CUNUNA LUI HRISTOS


 CUNUNA LUI HRISTOS

       V-ați întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos ? 
Mulți vor spune : din spini ! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor ! Această specie este fără floare, fără frunze...numai niște nuiele elastice, pline cu spini ascuțiți, care se întindeau în tot pietrișul și bolovănișul drumurilor din Ierusalim.
       E atât de dureros încât de te-ar înțepa în picior, imediat s-ar umfla și s-ar înnegri locul, de parcă acel spin ar fi otrăvit...iar în vremea aceea, ca să fie scos de către un doctor, ar fi trebuit să fie scos cu o bucată din locul în care s-a înfipt pentru că altă posibilitate nu exista.
       Gândiți-vă acum :
 cununa lui Hristos a fost împletită din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci și doi de spini ! 
        Iată mărturia lui Sotirios Crotos, unul din cei șaptezeci de ucenici și unul dintre cei care au ajutat la coborârea de pe Cruce a lui Hristos ( Sotirios Crotos, înainte să-l întâlnească pe Hristos practicase medicina) :
,,...Coroana de spini era foarte îndesată pe cap. Am zis în gând :
,,Doamne ajută-mă!". Mi-a dat în gând să torn ulei de jur împrejurul ei, pe dedesubt. Am turnat și cele trei nuiele de spin târâtor au ieșit,  LASAND SPINII INFIPTI IN CAP....
Doamne Dumnezeule, tot capul era numai cheaguri de sânge, amestecate cu par. I-am spălat capul, l-am masat ușor cu ulei de migdale și am cules ușor toți spinii, LASAND IN URMA LOR GAURI, CU TOTUL PATRUZECI SI DOI.
      L-am uns cu uleiuri aromate și mirodenii. L-am pieptănat. Fața și gâtul erau numai șiroaie de sânge, iar barba plină de scuipat.
Ah ! Spatele, tot spatele, de la umeri la brâu era o masa de carne. In douăzeci și șase de ani de practică a medicinii am întâlnit bolnavi rupți, flagelați, arși de vii, cu ochii scoși, ciopârțiți, bătuți, jupuiți, dar n-am întâlnit un spate așa de sfărâmat și fărâmițat.
Vai ! Câtă durere a putut răbda fără murmur. Nu e de mirare, că la fiecare pas cădea...."
      Deci cine putea să bea acest pahar al durerii ??? 
Numai un singur OM...numai Cel care a venit să ne răscumpere și care a purtat toate crucile și păcatele firii omenești, numai Cel care a împăcat Cerul cu Pământul și pe Om cu Dumnezeu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta