnească pentru el în stâncă. În jurul colibei sale creșteau multe **ierburi amare**, pe care el le mânca pentru a-și potoli foamea. Lumea știa că, deși amare la gust, aceste ierburi erau **leac pentru suflet** și pentru trup. Într-o zi, a venit la el un tânăr călugăr care se săturase de viața comodă din mănăstire. Era plin de zel, dar și de neînțelegere. „Părinte,” l-a întrebat tânărul, „De ce te ostenești să mănânci aceste ierburi amare? Nu ai putea să rogi pe Dumnezeu să-ți dea ceva mai dulce și mai ușor de înghițit?” Sfântul Chiriac a zâmbit cu blândețe și i-a răspuns: „Fiule, aceste ierburi amare sunt **nevoința mea**. Ele îmi aduc aminte că viața în lume este plină de amărăciune, iar aici, în pustie, mă pregătesc pentru dulceața Raiului. Dacă aș cere dulceaț...

A întrebat avva Iosif pe avva Pimen: - Cum trebuie a posti ? I-a zis avva Pimen: - Eu voiesc că cel ce mănâncă în fiecare zi, câte puţin să mănânce, ca să nu se satură. I-a zis avva Iosif: - Când erai mai tânăr, nu posteai din două în două zile, avvo ? Şi a zis bătrânul: - Cu adevărat, şi trei, şi patru zile şi o săptămână. Şi acestea toate le-au cercetat Părinţii că nişte puternici şi au aflat că este bine în fiecare zi a mânca, dar puţin; şi ne-au dat nouă calea cea împărăteasca, că este uşoară.

Un bătrân aflat pe patul de moarte şi-a chemat cei trei fii pe care îi avea şi le-a grăit: - Nu pot împărţi în trei ceea ce am, pentru că ar însemna să las prea puţin fiecăruia dintre voi. Am hotărât să las tot ceea ce am aceluia dintre voi care se va dovedi cel mai înţelept. Am pus pe masă câte un ban pentru fiecare. Cel care va resusi să cumpere cu acest ban ceva cu care să umple întreaga casă va avea parte de toată moştenirea. Primul fiu s-a întors acasă cu o mare cantitate de fân, însă nu a umplut decât o parte din casă. Cel de-al doilea fiu a cumpărat pene, dar tot n-a putut umple casa. Cel de-al treilea fiu - care a şi avut parte de moştenire - a cumpărat o lumânare. A stat până s-a lăsat întunericul, a aprins lumânarea şi casa s-a umplut de lumină.

Un frate i-a spus Sfântului Sisoe cel Mare: - Observ la mine că aducerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. Sfântul i-a răspuns: - Nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe ţine sub toată zidirea.

„Făcându-se o agapă a fraţilor în biserică şi venind ei şi vorbind întreolaltă, Avva Isaia le-a spus: «Tăceţi, fraţilor, că am văzut pe un frate mâncând cu voi şi bând pahare câte aţi băut şi voi şi rugăciunea lui urcă înaintea lui Dumnezeu ca un foc». Şi zicea iarăşi că, dacă vrea Dumnezeu să miluiască sufletul, iar acesta se împotriveşte şi nu vrea, ci împlineşte voia sa, îi îngăduie să pătimească cele ce nu voieşte, ca astfel să-l caute pe El“. (O apoftegmă păstrată de Paladie)

 Un frate povestea despre avva Sisoe că atunci când era aproape de sfârşit, iar părinţii stăteau împrejurul său, faţa i-a strălucit ca soarele. Zice: "Iată, a venit avva Antonie". Peste puţin timp zice din nou: „Iată, a venit corul profeţilor". Şi faţa lui a strălucit foarte tare. A zis: "Iată, a venit corul apostolilor“. Atunci strălucirea feţei sale s-a dublat. Dintr-odată părea că vorbeşte cu cineva. Bătrânii l-au iscodit: "Cu cine vorbeşti, părinte?“. El a zis: "Au venit îngerii să mă ia şi-i rog să-mi mai îngăduie să mă pocăiesc puţin“. Bătrânii îi zic: "Dar nu-ţi trebuie nici o pocăinţă, părinte". Bătrânul le zice: "Drept să vă spun, nu ştiu dacă am început vreodată". Atunci şi-au dat seama că atinsese desăvârşirea. Apoi faţa sa a devenit ca soarele şi toţi s-au cutremurat. El le spune: "Priviţi, a venit Domnul şi zice: «Duceţi vasul ales al pustiului»". Îndată şi-a dat suflarea, devenind ca un fulger, iar toată încăpere...

Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: "Am făcut un păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani“. Bătrânul zice: "E mult“. Fratele îi zice: "Dar un an?“. Bătrânul, iarăşi: "E mult“. Cei care erau de faţă zic: "Patruzeci de zile?“. El răspunde: "E mult“ şi continuă: "Eu spun că, dacă omul se pocăieşte din toată inima şi nu mai continua să facă păcate, Dumnezeu îl iartă şi în trei zile“.

 CUNUNA LUI HRISTOS        V-ați întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos ?  Mulți vor spune : din spini ! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor ! Această specie este fără floare, fără frunze...numai niște nuiele elastice, pline cu spini ascuțiți, care se întindeau în tot pietrișul și bolovănișul drumurilor din Ierusalim.        E atât de dureros încât de te-ar înțepa în picior, imediat s-ar umfla și s-ar înnegri locul, de parcă acel spin ar fi otrăvit...iar în vremea aceea, ca să fie scos de către un doctor, ar fi trebuit să fie scos cu o bucată din locul în care s-a înfipt pentru că altă posibilitate nu exista.        Gândiți-vă acum :  cununa lui Hristos a fost împletită din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci și doi de spini !          Iată mărturia lui Sotirios Crotos, unul din cei șaptezeci de ucenici și unul dintre cei care au ajutat la cob...