REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  a. Viața S fântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787, în București, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din Sfântul Botez a primit numele de Constantin. P ărinții săi se numeau Antonie și Floarea și erau foarte evlavioși. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinerețe preot de mir; apoi, intrând în viața monahală, s-a călugărit cu numele de Acachie. De asemenea, și mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce și-a crescut copiii, s-a retras în Mânăstirea Pasărea, primind marele și îngerescul chip, cu numele de schimonahia Filoteia. T ânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit de mic o educație religioasă aleasă, învățând carte în București, la școlile care funcționau în acea vreme pe lângă biserici. Î n anul 1807 a intrat în nevoința călugărească la Mânăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareț, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie, 1808, a fost tuns în schima monahală cu numele de Calinic. La 3 decembrie, 1808, a fost hiro

  I Tesaloniceni 4, 13-17 13 Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde, 14 Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. 15 Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiți, 16 Pentru că Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi, 17 După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și așa pururea vom fi cu Domnul. Ioan 5, 24-30 24 Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață. 25 Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și

  I Tesaloniceni 4, 13-17 13 Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde, 14 Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. 15 Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiți, 16 Pentru că Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi, 17 După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și așa pururea vom fi cu Domnul.    Ioan 5, 24-30 24 Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață. 25 Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul

  C ând sfătuitorul împărătesc Tarasie, care era un laic, a fost ales patriarh al Constantinopolului, atunci împreună cu el și din mâinile lui, mulți prieteni, persoane din cercul lui și oameni necunoscuți care îl admirau de departe au luat și ei cinul călugăresc. Printre aceștia se afla și Teofilact. S fântul Tarasie l-a uns pe Teofilact, episcop al Nicomidiei. Ca episcop, Sfântul Teofilact a fost păstor bun al turmei încredințate lui și s-a dovedit a fi binefăcător și scăpare tare al celor aflați în nevoi, în dureri și în necazuri. D upă moartea Sfântului Tarasie, pe tronul patriarhal a fost ridicat arhiereul Nichifor, iar la scurt timp după aceea la cârma imperiului a venit Leon, armeanul care era iconoclast. Acesta a stârnit furtuna ucigașă a luptei împotriva sfintelor icoane din Biserica lui Hristos. Nepăsându-i că iconoclasmul fusese dat anatemei la cel de al șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea (783 d. Hr.), împăratul Leon, armeanul a pornit din nou acest război drăcesc împot

  C uviosul acesta îmbrățișând viața sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; și aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfințit lui Dumnezeu și a locuit acolo, făcându-și un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul viețuia cu mari osteneli, dar nemulțumindu-se cu acestea, altele și mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat și măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind și demoni izgoniți cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulți prin nevoințe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare și vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viață la pace.

  S lăvita și minunata viață a Cuviosului Martinian merită să fie citită în întregime. Căci ce n-a suferit el numai și numai pentru a împlini cuvântul lui Hristos! L a vârsta de optsprezece ani Martinian s-a retras într-un munte din Capadocia numit „Locul Arcăi," unde a trăit timp de douăzeci și cinci de ani în postiri, privegheri, rugăciune și nevoințe, luptând cu multe ispite. C ând o femeie a venit cu viclenie și l-a ispitit, văzând el că stă în primejdie de a săvârși păcatul, a sărit cu picioarele goale în foc până când patima o a biruit. C ând noi ispitiri au venit asupra lui, Martinian a fugit pe mare și s-a așezat pe o stâncă din mijlocul ei și acolo a trăit o vreme. Dar și acolo, în urma unui naufragiu, o femeie s-a rugat de el să o scape, ceea ce Sfântul a și făcut, dar s-a aruncat el imediat după aceea în mare spre a fugi până la capăt de ispită. U n delfin însă l-a prins pe spinarea lui, salvându-l de la înec și prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, l-a dus la ma

  Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 5) I ubiți credincioși, Î ntrucât cu mila lui Dumnezeu suntem în ajunul prea luminatului praznic al Nașterii Domnului, ne-am gândit să vorbim astăzi despre nașterea noastră cea duhovnicească. Fără de aceasta nici un creștin nu poate să se mântuiască, după cuvântul Mântuitorului care zice: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindcă, ce este născut din trup, trup este, și ce este născut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6). D ar, frații mei, când și cum primim noi această duhovnicească naștere prin apă și prin Duh? Negreșit, această naștere o primim toți la Sfântul Botez. Dar ce dobândim noi creștinii ortodocși prin această naștere de la Sfântul Botez? Întâi, prin Sfântul Botez suntem iertați de păcatul strămoșesc și ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfântul Bote

  S fântul Andrei Șaguna a fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul secolului XIX. A cest ierarh s-a născut la Mișcolț, la 20 decembrie, 1808, din părinți macedo-români, anume Naum și Anastasia. După ce termină școala greco-valahă din orașul natal, urmează gimnaziul, apoi dreptul și filosofia la Budapesta și în cele din urmă studiază teologia ortodoxă în orașul Vârșeț din Banatul sârbesc. Î n anul 1833 este tuns în monahism la Mitropolia din Carloviț, cu numele de Andrei, fiind hirotonit apoi diacon și preot. Astfel, din tinerețe își închină viața lui Hristos. În anul 1842 ajunge profesor la Seminarul Teologic din Vârșeț, apoi devine egumen la mânăstirile sârbești Hopovo și Covil. În anul 1846 este numit vicar general al Episcopiei Sibiului, iar în aprilie, 1848, este ales și hirotonit episcop al Ardealului. După 16 ani de rodnică activitate bisericească, culturală și națională, în anul 1864, episcopul Andrei Șaguna ajunge mitropolit al Ard