Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Kyreniei din insula Cipru



Datorită înțelepciunii și bunătății sale, Sfântul Teodot a fost ales episcop și a păstorit Biserica lui Dumnezeu cu dragoste și râvnă. Când au început persecuțiile împotriva creștinilor sub răul împărat Liciniu, acest bărbat dumnezeiesc a fost târât la judecată și supus multor torturi.
Când torționarul Sabinus l-a sfătuit să se lepede de Hristos și să se închine idolilor, Teodot a răspuns: "Dacă ai ști tu bunătatea Dumnezeului meu, în Care îmi pun eu nădejdea și Care în urma acestor chinuri mă va încununa pe mine cu fericită nemurire și tu ai vrea să suferi aceste chinuri numai să dobândești ceea ce am și eu nădejdea tare că voi dobândi. "
Când torționarii au început să-i străpungă trupul cu piroane, el cu recunoștință și-a ridicat mintea la Dumnezeu. Crezându-și sfârșitul aproape, Sfântul Teodot și-a sfătuit și povățuit creștinii cei care erau adunați acolo, la locul chinurilor. Dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela a fost timpul când marele Constantin a luat conducerea Imperiului și acela ceasul în care a ajuns și la locul chinurilor Sfântului Teodot porunca de a fi imediat eliberați, de dragul lui Hristos, toți cei care au fost condamnați la moarte pentru El.
Așa a fost eliberat și Sfântul Teodot, care s-a întors la scaunul lui episcopal din Kyrenia. În pofida cumplitelor schingiuiri la care a fost supus, Sfântul Teodot a mai trăit câțiva ani. După aceea el s-a odihnit cu pace în Domnul, pe Care L-a slujit cu credință și pentru Care nu a pregetat să îndure toate chinurile.
El s-a mutat la locașurile cele cerești la anul 302 după Hristos.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta