REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  E a s-a născut la Tesalonic, din părinți nobili și bogați, cetățeni de frunte ai cetății. Ea a fost crescută cu mare evlavie întru toată curăția credinței creștine. Rămânând orfană de la o fragedă vârstă, ea s-a închinat pe sine cu totul rugăciunii și cugetărilor dumnezeiești în propria ei casă. A rzând de dragoste pentru Hristos, ea își zicea adesea întru sine: „O, cât de mincinoasă este viața tinereții, întru care fie te smintești, fie smintești pe alții! Cu cât mai bună este bătrânețea! Iar sufletul meu se umple de tristețe văzând cât trebuie să aștept până ce voi urca la Domnul. " E a și-a vândut toate averile, a împărțit venitul săracilor, și a viețuit după aceea numai din munca mâinilor ei. Ea postea cu strictețe, dormea foarte puțin, și se ruga neîncetat cu lacrimi. C ând se biruia de somn, își zicea: „Groaznic este să mă las biruită de somn, câtă vreme dușmanul meu pururi veghează!" Î n acea vreme răul împărat Maximian a decretat că oricine poate să ucidă în v...

  E l a fost fiul lui Iona și fratele marelui Petru, născut la Betsaida, iar de meserie pescar. La început el a fost ucenicul Sfântului loan Botezătorul, dar arătând Botezătorul Ioan către Mântuitorul Hristos și zicând: Iată Mielul lui Dumnezeu! (Ioan 1:36), Sfântul Andrei l-a lăsat pe Ioan și a urmat lui Hristos. Apoi, Sfântul Andrei l-a adus la Hristos și pe fratele lui, marele Petru. D upă Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântului Andrei i-au căzut sorții să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu în Bizanț și în Tracia, apoi în ținuturile de pe cursul Dunării și în Rusia de la țărmul Mării Negre, apoi în toată Tracia, în Epir, în Grecia și în Peloponnes, unde a adus mulțimi mari de oameni la credință, sfințindu-le apoi episcopi și preoți. Î n cetatea Patras el a lucrat multe minuni mari întru Numele lui Hristos și a câștigat pe mulți pentru Domnul. Printre noii credincioși s-a numărat și fratele și soția proconsulului Aegeates. Furios, Aegeates l-a supus pe Sfântul Andrei unor tortur...

  S fântul Mina a fost de neam egiptean, iar cu îndeletnicirea, ofițer imperial. Fiind creștin adevărat cu credința, el nu a suferit necuratele jertfe idolești la care aveau obligația membrii armatelor romane și de aceea a ieșit cu desăvârșire din rândurile lor, părăsind nu doar armata, ci și casa, cetatea, poporul și toate cele ale prea deșartei lumi și a mers și s-a sălășluit în pustia unui munte, curățindu-și trupul și sufletul cu asprimea grelei viețuiri și a liniștii muntelui. Căci mai vârtos a voit să petreacă printre fiarele pustiei, decât printre necurații păgâni. Î ntr-una din zile Sfântul Mina a cunoscut cu duhul că în cetatea Cotyaeus se petrece un necurat festival păgânesc, plin de mugetele animalelor de sacrificiu. El atunci, îndârjindu-se cu duhul ca un zilot, a intrat în acea cetate și a strigat tare înaintea tuturor credința lui în Hristos, Unul și Adevăratul Dumnezeu Cel Viu. El strigat tare, dând pe față minciuna idolatriei și bezna fără de fund în care zac păg...

  P e Valea Dâmboviței, între Târgoviște și Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetățuia” sau „Dealul lui Negru Vodă”. Prima așezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului XIV, când domnul Țării Românești întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă” (Cetățuia). P e versantul abrupt al dealului, în partea de sud-est, ca și pe valea pârâului Cetățuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste românești. Între secolele XIII și XVIII, aici s-au nevoit mulți sihaștri cu viață sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Valea aceasta se numește de sute de ani „Valea Chiliilor”, din cauza numărului mare de sihaștri trăitori aici. U nul din cei mai renumiți sihaștri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului XVII, a fost Cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârșitul secolului XVI. Apoi, râvnind fericitei vieți pustnic...

  M oaștele sfântului Serafim de Sarov au fost descoperite în ziua de 3 iulie 1903. Zilele următoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane și familia regală a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusă în mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903.

