REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Soborul Sfinților îngeri se prăznuiește de Biserică cu bună cinste după predaniile părinților insuflați de Dumnezeu, care au lepădat de mult credința cea rea a închinării de îngeri care era la eretici și la închinătorii de idoli. Căci încă în Legea Veche, când poporul ales s-a depărtat de la Dumnezeu, a început a se închina idolilor făcuți după asemănarea făpturilor văzute, câte sunt în cer, sus și pe pământ, jos. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfă de închinăciune ca lui Dumnezeu, precum și lunii și stelelor, pe care le socoteau că au suflet viu. Tot cu astfel de închinăciune și cu jertfe se închinau ei și îngerilor, despre care lucru se pomenește în cărțile împăraților, unde zice: "Se cade a aduce tămâie lui Baal și soarelui, lunii, planetelor și la toată puterea cerului, adică îngerilor, căci aceștia sunt ostașii cerești". Acea credință rătăcită a închinării de îngeri se înmulțise și în zilele Sfinților Apostoli, pe care dezrădăcinând-o Sfântul Apostol Pavel, grăiește...

  ​În insula Mitilene se afla o Sfântă biserică purtând hramul lui. Toți locuitorii insulei veneau la această biserică la ziua prăznuirii hramului lui. ​Cunoscând obiceiul acesta al localnicilor, saracinii din Creta au atacat insula Mitilene chiar în ziua prăznuirii marelui Mucenic, au jefuit-o și au luat locuitorii în robie, ducând pe mulți dintre ei în Creta. Printre cei robiți se afla și un tânăr deosebit de frumos, pe care pirații l-au dăruit căpeteniei lor. Căpetenia l-a făcut pe tânăr slugă a sa. Părinții tânărului boleau de durere pentru fiul lor pierdut. ​Încheindu-se anul și apropiindu-se iar praznicul marelui Mucenic Gheorghe, îndurerații părinți, urmând vechii și frumoasei rânduieli, au pregătit masă bogată de ziua hramului Sfântului și au chemat la ea oaspeți mulți. Aducându-și aminte de fiul ei, maica s-a dus înaintea icoanei Sfântului și s-a rugat lui cu lacrimi să facă cumva și să i-l izbăvească pe fiul ei de robie. Maica apoi s-a întors să slujească oaspeților la ...

  ​„Era un om oarecare bogat, și se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele luminat. Și era un sărac oarecare, anume Lazăr, care zăcea înaintea ușilor lui plin de bube. Și poftea să se sature din fărâmițările care cădeau din masa bogatului; și câinii venind, lingeau bubele lui” (Luca 16, 19-21) ​Prin această pildă, Hristos voiește să ne învețe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, și totuși nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neașteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare și nici o neîndemânare în viață, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârșitul ce l-a ajuns, și încă mai dinainte, din disprețul său către săraci. Căci el n-a fost fără milă numai către cel ce zăcea înaintea ușii lui, ci către toți. ​Dacă el nu s-a milostivit asupra unui om, care ...

  ​„Era un om oarecare bogat, și se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele luminat. Și era un sărac oarecare, anume Lazăr, care zăcea înaintea ușilor lui plin de bube. Și poftea să se sature din fărâmițările care cădeau din masa bogatului; și câinii venind, lingeau bubele lui” (Luca 16, 19-21) ​Prin această pildă, Hristos voiește să ne învețe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, și totuși nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neașteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare și nici o neîndemânare în viață, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârșitul ce l-a ajuns, și încă mai dinainte, din disprețul său către săraci. Căci el n-a fost fără milă numai către cel ce zăcea înaintea ușii lui, ci către toți. ​Dacă el nu s-a milostivit asupra unui om, care ...

​„Puțin și nu mă veți vedea, și iarăși puțin și mă veți vedea. Că eu merg la Tatăl meu” (Ioan 16, 16). ​Creștinul nu este fără mângâiere la moartea celor de aproape ai săi ​Fiți cu luare aminte, fraților, pentru ca vorba mea cea potrivită cu acest timp și, de folos, să nu treacă fără urme! Când cineva suferă de o boală mai grea, atunci mai mult are trebuință de doctorie, și când ochiul suferă o durere mare, atunci i se aplică unsori de ochi. ​Iar dacă cineva în acest moment este sănătos, totuși să voiască a asculta, căci este de folos pentru viitor a cunoaște doctoria cea vindecătoare. Dimpotrivă acela, al cărui ochi sufletesc este bolnav și suferă durere prin jălania (despre moartea unui prieten ș.a.), acela, zic, trebuie să fie cu atâta mai luător aminte, a deschide ochiul său la unsoarea cea vindecătoare a cuvântului celui Dumnezeiesc. ​Cine nu face aceasta, durerile lui pururea se vor mări, și la el se împlinește cuvântul Sfintei Scripturi: „că întristarea lumii moarte lucreaz...

  ​Viața Bisericii Ortodoxe ne pune înainte nenumărate exemple despre cum Atotputernicul Dumnezeu își descoperă puterea Lui adesea prin lucrurile neînsuflețite și aparent mici, mai ales prin acele lucruri care sunt semne ale întrupării, vieții și Patimilor Stăpânului Iisus Hristos. Aceste lucruri socotite de mulți "mici", sunt crucile, icoanele Maicii Domnului și ale Sfinților, apa sfințită, uleiul sfințit, sfântul mir, anafura și toate celelalte. Iată unul dintre aceste exemple: în anul 1748 a avut loc o minune care s-a făcut prin Icoana Maicii Domnului, în casa unui boier pe nume Khitrov, în apropiere de orașul rusesc Kaluga. Două dintre slugile boierului care într-o zi au avut ascultarea de a face rânduiala amănunțită în podul conacului, au dat la un moment dat, în lucrul lor, de o țesătură înfășurată pe care desfăcând-o, au aflat pictat pe ea cu o mare măiestrie și frumusețe, chipul unei femei. Chipul strălucea în jur sfințenie și evlavie. Una dintre slugi era smerit...

  ​ „Faceți-vă prieteni cu bogăția nedreaptă” (Luca 16, 9) ​ Bogăția nu face norocit, nici sărăcia nenorocit ​Dacă vrea să zică cineva adevărul, nu acela este bogat, care posedă multă avuție, ci acela, care nu are nevoie de multe. ​Și de asemenea, nu acela este sărac, care posedă puțin, ci acela care poftește multe. Deci dacă vezi pe unul, care încă multe dorește, să-l socoti cu siguranță de prea sărac, chiar de ar stăpâni cât de multe avuții, și iarăși când vei vedea pe unul, care numai de puțin are trebuință, trebuie să-l socoti de cel mai bogat, chiar de nu ar stăpâni nimic; căci bogăția și sărăcia trebuie a se judeca după plecările sufletului omului, nu după măsura averii. ​De pildă noi n-am socoti sănătos pe un om, care de-a pururea suferă de sete, chiar de ar locui el lângă râuri și izvoare, căci ce-i folosește lui atâta mulțime de apă, dacă setea lui rămâne nealinată și nepotolibilă? ​Tot așa să socotim și în privința celor bogați. Despre aceia, care totdeauna doresc ș...