REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  S fântul Apostol Pavel ne spune că credința este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul acestor cuvinte apostolice îl înțelegem mai cu seamă din spusele Evangheliei care s-a citit astăzi. Minunea ce s-a făcut cu slăbănogul a avut o mare putere să încredințeze pe toți cei ce au văzut-o cu ochii lor, că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. Cine altul cunoaște păcatele cele ascunse, sau înțelege gândurile cele din adâncul inimii, sau numai printr-un cuvânt poate să întărească mădularele slăbănoage și neputincioase, afară de Cunoscătorul inimilor, Atotputernicul Dumnezeu? Însă cărturarii iudeilor ziceau că Iisus Hristos este un om hulitor, iar poporul de rând zicea că este numai un făcător de minuni. Mulțimea oamenilor n-a văzut nici celelalte minuni ale lui Iisus Hristos, nici pe aceasta, ci numai prin cuvintele evanghelice a auzit povestirea minunilor lui Iisus Hristos și a crezut că Iisus Hristos, Care le-a făcut, este Dumnezeu desăvârșit. Zadarnic caută unii să...

  F rați creștini, D in așezământ apostolesc, dreptcredincioșii creștini împodobeau bisericile lui Hristos cu sfinte icoane, nu socotindu-le dumnezei, nici slujind lor, ci înălțându-și printr-însele mintea la persoanele pe care le închipuiau ele, se închinau lor și le sărutau pentru dragostea cea către acele persoane sfinte. Dar răutatea și mândria ereticilor a năpăstuit nu numai scopul cel sfânt al Bisericii, zicând că slujește icoanelor, precum slujeau închinătorii de idoli, idolilor, ci au îndrăznit și au făcut împotriva sfintelor icoane un lucru pe care nimeni nu l-a făcut asupra vreunui chip al vreunui împărat pământesc, sau al vreunui domn sau dregător: le-au sfărâmat, le-au ars și au dezbrăcat bisericile de podoaba lor. Apoi au pornit prigoane cumplite asupra sfinților părinți, care cinsteau sfintele icoane. Însă bărbații cei sfinți strigau, zicând: Noi nu slujim icoanelor ca unor dumnezei, ci văzându-le, ne înălțăm mintea noastră la persoanele pe care le închipuiesc ele,...

  F rați creștini, T rei fapte bune ne învață Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi: iertarea, postirea și milostenia. Postirea a rânduit-o Domnul nostru între celelalte două fapte bune, fiindcă ura și nemilostivirea opresc roada postului. În zadar postește cel care urăște pe fratele său. În zadar își închide gura de la desfătarea bucatelor, cel care nu întinde mâna sa spre ajutorarea săracilor. Cel care însă a unit postul cu iertarea greșelilor aproapelui și cu milostenia, acela stă înaintea lui Dumnezeu îmbrăcat în haină strălucitoare. Și, fiindcă mâine începe vremea cea duhovnicească a postului, când toți creștinii nădăjduiesc să ia prin el, de la Dumnezeu, răsplată și milă, pentru aceasta, Maica noastră, Sfânta Biserică, pentru ca să nu se amăgească vreunul din fiii ei și să ostenească în zadar, pune înaintea noastră astăzi, învățătura Mântuitorului Iisus Hristos despre post. Deci cel care va păzi cu evlavie și cu toată silința cele ce poruncește Biserica, postul aceluia s...

  F rați creștini, S fânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne spune că Cel Unul-Născut, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, va veni iarăși pe pământ, dar nu cum a venit întâi, smerit și umil, ci cu slavă multă și cu mare strălucire dumnezeiască. Și va veni, nu ca să mântuiască lumea, ca mai înainte, ci ca să judece pe toți oamenii, pe cei vii și pe cei morți; să dea celor care au făcut cele bune Împărăția cea veșnică, iar celor care au făcut cele rele, osânda cea veșnică. Învățătura aceasta despre cea de-a doua și slăvită venire în lume a Domnului Hristos, o mărturisim toți creștinii, în Simbolul credinței noastre, care zice: „Și iarăși va să vie cu slavă să judece vii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit“. Vorbind despre Împărăția cerurilor, Iisus Hristos a asemănat-o printre altele cu cele zece fecioare, care luându-și candelele lor, au ieșit întru întâmpinarea Mirelui. Când a venit Mirele, au intrat cu El, la nuntă, numai cele cinci fecioare, care au avut untdelemn în ...

Analiză Omiletică și Patristică — ​Contextul acestei parabole este marcat de tensiunea dintre har și lege. Când fariseii cârteau împotriva Domnului (Luca 15, 2), Mântuitorul răspunde prin trei pilde ale recuperării: oaia pierdută, drahma pierdută și fiul risipitor. Conform Sfântului Ioan Gură de Aur , aceste pilde nu sunt doar simple povești, ci „doctorii pentru sufletele deznădăjduite”, menite să arate că bucuria cerului nu este diminuată de păcatul omului, ci activată de pocăința lui. ​1. Împărțirea averii: Darul libertății ​ „Un om avea doi feciori... și el a împărțit averea între ei” (Luca 15, 11-12). ​În această imagine, Dumnezeu Se numește „om” pentru a sublinia natura Sa iubitoare și apropiată de creatură ( Filocalia, Vol. II ). ​ Fiul cel mare: Reprezintă îngerii sau pe cei drepți (după Sf. Chiril al Alexandriei ), ori poporul evreu fidel Legii. ​ Fiul cel tânăr: Simbolizează neamurile sau pe păcătoșii care aleg „înnoirea” prin răutate. ​ Averea: Nu este doar mate...

  F rați creștini, F aptele bune, ca și păcatele, care se săvârșesc cu trupul, de vreme ce cad sub simțurile trupești, fiecare om lesne le aude, le vede și le pipăie. Însă fapta bună sau răutatea sufletului, care sunt ascunse simțurilor trupești, și care nici nu se văd, nici nu se aud, sufletul cu anevoie le simte și mintea cu anevoie le cunoaște. Astfel, smerenia este o înclinare a sufletului, sfântă și mântuitoare. Mândria, în schimb, este o patimă a sufletului, rea și pierzătoare. Dar numai cu greu cunoaștem și înțelegem când cineva este smerit și când este mândru. Iisus, cunoscătorul a toate, știind că oamenii sunt mult mai ușor înclinați spre mândrie și că numai puțini dintre ei sunt înclinați spre smerenie, prin pilda Evangheliei de astăzi, ne-a arătat semnele cele din afară și trupești ale: omului mândru și ale omului smerit, cum și vătămarea pe care o aduce mândria și folosul pe care îl aduce smerenia, învățându-ne să fugim de mândrie și să îmbrățișăm smerenia. Toți oame...

  F rați creștini, D uminica trecută am aflat, din Sfânta Evanghelie, despre călătoria pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos spre cetatea Ierihon, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime de oameni. La intrarea în Ierihon, Mântuitorul a vindecat pe orbul care stătea la marginea drumului și cerșea, și care a mers apoi după Dânsul, slăvind pe Dumnezeu pentru însănătoșirea ochilor săi. Împreună cu el, tot poporul care văzuse minunea vindecării celui orb, dădea laudă lui Dumnezeu. Cu acest alai, a intrat Iisus Hristos în Ierihon, străbătând cetatea, pe drumul care ducea spre Ierusalim, căci Ierusalimul era locul către care se îndrepta Mântuitorul de data aceasta. Sfânta Evanghelie de astăzi, istorisind, în continuare, cele întâmplate cu prilejul acesta, ne spune că: „În vremea aceea, când trecea Iisus prin Ierihon, iată că un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși și era bogat, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea, de mulțime, pentru că era mic de stat“...

  F rați creștini, L epra este o boală cumplită, molipsitoare, care se întâlnește rar prin ținuturile noastre, dar care face mare prăpăd printre oamenii din ținuturile calde. Lepra este o boală care face să apară pe trupul omului o mulțime de pete și de bube care, cu timpul, distrug țesăturile pielii, produc umflături urâcioase, care de multe ori iau înfățișarea unor răni deschise. Ea sluțește pe om și-l face nesuferit la înfățișare, atât din cauza umflăturilor și rănilor deschise, cât și din cauza mirosului urât pe care-l împrăștie în jurul său. Când lepra ajunge la deplină dezvoltare, nu se mai poate vindeca. Se vindeca uneori, la iudei, după cum vedem din Legea lui Moise, dacă se luau unele măsuri de pază, de la început, când se ivea și nu apuca să crească și să se întindă peste tot trupul celui bolnav. O astfel de boală, pricinuitoare de stricăciuni și plină de urâciune a vindecat Iisus, redând sănătatea nu la unul, nici la doi, ci la zece leproși, fără nici o nădejde de vin...

  F rați creștini, D omnul Iisus s-a dus din Iudeea în Galileea, când l-au închis pe Ioan în temniță și din Betleem s-a dus în Egipt, când Irod căuta ca să-L omoare. Acestea le-a făcut Iisus spre a noastră învățătură și pildă, arătându-ne să fugim de cei ce ne prigonesc, când putem, împlinind astfel porunca dragostei. Când poți să fugi de omul care se silește să-ți vatăme trupul sau sufletul tău, dar nu vrei să fugi, ci stai dârz și nemișcat împotrivă-i, atunci te faci sminteală omului aceluia. Când însă nu tu ești pricină de sminteală, atunci urmează-ți scopul și lucrul tău bun, deși alții se vor sminti. Se sminteau necredincioșii, când sfinții apostoli propovăduiau Evanghelia. Se cuvenea, oare, să tacă apostolii sau să se ascundă și să fugă în pustie? Nu! Apostolii nu se cuvenea, nici să se ascundă și nici să fugă, fiindcă, pentru propovăduirea credinței, ei aveau, ca și toți propovăduitorii Evangheliei, hotărâta poruncă a lui Hristos, Care le-a zis: „Mergeți în toată lumea și...

  F rați creștini, S fânta Biserică a rânduit ca, la fiecare praznic mare, să fie prăznuire și înainte și după praznic, pentru ca înainte de praznic să ne pregătim prin pocăință și prin fapte bune, iar după praznic să aducem mulțumire lui Dumnezeu care ne-a învrednicit să prăznuim cu toată vrednicia creștinească. Sfinții Părinți au rânduit ca Evangheliile, care se citesc în zilele dinaintea praznicelor, cât și cele care se citesc în zilele de după praznice, să aibă potrivire și asemănare cu scopul praznicului. De aceea în Duminica înainte de Botez s-au citit cuvintele Evangheliei care cuprind viața și traiul Sfântului Ioan Botezătorul, iar astăzi s-a citit Evanghelia care istorisește despre prinderea și închiderea Sfântului Ioan Botezătorul și despre ce a făcut Domnul după aceasta. „În vremea aceea, auzind Iisus că Ioan a fost dus în închisoare, a plecat în Galileea“. (Matei 4, 12) S fântul Ioan Botezătorul mustra pe Irod, cel care stăpânea a patra parte din Palestina, fiindcă...