REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Într-o grădină mare și frumoasă, existau multe flori de diferite culori și arome. Însă, o buruiană urât mirositoare începuse să se răspândească peste tot, sufocând florile și stricând frumusețea grădinii. Grădinarul, un om înțelept și harnic, era foarte întristat de această situație. Auzind de necazul grădinarului, un călugăr bătrân și cu o mare înțelepciune, pe nume Nifon, a venit să-l ajute. Nifon a observat cu atenție grădina și a văzut că buruiana nu putea fi îndepărtată doar prin smulgere. Rădăcinile ei erau adânc înfipte în pământ și se răspândiseră peste tot. „Pentru a scăpa de această buruiană”, i-a spus Nifon grădinarului, „trebuie să hrănești florile și să le ajuți să crească mai puternice. Astfel, ele vor umbri buruiana și o vor îneca încet-încet.” Grădinarul a urmat sfatul călugărului și a început să îngrijească cu și mai multă atenție florile. Le-a udat, le-a fertilizat și le-a adăpostit de vânt și de soare prea puternic. Încet-încet, florile au început să înflorească din ...

  Floarea credinței într-o lume aspră Într-un sat mic, într-o vale înconjurată de munți, trăia o fetiță pe nume Ana. Era blândă ca o oaie și avea o inimă curată ca roua dimineții. Îi plăcea să se joace cu florile și să asculte poveștile bunicii ei despre sfinți.  Bunicuța îi povestea adesea despre Sfânta Filofteia, o fată cu o credință puternică care, deși era foarte tânără, a făcut multe fapte bune. Ana era fascinată de povestea sfintei și își dorea să fie ca ea. Într-o zi, satul a fost lovit de o secetă cumplită. Pământul s-a crăpat, iar recolta a pierit. Oamenii erau triști și îngrijorați. Ana, văzând suferința celor din jur, s-a rugat cu stăruință la Dumnezeu, cerând ajutor pentru satul ei. Și-a amintit de Sfânta Filofteia și a simțit că trebuie să urmeze exemplul ei. A adunat toate florile pe care le găsise și le-a dus la biserică. A aprins o lumânare și s-a rugat cu lacrimi, cerând ca Dumnezeu să aibă milă de satul ei. În timp ce se ruga, a simțit o căldură în suflet și ...

  Pilda Turnului și a Florii Într-un regat îndepărtat, trăia o tânără pe nume Varvara. Era frumoasă ca o floare de primăvară și înțeleaptă ca un înger. Tatăl ei, un om bogat dar necredincios, a decis să o ascundă de lume într-un turn înalt, pentru a o proteja de orice influență exterioară. În acest turn, Varvara a descoperit o frumusețe aparte: lumina soarelui care pătrundea printr-o mică fereastră, cântatul păsărilor și stelele strălucitoare de pe cer. Dar mai presus de toate, Varvara a descoperit în inima ei o dorință arzătoare de a-L cunoaște pe Dumnezeu. În singurătate, Varvara a început să mediteze asupra lumii din jurul ei. A văzut în natura care o înconjura o dovadă a existenței unui Creator. A admirat perfecțiunea florilor, a observat ciclurile naturii și a înțeles că totul are un început, un sfârșit și un sens. Astfel, în inima ei a înflorit credința în Dumnezeu. Când tatăl ei a aflat că fiica sa a devenit creștină, s-a mâniat foarte tare. A închis-o într-o încăpere întun...

   Într-un sat mic, într-un colț de țară, trăia un băiat pe nume Andrei. Era un copil cu o inimă bună, dar și cu multe întrebări despre viață și Dumnezeu. Într-o zi, a auzit de un bătrân înțelept, care locuia într-o mănăstire de pe munte. Curiozitate l-a îndemnat să-l viziteze. Bătrânul, care era un urmaș al învățăturilor Sfântului Cleopa Ilie, l-a primit cu căldură pe Andrei. Într-o după-amiază, în timp ce se plimbau prin grădina mănăstirii, bătrânul a luat o sămânță și i-a arătat-o lui Andrei. „Vezi această sămânță, Andrei?”, l-a întrebat bătrânul. „Este foarte mică, dar în ea se ascunde puterea de a da viață unei plante frumoase. La fel și în sufletul tău, Andrei, există o sămânță a credinței, care poate crește și înflori, dacă o îngrijești cu atenție.” Bătrânul i-a explicat lui Andrei că, așa cum o sămânță are nevoie de pământ bun, apă și soare pentru a crește, tot așa și credința are nevoie de rugăciune, fapte bune și învățătură duhovnicească pentru a se întări.  „Ru...

    Pilda lui Ioan și vântul de schimbare Într-un sat mic, într-o zi înnorată, trăia Ioan, un tânăr cu o minte ageră și o inimă plină de dorința de a ajuta pe cei din jur. Îi plăcea să citească și să învețe, iar cuvintele lui aveau o putere aparte, care atingea sufletele oamenilor. Într-o zi, o furtună puternică s-a abătut asupra satului. Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a răspândit teamă printre oameni. Ioan, văzând suferința semenilor săi, nu a stat locului. A adunat oamenii într-un loc sigur și le-a vorbit cu blândețe și înțelepciune, amintindu-le de puterea credinței și de importanța de a se ajuta unii pe alții. Cuvintele lui Ioan au fost ca o lumină în întuneric. Oamenii, inițial cuprinși de panică, au găsit în cuvintele lui mângâiere și speranță. Au început să se organizeze, să-și ajute vecinii și să reconstruiască împreună satul. La fel ca Sfântul Ioan Gură de Aur, care prin cuvintele sale a luminat mințile și inimile oamenilor, așa și Ioan din povestea n...

  Una dintre cele mai cunoscute pilde ale Sfântului Părinte Arsenie Boca este cea a ceașcii de ceai. Aceasta poveste simplă, dar profundă, ne învață despre răbdare, încredere în Dumnezeu și despre atitudinea pe care ar trebui să o avem în fața suferinței. **Pilda:** Într-una din scrierile sale, Părintele Arsenie Boca ne îndeamnă să ne imaginăm următoarea situație:  *Ești într-o zi foarte grea, în care totul pare să meargă împotriva ta. Simți că ești lovit din toate părțile și că viața îți pune la încercare răbdarea. În acel moment, fă-ți un ceai. Alege cea mai frumoasă ceașcă pe care o ai și bea-l încet, savurând fiecare înghițitură.* Apoi, părintele ne îndeamnă să ne gândim la Dumnezeu ca la un Olar, iar noi suntem argila din mâinile Lui. El ne modelează, ne curăță și ne pregătește pentru o lucrare măreață. Uneori, acest proces poate fi dureros, dar este necesar pentru ca noi să devenim vase curate și frumoase, potrivite pentru a fi umplute cu harul lui Dumnezeu. **Ce ne înva...

**Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat**, este adesea portretizat ca un pescar care și-a lăsat mrejele pentru a pescui suflete. Această imagine simplă, dar profundă, ne oferă o pildă puternică despre chemarea creștină și despre misiunea noastră în lume. **Pilda:** Înainte de a fi ucenic al lui Hristos, Andrei era pescar. Își petrecea zilele pe malul mării, aruncând mreje în apă, în speranța unei captură bogate. Într-o zi, însă, viața sa a luat o turnură neașteptată. Hristos, trecând pe malul mării, l-a chemat: „Vino după Mine și te voi face pescar de oameni.” Andrei, fără să stea pe gânduri, și-a lăsat totul în urmă și L-a urmat pe Hristos. A devenit astfel primul dintre apostoli, cel dintâi chemat. De la pescar de pești, s-a transformat într-un pescar de suflete, dedicându-și viața propovăduirii Evangheliei și aducerii oamenilor la Hristos. **Ce ne învață această pildă?** * **Chemarea lui Hristos:** Fiecare dintre noi suntem chemați să-L urmăm pe Hristos, așa cum a făcut Andrei. ...

Sfântul Grigorie Palama, unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe, a folosit adesea imagini și pilde pentru a explica concepte teologice complexe. Una dintre cele mai cunoscute pilde ale sale este cea a luminii necreate și a scării virtuților. **Pilda** Sfântul Grigorie Palama compara lumina necreată, harul divin care se dăruiește omului în timpul rugăciunii, cu razele soarelui. Așa cum razele soarelui pătrund într-o cameră întunecată și luminează totul, tot așa și lumina necreată pătrunde în sufletul omului, iluminându-l și purificându-l. Pentru a primi această lumină, omul trebuie să urce o scară, o scară formată din virtuți. Fiecare treaptă a acestei scări reprezintă o virtute pe care omul trebuie să o dobândească: smerenia, răbdarea, blândețea, iubirea față de Dumnezeu și de aproapele. Cu cât omul urcă mai multe trepte pe această scară, cu atât se apropie mai mult de Dumnezeu și cu atât mai multă lumină necreată va primi. Însă, această călătorie spirituală nu este ușo...

