Diferența dintre Biserica lui Hristos și sala sau casa de rugăciune

 

Instituția divino-umană a răbdării și a dragostei, numită Biserica, întemeiată de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cincizecime, este de fapt o instituție a asumării, o instituție a crucii, regăsindu-se în ea cele două biserici: Biserica cea vie și lucrătoare, adică noi oamenii de pe pământ, stâlpul vertical, și Biserica cea triumfătoare, adică partea orizontală a crucii, locul în care Dumnezeu se odihnește și sfinții care din veac au bineplăcut Lui, așa cum se menționează în scrierile sfinților Părinți și în tradiția liturgică.

Această înțelegere profundă ne arată clar diferența esențială dintre Biserica lui Hristos și o simplă sală sau casă de rugăciune: în timp ce casa de rugăciune este doar un spațiu fizic, adesea lipsit de dimensiunea sacră a Tainelor, Biserica este Însuși Trupul Tainic al lui Hristos, un spațiu sfințit prin prezența reală a lui Dumnezeu și unitatea dintre credincioși și sfinți.

Această instituție a fost creată de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și ca exemplu al asumării, în El însuși regăsindu-se asumarea celor două firi, așa cum este scrisă în rugăciune: "în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul și pe scaunul slavei ai fost Hristoase Dumnezeule cu Tatăl și cu Duhul toate umplându-le."

O contribuție fundamentală în evoluția și extinderea Bisericii a avut-o, fără îndoială, Sfântul Apostol Pavel, recunoscut pretutindeni ca apostolul și învățătorul neamurilor. Deși la început a fost un aprig prigonitor al primilor creștini, transformarea sa radicală pe drumul Damascului a scos la iveală o râvnă de neegalat și o dragoste jertfelnică cu care a lucrat neobosit în slujba lui Hristos. Întreaga sa viață și misiune pot fi rezumate prin cuvintele sale profunde: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine."

În cadrul aceleiași instituții divino-umane, Mântuitorul a lăsat darul neprețuit al preoției și al succesiunii apostolice, transmițând Apostolilor puterea duhovnicească prin cuvintele: "Luați Duh Sfânt; cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate și în ceruri". Această misiune a fost întărită prin porunca de a tămădui și de a binecuvânta: "Pe oameni mâinile voastre veți pune și bine le va fi lor". La baza întregii lucrări misionare din lume stă trimiterea universală pe care Hristos a făcut-o înainte de Înălțarea Sa: "Iată, datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, precum M-a trimis pe Mine Tatăl Meu, iată vă trimit și Eu pe voi; mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și învățându-le să păzească toate câte am poruncit Eu vouă. Amin."

Listă bibliografică:

Sfânta Scriptură (Ioan 20, 22-23; Marcu 16, 18; Matei 28, 18-20).

Scrierile Sfinților Părinți.

Istoria Bisericii.