Pomenirea Sfinților Mucenici Iulita și fiul ei, Chiric


 


Iulita s-a născut nobilă. Ea a rămas văduvă de foarte tânără, pe când fiul ei Chiric de abia se născuse. Ea a locuit la Iconium, din cetatea Lycaoniei, dăruită fiind trup și suflet credinței creștine.
Ea și-a botezat fiul imediat după nașterea lui, iar de la vârsta de trei ani a început să îl învețe mai cu de-amănuntul tainele credinței. Ea l-a învățat pe fiul ei să se roage înaintea lui Dumnezeu, la măsura la care îi este cu putință pruncului. Când Dioclețian a declanșat persecuțiile împotriva creștinilor, a început să curgă mult sânge și în orașul Iconium. Atunci, de spaima păgânilor, Iulita și-a luat fiul și s-a ascuns în cetatea Seleuciei. Dar nici acolo nu era mai bine de creștini.
Iulita a fost arestată și adusă înaintea judecătorului sub acuza că este creștină. Cum Iulita și-a mărturisit curajos credința în Mântuitorul Iisus Hristos Dumnezeu, judecătorul, ca să o facă să se teamă și să slăbească, l-a luat pe fiul ei Chiric pe genunchi, mângâindu-l cu cuvinte dulci.
Dar copilul a strigat: «Eu sunt creștin și vreau cu mama mea!" Zicând acestea, copilul a început să-l lovească și să-l zgârie pe judecător. Masca judecătorului a căzut pe dată și fiară fiind, a izbit copilul la pământ și l-a lovit cu piciorul. Chiric s-a rostogolit în jos pe treptele de piatră și și-a dat sufletul lui nevinovat în mâinile Domnului.
Iulita a văzut uciderea fiului ei și a mulțumit lui Dumnezeu că i-a găsit fiul vrednic de cununa muceniciei.
După schingiuiri cumplite, Iulitei i s-a tăiat capul, la anul 304.
Chiar și astăzi moaștele Sfinților mucenici Chiric și Iulita sunt făcătoare de minuni. Parte din sfintele lor moaște se află la Ohrida, în Biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Vindecătoarea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta