REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  S fântul Sofronie s-a născut la Damasc din părinți slăviți. Dobândind toată înțelepciunea științei omenești, el a rămas nemulțumit de ea și a dorit mai mult, a dorit înțelepciunea cea dumnezeiască a mântuirii sufletului, în lavra Sfântului Teodosie. E l și-a ales ca învățător pe un monah foarte îmbunătățit, Sfântul Ioan Moschu. Împreună cu el a călătorit în pelerinaje pe la toate mânăstirile și nevoitorii din Egipt care puneau în practica vieții înțelepciunea cea duhovnicească. D orința și cuvântul după care își călăuzea viața era: În fiecare zi învață tot mai mult despre înțelepciunea cea duhovnicească. Toate cele învățate cei doi pelerini le-au scris pe hârtie și mai pe urmă le-au dat la iveală într-o carte numită Livada duhovnicească. E i după aceea au călătorit la Roma, unde Sfântul Ioan Moschu a și murit, lăsând în testament lui Sofronie ca să fie luat de acolo și dus fie în Muntele Sinai, fie la Lavra Sfântului Teodosie. Sfântul Sofronie a împlinit dorința învățătorului să

  Î mpărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creștine. D upă sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne și să sfințească locurile murdărite de păgâni. Î n căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viață, împărăteasa a cercetat mai mulți creștini și evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul și să se facă săpături pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota și Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția lui Pilat (Ioan 19:19) și patru piroane care au străpuns corpul Domnului. U rmătorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre

D atorită înțelepciunii și bunătății sale, Sfântul Teodot a fost ales episcop și a păstorit Biserica lui Dumnezeu cu dragoste și râvnă. Când au început persecuțiile împotriva creștinilor sub răul împărat Liciniu, acest bărbat dumnezeiesc a fost târât la judecată și supus multor torturi. C ând torționarul Sabinus l-a sfătuit să se lepede de Hristos și să se închine idolilor, Teodot a răspuns: "Dacă ai ști tu bunătatea Dumnezeului meu, în Care îmi pun eu nădejdea și Care în urma acestor chinuri mă va încununa pe mine cu fericită nemurire și tu ai vrea să suferi aceste chinuri numai să dobândești ceea ce am și eu nădejdea tare că voi dobândi. " C ând torționarii au început să-i străpungă trupul cu piroane, el cu recunoștință și-a ridicat mintea la Dumnezeu. Crezându-și sfârșitul aproape, Sfântul Teodot și-a sfătuit și povățuit creștinii cei care erau adunați acolo, la locul chinurilor. Dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela a fost timpul când marele Constantin a lu

  S fântul Teofan acesta a fost mărturisitor până la sânge întru apărarea Sfintelor icoane și de asemenea mare alcătuitor de frumoase canoane. E l s-a născut în Arabia din părinți foarte bogați și foarte evlavioși. Împreună cu fratele lui, Sfântul Teodor (care se pomenește la 27 decembrie), el s-a tuns întru îngerescul chip la Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfințit. Fiind ei bărbați foarte educați și plini de toată înalta învățătură dinlăuntru dar și din afară, Patriarhul Toma al Ierusalimului i-a trimis pe cei doi frați la împăratul Leon, armeanul spre a îl convinge pe acesta cu dovezi de dreptatea cinstirii Sfintelor icoane. N elegiuitul împărat însă i-a supus pe cei doi frați sfinți torturilor celor mai bestiale și i-a aruncat în temniță. M ai după altă vreme împăratul iconoclast Teofil i-a scos din temniță spre a-I batjocori și a-i schingiui și mai mult. Acesta le-a însemnat sfintele lor fețe cu fierul roșu, spre a-i face bătaia de joc a lumii. D upă ce luptele iconoclaste s-a

  A ndronic a fost cetățean al Antiohiei celei mari, pe vremea împăratului Teodosie cel mare. El era de meserie aurar. Și el și soția lui erau oameni foarte credincioși, luptând pururea să împlinească cu fapta, cu gândul și cu cuvântul poruncile Mântuitorului Hristos și Sfintei lui Biserici. D in veniturile lor, ei o treime o împărțeau săracilor, altă treime o dădeau spre chiverniseala Sfintelor biserici, iar a treia o păstrau pentru nevoile casei lor. D upă ce li s-a născut lor și al doilea fiu, ei s-au sfătuit să ducă mai departe o veițuire mai înaltă, ca frate și soră. Viețuind ei astfel timp de doisprezece ani, prin nepătrunsa purtare de grijă a lui Dumnezeu, amândoi fiii au murit în aceeași zi, spre plânsul părinților lor și mai ales al mamei lor, Atanasia. C opiii au fost înmormântați amândoi în Biserica Sfântului Iulian, iar Atanasia, covârșită de durere, nu mai voia să plece de lângă mormintele fiilor ei. A tunci însuși Sfântul Mucenic Iulian a venit lângă Atanasia sub ch

  D in vremurile cele mai vechi Biserica a cinstit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca patroană și apărătoare a poporului creștinesc de pretutindeni care, prin rugăciunile ei mijlocitoare cheamă mila Fiului ei asupra noastră, a păcătoșilor. A jutorul Preasfintei Maicii Domnului s-a arătat limpede și mereu de-a lungul timpului, atât către persoane, cât și către comunități de oameni și popoare, pe timp de pace și pe timp de război, în pustiile sihaștrilor și în mijlocul cetăților și vuietului lumii. E venimentul pe care îl prăznuiește astăzi Biserica ortodoxă de pretutindeni confirmă limpede că Maica Domnului este pururea apărătoarea poporului creștinesc. Spre ziua de întâi octombrie a anului 911 (Sinaxarul Sărbătorii din Mineiul pe Octombrie menționează că acea zi era o Duminică (București: Ed. Inst. Bibi. și de Misiune al B. O. R. , 2004, p. 32).), în timpul domniei împăratului Leon cel înțelept, se făcea în Sfânta Biserică Vlaherne din Constantinopol priveghere de toată noap

  S fântul Grigorie, luminătorul Armeniei s-a născut într-o familie de rang înalt, înrudită cu marile case regale ale Persiei, prin Regele Arteban și Armeniei, prin Regele Khosrov. Când aceste două case regale au pornit război una împotriva celeilalte, Grigorie s-a retras la Cezareea Capadociei. E l acolo a aflat întâia oară despre credința creștinilor, a luat Sfântul Botez și s-a căsătorit. El a avut doi fii, pe Bardanes și pe Aristakes și pe amândoi i-a închinat slujirilor bisericești. D upă moartea soției lui, Grigorie s-a întors în Armenia și s-a pus în slujba Regelui Tiridates. El l-a slujit pe rege cu credință, iar Tiridates îl iubea mult pe Grigorie. Dar când Tiridates a aflat că Grigorie este creștin, el s-a umplut de ură și de furie, presându-l pe Grigorie în tot chipul să se lepede de Hristos și să se închine la idoli. Neizbutind, el l-a supus celor mai bestiale torturi, iar apoi l-a aruncat într-o groapă foarte adâncă, plină de șerpi veninoși, spre a-și afla sfârșitul ot

  Î n Frigia, lângă Hierapolis, se afla un loc numit Hone („scufundare"), iar la acel loc un izvor făcător de minuni. C ând Sfântul Apostol Ioan Teologul, însoțit de Filip, a predicat Evanghelia la Hierapolis, el a privit înspre acest loc și a prorocit că din el va țâșni cândva un izvor cu ape vindecătoare pentru mulți și că va fi cercetat de marele Arhanghel și Arhistrateg al Oștirilor cerești, Mihail. P rorocia s-a împlinit nu mult după aceea: în acel loc a țâșnit fără veste un izvor minunat, ale cărui ape aveau proprietăți vindecătoare și la care a început să vină popor mult, din cele mai depărate zări. U n păgân din Laodiceea avea o fiică mută, fapt care îi măcina inima de durere. Arhanghelul Mihail i s-a arătat în vis și i-a zis să-și ia fiica și să o aducă la izvor, unde va afla vindecare. Tatăl s-a supus îndată, și-a dus copila la izvor și a aflat acolo mulțime de popor care aștepta să capete vindecare din multe, felurite și cumplite boli. Aceștia însă erau cu toții cr

  C uviosul Părintele nostru Alexandru s-a născut la Oloneț, în ținutul Novgorodului, în urma unei descoperiri primite de părinții săi, Ștefan și Vasa. Din botez, el a fost numit Amos, iar când a crescut a fost încredințat unui om evlavios pentru a-l învăța dumnezeieștile Scripturi, dar copilul întâmpina mai multe greutăți la pricepere decât cei de o vârstă cu el. Într-o zi, pe când cerea cu dinadinsul ajutorul Maicii lui Dumnezeu în mănăstirea Ostrog, care se afla lângă satul său, a auzit vocea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care îl îmbărbăta și de atunci a putut să învețe cu ușurință. În fiecare zi el mergea la biserică și petrecea în multă înfrânare, deși era încă tânăr cu vârsta. Când a crescut, părinții s-au pregătit să-l căsătorească, dar el le-a arătat că nu dorea să fie decât al lui Dumnezeu și, punând pricină că merge la lucru într-un alt sat, a plecat cu bucurie pe calea care urma să-l ducă la mântuire. Deci trecând râul Svir, a ajuns noaptea în preajma unui lac înconju

  a. Viața A cest ierarh sfânt al Bisericii Ortodoxe Române era de loc din ținutul Sucevei. Părinții săi se numeau Gheorghe și Anastasia. El a intrat în obștea Mănăstirii Râșca, ajungând mai târziu egumen la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Cetatea Neamțului și la Mănăstirea Secu. Între anii 1667–1674 a fost episcop de Huși; apoi episcop de Roman, până în anul 1685, când trece la cele veșnice, fiind înmormântat lângă biserica Mănăstirii Secu. Viața sa, atât de sfântă, ne rămâne în mare parte necunoscută, fiind ascunsă în Hristos. Cel dintâi care l-a făcut cunoscut și l-a cinstit ca sfânt a fost Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei. b. Fapte și cuvinte de învățătură 1. Cuviosul Ioan de la Râșca, „arhiepiscopul cel sfânt și minunat”, cum l-a numit mitropolitul Dosoftei, a fost chemat de Hristos din tinerețe la viața călugărească, având ca dascăl și povățuitor pe episcopul Macarie de Roman, care i-a fost egumen și duhovnic. De la el a învățat cunoștința cărții, iar de la cuvioșii d

  S finții Adrian și Natalia au fost soț și soție, ambii provenind din familii foarte mari și bogate din Nicomidia. Adrian era păgân și marele Pretor al Nicomidiei. Natalia în ascuns era creștină. Ei erau amândoi tineri și nu au fost căsătoriți decât treisprezece luni mai înainte de martiriul lor. C ând răul împărat Maximian a sosit la Nicomidia, el a poruncit prinderea creștinilor, torturarea și executarea lor. Î ntr-o peșteră din afara cetății se aflau ascunși douăzeci și trei de creștini. Ei au fost denunțați autorităților, prinși, biciuiți cu sălbăticie și aruncați în temniță, în cel mai scurt timp ei au fost aduși înaintea Pretorului spre a li se înregistra numele. Pretorul Adrian le observa chipurile și fețele, ei erau calmi și blânzi, deși fuseseră torturați. El i-a legat cu jurământ să îi spună adevărul, ce așteaptă ei de la Dumnezeul lor pentru aceste suferințe cumplite și moarte odioasă? E i i-au răspuns că așteaptă negreșit răsplata făgăduită de Dumnezeu drepților întru

  S fântul Eutihie a fost unul dintre apostolii mai mici, iar locul nașterii lui a fost Sevastopolul. El a fost ucenicul Sfântului Ioan Teologul și al Sfântului Apostol Pavel. C hiar dacă numele lui nu figurează printre numele celor șaptezeci, el cu toate acestea este socotit pe drept apostol, din pricină că a fost ucenic al Apostolilor celor mari și din pricină că în munca lui apostolică el a dat dovadă de o râvnă de foc. S fântul Eutihie a fost sfințit din capul locului să fie Apostol misionar, întru care sfânta lucrare el a călătorit enorm și a predicat neobosit. P e el l-a însoțit mereu un înger. El a primit pâine de la îngerul Domnului pe când se afla aruncat în temniță. C ând i-au strujit trupul cu unghii de fier, din el a curs sânge care a înmiresmat văzduhul tot de bună mireasmă. E l a fost aruncat în foc și înaintea fiarelor sălbatice și și-a săvârșit călătoria pământească în Sevastopolul natal, fiind omorât cu sabia.

  S amuel a fost cel de al cincisprezecelea și ultimul dintre Judecătorii poporului lui Israel. El a trăit cu unsprezece veacuri mai înainte de Hristos. S amuel s-a născut din tribul lui Levi, din părinții Elkanah [Elcana] și Hannah [Ana], la locul numit Ramatha [Rama, Arimathea], unde peste multe veacuri avea să se nască Iosif cel din Arimathea, care L-a înmormântat pe Domnul Hristos. C u rugăciunea și cu lacrimile cele de mulți ani, vârstnica și stearpa Ana a cerut de la Dumnezeu prunc de parte bărbătească, spre a îl afierosi Domnului. Domnul i-a ascultat rugăciunea și i l-a dăruit pe Samuel. Ea și-a ținut cuvântul și după ce a înțărcat pruncul la vârsta lui de trei ani, l-a adus și l-a dăruit la templul Domnului. L ocuind lângă Chivotul Legii care atunci se afla la Silo, copilul Samuel, în anul al doisprezecelea al vieții lui, a avut descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau să cadă asupra casei marelui preot Eli din pricina depravării și desfrâului fiilor acestuia,

  A cest binecredincios și de Hristos iubitor Voievod al Țării Românești s-a născut la anul 1654 din părinți de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Șerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română. R ămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învățat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înțelepți spre a primi învățătură aleasă. Pentru iscusința și înțelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinerețe. D upă moartea voievodului Șerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruințele tuturor boierilor și dregătorilor țării, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Țării Românești, fiind uns de către mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumn

  F ericita împărăteasă Irina a fost soția împăratului Ioan, comnenul al doilea (1118-1143), cunoscut și sub numele de Kalo-Ioan - adică Ioan cel bun. Printre multele și minunatele ei fapte bune se numără și aceea că a ctitorit slăvita Mânăstire a Pantocratorului din Constantinopol, întru care mai pe urmă s-a nevoit Sfântul Ștefan Deceani.

       La o săptămână după Sărbătoarea schimbării la față a Domnului nostru Iisus Hristos are loc Odovania praznicului Schimbării la față a Domnului nostru Iisus Hristos sărbătoare cunoscută în popor ca POBREAJENUL sau OBREAJENUL ori Obrejenie. Fiecare sărbătoare are o odovanie adică o durată care poate varia într-e câteva zile și câteva săptămâni ex Sărbătoarea Sfintelor Paști a cărei odovanie este în ziua ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI sau sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului cdare are odovania pe 9 septembrie și un ultim exemplu este odovania Nașterii Domnului sărbătoare prăznuită anual pe 25 Decembrie a cărei odovanie este pe 1 ianuarie CUVÂNTUL ODOVANIE odovanie sf [At: COD. VOR. Ap. CADE/V: odav~/Pl: ~ii/E: slv отъдаваниѥ] 1-2 (Înv) (A opta zi sau) toată săptămâna care urmează după o sărbătoare mare Şi: (înv) odovăienie (1-2). 3 (Reg) Exterminare. Odovánie și odavánie f. (vsl. Otŭdavaniĭe, predare. V. odovăĭesc). Vechĭ. Timpu de o săptămână după o sărbătoare împărătească, când se stinge infl

