REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Această sărbătoare provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o părticică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc și purtată, cu sobor și alai de sărbătoare, la Biserica Sfânta Sofia, unde rămânea, spre mângâierea și cinstirea credincioșilor, până la 14 august, când era readusă la palat. Aceasta se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci, la biruința marelui Constantin, asupra lui Maxențiu, la podul Milvius, de pe râul Tibru (312), precum și a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de către Sfânta Elena, la Ierusalim. ​După o altă tradiție, această sărbătoare este legată și de biruință, în aceeași zi, a binecredinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea și lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecând Sfântul și marele împărat Constantin. ​Împreună cu celelalte sărbători ale cinstitei Cruci - Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie și Duminică a treia, a Crucii, ...

  ​Sfântul Mucenic Calinic se trăgea cu neamul din Cilicia și a fost crescut în credința lui Hristos, pe vremea când, la Roma, împăratul era păgân și prigonea pe creștini. Și, ajungând el la vârsta bărbatului desăvârșit, vedea pe mulți oameni, care se lepădau de stăpânul Hristos și, trecând la credința păgână, aduceau jertfă idolilor. Deci, plângând pentru pierzarea lor, Sfântul Calinic s-a făcut multora dascăl de mântuire, învățându-i să cunoască pe Atotțiitorul Dumnezeu și să se lase de cele deșarte. ​Deci, pe când se găsea în cetatea Anciră, din Galatia, propovăduind pe Hristos, a fost prins de necredincioși și adus înaintea dregătorului Sacerdon, care l-a dat la tot felul de chinuri și la strujirea trupului cu piepteni de fier. Și, încălțându-l în încălțăminte de fier, care avea piroane ascuțite, l-au silit să alerge până la cetatea Gangra, departe de Ancira, ca la optzeci de stadii. Și, mergând numai șapte stadii, ostașii ce-l trăgeau s-au oprit, de sete, și nu puteau să mea...

  ​Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Maximian Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tată închinător la idoli, care, mai pe urmă, s-a făcut creștin, prin învățăturile fiului său, și din mamă, Evula, care credea în Hristos, iar, de la naștere, se numea Pandoleon, nume, care tălmăcit, însemnează: „Cel în toate puternic, ca un leu”. N-a avut parte multă vreme de povățuirea creștină a mamei sale, deoarece, curând, ea s-a mutat la cele veșnice. Sub îndrumarea tatălui său, copilul a uitat repede învățătura creștină a mamei sale și a ajuns, ca și tatăl său, închinător la idoli. ​La vârsta cuvenită, Pandoleon a fost trimis de tatăl său la școlile vremii, unde a învățat multă filosofie, iar, mai apoi, s-a făcut ucenic la un doctor, cu mare slavă, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, meșteșugul tămăduirii bolilor. În vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut și pe bătrânul preot Ermolae, care a început a-i lumina mintea, învățându-l credința în Hristos...

  ​Sfânta Hristina a fost din cetatea Tirului, pe vremea împărăției lui Septimiu Sever (193-211), fiică a unui general, Urban, care trăia cu familia în palatul său. Ca unul ce rânduise că fiica lui, Hristina, să slujească de-a pururea în templul zeilor păgâni, Urban i-a dăruit, ca locuința fiicei sale, împreună cu slugile ei de credință, cel mai înalt turn al palatului său, așezați acolo și zeii săi din aur și din argint, împodobiți cu multe podoabe, ca, zilnic, să le poată aduce jertfe și rugăciuni. Dar, fecioară, suflet curat, privind în fiecare noapte cerul înstelat, a înțeles că idolii cei neînsuflețiți și făcuți de oameni, nu au nici o putere, ci Acela, Care a făcut și ține toate, Acela este Dumnezeu cel adevărat. Ascultând, deci, de glasul inimii sale, Hristina a sfărâmat idolii cei neînsuflețiți, dăruind, prin slugile sale, sfărâmăturile, săracilor. ​Grozavă a fost clipa când tatăl ei a aflat de sfărâmarea idolilor. Mânia lui n-a mai cunoscut margini când, la întrebările s...

  ​Acesta era feciorul lui Sovac, preotul Legii vechi, locuind în cetatea Tesve, din Galaad, de dincolo de Iordan, de unde și numele Proorocului, Ilie Tesviteanul, și a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor. ​Acest rege își luase de soție o prințesă feniciană, Isabela din Sidon, femeie de alt neam și închinătoare lui Baal, zeul fenicienilor. Și ea îndemna pe rege să părăsească vechea credință a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, și să se închine lui Baal, nu numai el, ci să silească tot poporul să-l urmeze, întorcându-se la păgânătate. Deci, regele, prețuind mai mult deșartă frumusețe a femeii, decât mântuirea sufletului său, a părăsit credința cea bună și îmbrățișând el însuși legea idolească, a dat porunca, și mult ajutor, spre aducerea poporului credincios la închinarea idolilor, prigonind pe apărătorii dreptei credințe, ridicând capiști idolești, pretutindeni pe pământul lui Israel, și ținând în mare cinste p...

  ​Împărătind păgânul Iulian, cel lepădat de Dumnezeu, s-a ridicat de către el, ca un vifor și ca o furtună, cumplită prigoană asupra creștinilor, tulburând toată lumea. Pentru că, în toată împărăția Romei, în toate țările și cetățile, a poruncit ca binecredincioșii creștini din toată seminția și limba, bărbați și femei, de toată vârsta, să fie dați, fără de milă, la chinuri și la amară moarte. Cu o poruncă nedreaptă ca aceasta, urâtorul de Dumnezeu împărat a stricat legile cele drepte și a umplut Răsăritul și Apusul de sângele creștinilor, ce se varsă, fără de cruțare, pornindu-se cu mânie și cu vrajba împotriva lui Hristos și a robilor Săi. Deci, tocmind dregători asupritori, prin toate cetățile și țările, ca să chinuie pe creștini, a trimis în cetatea Durostorum, care este în țara Moesiei, pe un chinuitor nemilostiv, cu numele Capitolin, pierzător de oameni și iubitor de idoli, care, venind în cetatea cea mai sus-zisă, mai întâi a intrat în capiștea idolească și a adus jertfa d...

  ​Acest Sfânt a fost din Sevastia Capadochiei și a trăit în zilele împăratului Dioclețian și, pentru faptele lui cele bune și smerenia lui, a fost sfințit episcop Pidahtoea. Deci, fiind prins de dregătorul Filomarh, împreună cu cei zece ucenici ai săi, și răbdând multe chinuri împreună cu ei, și-a primit sfârșitul, prin sabie. ​Dar, până a nu fi ucis, Sfântul Antinoghen, a grăit câteva cuvinte către dregător, zicând: "Mă rog ție, poruncește ostașilor, să mă ducă în mănăstirea mea și acolo, să mă omoare." Și dregătorul a împlinit dorința cea de pe urmă. Deci, mergând în mănăstirea sa, nu și-a mai aflat ucenicii, că ei fuseseră prinși și uciși mai înainte. În schimb, l-a întâmpinat pe Sfântul Antinoghen o cerboaică pe care Sfântul o crescuse în mănăstire, care stătea acum, plecându-și capul, la picioarele Sfântului. Și a zis Fericitul către ea: "Te-au lipsit de frați, păgânii, iar acum vei rămâne și fără de acela care, odinioară, te-a hrănit. Dumnezeului veacurilor să n...

  ​În cetatea Iconiei, din țara Licaoniei, era o femeie tânără, de bun neam, anume Iulita, care se trăgea din seminția împăraților celor mai vechi ai Romei, fiind, cu credință creștină. Și, petrecând, cu un legiuit bărbat, puțin timp și, de la el primind și zămislind și născând un prunc, de parte bărbătească, a rămas văduvă. Și, născând pruncul, cu Sfântul Botez l-a luminat și l-a numit pe el Chiric. Întru acea vreme, Dioclețian, păgânul, ținând sceptrul împărăției Romei, a ridicat prigoana asupra creștinilor, în toate țările stăpânirii sale. Și era pus demn de dânsul, în țara Licaoniei, dregătorul Domețian, om sălbatic și fără de omenie, cu chip și cu nărav de fiară, bucurându-se de vărsarea sângelui creștinesc. Deci, acela, venind în Iconia, a început a chinui cumplit pe cei ce credeau în Hristos, și îi căută, cu înverșunare, pe cei ce țineau, în taină, creștinească credința. Văzând aceasta ci știind că nu se va putea tăinui credința ei, de acest tiran, credincioasă roaba lui Hr...

  ​În zilele binecredincioșilor împărați Marcian și Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon Sinod mare (451), de 630 de Sfinți Părinți, din toată lumea, și au osândit erezia lui Dioscor și al lui Eutihie, care învățau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire și o lucrare și nu primeau dreapta credință, care învață că Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om și o fire de Dumnezeu, unite între ele și lucrând împreună la mântuirea noastră. ​Astăzi, prăznuim minunea ce s-a făcut de cinstitele moaște ale Sfintei Mucenițe Eufimia, în vremea acestui al patrulea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme de ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credințe, Sfinții Părinți ai Sinodului au zis către eretici: "Scrieți, într-o carte, mărturisirea credinței voastre și vom scrie, și noi, mărturisirea noastră. Și amândouă scrierile să le pecetluim și să le punem la raclă cu prea...

  ​Precum nu se poate pune stavila șuvoiului de apă ce se prăvălește, din tăriile cerului, spre pământ, pe timp de furtună, tot așa nu s-a putut pune stavilă răspândirii credinței creștine. Hulit, batjocorit, răstignit, ucis și îngropat, Hristos a născut în lume o putere de a crede în El, care, de-a lungul veacurilor a crezut neîncetat. Propovăduitorii dumnezeieștii Sale învățături au fost prinși și aruncați în temnițe, dar se ridicau alții să vestească cuvântul adevărului. Închinătorii Lui au fost surghiuniți și omorâți, dar sute de mii de alți noi credincioși mărturiseau că Hristos este Viața, și că cei ce ascultă cuvintele Lui nu vor muri în veac. ​Așa s-a întâmplat și în cetatea Nicopol, din Armenia, pe timpul împăratului Licinius (308-321). Creștinii erau prinși și omorâți, dar numărul lor, în loc să scadă, creștea fără încetare. Credința în Hristos luminase, în acel oraș, și cugetele căpeteniilor între care se aflau: Leontie Mavrichie, Daniil și Antonie. Aceștia, fără vreo ...

  ​Pe malul lacului Razelm, care în antichitate se numea Halmyris (sol, apa sărată), nu departe de brațul Sfântul Gheorghe al Dunării și de actualul sat Dunavatul de Jos, se află ruinele unei fortărețe romano-bizantine care au fost identificate de învățați cu cetatea Halmyris. ​Știrile cele mai ample și mai importante despre Halmyris le avem în legătură cu pătimirea aici a doi martiri Epictet și Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informații amănunțite. Potrivit datelor din actul lor martiric, Epictet și Astion ar fi pătimit, mărturisindu-și credința în Hristos, în anul 290, ca urmare a persecuției dezlănțuite de împăratul Dioclețian. Tot în legătură cu martiriul lor este menționat și primul episcop al Tomisului (cel dintâi din România), Evangelicus, care a venit la Halmyris în acea vreme. ​Actul martiric al Sfinților Epictet și Astion este plin de amănunte cu privire la viață, activitatea și pătimirea lor. Din păcate, el ni se păstrea...

  ​Sfântul Mucenic Iachint era din Cezareea Capadochiei și a trăit pe vremea împăratului Traian. Și slujea la curte, la paza camerelor împărătești, și era un tânăr, în vârstă ca de 20 de ani, și, în taină, era creștin, rugându-se lui Dumnezeu și păzind poruncile Lui. Dar, cu toate că Traian era luminat și cu judecată, iubitor de popor și iubit de supușii săi, totuși, împăratul era păgân, închinător la idoli și prigonitor al creștinilor. ​Deci, într-o zi de mare praznic păgânesc, fiind de față și împăratul, tânărul Iachint a fost pârât de un oștean, din aceeași gardă, dar păgân cu credință, că îl văzuse și îl auzise, rugându-se, în taină, unui anume Iisus, numindu-L Dumnezeul său. S-a mâniat, atunci, cumplit împăratul și a poruncit să fie adus înaintea sa, tânărul cutezător, care, sub același acoperământ împărătesc, calcă legile țării. Și Iachint a fost adus, în grabă, înaintea împăratului. ​Deci, fiind silit de împărat, să guste din cărnurile jertfite idolilor, tânărul creștin n...

  ​Sfântul Samson a fost, cu neamul, din Roma și rudenie lui Constantin cel Mare. Din tinerețe, arătându-se plecat spre milostenie și spre ajutorarea celor săraci. Fericitul Samson și-a împărțit săracilor averea rămasă de la părinți, și și-a eliberat robii și se bucură, viețuind ca un sihastru și împlinind porunca Domnului. Că ajutorarea sărmanilor era bucuria cea mare a vieții lui, după cum firea soarelui este să lumineze și a focului să ardă. ​Mergând în cetatea Constantinopol, și-a găsit o casă smerită, în care găzduia pe nevoiașii ce veneau în cetate, cu nevoile și necazurile lor. A învățat și meșteșugul doctoricesc și a ajuns doctor iscusit și nu-și cruța nici o osteneală, tămăduind, nu pentru plata, nici pentru faună, ci din dragoste pentru oameni, ca și Mântuitorul Hristos, pe cei ce se aflau în suferințe trupești, și se desfată în dumnezeieștile Scripturi. ​Patriarhul Mina, al Constantinopolului, aflând de dânsul și cunoscând credința și curățenia vieții lui și găsindu-l...

  ​Această Preacuvioasă, din frageda vârstă, luând asupra ei jugul Domnului Hristos, își petrecea viața sub canonul unei mănăstiri care se afla la hotarele perșilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi. În această mănăstire se făcuse monahie Fevronia, la vârsta de douăzeci de ani. Și era nepoata Cuvioasei Vriena, egumena mănăstirii. Și era Fevronia atât de frumoasă, încât nici zugravii nu ar fi putut zugrăvi frumusețea ei și întrecea pe toate surorile ei, atât în nevoința sihăstrească și în înțelepciune, cât și la citirea cărților dumnezeiești, fiind iubitoare de învățătură și isteață la minte. Iar vestea despre ea se răspândise în toată cetatea. ​Deci, în zilele lui Dioclețian și din porunca lui, sosise, în părțile acelea, un mare dregător împărătesc, anume Selin. Și era dregătorul acesta mai sângeros decât împăratul. Vestea despre ticăloșiile lui răzbătuse până în cele mai îndepărtate locuri. Pentru aceea, în ziua în care s-a aflat, la Nisibi, că Selin sosește acolo, mulțime d...

  ​Manuel, Sabel și Ismael au fost trei frați persani, născuți din tată păgân și din mamă creștină. Ei au fost crescuți de mama lor și botezați intru credința creștină. Creștini fiind, ei erau și ofițeri de rang înalt la curtea regelui Alamundar. Ei au fost trimiși la împăratul Iulian, apostatul spre a negocia și consfinți tratat de pace între imperiile persan și greco-roman. Apostatul însă în acea vreme făcea pregătiri pentru un necurat festival păgânesc la Calcedon. În cadrul lui împăratul însuși, împreună cu nobilii săi, aduceau necuratele jertfe idolilor. Emisarii persani însă au lipsit de la această „festivitate". Dar împăratul i-a somat să se prezinte imediat și să aducă jertfe necuraților zei. Ei au declarat că sunt cetățeni străini, supuși ai regelui Persiei și aflați la Calcedon în misiune diplomatică în scopul obținerii păcii între cele două țări, iar nu în scopul aducerii de jertfe idolești; de asemenea, că ei sunt creștini și că socotesc închinarea și aducere de je...