Luca 16, 19-31
19 Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison f , în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. 20 Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea în fața porții lui, plin de bube, 21 și-ar fi poftit să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înșiși câinii, venind, ei îi lingeau bubele g . 22 Și a murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Și a murit și bogatul și a fost îngropat. 23 Și în iad, fiind el în chinuri, își ridică ochii și-l vede de departe pe Avraam, și pe Lazăr în sânul lui. 24 Și i-a zis, strigând: Părinte Avraam, ai milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, că mă chinuiesc în această văpaie. 25 Dar Avraam i-a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ți-ai primit pe cele bune în viața ta, și Lazăr, de asemenea, pe cele rele; iar acum, aici, el se mângâie, iar tu te chinuiești. 26 Și peste toate acestea, între noi și voi prăpastie mare s'a întărit, încât cei ce vor să treacă d...