Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Scărarul


 


Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Cântare de biruință să cântăm toți lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut semne minunate, cu braț înalt, și a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Disprețuind cele din lumea de jos, ai dobândit cele de sus, Înțelepte Părinte Ioan. Pentru aceasta, ne înveți pe noi că fuga de lume este plăcută lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strădania ta ai pus capăt foamei tinerei și pe stăpânul patimilor l-ai legat cu lanțurile nevoințelor tale, fericite și cu darul nepătimirii ai fost încununat de Hristos Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuget întocmai cu îngerii ai dobândit, cugetătorule de Dumnezeu, smulgându-te pe tine din lumea cea pământească și stricăcioasă, preafericite. Pentru aceasta, petreci în Locașurile Nematerialnice.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cuvânt îndelungat scriind ucenicilor tăi, Fericite Ioan Preaînțelepte, cu învățăturile tale îi ridici din viața cea pământească la viața cea fericită.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gură dreptcredincioasă și cu învățături Dumnezeiești, Biserica propovăduiește nașterea ta, Fecioară, Mireasă Dumnezeiască și se închină semnelor Trupului Fiului tău.

Cântarea a 3-a. Irmos: Piatra pe care nu au socotit-o...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndepărtând din adâncul sufletului tău toată răutatea mâniei, ai aflat netulburarea ca pe o plăcută tămâie. Pentru aceasta, minunate, cere pentru noi de la Mântuitorul dezlegare de păcate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu focul dragostei lui Hristos arzând gândul cel aducător aminte de rău, fericite, ai strălucit în chip credincios, cu razele iubirii frățești și ai arătat tuturor cale ușoară către mântuire, gândul cel neaducător aminte de rău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Primit-ai din cer harul pustniciei celei lucrătoare, fericite. Pentru aceasta, astupi gurile celor clevetitori cu învățăturile tale cele înțelepte, prin care ne povățuim spre cărarea virtuților; pe care să ne învrednicim a o dobândi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Proorocul cel de demult a grăit despre tine că vei naște în feciorie, pe Cel fără de ani sub ani și mai presus de minte și de cuvânt pe Unul din Treime, pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care, Preacurată, fă-L Milostiv nouă, celor ce te lăudăm pe tine.

Irmosul:

Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a așezat în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o din păgâni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cu duhul văzând de mai înainte Întruparea Cuvântului, Proorocul Avacum a propovăduit, strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaște; când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrânând cu postul pornirile limbii, ți-ai petrecut în liniște viața ta, înțelepte. Și ca pe o mireasmă a focului gustând harul Celui Preaînalt, ai fugit de multă vorbire ca de o negură a păcatului, slujind fără de prihană lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din destul îndulcindu-ți sufletul cu adevărul, ai fugit de împărtășirea cea amară a minciunii. Pentru aceasta, prin nevoință Dumnezeiască robind vicleșugurile demonilor, te-ai arătat, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Părinte Ioan, povățuitor fără de greșeală al călugărilor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Strâmtorându-te cu putere, prin stăruința nevoinței, ai pus capăt trândăviei lenevirii, înțelepte. Și cu sulița osârdiei, omorând puterea mâhnirii, te rogi lui Dumnezeu să ne dăruiască nouă tuturor, curățire.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fericit este neamul care s-a învrednicit să cinstească cu credință nașterea ta, Prealăudată Curată, arătând prin dreapta credință, prin învățături și prin fapte Întruparea Fiului tău.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Noaptea și negura păcatului m-au cuprins pe mine, Mântuitorule. Pentru aceasta, ca un Milostiv, fă să-mi răsară mie, Doamne, dimineața pocăinței, mai înainte de a mă ajunge sfârșitul cel nearătat al vieții mele, Hristoase Dumnezeule.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin desfătarea înfrânării îmbogățindu-ți mintea, nu ai plecat buzele tale către mâncările plăcerii. Pentru aceasta, ai sugrumat patimile prin flămânzire și pe demoni i-ai rușinat. Căci cel ce își strunește gâtlejul, omoară poftele.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai iubitor de curăție și urâtor de dezmierdare și cu lumina mărturisirii celei credincioase ai fugit de întunecimea patimilor. Căci cel ce voiește să-și curățească trupul și gândul se arată cu căldură biruitor asupra celor ascunse ale întunericului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mintea, cu sufletul și cu trupul slujind Preasfintei Treimi, ai îndepărtat, cu adevărat, închinăciunea idolilor, iubitorule de sărăcie, cu milostivirea și cu lipsa celor trebuitoare și te-ai făcut cu adevărat iubitor de Dumnezeu mai mult decât iubitor de arginți.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Lepădând pe pământ povara cea materialnică, cu dreaptă credință ai zburat, cuaripile sărăciei tale, la cele nematerialnice. Pentru aceasta, stând cu credință în chip nematerialnic înaintea lui Hristos, împreună cu îngerii, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioan, cere curățire pentru sufletele noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce nu voiau să se închine Icoanei tale și a Fiului tău s-au arătat nouă preavrăjmași și blestemați. Căci nu se plecau învățăturilor celor Dumnezeiești ale părinților celor de mai înainte.

Cântarea a 6-a. Irmos: Pe Proorocul Iona l-ai mântuit...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea cumpătării celei curate și cu strădaniile rugăciunii ai alungat cu tărie din sufletul tău nesimțirea cea de pe urma patimilor și te-ai arătat cu totul înfrânat, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunea cea plină de priveghere ai supus bărbătește pe vrăjmașul cel iubitor de somn și te-ai arătat păstor treaz al turmei lui Hristos și luminător al învățătorilor, de Dumnezeu insuflate.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu dreapta credință curățindu-ți ochiul minții și fără de dormitare slujind pururea lui Hristos, ai văzut de mai înainte Frumusețile Cele Dumnezeiești ale Desfătării Celei Fericite.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nelegiuiții văzând cetele dreptcredincioșilor sărutând cu evlavie Preasfântă Icoana ta, Fecioară, se afundă acum în valul cel amarnic al necredinței, Preacurată.

