Întru aceasta zi pomenirea sfinților martiri Epictet și Astion

 

​Pe malul lacului Razelm, care în antichitate se numea Halmyris (sol, apa sărată), nu departe de brațul Sfântul Gheorghe al Dunării și de actualul sat Dunavatul de Jos, se află ruinele unei fortărețe romano-bizantine care au fost identificate de învățați cu cetatea Halmyris.

​Știrile cele mai ample și mai importante despre Halmyris le avem în legătură cu pătimirea aici a doi martiri Epictet și Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informații amănunțite. Potrivit datelor din actul lor martiric, Epictet și Astion ar fi pătimit, mărturisindu-și credința în Hristos, în anul 290, ca urmare a persecuției dezlănțuite de împăratul Dioclețian. Tot în legătură cu martiriul lor este menționat și primul episcop al Tomisului (cel dintâi din România), Evangelicus, care a venit la Halmyris în acea vreme.

​Actul martiric al Sfinților Epictet și Astion este plin de amănunte cu privire la viață, activitatea și pătimirea lor. Din păcate, el ni se păstrează astăzi doar într-o copie din secolul al XV-lea, aflată în arhiva bisericii Mântuitorului, din Utrecht.

​Să lăsăm acum cuvântul acestui document, să ne istorisească viața, minunile și moartea curajoasă a celor doi martiri. Pe vremea nelegiuitului împărat Dioclețian, trăia în părțile Răsăritului (foarte probabil în Asia Mică) un preot cu numele Epictet, care ducea o viață cu totul curată și evlavioasă. Din fragedă copilărie, el fusese crescut în frica de Dumnezeu, urmând poruncile Mântuitorului. Ca și odinioară Samuel, a fost cinstit din tinerețe cu haina preoției și plin de harul lui Dumnezeu el făcea multe semne și minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, putea deschide ochii orbilor, vindecă pe leproși și pe ologi și scotea duhurile necurate din cei îndrăciți.

​Odată, pe când stătea acasă și-și făcea obișnuita rugăciune către Hristos, i-a fost adusă fiica unui funcționar, care era paralitică în așa măsuri, că nu putea mișca altceva decât limba. Tatăl său, aducând-o la ușa preotului, a lăsat-o afară și a intrat la sfânt rugându-l fierbinte să-i tămăduiască fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatălui s-o aducă înăuntru, apoi s-a rugat cu ardoare, a uns cu ulei sfințit corpul fetei și ea s-a făcut sănătoasă. Înălțând rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu, împreună cu părinții, Epictet i-a îndemnat pe aceștia să facă de acum înainte fapte de evlavie în fiecare săptămână. I-a lăsat apoi să plece.

​Altădată i-a fost adus un îndrăcit și, din momentul când a ajuns lângă omul lui Dumnezeu, duhul cel rău a început să strige și să zică timp de trei zile: "O, cruce, o, chin, nevinovat sunt pus la cazne! Cât de bine îmi mergea când eram în Frigia!" Certat de Sfântul Epictet, duhul cel rău a trebuit după trei zile să părăsească trupul în care se cuibărise. Izbăvit de diavol, omul a adus îndată mulțumire Mântuitorului Hristos.

​In altă zi i-au înfățișat lui Epictet o femeie oarbă. Aceasta plângea cu amar că medicii n-o putuseră vindecă și-l rugă fierbinte să-și pună dreaptă să peste ochii ei, căci așa se va vindeca. Sfântul i-a îndeplinit rugămintea și femeia și-a recăpătat vederea.

​Mai departe, actul martiric povestește întâlnirea dintre Epictet și Astion. Acesta din urmă era un tânăr chipeș, fiul unui om cu vaza din oraș, foarte bogat. Mama sa era și ea de viță nobilă, fiica senatorului Iulian. Părinții îl iubeau nespus, fiind și singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de preț. În convorbirea cu tânărul Astion, Epictet îi lămurește acestuia care este adevăratul nestemat al vieții, spunându-i că aurul de aici nu reprezintă cea mai mare valoare, deoarece el înșeală multe suflete. La fel și argintul. Vino, îi zice el, și-ti voi arăta care aur trebuia să alegi și după care argint trebuie să tinzi. Este acela pe care Domnul și Mântuitorul nostru l-a dat celor ce cred în El. Tatăl tău, pe care-l vezi, nu este adevăratul tău tată, ci atotputernicul Dumnezeu este tatăl tău. Acesta a poruncit, și tu ai devenit om. El a hotărât, și te-ai plămădit în pântecele mamei tale. El a voit, și tu ai putut ajunge până la vârsta tinereții. De asemenea, mama noastră adevărată nu este ființa pe care o vedem, ci aceea care rămâne veșnic nemuritoare, ridicată în Hristos și prin Hristos la locaș ceresc și care și de noi oamenii trebuie să fie recunoscută ca mama noastră sfântă, anume "Biserica".

​A doua zi, tânărul s-a sculat în revărsatul zorilor și s-a îndreptat în grabă spre harnica albină, în același loc unde cu o zi înainte gustase din florile cerești. Intrând în locuința preotului lui Hristos, Astion a avut cu acesta o lungă convorbire și la sfârșit i-a zis: "Îngăduie-mi să fiu chiar astăzi catehumen și supune-mă la post atâtea zile câte crezi de cuviință; după trecerea acestui timp doresc să primesc Botezul. Atunci îmi voi fi însușit tot ce privește religia creștină și, te rog ca după aceea să părăsim amândoi acest oraș și să ne ducem într-o țară îndepărtată, acolo unde ne va îndrepta Duhul Sfânt, ca nu cumva tatăl meu să-mi schimbe gândul curat cu lacrimile sale".

​După ce a împlinit dorințele înțeleptului tânăr, Preotul Epiclet și ucenicul său, Astion, au părăsit orașul, s-au îmbarcat pe o corabie și au sosit la granița sciților, oprindu-se în orașul halmyrenilor, unde nu era nimeni care să-i cunoască sau să le știe țara. În timpul când cei doi bărbați își puneau în aplicare sfântul lor refugiu, părinții lui Astion își căutau fiul și tare se tânguiau că nu-l găsesc. Plângând, tatăl zicea: "Nu știu unde și încotro să mai trimit slugile să-l caute, ca să găsească pe stâlpul bătrâneților mele, raza vieții mele, porumbelul cel mai frumos, perla orașului, înțeleptul înțelepților". Nemângâiată mama își rupea hainele de pe ea, își frângea mâinile strigând de durere, fiindcă pierduse podoaba vieții sale.

​Actul martiric dă mai departe indicații geografice asupra locului debarcării lui Epictet și Astion, care toate duc spre concluzia că au poposit pe meleagurile unde învățați moderni localizează cetatea dobrogeană Halmyris (comuna Dunavatul de Jos).

​După ce s-au stabilit aici, Epictet și Astion au continuat să ducă viața lor curată, așa cum trăiseră în patrie. Epictet a făcut și aici multe semne și minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut și în același timp paralitic. Cel vindecat a lăudat pe Dumnezeu, s-a convertit și împreună cu el mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care asistaseră la minune. Și Astion a căpătat darul facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului.

​Actul martiric istorisește că într-o zi, pe când mergea grăbit spre Dunăre ca să ia apă, s-a întâlnit cu un om care era chinuit de duhul cel rău. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a făcut semnul crucii peste frunte și peste celelalte părți ale corpului și în aceeași clipă duhul cel rău a fugit din el grăind: "prin credința ta, O, Astion, și prin curățirea sufletului tău ai primit de la Mântuitorul putere împotriva neamului nostru".

​Altă dată, Astion a văzut cum un om a căzut de la mare înălțime și zăcea la pământ pe jumătate mort. În taină s-a rugat fierbinte lui Hristos, și-a amintit de Sfântul Apostol Pavel cum l-a salvat pe Eutihie, care căzuse de la o fereastră, cum Petru i-a dat putere să meargă lui Eneea, care zăcea de opt ani pe patul de suferință. L-a implorat pentru nefericitul din fața lui, zicând că "și acesta este unul din turmă Sa". Atunci a rostit Astion către cel căzut cuvintele Sfântului Apostol Petru: "În numele lui Hristos, ridică-te și umblă!" Astion l-a ridicat și acesta a devenit apoi unul din catehumenii săi, botezându-l după aceea.

​Cei doi sfinți, Epictet și Astion, își petreceau astfel viața în rugăciune și sfințenie făcând adesea minuni și semne. Dar în vremea aceea a sosit în orașul Halmyris comandantul Latronianus, cu scopul să rezolve unele treburi administrative și militare. În a patra zi de la sosire, i s-a raportat de către unii din funcționarii săi că există în oraș doi străini, care ar fi "vrăjitori" și "ghicitori" și că prin cuvântările lor au întors pe mulți de la cinstirea zeilor.

​Auzind acestea, comandantul s-a înfuriat și a dat ordin ca după apusul soarelui cei doi sfinți să fie arestați și duși la închisoare. Pe drum, ei cântau psalmi, rosteau lungi și fierbinți rugăciuni și s-au înțeles că a doua zi când vor fi duși la judecată, să nu spună nimic despre familia lor și despre țara de unde veneau, ci doar să repete că ei sunt creștini, că acesta este numele, neamul și patria lor și că ei nu sunt altceva decât cinstitori ai Dumnezeului adevărat.

​Foarte devreme în ziua următoare, comandantul Latronianus a poruncit să fie făcută o tribună în mijlocul orașului și acolo să fie chemat cât mai mult popor. Apoi, au fost aduși acuzații, iar Latronianus abia putea să-i privească, deoarece fața lor strălucea ca soarele. Epictet era un bărbat cam de 60 de ani, înalt și cu barba încărunțită, iar Astion, un tânăr de 35 de ani, frumos la înfățișare. În cursul audierii, cei doi sfinți își mărturiseau credința în Iisus Hristos și arătau că ei nu pot să se închine zeilor. Înfuriat, dregătorul a defăimat pe Dumnezeul lor și a poruncit ca amândoi să fie legați, chinuiți și să li se rupă carnea de pe corp cu ghiare de fier. Cei torturați nu răspundeau la toate decât eu cuvintele: "Noi suntem creștini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu".

​Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind din gura martirilor cum cinstesc și mărturisesc fără încetare credința în Iisus Hristos, nu i-au ieșit din minte aceste cuvinte timp de trei zile; în a patra zi, s-a dus și a mărturisit: "Eu sunt creștin, facă-se și cu mine voia lui Dumnezeu". Vigilantius s-a dus la martiri în închisoare, ca să primească de la ei însemnul și garanția vieții. Apoi, împreună cu casa sa, au devenit cu toții ucenicii Mântuitorului. Mai târziu, fostul judecător a luat trupul martirilor și le-a înmormântat cu mare cinste.

​În a cincea zi, cei doi sfinți au fost iarăși aduși la judecată. Atunci Epictet a rostit o cuvântare, care s-a terminat cu cuvintele: "Noi suntem creștini". Latronianus s-a înfuriat și urlă ca un leu; "Aduceți sare și oțet și frecați cu ele rănile de deasupra, puneți smoala și grăsimi într-un cazan și când vor începe să fiarbă în clocot, aruncați pe încăpățânații aceștia înăuntru". Auzind porunca, cei doi sfinți repetau și mai aprig cuvintele: "Suntem creștini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu". Dar la tortura care li se pregătise, ei au rămas nevătămați și de aceea au fost condamnați ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncare și de băut. Atleții lui Hristos s-au hrănit însă din bogăția Cuvântului lui Hristos, întărindu-se zilnic cu pâinea care coboară din cer, cântând psalmi și cântece sfinte.

​Pe când Epictet și Astion îndurau chinuri, a apărut la Halmyris un străin care, văzând pe Astion în fața scaunului de judecată, l-a recunoscut și a știut din ce neam se trage. Degrabă s-a suit în corabie, a călătorit pe mare și a ajuns la țărmul țării de răsărit unde trăiau părinții lui Astion. El le-a spus ce a văzut și auzit în legătură cu fiul lor. Actul martiric redă cuvintele pe care le-au rostit părinții lui Astion, când au aflat această veste cu totul neașteptată. Mama a zis că vrea să devină creștină și că, dacă ar fi nevoie, va înfrunta și martiriul. Însoțiți de trei slujitori, părinții s-au îmbarcat în grabă și călătorind pe mare au ajuns în orașul Hălmiris, din țara sciților (Dobrogea). Aici, ne spune actul martiric, că "episcopul și întâistătătorul sfintelor biserici, era prea fericitul Evangelicus".

​După scurgerea celor 30 de zile au fost aduși din nou în fața judecății cei doi martiri. Latronianus a început prin a zice că el încă nu știe de unde vin ei și din ce neam se trag și fiindcă ei nu vor să spună îi consideră demoni; apoi îi condamnă la moarte prin tăierea capului. Atât Epictet cât și Astion și-au mărturisit din nou credința în Hristos, zicând că ei demoni nu sunt, ci că ei au scos demoni din oameni cu ajutorul lui Hristos, și anume pe acei demoni pe care judecătorii îi cinstesc și li se roagă ca la niște dumnezei. Auzind acestea, Latronianus a poruncit slujitorilor să-i lovească peste gura cu pietre și să-i lege din nou. Dar pentru că și în urma acestor chinuri ei au rămas senini și veseli, dregătorul a dat ultima porunca, cerând să fie scoși afară din cetate și acolo să li se taie capul. Cu brațele întinse și cu privirea ridicată la cer, mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar poporul a răspuns "amin!". Epictet a lăsat mai întâi pe Astion să i se taie capul; acesta, spunând o rugăciune, a terminat-o cu cuvintele Mântuitorului: "În mâinile Tale încredințez duhul meu". Epictet s-a așezat peste trupul ucenicului său și îndată i s-a tăiat și lui capul. Toți cei care au fost de față, creștini ori păgâni, se minunau de bunul învățător Epictet și de desăvârșita ascultare a ucenicului său; cu lacrimi ei au adus mulțumire lui Dumnezeu.

​Actul martiric spune mai departe că trupurile mucenicilor erau albe ca zăpada și că cei care sufereau de vreo boală, durere sau aveau griji, și se atingeau cu credința de ele, sau le sărutau cu evlavie, se vindecau. La apusul soarelui, Vigilantius împreună cu toată casa sa și alții creștini au venit de au luat trupurile martirilor, au turnat peste ele mir și alte miresme de preț, și cântând psalmi și imnuri le-au înmormântat într-un loc potrivit. Și, spre slava lui Dumnezeu, spune autorul actului martiric, se fac acolo multe minuni până în ziua de azi.

​După decapitarea celor doi martiri și înmormântarea lor, Latronianus a înnebunit și și-a terminat viața în chip jalnic.

​În a treia zi după înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilantius spunându-i că în ziua aceea vor sosi părinții săi ca să-l caute; îl roagă să meargă în port, să-i primească, să le dea găzduire și să-i mângâie. Ducându-se în port, Vigilantius găsește pe părinții lui Astion, care tocmai sosiți se interesau de soarta fiului lor și voiau, înainte de orice, să meargă să-l vadă. Vigilantius le-a povestit cum Astion plecase cu trei zile mai înainte într-o țară îndepărtată, apoi, înfățișându-le cu vorbe alese frumusețile cerești și ale vieții veșnice, le spune adevărul despre moartea fiului lor, adăugând că toți cei care se învrednicesc de un asemenea sfârșit sunt numiți "Martiri". Timp de o săptămână părinții lui Astion au avut convorbiri cu Vigilantius, în urma cărora ei se convertesc la credința creștină. Preotul Bonosus care, pentru a scăpa de urmărire, se ascunsese într-un loc tăinuit, îi face catehumeni și după 40 de zile de la moartea lui Astion sunt botezați de episcopul Evangelicus. Acesta din urmă rămâne cu ei 8 zile, după care pleacă în alt oraș apropiat. Părinții lui Astion se întorc apoi în patrie, luând cu ei pe Vigilantius și pe preotul Bonosus.

​Pentru noi, românii actul martiric al sfinților Epictet și Astion are o deosebită valoare, fiindcă, în afară de cel care istorisește pătimirea Sfântului Mucenic Emilian la Durostor (Silistra), este singurul cu care literatura aghiografică dobrogeană se poate mândri. El ne luminează pagini întregi din viața religioasă a Dobrogei, în vremea când creștinismul era nu numai persecutat, dar reacția oficialităților împotriva lui atinsese cote maxime.

​Potrivit datelor din actul martiric, Epictet și Astion și-au dat viață și au sfințit pământul Dobrogei cu sângele lor în ziua de 8 iulie, pe vremea împăratului (în act "tiranului") Dioclețian și a comandantului Latronianus.

​Prin exemplul vieții lor și tăria credinței, pecetluită cu moarte mucenicească, Sfinții Epictet și Astion au împodobit literatura aghiografică din primele secole și s-au înscris în calendarul religios al românilor ca două nestemate, demne de cinstirea tuturor timpurilor. Dumnezeului nostru slavă! Amin.

​Listă bibliografică

• ​Proloagele (Sinaxarul Bisericii Ortodoxe). Pomenirea Sfinților Mucenici Epictet preotul și Astion monahul. Volumul dedicat lunii iulie.
• ​Patericul Românesc. Viața, minunile și pătimirea Sfinților Cuvioși Mucenici Epictet și Astion de la Halmyris. Ediție îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan.
• ​Acta Sanctorum. Passio Sanctorum Epicteti presbyteri et Astionis monachi ex codice Ultrajectino. Vol. III, Iulie.
• ​Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Volumul I (Sfinți daco-romani), București.
• ​Arhiepiscopia Tomisului. Actele martirice ale Dobrogei și cercetările arheologice de la Halmyris. Constanța.