Treceți la conținutul principal


 

PS Timotei la Denia Canonului cel Mare: „Să regăsim drumul întoarcerii către casa Părintelui celui Bun!”

„Cel mai greu drum este drumul de la păcat la virtute, adică de la depărtarea de Dumnezeu la întoarcere. Va trebui să regăsim drumul întoarcerii către casa Părintelui celui Bun!” i-a îndemnat miercuri seară pe credincioși Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

„Acest Canon este o rugăciune care, ascultată cu toată inima, aduce un balsam, o nădejde sufletului smerit care dorește să se apropie de Dumnezeu”, a precizat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„În această seară, după ce am ascultat în întregime Canonul Sf. Andrei Criteanul, ne gândim la trei dintre marii Părinți ai Bisericii care ne sunt deopotrivă dascăli ai pocăinței și luminoase faruri în aceste zile ale Sfântului și Marelui Post, nu prea departe de marea sărbătoare a Învierii Domnului.”

Preasfințitul Părinte Timotei Prahovenaul i-a menționat pe Sf. Andrei Criteanul, Sf. Sofronie, patriarhul Ierusalimului, și Sf. Ioan Scărarul, pe care Biserica îl pomenește începând de miercuri seară, în ziua liturgică ce a început.

„Toți trei au urcat ani la rând pe o scară care duce către Dumnezeu” și „toți trei au fost mari dascăli ai pocăinței”.

„Dacă în cartea Facerea ni se vorbește despre scara care unea cerul cu pământul, pe care se urcau și se coborau îngerii, acești trei Părinți ai Bisericii au urcat ani la rând, practicând marile virtuți pe care ei și alții din istoria zbuciumată, dar și luminoasă a Bisericii, s-au străduit să le împlinească”, a continuat părintele episcop vicar.

„Ei au fost oameni ai virtuții și ne îndeamnă și pe noi, cei atât de risipiți, să privim la urcușul pe care l-au preferat ei – această scară care duce către Dumnezeu.”

Cei trei Părinți menționați ne arată că „cel mai greu drum pe care îl putem parcurge noi este drumul de la păcat la virtute”.

„Poate dura 47 de ani, cum auzit în această cutremurătoare istorisire a Sf. Sofronie, patriarhul Ierusalimului, poate dura și mai mult, și mai puțin decât atât. Unii Părinți ai Bisericii ne spun că, de ar dori omul, de dimineață până seara poate ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Dar ne lipsește această voință”, a continuat Preasfinția Sa.

„Drumul de la păcat la virtute se poate împlini într-o viață întreagă sau într-un timp mai scurt, dar nu se poate fără această dorință fierbinte de a ne apropia de Dumnezeu”, a subliniat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Ierarhul a propus trei trepte de urcuș spre Înviere din cele propuse de Sf. Andrei Criteanul și Sfinții Părinți ai Bisericii: lacrimile, gândirea la sfârșitul nostru și smerenia.

O treaptă pe care ne-o propune acest canon o reprezintă lacrimile. Știm ce înseamnă lacrimile. Nu lacrimile pentru insuccesul nostru, pentru o nereușită, pentru o atitudine potrivnică pe care cineva ne-ar arăta-o, ci lacrimile pentru greșelile noastre, pe care le-am făcut înaintea lui Dumnezeu.

Sf. Andrei Criteanul „a înțeles că o lacrimă poate șterge toată păcatele”, a mai subliniat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.


Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat miercuri seară Denia Canonului cel Mare la Catedrala Patriarhală.                         

 Sursa:basilica ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta