Pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

 

Numele acestui mare și slăvit sfânt vine de la titlul faimoasei cărți de el scrisă, Scara dumnezeiescului urcuș sau simplu, Scara .
Ioan a sosit la muntele Sinai pe când avea vârsta de șaisprezece ani și a rămas acolo, mai întâi ca frate începător sub ascultare, apoi ca sihastru, iar în cele din urmă ca stareț al Sinaiului până la înaintata vârstă de optzeci de ani.
Sfântul Ioan a trecut la Domnul cam pe la anul 563 după Hristos.
Despre el biograful lui, monahul Daniil, zice: „Trupul său s-a urcat la înălțimile Sinailui, în vreme ce sufletul său s-a înălțat la înălțimile cele cerești. "
Sfântul Ioan Scărarul a stat în ascultare față de părintele său duhovnicesc, Martirie, timp de nouăsprezece ani.
Sfântul Anastasie de la muntele Sinai, văzându-l pe tânărul Ioan, a prorocit despre el că va fi stareț al Sinaiului.
După moartea duhovnicescului său părinte, Sfântul Ioan s-a retras într-o peșteră unde a dus viețuire aspră timp de douăzeci de ani.
Ucenicul său Moise a adormit odată sub umbra unei stânci mari. Ioan, care ședea în chilie la rugăciune, l-a văzut în duh pe ucenicul că stă în primejdie de moarte din cauza prăbușirii stâncii și s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu pentru el. Mai târziu, când Moise s-a întors din acea călătorie, el a căzut la picioarele părintelui său și i-a mulțumit cu lacrimi pentru că l-a scăpat de la moarte sigură. El i-a povestit cum a adormit la umbra stâncii și cum în vis l-a auzit pe el, părintele lui Ioan, cum îl strigă și a sărit imediat în picioare plecând de acolo tocmai înainte de a se prăbuși stânca. Dacă nu ar fi sărit repede, prăbușirea stâncii cu siguranță l-ar fi omorât.
La rugămințile stăruitoare ale obștii de monahi Sfântul Ioan a primit să ia păstorirea fraților ca stareț; el i-a dus pe calea mântuirii sufletului cu râvnă și cu dragoste fierbinte.
De la unii au ajuns până la urechile sfântului mustrări că vorbește prea mult. Fără ca să se mânie, Sfântul Ioan a ales să tacă desăvârșit timp de un an de zile, până când frații l-au rugat cu lacrimi să înceteze și să înceapă din nou să le vorbească și să-i învețe înțelepciunea cea dumnezeiască.
Odată, pe când la mânăstirea Muntelui Sinai au venit în pelerinaj șase sute de pelerini, aceștia cu toții au văzut în timpul servirii mesei un tânăr ager și îndemânatic foarte, îmbrăcat în haine evreiești, cum diriguiește prompt și cu înțelepciune slugile care serveau la masă. Dar la un moment dat acest tânăr a dispărut brusc. Când frații toți au văzut aceasta și au început să întrebe unde este, Sfântul Ioan Scărarul le-a spus: „Nu-l căutați în zadar, căci acela a fost Moise, prorocul care a condus în locul meu slujirea mesei. "
În timpul nevoinței lui celei îndelungate în peșteră, petrecută în liniște și tăcere, Sfântul Ioan Scărarul a scris multele lui cărți, dintre care cea mai slăvită este Scara. Această carte este citită de către mulți, chiar și astăzi.
În această carte Sfântul Ioan Scărarul descrie metoda de ridicare a sufletului la Dumnezeu, așa cum s-ar sui un om pe o scară.
Înaintea morții lui Sfântul Ioan l-a desemnat pe Gheorghie, fratele lui după trup, ca să fie stareț fraților în locul lui. Dar Gheorghie a suferit mult auzind că trebuie să se despartă de fratele lui. Atunci Sfântul Ioan i-a zis că dacă va afla îndrăznire la Scaunul lui Dumnezeu îi va cere ca și el, Gheorghie, să fie luat la ceruri în același an și așa a și fost. După zece luni Gheorghie s-a sălășluit și el printre cetățenii cerului, alături de marele și iubitul lui frate, Sfântul Ioan Scărarul.