  Sfântul Vasile cel Mare, înțeleptul și filantropul Bisericii, a folosit adesea pilde pentru a ilustra învățăturile creștine. Una dintre pildele sale, inspirată din Evanghelia după Luca (18:1-8), vorbește despre perseverența în rugăciune. *Un judecător nedrept și necredincios avea într-un oraș o văduvă care venea la el, zicând: „Fă-mi dreptate împotriva potrivnicului meu”. Și multă vreme nu a vrut. Dar apoi a zis în sine: „Deși nu mă tem de Dumnezeu, nici de oameni nu mă rușinez, totuși, pentru că această văduvă mă necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu vină în sfârșit să mă lovească.”* Sfântul Vasile explică că, deși judecătorul era nedrept, văduva a perseverat în rugăciune. Ea nu s-a lăsat descurajată de refuzurile repetate, ci a continuat să-și ceară dreptatea. Această pildă ne învață că, indiferent de cât de mult ne rugăm, nu trebuie să ne descurajăm. Dumnezeu, în bunătatea Sa, ne va asculta rugăciunile la timpul potrivit. **Lecții spirituale din această pildă:** * **Persev...

Un tânăr călugăr, plin de zel religios, se ruga cu ardoare în chilia sa. Își dorea să atingă cât mai repede desăvârșirea spirituală și să se apropie de Dumnezeu. Într-o noapte, în timp ce se ruga, a auzit un sunet puternic. Era vântul care bătea cu putere în fereastra chiliei sale. Tânărul călugăr s-a întristat și a început să se plângă: „O, Doamne, de ce mă încearcă astfel? Eu vreau doar să Te slujesc, iar Tu îmi trimiți aceste suferințe.” Auzind-l, un bătrân călugăr, cu multă experiență duhovnicească, a venit în chilia tânărului. „Fiule”, i-a spus el, „vântul este ca ispitele vieții. Ele vor veni mereu, indiferent cât de mult ne vom ruga și cât de sfinți vom fi. Important este cum le vom întâmpina. Dacă ne lăsăm copleșiți de ele, ele ne vor îndepărta de Dumnezeu. Dar dacă le vom înfrunta cu răbdare și cu credință, ele ne vor ajuta să creștem spiritual.” Bătrânul călugăr a continuat: „Gândește-te la un copac. Când bate vântul, copacul nu se opune, ci se îndoaie. Astfel, el nu se rupe....

  Odată, o femeie i-a adus părintelui Irodion*, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar cuviosul părinte Irodion i-a răspuns: - Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta ! - Ba nu, părinte - a zis femeia -, de la capra mea este. - Dar n-ai dat-o ieri diavolului ? Cum să primesc, că nu mai este capra ta ! Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea nu a mai drăcuit. ________ *Cuviosul Arhimandrit Irodion Ionescu a fost duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. Acesta a fost stareţ al Mănăstirii Lainici, judeţul Gorj. Trupul său a fost găsit în chip minunat, din rânduiala dumnezeiască. Astăzi, părintele este propus canoniz

 "În timpul prigoanelor, când prigoneau şi omorau pe creştini pentru credinţa în Hristos, au prins şi pe doi fraţi călugări să-i muncească şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, că a doua zi să-i scoată, să-i muncească şi să-i omoare. Aceşti doi fraţi aveau vrajbă şi pizma între dânşii. Fiind deci ei în temniţă aruncaţi, bătuţi şi munciţi, unul umilindu-se cu inima, a zis celuilalt: «Frate, iată mâine ne vor scoate la judecata lor şi ne vor munci şi ne vor omorî şi vom merge către Domnul. Pentru aceea dar, vrajbă şi pizma ce a fost şi este şi acum între noi, se cade să o lăsăm, să ne împăcăm, să ne iertăm unul pe altul mai înainte de moartea noastră, ca să luăm, curaţi fiind, muncile şi moartea pentru credinţa şi dragostea lui Hristos şi aşa ne vom învrednici a lua cununile muceniceşti din mâinile lui Hristos şi vom fi primiţi în ceata mucenicilor». Acestea zicând, i-a făcut metanie, după obiceiul călugăresc, grăind: «Iartă-mă, frate, ca să fii şi tu iertat de mi...

 Un frate a venit să ia câteva coşuri de la avva Ioan. Bătrânul iese şi-i zice: "Ce vrei, frate?". El răspunde: "Coşuri, avva". Bătrânul a intrat să i le aducă, dar a uitat. S-a aşezat şi a început să împletească. Fratele a bătut din nou la uşă, iar când bătrânul a ieşit, l-a întrebat: "Nu-mi aduci coşurile, avva?". El a intrat şi iar s-a apucat să împletească. Fratele a bătut din nou. Încă o dată şi bătrânul a ieşit şi l-a întrebat: "Ce vrei, frate?". Acela a răspuns: "Coşurile, avva". Atunci avva l-a luat de mână, l-a dus înăuntru şi i-a zis: "Dacă vrei coşuri, ia-ţi şi du-te, căci eu n-am vreme".

    Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat şi lipsit de credinţă, iar celălalt era credincios. Omul credincios l-a întrebat pe bogat: - Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar l-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-l foamea, ar fi drept? - Bineînţeles că nu, a răspuns bogătaşul. - Dar dacă l-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi? - Ar fi, desigur, o nedreptate. - Şi atunci, dacă tu singur spui că aşa ceva este o nedreptate, de ce uiţi de suflet? Tu te ocupi doar de trup, neglijând cu totul sufletul. Ia aminte că trupul şi sufletul sunt ca doi fraţi buni, de nedespărţit.

     "Ca să iubească omul pe Dumnezeu trebuie încet-încet să se arate deasupra oricărui lucru de care se ocupă, până la starea la care au ajuns Părinţii, încât şi la starea biologică să-l refuze, fapt care ajunge să fie şi astăzi de necrezut. Şi totuşi este real. Cu această tăgăduire absolută şi cu această grijă exclusivă a ascultării faţă de voia dumnezeiască, începe dumnezeiescul har, care este înăuntrul nostru, să acţioneze. Harul nu are putere dacă nu este precedat de libertatea personalităţii umane; dacă libertatea personalităţii umane nu se mişcă, dumnezeiescul har, cu toate că se găseşte prezent, nu acţionează. Omul trebuie să dovedească de bună-voie ce preferă. Preferă să iubească pe Dumnezeu şi să dovedească aceasta prin faptă? Atunci acţionează dumnezeiescul har, care distruge pe omul cel vechi şi modelează pe cel nou, după Hristos". (Gheron Iosif Vatopedinul)

  Când ai aprins și ai ars mereu candela la Icoane, 24 h neîntrerupt, îngerul candelei îți duce și sădește în grădina ta din Rai, ca răsplată, pentru mica ta jertfa pe care ai facut-o cu atenție și cu credință; O floare din care s-a făcut uleiul, sau un pom dacă era ulei de măslin, și astfel ai pregătit grădina ta în Ceruri. Cand aprinzi candela și observi ca uleiul din interior a scăzut, îți pui o dorința, te rogi, faci mătănii, iar dorința, întotdeauna ti -se împlinește ! Din sfaturile parintelui pustnic Gherasim de la Sfantul Munte Athos. 🙏 🙏 🙏 Rugăciune la aprinderea candelei! Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin!

  Patru lumanari ardeau incetisor si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind: Prima a spus: Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor.. Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua: –Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard. Cand a terminat de vorbit si aceasta s-a stins, scrie 7secunde.com. –Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…

  Cineva spunea că a asistat la o ceartă între doi preoţi. O ceartă dură, în care cei doi îşi adresau cuvinte aspre. Dar şi le spuneau cam aşa: "Eşti necinstit, Prea Cucernice Părinte", zicea unul - "Sfinţia ta eşti un om de nimic" răspundea celălalt. Se acopăr oare aceste cuvinte: "Prea Cucernice", "Sfinţia Ta" cu "necinstit" şi "om de nimic"? Era ceartă aceasta în măsură să exprime sfinţenia şi cucernicia? Cel care a povestit această întâmplare spunea: "Nu m-a deranjat ceartă, mi s-a părut omenească. Se mai întâmplă. Dar îşi ziceau mereu "Prea Cucernice" şi "Sfinţia Ta". Nu omiteau aceste titluri de onoare chiar şi atunci când îşi spuneau cuvintele cele mai grele." Când apelativul pe care ni-l asumăm nu acoperă realitatea, atunci descoperă impostura. Şi este starea cea mai gravă în care poate cineva cădea.

  Avva Casian a povestit: "Am plecat, împreună cu Sfântul Gherman, la un bătrân, în Egipt, care ne-a primit cum se cuvine. L-am întrebat: «De ce atunci când primiţi oaspeţi nu mai păziţi regulă postului, pe care o avem noi în Palestina?». El a răspuns: «Postul este mereu cu mine, dar pe voi nu vă pot ţine mereu aici. Desigur, postul e un lucru util şi necesar, dar depinde de voinţa noastră, în timp ce legea lui Dumnezeu cere în mod obligatoriu îndeplinirea dragostei faţă de aproapele. Prin voi îl primim pe Hristos, de aceea, trebuie să vă slujesc cu toată râvna. După ce vă conduc, pot să-mi reiau şi postul: fiii Mirelui nu pot ţine post cât timp Mirele este cu ei. Când Mirele va fi luat din mijlocul lor, atunci vor fi siliţi să postească»".

    Dupa o zi de drum, o persoana se hotari sa ramana peste noapte la o manastire. Cand i-a fost aratata camera in care urma sa se odihneasca, aceasta a spus: "Nu aveti mobilier?" Calugarul care a insotit-o a raspuns: "Dar al dumneavoastra unde este?" "Al meu?", a intrebat calatorul. "Eu sunt aici in calitate de pelerin, nu am de ce sa port cu mine mobilierul". Si noi suntem la fel, i-a raspuns monahul, niste pelerini in aceasta lume.