S finții mucenici, cu trupurile încătușate de ger, P uternic credința o au ținut. L uminați de nădejde, E i au strigat către Dumnezeul lor iubit: „O, Tu, Care ai uimit lumea C u înfricoșata Ta moarte și înviere, O , Doamne, învie-ne pre noi! C ăci tăria cerului și toată zidirea P e Tine Te laudă, Ș i adâncurile toate, focul, grindina și gheața T e laudă pe Tine. T u pe robul Tău Moise cu tot cu popor D in robia Egiptului ai scos, I ar apoi pe Iosua, fiul lui Nun, și apoi pe Elisei, P oruncind firii apele să le liniștească și să le despartă. A jută-ne acum și nouă, robilor Tăi, C are credem întru Tine, precum ai ajutat pururea T uturor robilor Tăi celor din veac. N u îngădui frigului să fie mai tare ca omul, N u îngădui ca noi, cei 40 de Mucenici ai Tăi, S ă fim dați de batjocură nelegiuiților. O , Tu poți toate, Stăpâne, C are toate le stăpânești. C ăci Tu prefaci focul în gheață, și gheața, în foc. I ată, pentru Numele Tău, gerul ne ucide trupurile C a...