Postări

Se afișează postări din martie, 2024

MOLITFELNICUL PAGINA 798( Rânduiala înmormântării )

Imagine
 

Hristos ne cere ceea ce nu avem să dăm

Imagine
Se povesteşte că un tânăr a venit într-o mănăstire, dorind să ceară stareţului să fie primit în acea obşte, dar îi spune că nu are nici credinţa, nici lumină, nici curaj... Normal ar fi fost poate că stareţul să-i zică: "Îmi pare rău. Noi avem nevoie aici de oameni serioşi, înzestraţi. Mergi în pace!“, dar Duhul i-a dat alt răspuns: "Ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumina; dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine".

Marcu 2, 1-12; Ioan 10, 9-16

Imagine
  1 Și intrând iarăși în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. 2 Și îndată s-au adunat mulți, încât nu mai era loc, nici înaintea ușii, și le grăia lor cuvântul. 3 Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inși. 4 Și neputând ei, din pricina mulțimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. 5 Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! 6 Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: 7 Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? 8 Și îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că așa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? 9 Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? 10 Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcat

Evrei 1, 10-14; 2, 1-3; Evrei 7, 26-28; 8, 1-2

Imagine
  10 Și: «Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; 11 Ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi; 12 Și ca un pe un veșmânt le vei strânge și ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși». 13 Și căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: «Șezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor Tale»? 14 Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii? 1 Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. 2 Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri și orice călcare de poruncă și orice neascultare și-a primit dreapta răsplătire, 3 Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârșie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o, 26 Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfân

Rugăciunea de Duminică

Imagine
De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuie

CAZANIA DUMINICII A DOUA DIN POST (Dumnezeu ajută neputințelor noastre)

Imagine
  F rați creștini, C ei care purtau patul, pe care zăcea slăbănogul, au venit la ușa casei unde învăța Iisus și neputând să intre în casă, din cauza mulțimii de oameni care erau acolo, ca să pună pe slăbănog înaintea Domnului Iisus, s-au suit deasupra, pe acoperiș, l-au spart și au lăsat pe bolnav cu patul în jos, drept înaintea lui Iisus. Pentru ca să se urce pe acoperiș au folosit scări funii și lemne. În timpul urcării n-au lipsit strigătele gălăgioase, proprii unor asemenea împrejurări. Cine se îndoiește că pe toate acestea nu le vedea și nu le auzea Iisus, Care vedea și știa și cugetele cele mai ascunse ale oamenilor? El însă tăcea. Apoi, ei au stricat acoperișul casei și au coborât patul cu slăbănogul, făcând iarăși zgomot mare, cu strigăte, cum se fac de obicei când oamenii coboară vreun lucru greu. Iisus Hristos, fără îndoială, vedea și auzea toate acestea, dar tăcea. El a deschis gura Sa și a grăit numai atunci când a văzut pe slăbănog pe patul său înaintea Lui, zicându-i:

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A DOUA DIN POST

Imagine
  F rați creștini, S fântul Apostol Pavel ne spune că credința este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul acestor cuvinte apostolice îl înțelegem mai cu seamă din spusele Evangheliei care s-a citit astăzi. Minunea ce s-a făcut cu slăbănogul a avut o mare putere să încredințeze pe toți cei ce au văzut-o cu ochii lor, că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. Cine altul cunoaște păcatele cele ascunse, sau înțelege gândurile cele din adâncul inimii, sau numai printr-un cuvânt poate să întărească mădularele slăbănoage și neputincioase, afară de Cunoscătorul inimilor, Atotputernicul Dumnezeu? Însă cărturarii iudeilor ziceau că Iisus Hristos este un om hulitor, iar poporul de rând zicea că este numai un făcător de minuni. Mulțimea oamenilor n-a văzut nici celelalte minuni ale lui Iisus Hristos, nici pe aceasta, ci numai prin cuvintele evanghelice a auzit povestirea minunilor lui Iisus Hristos și a crezut că Iisus Hristos, Care le-a făcut, este Dumnezeu desăvârșit. Zadarni

Predică la Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama) (Despre puterea credinței celor mulți)

Imagine
  Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! (Marcu 2, 5) I ubiți credincioși, C uvântul lui Dumnezeu este plin de nemărginite învățături. În predica de azi vom vorbi despre puterea rugăciunii făcută cu credință de mai mulți. Căci, precum când se aprind mai multe lumânări într-o cameră întunecată, mai mare lumină se face și precum când se adună mai mulți cărbuni la un loc mai multă căldură dau, așa și credința mai multora, mai mare trecere are înaintea lui Dumnezeu. A cest adevăr se vede din multe mărturii ale Sfintei Scripturi, dar și din învățătura Sfintei Evanghelii ce s-a citit astăzi. Să luăm, de pildă, cuvântul pe care l-a zis Domnul: Și văzând Iisus credința lor, a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Vedeți, frații mei, că nu a zis Domnul "văzând credința slăbănogului", ci "a lor", adică a acelora care purtau pe pat pe acel slăbănog. Cu adevărat, dacă cei patru care purtau pe slăbănog

Cuvânt la Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post

Imagine
  „Cine ești tu?” (In. 1, 19) Folosul mărturisirii și al cercetării conștiinței în toate zilele D e vreme ce noi, ori aici, ori în viața cea viitoare, neapărat trebuie să ne întristăm pentru păcatele noastre, apoi este mai bine ca noi să facem aceasta aici decât în acea lume. De unde reiese aceasta ? Din cuvintele Psalmistului, precum și din Evanghelie. Adică Psalmistul zice: „Cine în iad se va mărturisi ție ?” (Ps. 6, 6). El cu aceasta voiește să spună că cineva nu se va putea mărturisi Domnului în iad, ci că această mărturisire acolo nu va putea ajuta la nimic. Același lucru ne-a învățat Hristos într-o pildă (Lc. 16, 19 și urm.). Era un sărac, cu numele Lazăr, peste tot plin de bube și de umflături, și cuprins de o boală nevindecată. Și era un bogat, care nu da nimica săracului, măcar din firimiturile sale. Dar ce trebuie să povestesc eu toată pilda? Voi o cunoașteți cu desăvârșire: nemilostivirea bogatului, cum el nu hrănea pe sărac, dar și nevoia și foamea a cestuia, cu care e

MOLITFELNICUL PAGINA 797( Rânduiala înmormântării )

Imagine
 

Fuga în pustie

Imagine
  A povestit un Bătrân: „Când eram tânăr aveam un Părinte duhovnicesc care iubea să meargă în pustiile cele mai îndepărtate şi acolo să vieţuiască în isihie. Într-o bună zi îi spun: „De ce pleci totdeauna în pustiuri, Avva? Mie mi se pare că cel ce rămâne în apropierea lumii, care vede [pricinile ispitelor] însă nu [le] ia în seamă de dragul lui Dumnezeu, are plată mai mare decât cel care nu vede de loc". I-a răspuns Bătrânul: „Crede-mă, fiule, că până nu ajunge omul la măsura lui Moise, devenind aproape fiu al lui Dumnezeu, nu se foloseşte în lume. Eu încă sunt fiu al lui Adam; şi la fel ca tatăl meu, dacă văd fructul păcatului, îl poftesc îndată, îl iau, mănânc şi mor. De aceea şi Părinţii noştri fugeau în pustiuri; căci acolo, negăsind materiile patimilor, le omorau lesne pe acestea". (Everghetinos, vol I)  

Rugăciunea de Sâmbătă

Imagine
Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alunga întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune că o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi

POMENIREA MORȚILOR

Imagine
  I Tesaloniceni 4, 13-17 13 Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde, 14 Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. 15 Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiți, 16 Pentru că Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi, 17 După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și așa pururea vom fi cu Domnul.   Ioan 5, 24-30 24 Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață. 25 Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul ș

Condacul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

Imagine
  Glasul 4 Arătatu-Te-ai astăzi... C a pe un Luceafăr ce își îndreaptă lumina fără de greșeală până la marginile lumii, te-a pus pe tine Domnul, spre pildă de înfrânare, Îndreptătorule Ioan, părintele nostru.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

Imagine
  Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul al 8-lea: C u curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul , glasul 1: L ocuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. C ântarea 1, glasul 1. Irmosul: C ântare de biruință să cântăm toți lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut semne minunate, cu braț înalt, și a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Cuvioase Pări

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul

Imagine
  Glasul 1 L ocuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. Glasul 8 C u curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Viața pe scurt a celui cu adevărat întru sfinți, Ava Ioan, egumenul sfîntului Munte Sinai, numit Scolasticul, scrisă de monahul Daniil din Raith34

Imagine
  N u pot spune în deplină cunoștință și în chip sigur care este cetatea care l-a odrăslit și crescut pe dumnezeiescul bărbat înainte de petrecerea lui închinată luptei și nevoinței. Dar pe cea care îl găzduiește acum și-l hrănește cu ambrosie, ne-a făcut-o cunoscută marele apostol Pavel. Căci viețuiește și el negreșit în acel Ierusalim ceresc, în care se află Biserica celor întîi născuți (Evr. 12, 22-23), «a căror petrecere este în ceruri» (Fil. 3, 20). Acolo săturîndu-se 35 cu o simțire nematerială de cele de care nimeni nu se poate sătura și privind frumusețile nevăzute, primește răsplățile vrednice ale sudorilor. Și primind acolo ca moștenire darul neostenelii pentru osteneli, petrece cu cei de acolo, «al căror picior este de acum întru dreptate» (Ps. 25, 12). Dar cum a dobîndit această fericire pururea pomenitul, o voiu spune acum. A cesta, aflîndu-se în al șasesprezecelea an cu vîrsta trupului s-a adus pe sine jertfă bine plăcută și primită lui Hristos în Muntele Sinai. Și lu