Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului


 


Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Întru adânc a așternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea preaîntr-armată; iar Cuvântul, Domnul Ppreaslăvit, Întrupându-Se, a nimicit păcatul cel prearău, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostiv și blând făcându-te prin pustnicie și vesel cu adevărat, întru Duhul, milostivirii mă învrednicește prin rugăciunile tale, Părinte Ilarion, ca să te laud acum întru veselia inimii mele.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvios fiind din pruncie, părinte și luând crucea ta ai urmat lui Hristos, veștejind patimile trupului cu înfrânarea și cu rugăciunile cele stăruitoare și împodobindu-te cu lipsa de pătimire.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Supunându-te jugului celui preaușor al Domnului și ascultător făcându-te îndreptărilor Lui, Sfinte Preacuvioase Ilarion, ai aruncat de la tine povara cea preagrea a păcatului, preaînțelepte, câștigând sfințenia.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Lanțurile păcatelor mele rupe-le, Preacurată, rugând pe Fiul tău și Dumnezeu și patimile ce mă chinuiesc nimicește-le, pururea Fecioară, ca, izbăvit fiind, să te cinstesc pe tine totdeauna, Preanevinovată Stăpână.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca și crinul, Doamne, Biserica cea stearpă din păgâni, prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viața ta, ca soarele strălucind cuvioase, cu raze strălucitoare a luminat cetele călugărilor și întunericul demonilor a alungat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai fost preavesel cu inima, cuvioase și smerit cu duhul și de dragoste Dumnezeiască plin, având întotdeauna fire bine grăitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile lacrimilor ai stins cărbunii păcatului și izvorăști precum mai înainte, așa și după moarte, noianuri de tămăduiri celor ce vin la tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Tămăduiește rănile sufletului meu și cârmuiește, te rog, mișcările minții mele, către voirile Celui Ce S-a Întrupat din tine, Preacurată Fecioară.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Însuți Tu, Domnul Întrupat și m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, strig Ție: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminatu-ți-ai inima ta, cu suiri cinstite și ți-ai întraripat mintea ca să privești numai către Dumnezeu, Frumusețea Cea de Negrăit și să primești Strălucirile Razelorcelor de acolo.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetând adânc asupra cuvintelor celor Dumnezeiești, ai scos de acolo Dumnezeiasca cunoștință, și ai împărtășit-o tuturor celor ce aleargă cu evlavie la tine, Părinte Ilarion.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dulceața cuvintelor tale, veselește inimile celor ce aleargă la tine, căci tu însuți făcând cele ce ai învățat pe alții și găsindu-te în milostivă stare, ai avut cuvânt ușor de primit, cuvioase.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Stăpânul tuturor și Domnul te-a făcut pe tine Stăpână și Doamnă, Preacurată. Căci din pântecele tău S-a Întrupat ca să izbăvească făptura Sa de vrăjmașul cel ce o ținea sub stăpânire.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Mijlocitor Te-ai făcut între Dumnezeu și oameni, Hristoase Dumnezeule; căci prin Tine, Stăpâne, din noaptea necunoștinței, către Părintele Tău, Începătorul luminii, ridicare am aflat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din ostenelile tale țesându-ți ție haină de mântuire, cuvioase, te-ai îmbrăcat cu ea și pe începătorul întunericului cu veșnică rușine l-ai îmbrăcat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin înfrânare ai veștejit poftele trupului, cuvioase și ai primit har ceresc, tămăduind cu veselie bolile de tot felul ale oamenilor, Părinte Ilarion.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mâinile tale cele Dumnezeiești ținându-le fără de oboseală ridicate către Dumnezeu, părinte, au doborât la pământ meșteșugirile celui viclean și au dăruit tuturor celor bolnavi sănătate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Putere a credincioșilor și Întărire a cuvioșilor te-ai făcut, Preacurată. Căci prin tine ai izvorât tuturor cele bune, iar cei ce locuiesc pe pământ merg către cer.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

De adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mort fiind pentru lumea toată, Părinte Ilarion și mutându-te, viețuiești acum către cele Cerești și izvorăști de-a pururi lucrarea cea purtătoare de viață a minunilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bun grăitor, blând, curat, fără prihană, cuvios, plin de bună umilință și vesel cu duhul ai fost, Părinte Ilarion, Preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobit fiind cu milostivire nemăsurată, te-ai arătat slujitor adevărat al lui Dumnezeu, înfrumusețat cu podoaba iubirii de săraci, minunat fiind, Părinte Ilarion.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de cinstită și fără de pată a fost viața ta! Cât de împodobită și frumoasă a fost purtarea ta! Și cât de uimitoare sunt minunile pe care le săvârșești în fiecare zi, minunate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pe Ceea ce este Cămara cea fără de plată a lui Dumnezeu și Tronul cel de foc al Atotțiitorului, pe Născătoarea de Dumnezeu, toate neamurile să o fericim.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat. Iar cinstitorilor de Dumnezeu tineri le-a pogorât din cer Roua Duhului Hristos, Cel Ce este Binecuvântat și Preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sabia luptelor tale ai rănit pe balaurul cel fără de trup și desăvârșit l-ai nimicit. Pentru aceasta, ai primit răsplătire puterea de a face minuni și a tămădui patimile cele preacumplite ale trupurilor și ale sufletelor, cuvioase.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul tău iese ca o rouă, alungând zăduful întristării, cuvioase, celor ce vin la tine cu credință și se luminează pururea cu purtările tale cele îmbunătățite, fericite părinte al nostru.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea făcându-ți-o stăpână peste patimi, ai împărățit cu adevărat ca un biruitor preaales și neamurilor celor de altă seminție te-ai împotrivit, nimicind patimile cele pierzătoare ale demonilor, preaînțelepte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vânturile ispitelor nu au clătinat turnul cel nemișcat al inimii tale, cuvioase, că te-ai întărit pe piatra dragostei Domnului, pe care sprijinindu-te, te-ai făcut multora întărire, părinte.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.

Te laud pe Tine, Treime mai presus de fire, Ceea Ce ești Întreită cu Fețele, Neamestecată, Neîmpărțită. Unime Neînțeleasă cu Firea, un Dumnezeu Atotțiitor: Părinte și Cuvinte și Duhule Sfinte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Prin semne te-a preaînchipuit pe tine de mai înainte harul Duhului, prin daruri proorocești, numindu-te pe tine Munte gras și Sfânt, Ușă de mântuire, Carte cu totul Nouă și Chivot, Preacurată.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările și-a despărțit din Dumnezeiască poruncă, pe haldei arzând și răcorind pe credincioșii, care cântau: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mărirea cea trecătoare a lumii și desfătarea cea stricăcioasă părăsindu-le, părinte, ai dobândit acum în ceruri Mărirea Cea Nepieritoare și Desfătarea Cea Nestricăcioasă, strigând: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată viața ta ai petrecut-o în tristețe. Pentru aceasta, te-ai învrednicit de fericirea și mângâierea din care se împărtășesc cuvioșii, sălășluindu-te acum cu bucurie în pământul celor blânzi, ca un înțelept și plin de judecată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstită s-a arătat moartea ta înaintea lui Dumnezeu, părinte preasfințite. Că ai cinstit Icoana Lui și ai suferit prigonirile tiranilor, chinuindu-te, cuvioase și în aceasta te-ai arătat sfințit mucenic.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pus-ai capăt, cu adevărat, amărăciunii pescarilor, umplându-i pe aceștia cu vânatul pe care mai înainte nu-l izbuteau, căci Dumnezeu a ascultat rugăciunile tale, cuvioase lucrător al celor sfinte, preasfințite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

De întinăciunea patimilor și de murdăria păcatului spală-mă, Ceea ce ești de Dumnezeu cu har Dăruită și ușile pocăinței deschide-mi mie, celui ce alunec și ajung mereu în greșeli și mânii pe Dumnezeu, Preacurată.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu și Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate și să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin harul Duhului, mormântul tău izvorăște tămăduiri, uscând ploile patimilor și alungând duhurile înșelăciunii și luminează inimile tuturor celor ce cu credință te fericesc pe tine, Preacuvioase Ilarion.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un trandafir ai înflorit în livada sihăstriei, ca un crin cu plăcută mireasmă, ca un măr cu bun miros ai înmiresmat sufletele și inimile tuturor celor binecredincioșilor, Sfinte Preacuvioase Părinte Ilarion, rugătorule pentru cei ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostivire ai avut și dragoste și umilință, milostenie și purtare curată, credință adevărată și nădejde, viață cinstită și cuget drept, Mărite Ilarion, podoaba călugărilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta a răsărit astăzi ca un soare și luminează inimile credincioșilor cu razele ostenelilor și minunilor tale, cu adevărat, părinte. Întru care adu-ți aminte de toți cei ce cu credință te laudă pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Glasul lui Gavriil, veselindu-ne, aducem ție, grăind: Bucură-te, Casă a Atotțiitorului. Bucură-te, Mărirea cuvioșilor și Mântuirea tuturor credincioșilor, prin care am fost îndumnezeiți, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Lui Dumnezeu ai închinat viața ta, preafericite, făcându-te cu adevărat lucrător de cele sfinte al lui Hristos, preasfințite. Pentru aceasta, după nenumărate osteneli și dureri, te-ai mutat în Corturile cele nematerialnice, bucurându-te. Și acum ne izvorăști nouă râuri de tămăduiri.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Chivernisește, Curată, ticălosul meu suflet și te milostivește spre dânsul, care alunecă din pricina mulțimii greșelilor în adâncul pierzării; și în ceasul înfricoșătoarei morți răpește-mă pe mine, Ceea ce ești cu totul fără prihană, de la demonii cei ce mă clevetesc și din tot chinul.

SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Maica cea Preacurată, văzându-Te pe Tine, Hristoase, mort pe Cruce întins, striga: Fiul meu Cel fără de început cu Tatăl și cu Duhul, ce este această orânduire nespusă a Ta, Îndurate, prin care ai mântuit zidirea cu Preacinstită mâna Ta?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta