REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  N umele acestui mare și slăvit sfânt vine de la titlul faimoasei cărți de el scrisă, Scara dumnezeiescului urcuș sau simplu, Scara . I oan a sosit la muntele Sinai pe când avea vârsta de șaisprezece ani și a rămas acolo, mai întâi ca frate începător sub ascultare, apoi ca sihastru, iar în cele din urmă ca stareț al Sinaiului până la înaintata vârstă de optzeci de ani. S fântul Ioan a trecut la Domnul cam pe la anul 563 după Hristos. D espre el biograful lui, monahul Daniil, zice: „Trupul său s-a urcat la înălțimile Sinailui, în vreme ce sufletul său s-a înălțat la înălțimile cele cerești. " S fântul Ioan Scărarul a stat în ascultare față de părintele său duhovnicesc, Martirie, timp de nouăsprezece ani. S fântul Anastasie de la muntele Sinai, văzându-l pe tânărul Ioan, a prorocit despre el că va fi stareț al Sinaiului. D upă moartea duhovnicescului său părinte, Sfântul Ioan s-a retras într-o peșteră unde a dus viețuire aspră timp de douăzeci de ani. U cenicul său Moise a

 

  14 Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. 15 Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. 16 Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. 17 Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. 18 Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. 19 Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în împărăția cerurilor.

  A ceastă sfântă sărbătoare s-a instituit la dorința comună a ortodocșilor greci și ruși, reprezentați de împăratul Manuel al Bizanțului, respectiv de cneazul Andrei al Rusiei, întru prăznuirea biruinței simultane pe care au repurtat-o rușii asupra bulgarilor, iar grecii asupra sarazinilor. Î n amândouă aceste bătălii oastea creștină a grecilor și rușilor au purtat Sfinte cruci în chip de stindarde, dintru care la vremea luptelor au strălucit raze cerești. D e aceea s-a hotărât ca la fiecare zi întâi a lunii august, să fie adusă cu procesiune Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii celei mari din Constantinopol [Aghia Sofia], iar apoi să fie purtată pe străzile Constantinopolului spre a fi cinstită de popor și spre Slava lui Dumnezeu care a dat atunci prin ea biruință răsunătoare în mâinile creștinilor. S fânta Cruce care se aducea astfel în Biserica cea mare în fiecare an, apoi se purta în procesiune prin întreaga cetate, era chiar Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul și c

 Patru lumanari ardeau incetisor si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind: Prima a spus: Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor.. Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua: –Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard. Cand a terminat de vorbit si aceasta s-a stins, scrie 7secunde.com. –Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…

  „S-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui” (Luca 13, 17) Ne este de folos să fim dojeniți C ine laudă toate fără deosebire, atât faptele noastre cele vrednice de ocară, cât și pe cele vrednice de laudă, acela nu ne este prieten, ci un amăgitor sau batjocoritor. C ând cineva laudă ceea ce este lăudabil, dar, pe de altă parte, ocărăște greșelile și păcatele, acesta este prietenul cel adevărat. Și ca să vedeți că cel care în toate ne laudă și în toate ne proslăvesc nu ne este prieten, ci un amăgitor, ascultați ce grăiește Dumnezeu prin Proorocul Isaia: „Poporul meu, cei ce vă fericesc vă înșeală pe voi și cărarea picioarelor voastre o strică” (Isaia 3, 12). P e un vrăjmaș nu-l putem suferi, chiar când ne laudă, iar pe un prieten îl îmbrățișăm, chiar și când ne dojenește. Acela ne este potrivnic chiar și când ne sărută, iar acesta ne este plăcut chiar și când ne rănește. Sărutarea vrăjmașului este foarte bănuitoare, iar rana ce ne face un prieten purcede de la grija lui pentru noi.