Irmosul:

Pe Proorocul Iona l-ai mântuit din chit, Iubitorule de oameni. Te rog, scoate-mă și pe mine din adâncul păcatelor.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca pe un Luceafăr ce își îndreaptă lumina fără de greșeală până la marginile lumii, te-a pus pe tine Domnul, spre pildă de înfrânare, Îndreptătorule Ioan, părintele nostru.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

De tinerii Tăi, cei din cuptor, nu s-a atins nici nu i-a supărat pe ei focul. Și atunci cei trei, ca și cu o singură gură cântau și binecuvântând, grăiau: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul care ai nimicit, cu sabia bărbăției, șovăielile curajului copilăresc, te-ai arătat, cu adevărat, tare și înfricoșător tuturor duhurilor celor preanecurate, prealăudate. Binecuvântat este Dumnezeu, Cel Ce te-a arătat pe tine minunat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiește ascultând de Legea lui Hristos, ai călcat în picioare mărirea cea cu nume deșert, aducând ostenelile nevoinței tale hotărâte numai lui Dumnezeu, în ascuns, Care răsplătește din destul, la arătare.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ridicând război împotriva taberelor celor nevăzute ale patimilor, te-ai arătat biruitor, ca unul ce ai fost umilit la cuget și la inimă; căci cu acestea ai rănit pe vrăjmașul cel mândru și plin de îngâmfare.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cinstind Unirea Săvârșită prin Întruparea Ta, Hristoase, mă închin, cu Dumnezeiască cuviință Chipului ei. Că Dumnezeu fiind mai înainte de veci, Însuți Te-ai făcut Om din Fecioară, fără de sămânță, întru amândouă fiind Desăvârșit.

Cântarea a 8-a. Irmos: De Care se înfricoșează îngerii...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu purtările tale nevinovate împuținând cu curăție purtarea cea vicleană, ai fugit de ea ca de ceva netrebnic și te-ai sălășluit, cu adevărat, în locul celor blânzi, ca unul care cu blândețe ai viețuit, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Ioan.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe o maică și păzitoare a tuturor virtuților ne-ai arătat nouă, în scris, smerenia. Căci, ca un ziditor înțelept ce ai fost, ai pus-o pe aceasta ca temelie a Dumnezeieștii ridicări.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu adevărat te-ai făcut părtaș de harul Duhului și ai umplut pe toți de Dumnezeiască Luminare; și ne-ai învățat pe noi cu fapta și ne-ai arătat în cuvinte chibzuința cea cu adevărat bine socotită.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu descriu Dumnezeirea, nu vă înșelați orbilor! Căci Ea este Nealcătuită, Nevăzută și Neînchipuită. Ci, înfățișând Chipul Trupului, mă închin și cu credință măresc pe Fecioara, Care L-a născut.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

De Care se înfricoșează îngerii și toate Oștirile ca de Făcătorul și Domnul, lăudați-L, preoți, preaslăviți-L, tineri, binecuvântați-L, popoare, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Izvorul cel Primitor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mintea cea nematerialnică zburând către cele nematerialnice, ai înțeles adâncul Privirilor Celor Dumnezeiești; și dobândind harul Sfântului Duh, prin rugăciune îndelungată te-ai învrednicit a vedea de mai înainte cele viitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu flacăra rugăciunii mistuindu-ți cugetul cel materialnic, preacuvioase, foc te-ai arătat cu totul, Preaînțelepte Ioan, cugetătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta, ridicându-te cu evlavie la Privirile Cel Dumnezeiești, te-ai schimbat în bună schimbare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorând patimile cu nevoința ta, părinte, te-ai suit la desăvârșirea nepătimirii, cuvioase. Pentru aceasta roagă-te lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea și pentru mântuirea noastră, a celor ce te cinstim pe tine.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Luând tărie întru credință, părintele nostru și într-aripat de dragoste fiind, ai alergat către scara virtuților cu tărie și te-ai ridicat întru dragostea lui Hristos. Căci întru Aceasta este împlinireatuturor celor dorite.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preaslăvită nașterea ta, Curată și pe pereți închipuită, o sărutăm; dar nu ne închinăm lucrului, ci chipul îl cinstim și mărturisind adevărul întru amândouă ne umplem de dreapta credință, după cuviință.

Irmosul:

Izvorul cel Primitor de Viață și pururea Curgător, Sfeșnicul darului, cel de Lumină Purtător, Cortul cel Preacurat, Biserica cea Însuflețită, care este mai Desfătată decât cerurile și decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu credincioșii o mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălțat...

Făcând din virtuți trepte de înălțare către cer cu adevărat, te-ai întors cu evlavie către adâncul cel nesfârșit al Privirii Celei Dumnezeiești și nimicind toate cursele demonilor, acoperi pe oameni nevătămați de ele. O, Preacuvioase Părinte Ioan, cel ce ești scară a virtuților, roagă-te să fim mântuiți noi toți!

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălțat...

Nu vom tăcea niciodată, noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu! Că, de n-ai fi stat tu, rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălțat...

Pe Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, Ceea ce Te-a născut mai pe urmă trupește, pe Tine, Hristoase, văzându-Te spânzurat pe Lemnul Crucii, striga: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum Cel Ce este Slăvit ca Dumnezeu de Îngeri, este Răstignit, de bunăvoie, acum de oamenii cei nelegiuiți, Fiul meu? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta