CEASUL AL-VI-LEA

 

Prorocia lui Isaia 7, 1-14

1 Și a fost în zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, regele lui Iuda, că s-a suit Rețin, regele Siriei, împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, ca să cuprindă Ierusalimul. Și n-a izbutit ca să-l cuprindă. 2 Atunci a venit cineva să dea de știre casei lui David, zicând: «Armata Sirienilor a tăbărât în Efraim». Și inima regelui și a poporului tremura de spaimă în ziua aceea, precum tremură copacii pădurii din pricina vântului. 3 Și a grăit Domnul către Isaia, zicând: «Ieși întru întâmpinarea lui Ahaz, tu și Șear-Iașub, fiul tău, la capătul canalului lacului celui de sus, pe drumul țarinii nălbitorului, 4 Și îi vei zice: «Ia aminte, fii liniștit și nu te teme și inima ta să nu se slăbească din pricina acestor doi tăciuni care fumegă: de iuțimea mâniei lui Rețin și a lui Aram și a fiului lui Remalia 5 De vreme ce Aram a hotărât pustiirea ta, împreună cu Efraim și cu fiul Remaliei, zicând: 6 «Să ne suim în Iuda, să-l speriem, să ne facem stăpâni pe el și să punem rege peste el pe feciorul lui Tabeel». 7 Așa zice Domnul Dumnezeu: «Aceasta nu va fi, nici nu se va împlini! 8 Căci căpetenia Aramului este Damascul și mai mare peste Damasc este Rețin. – Mai sunt încă șaizeci și cinci de ani și Efraim va pieri din rândul popoarelor. 9 Și capitala lui Efraim este Samaria și mai mare peste Samaria este feciorul lui Remalia. Dacă nu credeți, veți fi zdrobiți!» 10 Și Isaia mai grăi către Ahaz: 11 «Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălțimile cele de sus». 12 Și a spus Ahaz: «Nu voi cere și nu voi ispiti pe Domnul!» 13 Și a zis Isaia: «Ascultați voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge să obosiți pe oameni, de veniți să obosiți și pe Dumnezeul meu? 14 Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta