REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Iar Eu zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc (Matei 5, 44) I ubiți credincioși, M ântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat că cea mai mare poruncă din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis că în aceste două porunci se cuprind toată Legea și toți proorocii (Matei 22, 40). Dacă acesta este adevărul apoi nimeni nu poate spune că iubește pe Dumnezeu, de nu va iubi mai întâi pe aproapele său. Acest lucru îl spune și Sfântul Ioan Evanghelistul, zicând: Dacă zice cineva că iubește pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20). A șadar, Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi ne poruncește să iubim pe vrăjmașii noștri, căci această poruncă își a

  „Căci chiar dacă aș vrea să mă laud, nu voi fi fără de minte căci voi spune adevărul, dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine” (II Cor. 12, 6-7). Despre și împotriva laudei de sine „De ați avea puțină răbdare cu neînțelepciunea mea”! (II Cor. 11, 1).Ce vrea să zică Apostolul Pavel cu cuvintele acestea? In timpul acela erau în Corint mulți apostoli mincinoși, care amăgeau pe credincioși și micșorau pe Pavel, împuținau slava lui, îl atacau cu derâdere, și îl declarau de un guraliv. D eci împotriva lor se luptă el cu putere în multe locuri ale Epistolei sale, așa de pildă când zice: „noi nu suntem ca cei mulți, care strică cuvântul lui Dumnezeu” (II Cor. 2, 17), și iarăși: „nu am fost nimănui dintre voi spre greutate” (II Cor. 11, 9). Și după ce a declarat, că și pe viitor va păzi acesta, a adăugat: „Este adevărul lui Hristos întru mine, că lauda aceasta nu se va îngrădi mie în laturile Ahaei (II Cor. 11, 10). Dând t

  „Nu tot cel ce zice mie: Doamne, Doamne va intra întru Împărăția cerurilor” (Mat. 7, 21) Despre rugăciunea cea nedemnă și păcătoasă N u de mult eu am vorbit despre aceea, că mulți la rugăciune, arată răceală și trândăvie, se arată somnoroși, cască și se întind, sau îndeobște cată încoace și încolo, și vădesc un adevărat dispreț pentru rugăciune. A stăzi voi vorbi despre o altă greșeală, care încă se săvârșește între altele, și care este încă mai pierzătoare și mai primejdioasă, decât cea dinainte. M ulți adică arată la rugăciune multă râvnă, se pleacă adânc, chiar se aruncă cu fața la pământ, varsă călduroase lacrimi, suspină cu amar, întind mâinile, și vădesc multă ardoare; dar întrebuințează rău această căldură și sârguință spre dauna sufletului lor. Adică ei strigă la Dumnezeu nu pentru păcatele lor și-l roagă nu pentru iertarea greșelilor lor, ci îndreptează această râvnă a lor împotriva vrăjmașilor lor, plâng la Dumnezeu pentru pedepsirea și smerirea lor. E i fac asemenea

  Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut P runc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci. (Condacul praznicului) Iubiți credincioși, Î ncă de la începutul lumii simțite și văzute, Preabunul și Preaînduratul Dumnezeu i-a mângâiat pe strămoșii noștrii Adam și Eva, care căzuseră în păcate, cu nădejdea izbăvirii și mântuirii, făgăduindu-le un Răscumpărător. A căzut mai întâi femeia în păcat și s-a făcut pricină de moarte și lui Adam și la tot neamul omenesc. Adam, aducându-și aminte de cuvintele lui Dumnezeu pe care le-a zis către el, că în ziua când veți mânca din pomul oprit, cu moarte veți muri (Facere 2, 17), era foarte întristat și deznădăjduit, căci credea că îndată va muri și el și femeia lui. Dar, auzind de la Dumnezeu cuvântul pe care l-a zis către șarpe că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui (Facere 3, 15), a înțeles că nu