Din viața Sfintei, după Metafrast

 

Iar Dioscor, cel cu inima de piatră, tatăl Sfintei Varvara, nu numai că nu l-a durut inima, văzând chinurile cele multe ale fiicei sale, fiind împietrit de diavol, ci și singur a-i fi ei călău, nu s-a rușinat. Căci, cu o mână a luat pe fiica sa, iar în cealaltă mână ținea sabia goală și a dus-o pe ea la locul cel de tăiere, care era așezat pe un munte, afară din cetate. Și a fost dusă de alt ostaș și Sfânta Iuliana și când mergea pe cale se ruga Sfânta Varvara către Dumnezeu, zicând: "Dumnezeule cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ, și pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsări soarele Tău spre cei buni și spre cei răi și dai ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Tu și acum auzi-mă pe mine roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă Împărate, și dă darul Tău la tot omul care mă va pomeni pe mine și pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boala năpraznică și moarte neașteptată să nu-l răpească pe el. Pentru că Tu știi, Doamne, că trup și sânge suntem și lucrul preacuratelor Tale mâini".

Așa rugându-se Sfânta, s-a auzit glas din Cer chemând-o pe ea, împreună cu Iuliana, întru cele de sus și făgăduindu-i a-i împlini ceea ce cerea. Și mergeau amândouă Sfintele Mucenițe Varvara și Iuliana spre moarte cu mare bucurie, dorind a se deslega mai degrabă de trup și a trece către Domnul. Și ajungând la locul cel însemnat, mielușeaua lui Hristos, Varvara și-a plecat sub sabie sfântul său cap și a fost tăiată de mâinile nemilostivului său tată. Și s-a împlinit scriptura: "Va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu" (Matei 10, 21).

Iar pe sfânta Iuliana alt ostaș a tăiat-o tot acolo; și așa s-a săvârșit alergarea nevoinței sale. Iar sfintele lor suflete sunt întru glasuri de bucurie, către Hristos, Mirele lor, întâmpinându-le pe ele îngerii și Însuși Stăpânul, cu dragoste, primindu-le pe dânsele.

Iar pe Dioscor și pe Marcian dregătorul i-a ajuns năpraznica pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru ca pe Dioscor, pogorându-se din munte, iară pe dregător, șezând în casa sa, tunet și fulgere din cer lovindu-i, i-au ucis și i-au ars, atâta cât nici praful lor nu s-a aflat.

Și era în cetatea aceea un oarecare bărbat credincios, cu numele Galentian. Acesta, luând cinstitele moaște ale Sfintelor Mucenițe, le-a dus în cetate și le-a îngropat cu cinstea ce se cuvenea și a zidit biserica peste dânsele, întru care multe vindecări se făceau de la moaștele Sfintelor, cu rugăciunile lor și cu darul Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, al unuia Dumnezeu în Treime, a Căruia este slavă în veci! Amin.