  S fântul Maxim Mărturisitorul a trăit pe vremea răucredincio-șului împărat Constans, nepotul lui Iraclie, și era filosof desăvârșit. Impodobindu-se cu înțelepciunea, și lăsând toate avuțiile sale fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creștea eresul monoteliților -adică al celor ce mărturisesc o singură voie în Domnul nostru Iisus Hristos -, s-a aprins de dumnezeiască râvnă și s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin papa, ca să adune un Sinod local și să-i anatematizeze pe cei ce cugetau acel eres, împreună cu începătorul lui. Și a alcătuit Sfântul Maxim și cărți împotriva acelui eres. I mpăratul, fiind înștiințat de aceasta, a trimis ca să-l aducă în cetatea Constantinopolului și l-a pus înaintea judecății sale. Iar sfântul a rușinat pe ereticii care se adunaseră acolo, biruindu-i pe toți cu cuvântul adevărului. După aceasta a fost izgonit în Tracia, tăindu-i-se mâna dreaptă și limba. De acolo, împreună cu doi ucenici ai săi, a fost trimis în părțile Laziei, î

  Î mpăratul Dioclețian s-a dus odată să cerceteze cetatea Nicomidiei, cu intenția ascunsă și rea de a îi lichida pe toți creștinii de acolo. Dar atunci când a declanșat torturile lor publice, Anichit, unul dintre demnitarii de rang înalt ai cetății L-a mărturisit cu tărie pe Hristos înaintea împăratului și a mulțimii de popor prezent în piață. El a mai denunțat și prostia închinării la obiecte de lut și piatră, închinare nedemnă de ființa rațională care este omul. Î mpăratul a poruncit ca lui Anichit să îi fie tăiată limba, însă cu puterea lui Dumnezeu, el a continuat să vorbească. E i apoi au dat drumul unui leu, cu gândul că acesta se va repezi la Mucenic ca să îl sfâșie, dar leul dimpotrivă, s-a gudurat blând pe lângă Anichit. În acea clipă s-a prăbușit și templul lui Hercule. F otie, o rudă a lui Anichit, văzând minunea aceasta și tăria lui Anichit, a strigat către împărat: „O, idolatrule, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!" Î mpăratul atunci a

  S fântul Nifon s-a născut în Grecia. El s-a tuns monah încă din tinerețile lui, viețuind întru toate sfintele nevoințe, până când în cele din urmă a ajuns la Sfântul Munte Athos pe care mult l-a dorit. E l s-a nevoit în mai multe mânăstiri din Sfântul Munte, dar cel mai mult în Mânăstirile Vatopedi și Dionisiu. E l a fost foarte iubit de toți părinții atoniți, atât pentru virtuțile lui rare, cât și pentru neobișnuita și marea lui blândețe. El a fost sfințit episcope al Tesalonicului în pofida voinței lui, iar apoi, doi ani mai târziu, pe când s-a aflat la Constantinopol pentru nevoi ale eparhiei, a fost înscăunat acolo Patriarh al slăvitei Cetăți, care nu avea întâistătător. M ai către sfârșit sultanul turcesc l-a surghiunit pe Sfântul Nifon la Jedrene, unde el a viețuit ceva timp. Apoi Radu, domnitorul Țării Românești, l-a cerut pe Sfântul Nifon de la sultan, spre a-l avea păstor poporului din țara lui. D ar din pricina nelegiuirilor lui Radu, Sfântul Nifon a părăsit Valahia ș

  S fântul Matia s-a născut din tribul lui Iuda, în Betleem. El a studiat Cărțile Legii cu Sfântul și Dreptul Simeon la Ierusalim. Când Domnul a ieșit să predice apropierea împărăției lui Dumnezeu, Matia s-a alăturat și el celor care Îl iubeau pe Domnul. Căci Matia L-a iubit pe El din toată inima lui, din tot cugetul lui și din toată virtutea lui, iar duhul lui se bucura întru el când asculta cuvintele Domnului și vedea minunile Lui. M ai întâi Matia s-a numărat printre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. Dar după Slăvita înviere, golindu-se locul ocupat până atunci de Iuda, iscarioteanul, Apostolii au aruncat sorți și astfel l-au ales pe Matia să plinească numărul celor Doisprezece (Fapte 1:23-26). P rimind Duhul Sfânt la Duminica Cincizecimii, Apostolul Matia a pornit la predicarea Evangheliei, mai întâi în Iudeea, apoi în Etiopia, unde a fost schingiuit pentru dragostea lui Hristos. S e spune despre el că a predicat și prin întreaga Macedonie, unde nelegiuiții au vrut ca să-i s