  S fântul Atinoghen a viețuit într-o mânăstire de lângă cetatea Sevastei împreună cu zece ucenici ai săi. Î n timpul domniei lui Dioclețian, la Sevastia a sosit Filomarh, un prigonitor sângeros al creștinilor. El a arestat și a ucis mulți creștini din cetate. Când l-a văzut pe Atinoghen și pe ucenicii lui, el i-a poruncit Bătrânului să aducă jertfe idolilor ca să nu piară, așa cum pieriseră și ceilalți creștini. A tinoghen i-a zis: „O, prigonitorule, cei de care zici că au pierit nu au pierit deloc, ci se află acum în ceruri, bucurându-se cu îngerii. " C hiar atunci, o căprioară pe care Atinoghen o hrănea uneori cu mâna lui a fugit repede înspre el și văzându-l în acele chinuri, a început să plângă. Aceasta fiindcă până și fiarele munților erau mai simțitoare față de chinurile mucenicilor lui Hristos decât păgânii locuitori ai orașelor. D upă torturi cumplite, în timpul cărora un înger al lui Dumnezeu îi întărea pe mucenici, ei au fost cu toții decapitați, mai întâi preoții...

  I ulita s-a născut nobilă. Ea a rămas văduvă de foarte tânără, pe când fiul ei Chiric de abia se născuse. Ea a locuit la Iconium, din cetatea Lycaoniei, dăruită fiind trup și suflet credinței creștine. E a și-a botezat fiul imediat după nașterea lui, iar de la vârsta de trei ani a început să îl învețe mai cu de-amănuntul tainele credinței. Ea l-a învățat pe fiul ei să se roage înaintea lui Dumnezeu, la măsura la care îi este cu putință pruncului. Când Dioclețian a declanșat persecuțiile împotriva creștinilor, a început să curgă mult sânge și în orașul Iconium. Atunci, de spaima păgânilor, Iulita și-a luat fiul și s-a ascuns în cetatea Seleuciei. Dar nici acolo nu era mai bine de creștini. I ulita a fost arestată și adusă înaintea judecătorului sub acuza că este creștină. Cum Iulita și-a mărturisit curajos credința în Mântuitorul Iisus Hristos Dumnezeu, judecătorul, ca să o facă să se teamă și să slăbească, l-a luat pe fiul ei Chiric pe genunchi, mângâindu-l cu cuvinte dulci. ...

  A uzim pe Mântuitorul zicând: Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult? (Matei 6, 23). Să înțelegem că această lumină este mintea noastră, căci după mulți Sfinți Părinți mintea este ochiul sufletului. Când mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată așezarea și simțurile trupului vor fi întunecate. Căci dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare și povățuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cât mai întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea și prea lesne se pleacă la păcate. C ând cârmaciul corabiei sau al unui mijloc de călătorie se îmbată și se întunecă la minte, atunci cei ce sunt în corabie, în avion sau în orice mașină cu care călătorim sunt în primejdie de moarte. Tot așa când mintea noastră este întunecată de păcate și de pofte, sufletul nostru este pururea în primejdie să moară prin păcat. Dacă ochiul sufletului nostru, adică mintea va fi curată și fără răutate, a...

  A stăzi, când Sfânta Evanghelie vorbește de chemarea celor dintâi ucenici ai lui Hristos, am socotit de cuviință să vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor. S ă știți că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și cu multe planuri dumnezeiești. Uneori Dumnezeu cheamă la sine pe toți când zice: Întoarceți-vă către Mine și veți fi mântuiți, voi cei ce locuiți cele mai îndepărtate meleaguri ale pământului. Eu sunt Dumnezeu tare și nu este altul (Isaia 45, 22). În alt loc zice: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). Iarăși vedem că chemarea lui Dumnezeu este adresată mai ales celor păcătoși, după cuvântul care zice: N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință (Marcu 2, 17; Luca 5, 32). M ijloacele prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la mântuire sunt felurite. Chemarea dumnezeiască cea mai mare și mai aleasă s-a făcut prin Iisus Hristos, după cum a proorocit Isaia, zicând: Neamurile care nu Te știau...

  Glasul 4 M ucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoința sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

  „ Vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui. Și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29) Despre Înviere C e este moartea altceva decât despărțirea sufletului de trup. Fiindcă sufletul, care trăiește veșnic, nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu. Sufletul părăsește trupul, de aceea moare numai acesta, căci o parte din noi este muritoare, iar alta nemuritoare. Sufletul, care se desparte de trup neobservat de ochii omenești, se ia de către îngeri și se duce în sânul lui Avraam, dacă este drept, sau în temnița iadului, dacă este păcătos, până ce va veni ziua cea hotărâtă a Judecății de apoi, când sufletul iarăși se va uni cu trupul și va trebui să dea socoteală înaintea scaunului Judecătorului Hristos. E u zic că sufletul iarăși se va uni cu trupul pentru că viața viitoare nu înghite și nu nimicește trupul. Putrezirea trupului și moartea n-au fost leg...

  S fântul Metodie s-a închinat pe sine vieții tuturor nevoințelor încă din tinerețile lui, strălucind tuturor ca o cetate clădită la înălțime. Pentru aceasta el a fost chemat să păstorească pentru Domnul Ceatatea Patarelor din Lichia. F iind foarte învățat și puternic la cuvânt, Sfântul Metodie a scris cărți împotriva ereziei lui Origen. Ale sale „dumnezeiești cuvinte strălucit-au ca un fulger de la un capăt la celălalt al lumii. " P entru aceasta păgânii s-au ridicat împotriva Sfântului, l-au schingiuit și l-au omorât tăindu-i capul în cetatea Chalcis din Siria, la anul 311.

  E rmie a slujit ca soldat în armata imperială până la adânca sa bătrânețe, când s-a încununat și cu mucenicie pentru Hristos, împăratul Dumnezeu. C um răul judecător a încercat în van să-l înduplece pe Ermie să se lepede de Sfânta Credință și să jertfească idolilor, el a poruncit să se zdrobească dinții lui Ermie cu o piatră și să i se jupuiască pielea feței cu un cuțit. După acestea l-au aruncat într-un cuptor de foc, dar harul lui Dumnezeu l-a păzit și Ermie a ieșit de acolo. Apoi, la porunca judecătorului, el a fost silit să bea otrava pregătită de un vrăjitor, dar ea nu i-a putut face mucenicului nici un rău. Văzând aceasta, vrăjitorul a rămas uluit și pe dată L-a mărturisit și el cu glas mare pe Hristos, din care pricină a fost decapitat pe loc. D upă aceea torționarii i-au scos mucenicului ochii, iar el a răbdat fără plângere; în loc de aceasta, el i-a strigat judecătorului: “Ia-ți ochii aceștia ai mei trupești, judecătorule, care mie nu-mi mai trebuie; ci ochii mei cei...

    A cest binecuvântat vlăstar al țării noastre s-a născut într-o familie de țărani evlavioși din Oltenia, pe timpul domniei lui Matei Basarab. Crescut de mic în dreapta credință, iubea mult pe Dumnezeu, biserica, rugăciunea și ascultarea de părinți. P e când avea doar 15 ani, fericitul tânăr Ioan a fost ales și întărit de harul Duhului Sfânt să fie mucenic al lui Hristos într-un chip ca acesta. Î n toamna anului 1659, năvălind o ceată de turci pe Valea Oltului dinspre Ardeal, au făcut mari jafuri prin sate în drum spre Dunăre și au luat în robie mulți tineri nevinovați. Printre cei robiți a fost și fericitul Ioan. Trecând Dunărea, turcii și-au împărțit robii, luând fiecare după voie și plăcere pe cine voia. Așa a ajuns nevinovatul Ioan în stăpânirea unui ostaș turc rău și desfrânat. Pe lângă drumul greu, pe lângă foame și osteneală, sărmanii creștini luați în robie trebuiau să sufere și sete și bătăi și umilințe de tot felul, iar la urmă să fie siliți spre...

  Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, șezând pe mânzul asinei (Ioan 12, 14-15) I ubiți credincioși, D acă citim în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Așa vedem că sfinții prooroci, prin descoperire de la Sfântul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se va naște după trup din sămânța femeii (Facere 3, 15); că Se va naște din sămânța lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6). L a fel și pentru ziua acestui mare și prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfântului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, că iată Î...

  a. Viața S fântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787, în București, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din Sfântul Botez a primit numele de Constantin. P ărinții săi se numeau Antonie și Floarea și erau foarte evlavioși. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinerețe preot de mir; apoi, intrând în viața monahală, s-a călugărit cu numele de Acachie. De asemenea, și mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce și-a crescut copiii, s-a retras în Mânăstirea Pasărea, primind marele și îngerescul chip, cu numele de schimonahia Filoteia. T ânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit de mic o educație religioasă aleasă, învățând carte în București, la școlile care funcționau în acea vreme pe lângă biserici. Î n anul 1807 a intrat în nevoința călugărească la Mânăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareț, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie, 1808, a fost tuns în schima monahală cu numele de Calinic. La 3 decembrie, 1808, a fost ...