Cuvânt la Duminica a patra a Sfântului și Marelui Post

 

​„Iară fariseii grăiau: cu domnul dracilor scoate pe draci” (Mt. 9, 34; Lc. 11, 15)

​Despre post și despre patima defăimării

​Precum după sfârșitul iernii, când începe vara, corăbierul își scoate vasul în larg, ostașul își curăță armele, iar lucrătorul pământului își ascute secera, tot așa și noi, odată cu sosirea postului – această „vară a sufletului” – trebuie să ne pregătim pentru lupta cea duhovnicească. Creștinul este, deopotrivă, lucrător, ostaș și călător spre cer.

​Lupta cu sine și cu lumea

Pentru a birui, trebuie să fii în același timp „dezbrăcat” și „înarmat”. Dezbracă-te de grijile lumești și de treburile vremelnice pentru a fi ușor ca un luptător în arenă, dar îmbracă-te cu armele Duhului pentru a fi protejat de săgețile vrăjmașului. Dacă secera sufletului tău s-a tocit prin necumpătare, postul este cel care o va ascuți din nou.

​Postul adevărat: Dincolo de farfurie

Postul nu este doar o simplă restricție alimentară. Dacă ar fi așa, fariseul din Evanghelie ar fi fost mântuit, însă vameșul cel smerit l-a întrecut. Postul adevărat înseamnă schimbarea întregii vieți, așa cum au făcut ninivitenii.

​„Cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate.”

​Dacă postești, arată-mi aceasta prin fapte:

• ​Mâinile să postească de la lăcomie și câștig nedrept.
• ​Picioarele să postească de la căile desfătărilor necuviincioase.
• ​Ochii să postească de la privirile pătimașe.
• ​Urechile să postească de la ascultarea clevetirilor.
• ​Gura să postească de la înjurături și, mai ales, de la defăimare.

​Primejdia clevetirii

Ce folos avem dacă nu mâncăm carnea dobitoacelor, dar „mușcăm” din onoarea aproapelui nostru prin cuvinte grele? Defăimătorul este cel care sfâșie sufletul fratelui său. Chiar dacă ceea ce spui este adevărat, descoperirea păcatului altuia fără dragoste este o călcare de lege.

​Dacă vrei să-ți ajuți fratele, nu-l rușina în fața altora. Plânge pentru el, sfătuiește-l între patru ochi și arată-i dragoste, așa cum un doctor își tratează bolnavul cu blândețe. Iar dacă auzi pe cineva vorbind de rău, „lasă vorba să moară în tine”. Îngroap-o sub tăcere și nu o da mai departe.

​Judecata și mântuirea

Să nu uităm că vom fi judecați nu doar după greșeala noastră, ci și după măsura în care i-am judecat pe alții. „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” (Mt. 7, 1). O judecată aspră asupra aproapelui ne face propriile păcate mai greu de iertat în fața lui Dumnezeu.

​Să alungăm, deci, toată defăimarea din gura noastră în acest timp sfânt. Chiar de am mânca doar cenușă, viața noastră nu va avea folos dacă nu ne înfrânăm limba. Postind astfel, cu trupul și cu sufletul, ne vom putea apropia de Hristos cu încredere și ne vom împărtăși de bunurile cerești. Amin.