REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​„Iară fariseii grăiau: cu domnul dracilor scoate pe draci” (Mt. 9, 34; Lc. 11, 15) ​Despre post și despre patima defăimării ​Precum după sfârșitul iernii, când începe vara, corăbierul își scoate vasul în larg, ostașul își curăță armele, iar lucrătorul pământului își ascute secera, tot așa și noi, odată cu sosirea postului – această „vară a sufletului” – trebuie să ne pregătim pentru lupta cea duhovnicească. Creștinul este, deopotrivă, lucrător, ostaș și călător spre cer. ​ Lupta cu sine și cu lumea Pentru a birui, trebuie să fii în același timp „dezbrăcat” și „înarmat”. Dezbracă-te de grijile lumești și de treburile vremelnice pentru a fi ușor ca un luptător în arenă, dar îmbracă-te cu armele Duhului pentru a fi protejat de săgețile vrăjmașului. Dacă secera sufletului tău s-a tocit prin necumpătare, postul este cel care o va ascuți din nou. ​ Postul adevărat: Dincolo de farfurie Postul nu este doar o simplă restricție alimentară. Dacă ar fi așa, fariseul din Evanghelie ar...

  ​Zis-a Domnul către iudei: „Cine dintre voi Mă vădește pre Mine pentru păcat?” (In. 8, 46) ​Conștiința noastră ne pârăște pe noi ​Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit și priveghetor necontenit – conștiința . Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie așa de treaz, precum conștiința noastră. Dintre judecătorii omenești, unii se mituiesc, alții se câștigă prin măguliri, alții se intimidează prin frică, și încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă, însă tribunalul conștiinței nu se biruiește prin toate acestea, ci poți să măgulești, să dai daruri, să ameninți sau să faci orice, această judecătorie pururea va rosti hotărârea cea dreaptă, chiar și asupra gândurilor tale celor păcătoase. Și tocmai cel ce a săvârșit păcatul se osândește pe sine, chiar când nu-l părăsesc alții. Și aceasta nu se întâmplă o dată sau de două ori, ci foarte adeseori, în toată viața. ​De ar fi trecut oricât de mult timp, conștiința niciodată nu uit...

  F rați creștini, D intre cele trei fapte bune, despre care a vorbit Sfânta Evanghelie de astăzi, socotim că fapta bună a postului este prilejul cel mai potrivit pentru vorbirea noastră de astăzi, înainte de marele Post al Păresimilor. Diavolul, frați creștini, care dintru început a invidiat și a vrăjmășit neamul omenesc, nu încetează nicidecum lupta lui, ca să lipsească pe om de mântuirea ce i s-a dat prin Patima și moartea lui Iisus Hristos. El însuși grăind inimilor oamenilor, pe unii îi sfătuiește spunând că postul nu este poruncă a lui Dumnezeu, ci fiecare este liber să mănânce și să bea cât va voi, ce-i va place și când va vrea; iar pe alții îi sfătuiește că postul vatămă sănătatea și aduce multe feluri de boli. Diavolul înșeală și pe unii și pe alții, cum a înșelat la început pe Eva și pe Adam. C ă postul este o poruncă dumnezeiască, n-avem decât să ne gândim la porunca pe care a dat-o Dumnezeu celor dintâi oameni. „Și a poruncit, spune dumnezeiasca Scriptură, Domnul Du...

  ​„Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere si cu slavă multă” (Lc. 21, 27) ​ Gândirea la iad și la împărăția cerului trebuie să ne ferească de păcat ​„Noi toți trebuie să ne arătăm înaintea scaunului Judecății lui Hristos, ca să ia fiecare după cele săvârșite prin trup, ori bine ori rău” (II Cor. 5, 10). Să ne înfățișăm, rogu-vă, înaintea scaunului Judecății lui Dumnezeu, ca și cum El ar sta înaintea noastră, ca și cum Judecătorul ar fi așezat pe dânsul și ca și cum toate faptele noastre ar fi descoperite. Așa, noi trebuie nu numai să ne arătăm înaintea acestui scaun de judecată, ci vom fi înaintea lui cu totul dezveliți. Nu roșiți oare ? Adeseori am voit noi mai bucuroși să murim decât unele fapte de rușine ale noastre să fie cunoscute prietenilor noștri celor vrednici de cinste. Dar ce vom simți noi atunci când păcatele noastre vor fi descoperite îngerilor și oamenilor, și noua înșine ne vor fi ținute înaintea ochilor? Dumnezeu chiar zice, prin Psalmistul:...

  ​„ Vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui. Și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29) ​Repere biografice și teologice ​ Autorul textului: Acest omiliu aparține Sfântului Ioan Gură de Aur (347–407 d.Hr.), Arhiepiscop al Constantinopolului, considerat cel mai mare predicator al creștinătății. ​ Contextul scrierii: Textul face parte din vasta sa operă de exegeză biblică, fiind axat pe antropologia creștină (dualitatea suflet-trup) și pe eshatologie (învățătura despre sfârșitul lumii). ​ Fundamentare biblică: Autorul își sprijină argumentația pe scrierile Sfântului Apostol Pavel (în special Epistolele către Corinteni și Filipeni) și pe profețiile lui Iezechiel și Isaia din Vechiul Testament. ​ Sursa dogmatică: Textul reflectă deciziile Sinoadelor Ecumenice privind învierea universală a trupurilor, combătând viziunile gnostice sau platonice care considerau tr...

  ​Cuvânt la înmormântarea Sfântului și Marelui Meletie ​A sporit numărul apostolilor cu acest nou apostol, cel împreună hotărît ca să fie cu ei. Căci au chemat sfinții la dînșii pe cel de un obicei cu dînșii, pe nevoitorul, pe încununatul, pe cel curat cu sufletul și propovăduitorul cuvîntului. Meletie, părintele nostru, este fericit pentru sălășluirea cu apostolii și pentru ducerea sa către Hristos. Dar noi nu putem ferici, după cum se cade, pe părintele nostru, fiind în stare de orfani fără de vreme. Sfîntul Meletie dorea mai bine să fie împreună cu Hristos, iar nouă ne este greu și cumplit a ne despărți de părinteasca lui părtinire... ​ (Textul continuă conform originalului trimis de tine) ​Surse și Repere Bibliografice ​Pentru a susține contextul istoric și paternitatea acestui text de o importanță majoră pentru Biserica Răsăriteană, am identificat următoarele surse fundamentale: ​ 1. Paternitatea și Contextul Istoric: ​ Sfântul Grigorie de Nyssa: Acest text este, în ...

  Ce mare este în ceruri slava Sfântului și Dreptului Simeon, cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viața Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătorește la 12 iunie. Fiind comandant de oști, Petru a fost luat prizonier și aruncat în temniță în cetatea Samara de pe malul râului Eufrat. Suferind în temniță, Petru se rugă cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să scape de acolo, făgăduind că își va dărui după aceea toată viața lui Dumnezeu. Sfântul Nicolae i s-a înfățișat în vedenie și i-a spus că deși el duce rugăciunea lui la Dumnezeu, Dumnezeu nu i-o împlinește, pentru că altă dată la greu a mai făcut această făgăduință și nu și-a ținut-o. Apoi Sfântul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să se roage Sfântului și Dreptului Simeon care este foarte ascultat înaintea lui Dumnezeu, aflându-se aproape de Tronul Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară și cu Sfântul Ioan Botezătorul. Petru a ascultat și a început să se roage Sfântului și...

După Nașterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile și împlinindu-se vremea curăției celei legiuite, Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maică, plecând din Betleem cu Sfântul Iosif, logodnicul, și venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului și să se curățească după naștere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu și prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întâi născut și să-L răscumpere cu prețul cel rânduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche și cum se scrie despre aceea în legea curățirii, și anume: "Femeia care va zămisli și va naște parte bărbătească, necurată va fi șapte zile și în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va ședea treizeci și trei de zile sub acoperământul necurăției sale; de tot lucrul sfânt să nu se atingă și în biserică să nu intre, până ce se vor sfârși cele patruzec...

  Ideea și vrednicia smereniei S merenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se știe pe sine că a făcut multe și mari fapte bune, și totuși nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă știu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (I Cor. 4, 4). Și iarăși: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Tim 1, 15). A ceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toți, și totuși se înjosește înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoașteți cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiți-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria, iar trăgătorii alteia – păcatul cu smerenia; și veți vedea că trăsura păcatului învinge pe cea a dreptății; nu pentru că păcatul ar fi având așa de multă putere proprie, ci prin tăria smer...