Romani 15, 7-16


 

Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1: 47, 48)

Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile.

7 De aceea, primiți-vă unii pe alții, așa cum și Hristos v'a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu. 8 Căci spun: Pentru adevărul lui Dumnezeu S'a făcut Hristos slujitor al tăierii'mprejurb, ca să se plinească făgăduințele date părinților. 9 Cât despre neamuri, ele să-L slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, precum este scris: Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri și numelui Tău îi voi cânta. 10 Și iarăși zice: Voi, neamuri, veseliți-vă cu poporul Său. 11 Și iarăși: Lăudați pe Domnul toate neamurile; lăudați-L pe El toate popoarele. 12 Și iarăși, zice Isaia: Fi-va rădăcina lui Iesei Cel ce Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui. 13 Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria și pacea în credință, ca prin puterea Duhului să prisosițic întru nădejde. 14 Însă, frații mei, și eu însumi sunt încredințat asupră-vă că și voi sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoștința, putând și voi înșivă să vă povățuiți unii pe alții. 15 Dar, fraților, v'am scris pe-alocuri mai cu îndrăzneală, spre a vă face să vă aduceți aminte de harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu, 16 să fiu eu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, preoțește slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosuld neamurilor, sfințit în Duhul Sfânt, să fie bineprimit.

Aliluia, glasul al 8-lea (Psalm 131: 8, 14)

Stih 1: Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale.

Stih 2: Zis-a Domnul: Aceasta este odihna Mea în veacul veacului, aici voi locui, că am ales-o pe ea. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta